top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de E.L.Popescu si Vlad Copil (Gahston Saint-Fleur, Gian Gavino Irde),3(94)mart2011
Traduceri de E.L.Popescu si Vlad Copil (Gahston Saint-Fleur, Gian Gavino Irde),3(94)mart2011 Print
Mar 24, 2011 at 09:00 PM

Gahston SAINT-FLEUR

 

S-a născut la Bois-de-Laurence, Haiti, în 1973. Licenţiat în filosofie la Pontificia Universidad Catolica Madre y Maaestra, Saint-Fleur este scriitor, poet, eseist şi profesor de Relaţii Internaţionale. Este editorialist pentru revista „Machette” din Montreal, Canada, de asemenea, membru al Cercului Literar „Aleph” din Republica Dominicană şi al Grupului Literar „Franklin Mieses Burgos” din Ateneul Insular. A câştigat Premiul de Poezie „Bon Nouvel” în 1998, în Haiti. A publicat poezii: Tanbou Kreyòl (în creolă haitiană, 2009), Atrahasis o Poemas de sangre (în spaniolă şi franceză, 2009), Palabras sin fronteras, antologie de poezie dominicană şi haitiană, împreună cu poetul laureat dominican Basilio Belliard, şi mai multe volume de traduceri din engleză, spaniolă şi franceză.

 

I


Poeziile mele! Nu.
Asta este ceea ce sunt. Nu.
Ele aparţin altor cititori
Acelora care şi-au abandonat

pruncia fără regret.
Acelora pe care nimeni nu i-a născut
care pot sta în picioare
în timpul sezonului uraganelor.
Acelora care pot trăi pe viu,
fără să se întrebe de moştenire
Care pot trăi prin ei înşişi.
Fie ca trupul să le fie roşiatic!
Sufletul să le rămână intact şi curat!
Pentru cei care preferă să fie,
artizanul propriilor acoperişuri
Bărbaţilor şi femeilor
Celor care sunt capabili să se conceapă
să se nască şi să lucreze la propria lor naştere.
Eu scriu pentru cel de-al şaptelea om
din fiecare om,
Poeziile mele.

II


Nu-mi place să mă trezesc la ora unu
La ora aceea, adesea sunt plante firave care deschid pământul câmpurilor
Animale nocturne care se fălesc prin văzduh, pe poteci, pe drumuri
Toate fiinţele sunt schimbătoare: lucrurile animalele oamenii...
Muza se transformă, se purifică pentru a merge până la demiurgii cuvântului

Nu-mi place să mă trezesc la ora două
Ora terorilor geniilor teribile care rătăcesc prin văzduh
Este de mal augur să perturbi conştiinţa plantelor ce se odihnesc
Ramurile se mişcă lent în copaci ca într-un hamac
Natura de asemenea ştie să se odihnească, trebuie să respectăm momentul acesta.

Nu-mi place să mă trezesc la ora trei
Este ora când animalele se trezesc ca să se închine lui Dumnezeu
Norii îşi lasă sămânţa peste mlădiţele virgine
Mai sunt, de asemenea, şi vrăjile hungan ce leagă şi dezleagă pe la răscruci
Şi un prunc, care trăieşte pericolul în leagăn prin laptele mamei.


Nu-mi place să mă trezesc la ora patru
Este ora concertului matinal al cocoşilor de pe ramuri

Aceste clopotniţe medievale ce ne reamintesc fuga orelor
Sunt şi găinile ciupite ce suspină puternic şi adânc
Şi zgomotul tăcerii mării ce are ecouri în urechile surde.

Nu-mi place să mă trezesc la ora cinci
Ora somnoroşilor, şi un şofer şi o vânzătoare care intră în încurcături
Cam aşa este ziua ce începe pe străzi şi în trenuri
Dar nu pentru poetul a cărui muză matinală provine din azur
Există un depozit de istovire ce se goleşte, şi o tinereţe şi petreceri.

Nu-mi place să mă trezesc nici la şase nici la şapte
Este foarte rău să perturbi extazul patului

Există picături de rouă ce produc zgomot în porii celor neliniştiţi
Ceramici ce se plâng de distrugerea picăturilor
Şi un astru somptuos, ce distruge plăcerea mlădiţelor inocente.

Nu-mi place să mă trezesc la opt nici la nouă şi la nicio oră
Mereu vor exista motive dispuse să-mi justifice comportamentul
Cititorule furnică, vei spune că sunt greierele din fabulă, deşi eu nu cânt
Adevărul e că visele nocturne ce germinează suavele paturi nu mă prea atrag
Le prefer pe acelea pe care mintea atentă să le identifice în mişcările confuze.

Prezentare şi traducere din limba spaniolă: Elena Liliana Popescu şi Vlad Copil

 

Gian GAVINO IRDE

 

S-a născut în 1936 la Scano Montiferro, în Sardinia. A fost profesor de matematică timp de 40 de ani. Trăieşte la Cagliari, oraş pe care îl iubeşte, dar nu şi-a uitat niciodată satul natal. În anul 2005, cu Il riscatto della poesia, a câştigat Premiul Special „Città di Cagliari” şi, în anul 2007, cu Versi controtempo, a primit Premiul I la cea de-a zecea ediţie a concursului „Antonio Gramsci”. Datorită faptului că stăpâneşte perfect limba sardă în varianta logudorese, vorbită la Scano Montiferro, a tradus în această limbă, pe care o consideră maternă în aceeaşi măsură ca  limba italiană, întreaga operă poetică a lui Salvadore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel, traducere care a apărut în 2007 la Editura AIPSA din Cagliari. Va apărea în curând, la aceeaşi editură, traducerea în italiană, în logudorese, a operelor complete ale poetului neogrec Constandinos Kavafis. Iubitor al artelor plastice, Gian Gavino Irde este pasionat şi de pictură şi sculptură.

 

Falsă plecare

 

Sunt parcă suspendat în golul

gândului meu absent

în seara-aceasta de duminică.

Şi totuşi, aşa cum în amurg orice culoare

îşi schimbă nuanţa

în strălucirea soarelui ce moare

şi-o grea aripă cenuşie de nori

acoperă colina captivă-ntre casele oraşului

îmi pare că mă aflu într-o lume

ce nu-i aceasta, şi nici aceea

pe care mi-am imaginat-o vreodată,

unde planează un spirit neştiut

şi viaţa este ca o amintire

a lucrurilor veştejite.

Şi este-o mare pace, o linişte

a lucrurilor moarte sau nenăscute, o lumină

a ochilor închişi sau încă nedeschişi.

Şi ceea ce se află-n jurul meu

e-nveşmântat în linişte. Din altă lume,

din lumea mea, străbate

un zgomot – suflu – şters, îndepărtat.

 

Trandafirii ce nu i-am cules

 

Triste-s iubirile ce se sfârşesc

un dureros parfum din ele se desprinde,

al trandafirilor care se veştejesc

şi o răceală inima-ţi cuprinde.

 

Altor iubiri naiva tinereţe

imună timpului pe cerul meu surâse

când am atins o pură frumuseţe

ce viaţă-i dăruieşte unei vieţi distruse.

 

Acela-i trandafirul ce nu l-am cules

iubit cu disperare fără să mă iubească

iubind răpita-i speranţă mai ales

 

Iubirile acelea ce nimic nu cer, se ştie

sunt cele ce pot inima să încălzească,

şi astfel s-o păstreze veşnic vie.

 

Fiinţa şi neantul

 

Întreaga noastră viaţă e în prezent

în moartea instantanee a unei silabe

rătăcită la graniţa efemeră

dintre ceea ce-a fost şi ce nu e încă.

Fruntea valului de neatins, subtil

văl întreţesut de fiinţă şi neant.

Dar faţă de intrigile neantului care îi e ostil

fiinţa este imună în mintea noastră.

 

În ea sunt vii morţii noştri

şi anotimpurile moarte şi iluziile

care ne fac să fim vii prin dureri şi nedreptăţi.

 

Amintirea e tăioasă. Ca o lamă ascuţită.

Dar gândul are în inimă alte motive.

Şi o răpeşte uitării care şi ea o râvneşte.

 

Foile rupte

 

Le privesc. Erau poate vechi notiţe.

Sau erau poate vise mărturisite

în taină unui jurnal. Deja consumate

de timp. Cine le-a scris le-a rupt.

 

Le-a aruncat. Departe de privirile sale.

Dar orice speranţă veştejită cere

o plată. Timpul pe care-l cucereşte

e al său pentru totdeauna. Este timpul vieţii.

 

Nu, nu voi uita acele petale

veştejite. Şi nu contează dacă în curând

le voi vedea duse de mistral

 

sau dacă vor putrezi cenuşii în mâzga

ploii roşii purtată de zefir.

Asta îţi mai rămâne: viaţa ta pierdută

în picături murdare fără nicio legătură.

 

Traducere din italiană:

Elena Liliana Popescu şi Vlad Copil


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.