top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traducere de Livia Mărcan (Luigi Pirandello) (II), nr. 5(96), mai 2011
Traducere de Livia Mărcan (Luigi Pirandello) (II), nr. 5(96), mai 2011 Print
Iun 05, 2011 at 09:00 PM

LUIGI  PIRANDELLO

- O SINGURĂTATE DUREROASĂ

 

Luigi Pirandello (1867-1936), dramaturg, prozator, romancier, este considerat unanim geniul literar italian modern. În anul 1934 a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură. Nuvela Mai gândeşte-te, Giacomino! face parte din volumul Nuvele pentru un an, a cărui publicare a fost iniţiată în 1922, dar a rămas nefinalizată.

(Continuare din numărul anterior) 

Mai gândeşte-te , Giacomino!

 

Oh, iată-l în sfârşit pe Giacomino! Dumnezeule, ce privire rătăcită! Ce aer îmbufnat! Dar cum? Asta nu! Dă la o parte copilul cu răceală, care i-a fugit din braţe, şi s-a îndreptat spre el cu mâinile întinse:

- Giacomì!  Giacomì!

- Giacomino! exclamă rănit, cu severitate,  profesorul Toti.

- Ce ai să-mi spui, profesore? se grăbi să-l întrebe, evitând să-l privească în ochi. Sunt bolnav… Eram în pat… Nu sunt în stare să vorbesc sau să primesc vizita cuiva…

- Nici măcar a copilului?!

- Iată, spune Giacomino, şi se apleacă să-l sărute pe Nini.

- Eşti bolnav? reîncepe profesorul Toti, puţin îmbunat de acel sărut. Presupuneam. De aceea am venit. Te doare capul, eh? Stai, stai… Să vorbim. Stai aici, Nini... Auzi că Giamì are necazuri? Da, da, dragă, ce necazuri are bietul Giamì. Stai cuminte, acuşi plecăm. Voiam să te întreb, adaugă, adresându-se lui Giacomino, dacă directorul Băncii Agricole ţi-a spus ceva.

- Nu, de ce? făcu Giacomino, tulburându-se şi mai mult.

- Pentru că ieri i-am vorbit despre tine, răspunse cu un râs misterios Toti. Salariul tău nu este prea mare, fiul meu. Ştii că o vorbuliţă…

Giacomino se frământă pe scaun, strânge pumnii până ce unghiile îi intră în palma mâinilor.

- Profesore, vă mulţumesc, spune, dar faceţi-mi plăcerea, pentru Dumnezeu, de-a nu vă deranja atâta pentru mine!

- Aşa? răspunde profesorul Toti cu acel surâs încă pe buze. Bravo! Nu mai avem nevoie de nimeni, eh? Dar dacă eu vreau să o fac pentru plăcerea mea? Dragul meu, dacă nu voi mai avea eu grijă de tine, atunci cine să aibă? Sunt bătrân, Giacomino! Şi noi, bătrânii, bagă de seamă că nu suntem egoişti! Bătrânilor le face plăcere să aibă grijă de tinerii valoroşi, să-i ajute să avanseze în viaţă cu ajutorul lor, să le aducă bucuria realizării speranţelor, să aibă un loc în societate. Eu pentru tine… haide... tu o ştii, eu te consider pe tine ca pe un fiu… Ce este? Plângi?

Giacomino şi-a ascuns faţa între mâini şi tremura de plâns. Nini îl priveşte speriat, apoi, adresându-se profesorului, spune:

- Giamì plânge…

Profesorul se ridică, pune o mână pe spatele lui Giacomino, dar acesta sare în picioare foarte iritat, cu privirea străpungătoare, ca şi cum ar fi luat o decizie neaşteptată, îi strigă exasperat:

- Nu te apropia de mine! Profesore, te implor, te conjur, pleacă! Mă faci să sufăr mai abitir decât în iad! Nu merit afecţiunea dumitale, nu o vreau… nu o vreau… Pentru Dumnezeu, du-te, ia şi copilul şi uită că exist!

Profesorul Toti rămâne stupefiat, întreabă:

- Dar de ce?

- V-o spun îndată! îi răspunde Giacomino. Sunt logodit, profesore. Aţi înţeles? Sunt logodit!

Profesorul Toti rămâne  ca şi cum ar fi primit o lovitură în cap. Ridică mâinile, bolboroseşte:

- Tu? lo…logodit?

- Da, domnul meu, spune Giacomino îndurerat. Şi cu asta basta! Basta pentru totdeauna! Vei înţelege că nu mai pot … să o văd aici …

- Mă dai afară? întrebă, aproape fără voce, profesorul Toti.

- Nu! se grăbi să răspundă Giacomino, îndurerat. Dar este bine ca dumneata… ca dumneata să pleci, profesore…

Să plece? Profesorul încearcă să se ridice de pe scaun. Picioarele parcă i s-au înţepenit sub scaun. Îşi ia capul între mâini şi geme:

- Ah, Doamne! Ce nenorocire! Din cauza asta? Oh, săracul de mine! Săracul de mine! Dar când? Cum? Fără să spui nimic? Cu cine te-ai logodit?

- Oh, profesore… de o bucată de vreme… spune Giacomino. Cu o biată orfană, ca şi mine… prietena surorii mele…

Profesorul Toti îl priveşte prostit, cu ochii aprinşi şi cu gura deschisă, dar nu-şi găseşte cuvinte să vorbească:

- Şi… şi... ai lăsat totul… aşa… nu te-ai mai gândit la nimic… la nimic… nu ai putut ţine seama de nimic.

Giacomino se simţi jignit de aceste reproşuri de ingratitudine şi-i replică aprins:

- Iartă-mă! Voiai să-ţi fiu sclav?

- Sclavul meu? îl întrerupse, cu o voce bubuitoare, profesorul Toti. Eu? Poţi să o spui asta? Eu care am făcut din tine stăpânul casei mele? Aceasta este cu adevărat ingratitudine! Care ţi-am făcut atâta bine? Cu ce altceva m-am ales eu, decât cu revărsarea deziluziilor cauzate de proştii care sunt incapabili să-mi înţeleagă sentimentul meu? Deci nu îl înţelegi şi nu ai înţeles nici tu sentimentul acestui biet bătrân, care este aproape de moarte şi este liniştit şi mulţumit să lase totul în ordine, cum ar fi o familie care să trăiască în bune condiţii… fericită? Am şaptezeci de ani, eu mâine mor, Giacomino! Cine te-a îmbătat de cap, fiul meu! Vă las totul vouă… aici… Încotro te duci… Ce mai cauţi? Nu ştiu încă, nici nu vreau să ştiu cine este logodnica ta; dacă ai ales-o tu, va fi măcar o tânără onestă, fiindcă tu eşti bun… dar gândeşte-te că, gândeşte-te că… nu este posibil ca tu să găseşti ceva mai bun, Giacomino, sub privirile… Nu ţi-o spun numai pentru că ai bunăstarea asigurată… Dar tu ai deja familia ta, în care doar eu sunt în plus, încă pentru puţin timp…eu care nu contez pentru nimeni…Cu ce vă deranjez eu? Îţi sunt ca un tată… Eu aş putea să… dacă voiţi… pentru liniştea voastră… Spune-mi, cum a fost? Cum s-a întâmplat? Cum ţi-ai schimbat gândurile, aşa, dintr-o dată? Spune-mi! Spune-mi…

Şi profesorul Toti se apropie de Giacomino, vrea să-l ia de mână, să i-o strângă, dar acesta se retrage, aproape tremurând şi strâmbându-se:

- Profesore! strigă. Cum de nu înţelegi că nu doresc să mă legi cu bunătatea ta…

- Aşa?

- Lasă-mă în pace! Nu mă face să ţi-o mai spun! Cum nu poţi înţelege, dumneata, că anumite lucruri se pot face doar pe ascuns şi nu pe faţă cu toată lumea care râde?

- Ah, din cauza lumii? exclamă profesorul… Şi tu…

- Lasă-mă în pace! repetă Giacomino, în culmea furiei, agitându-şi braţele în aer. Priveşte! Sunt atâţia alţi tineri care au nevoie de ajutor, profesore!

Toti se simţi rănit în inimă de aceste cuvinte care erau o ofensă atroce şi injustă adusă soţiei; se făcu palid, livid şi, tremurând tot, spuse:

- Pentru Dumnezeu, Maddalena este tânără şi este cinstită! Tu o ştii! Maddalena nu poate muri…este aici, este aici, boala sa, în inimă… unde altundeva? Aici este, aici este, ingratule! Ah, cum o insulţi pe nedrept… Nu ţi-e ruşine? Nu ai remuşcări faţă de mine? Poţi să mi-o spui în faţă? Crezi că ea poate trece aşa, de la unul la altul, ca şi cum ar fi un lucru de prisos? Mama acestui copil? Ce spui, tu? Cum poţi vorbi aşa?

Giacomino îl priveşte înmărmurit şi foarte palid:

- Eu? spune. Dar dumneata mai ales, profesore, iartă-mă, cum poţi vorbi aşa? Vorbeşti serios?

Profesorul Toti îşi pune ambele mâini pe gură, cască ochii, îşi mişcă capul şi izbucneşte într-un plâns disperat. Nini începe şi el să plângă. Profesorul îl aude, fuge la el şi îl îmbrăţişează.

- Ah, săracul, bietul Nini al meu… ah ce nenorocire! Şi ce va fi acum cu mama ta? Ce va fi cu tine, cu o mamă ca a ta, fără experienţă, fără cap… Ah, ce escrocherie!

Ridică capul şi-l priveşte printre lacrimi pe Giacomino:

- Plângi, spuse, dar regretul este al meu; eu te-am protejat şi te-am primit în casă, te-am vorbit întotdeauna de bine, eu… te-am iubit fără reţinere… acum şi ea te iubeşte în mod sigur… ea, mama acestui  micuţ… dar tu…

Se întrerupse şi, printre convulsii, spuse plin de mândrie:

- Ai grijă, Giacomino! spuse. Sunt în stare să mă duc în casa logodnicei tale cu acest micuţ de mână!

Sudorile începură să curgă pe Giacomino, auzindu-l spunând aceasta şi plângând aşa,  la această ameninţare îşi împreunează mâinile în semn de rugăciune şi-l imploră:

- Profesore, profesore, dumneata nu vrei să înţelegi ridicolul?

- Ridicolul? strigă profesorul. De ce vrei să mă intereseze aceasta, când văd cât este de distrusă biata femeie, distrusă de tine, o fiinţă nevinovată? Vino, vino, să mergem, Nini, să mergem!

Giacomo i se pune  în faţă:

- Profesore, să nu o faci!

- O voi face! îi strigă cu privirea hotărâtă profesorul Toti. Ca să împiedic căsătoria, sunt în stare şi să te dau afară de la Bancă! Îţi mai dau un răstimp de trei zile. Şi, întorcându-se spre el, cu micuţul de mână, îi spuse:

- Mai  gândeşte-te, Giacomino! Mai gândeşte-te!

 

Prezentare şi traducere de Livia Mărcan


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.