top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow În pragul morţii - Alberto Moravia (traducere de Livia Mărcan), nr.6(109), iunie 2012
În pragul morţii - Alberto Moravia (traducere de Livia Mărcan), nr.6(109), iunie 2012 Print
Iun 27, 2012 at 10:00 PM

ALBERTO MORAVIA

(1907-1990) 

Scriitor realist, A. Moravia a scris romane, nuvele, teatru, eseuri. Povestirile sale - Racconti - sunt populate de personaje realiste, care se mişcă în medii sociale diferite. Ele reprezintă un document de viaţă cotidiană, cu conflictele ei inevitabile, dar fireşti, cu adevărul şi poezia sa. Autorul celebrului roman Ciociara înregistrează în opera sa stări de lucruri pe linia unei morale în care nu încape revolta. Nuvela În pragul morţii se înscrie în această categorie.

 

ÎN PRAGUL MORŢII

 

În decembrie trecut, dis-de-dimineaţă, am fost chemat de urgenţă la căpătâiul unui prieten, cunoscutul critic S. Ştiam că este bolnav, iar chemarea lui, la o oră atât de neobişnuită, mă făcu să am presimţiri sumbre. Şi, într-adevăr, imediat ce intrai în casa lui, servitoarea, în timp ce mă ajuta să-mi scot paltonul, mă anunţă că nu mai sunt speranţe de viaţă: S. avea clipele numărate.

Îmi găsii prietenul stând pe pat, cu braţele atârnându-i moi peste aşternut, cu spatele şi capul sprijinite de un teanc de perne. Calculat în viaţă, murea aşa cum trăise: nicio pată, nicio cută pe pijamaua verde; pe noptieră se afla ultima carte pe care o citea, cu paginile tăiate până la jumătate, cu un coupe-papier în semn de carte; faţa-i era proaspăt rasă, părul pieptănat cu îngrijire. Dacă nu ar fi fost atât de palid şi dacă privirile nu i-ar fi rătăcit obosite, fără ţintă, nu mi-ar fi trecut prin cap că mă aflu în faţa unui muribund.

        S. îmi făcu semn să iau loc, cu o voce abia auzită, şi-mi spuse că trimisese să mă cheme socotindu-mă cel mai apropiat dintre prietenii lui; voia să-mi facă o mărturisire: „Viaţa mea toată nu a fost decât o necontenită minciună”. Am crezut că era vorba de o remuşcare a unui muribund şi m-am grăbit să protestez, în mod sincer, pentru că viaţa lui, mai ales în ceea ce priveşte profesiunea de critic, fusese, fără teamă de vreo exagerare, exemplară. El îmi răspunse, printr-o clătinare slabă din cap, că nu căuta laude deşarte. Nu-mi spusese decât adevărul, iar apoi aveam să-i dau dreptate. Convins că nu putea fi vorba, probabil, decât de scopul exagerat al acelei naturi austere, declarai că sunt gata să-i ascult spovedania.

        Iată, pe scurt, ce mi-a spus: de foarte tânăr nutrise speranţa de a deveni scriitor. Dar în niciun caz de eseuri şi articole critice, aşa cum se manifestase mai târziu, ci de poezii, romane şi drame. Cultura sa profundă şi eclectică totodată îi păru cu totul insuficientă pentru a porni pe un drum pe care alţii se avântă cu inima uşoară, fără alt bagaj decât puţinul acumulat din câteva lecturi făcute la întâmplare. Dar, oricât de mult se străduise S., oricât bătuse la poarta ferecată a poeziei, muza nu i-o deschise. Simţul lui critic, de pe atunci foarte dezvoltat, îl avertiză că acele poezii, romane, drame erau fără viaţă, reci, produsul unei totale lipse de inspiraţie. Cu toate acestea, sperând că într-o bună zi se va trezi poet, S. se încăpăţână să stăruie în această muncă ingrată şi vană. Într-o zi însă înţelese că nu va deveni niciodată altceva decât critic; dădu foc poeziilor, nuvelelor şi romanelor sale şi scrise prima recenzie. Astfel porni cu hotărâre pe drumul pe care avea să-l urmeze întreaga-i viaţă. Dar năruirea celor mai scumpe speranţe ale sale îi lăsase, pe lângă un sentiment de amărăciune şi profundă dezamăgire, o ură înverşunată împotriva tuturor celor care se realizaseră acolo unde el dăduse greş. O ură înverşunată împotriva poeţilor, a romancierilor, a dramaturgilor, a celor care puteau să cânte sau măcar să îngâne tristul lor cântec. Faptul că izbutise să-i ţină pe toţi sub semnul temutei sale judecăţi şi activităţi critice, devenite repede faimoasă, era departe de a-l satisface pe deplin; ştiuse să se folosească de arma pe care şi-o făurise ca să-i distrugă, pentru a se răzbuna, pentru a-i face să nu mai cânte. Începu deci să-i abată de pe calea vocaţiei lor primare şi să-i dirijeze, fără ca acest lucru să se simtă, către lucruri străine, ce nu li se potriveau, către mlaştini secătuite, în care ştia că se vor împotmoli. Îi era cunoscută autoritatea sa indiscutabilă în diferite cercuri literare, mai ales de tineri. Dacă se ivea, de exemplu, un tânăr poet ale cărui versuri promiteau evoluţia cea mai bună cu putinţă, S. acţiona cu atâta abilitate, încât acesta înceta să mai scrie versuri şi se avânta pe tărâmul romanelor psihologice, după cum îi sugera S. În schimb, romancierul care se releva ca un talentat făuritor de caractere era convins să abandoneze romanul şi să scrie versuri. Dramaturgul dăruit cu talent teatral era îndemnat să lase scena pentru proză, iar nuvelistul care se şi vedea un Cehov să se specializeze în eseistică. S. nu se simţea satisfăcut până ce nu pervertea definitiv toate tinerele încrezătoare în talentele lor. Paznic al unei lumini pe care toţi o credeau de bună intenţie, S. trimitea să naufragieze pe stânci orice corabie care ajungea în raza luminii lui. Cu o plăcere sadică, îi vedea pe toţi aceşti căutători care sapă, datorită lui, la un filon de aur inexistent. El le întindea mâna mai degrabă ca să se prăvălească în prăpastie.

        Îngrozitoarea confesiune a lui S. dură mult timp, deoarece ţinea ca eu să cunosc toate amănuntele înşelăciunilor lui. Cu meticulozitatea-i cunoscută îmi înşiră numele tuturor victimelor sale, precum şi procedeele folosite pentru a le sugruma. Simţea, parcă, o plăcere în a-mi descrie faptele cât mai amănunţit: „şi pe omul acesta care putea să devină un al doilea Manzoni, l-am făcut să devină un poetastru anonim”. Ultimele lui cuvinte fură însă ale unui om care îşi dă seama de păcatele sale: „Dumnezeu să mă ierte - conchise -, ştiu că am făcut mult rău oamenilor, în special, dar mai cu seamă patriei, Dumnezeu să mă ierte!” Şi, zicând acestea, vocea îi coborî, se stinse, căzu pe pernă şi-şi dădu duhul. Dimineaţa aceea mi-am petrecut-o veghindu-i rămăşiţele pământeşti. La o săptămână după aceea, amintindu-mi de extraordinara confesiune a lui S., am încercat totuşi o uimire. S. se învinovăţea că s-a îndepărtat de adevărata lui vocaţie. Era imposibil să-ţi imaginezi unii autori, pe care-i făcuse cunoscuţi, prin alte opere. Şi ceea ce părea mai de neînţeles era că acele opere nu păreau serbede sau nesincere, aşa cum afirmase S., ci, dimpotrivă, pline de o semnificaţie profundă. Am reflectat mult timp asupra acestui lucru şi am formulat următoarele ipoteze:

1. S. a vrut să-şi bată joc de mine;

2. Gustul şi competenţa lui erau îndoielnice, încât el reuşise să fie un bun critic din întâmplare;

3. Vocaţia primară a artiştilor este întotdeauna mincinoasă;

4. S. avea dreptate şi întreaga epocă se înşela în ceea ce priveşte propriii săi literaţi, iar toată această literatură atât de admirată nu făcea două parale.

Acestea sunt doar ipotezele principale, căci în fiecare moment se profilau altele. Mărturisesc că o vreme problema aceasta m-a frământat mult. Oare omul acesta nu a ucis în mine germenul unui poet liric? Simţeam pământul fugindu-mi de sub picioare. Oare omul acesta n-a ucis în mine germenul unui eseist? Negăsind capătul firului pentru a ieşi din încurcătură, m-am plictisit.

Între timp, opera lui S. este ridicată în slăvi în cele mai exigente cercuri literare. O întreagă şcoală îşi face merit că se conduce după criteriile sale estetice. Şi chiar acum, când scriu aceste rânduri, se purcede la înmănuncherea într-un volum a tuturor articolelor sale. Unul dintre cei mai buni critici ai noştri va îngriji ediţia, însoţind-o cu o monografie introductivă.

 

Prezentare şi traducere din limba italiană de Livia Mărcan


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.