top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow La vase (Mocirla) - Otilia Chindriş, nr.7-8(110-111), iulie-august 2012
La vase (Mocirla) - Otilia Chindriş, nr.7-8(110-111), iulie-august 2012 Print
Iul 30, 2012 at 09:00 PM

 Otilia CHINDRIŞ

 

LA VASE  (MOCIRLA)

 

Mocirla este cea de-a şasea scriere, care şi încheie seria nuvelelor din volumul La photo du colonel (Fotografia colonelului), netradusă încă în limba română, fiind publicată pentru prima dată în Le Cahier des Saisons în anul 1956 şi ulterior în volum, în anul 1962, la Gallimard.

Ionesco a simţit mereu nevoia de a vorbi despre sine. Dintre cei care au făcut parte din generaţia ’27 se remarcă prin publicarea unui impresionant număr de cărţi care îndeplinesc trăsăturile jurnalului. Mocirla aminteşte de mult mai celebrul roman Însinguratul, pe care îl va publica abia după şaptesprezece ani de la publicarea nuvelei. În ambele recunoaştem descrieri ale unor posibile euri ionesciene, dar nu euri sociale. Motivul real pentru care revine la cărţile autobiografice este nevoia de a epuiza necesitatea stării de confesiune. Angoasele, nemulţumirile, tarele copilăriei însumau o realitate existenţială mereu îngrijorătoare, care încearcă neobosit să-şi schimbe datele. „Încercasem deja să vorbesc cu faţa descoperită, în jurnalele intime, Prezent trecut, trecut prezent şi Jurnal în fărâme, şi, cum mi s-a părut că nu mersesem destul de departe, în roman am încercat să mă descriu în întregime, să spun totul. Însă de fiecare dată ai impresia că n-ai reuşit să spui nimic1.

Nuvela Mocirla devine astfel un exemplu emblematic de vindecare prin scris. Literatura a fost arta care a răspuns mereu, dar nu fără rest, acestei necesităţi a lui Ionesco de a se elibera de anumite stări, care în realitate ajunseseră de netrăit. Transpuse în arta sa, au demonstrat unui public larg cum tragicul şi comicul se pot întâlni în aceeaşi operă în mod armonios. În această nuvelă, povestea va fi spusă de acelaşi narator anonim cu care ne-am obişnuit citind volumul de nuvele La photo du colonel. Lucrarea este un demers à rebours faţă de nuvela omonimă volumului. Acolo, în final, ucigaşul care a înspăimântat oamenii din oraşul luminos s-a întâlnit cu povestitorul. Acesta i-a ţinut privirea ţintuită în privirea sa severă şi revoltată, a fost scârbit de ura de pe chipul acestuia şi i s-a predat. Dacă a apucat să ne lase în scris această nuvelă, înseamnă că de fapt l-a supus pe acest ucigaş temut şi că metaforic a învins moartea. În  Mocirla, naratorul nu are nicio şansă în faţa morţii.

Incipitul nuvelei constă într-o succintă autocaracterizare a bărbatului care, în floarea vârstei şi a vigorii, începe să se simtă rău: „J’étais dans la force de l’age, avais bonne mine, beaucoup de prestance, haute taille, de beaux costumes, traits réguliers, expression énergique, tout l’air d’un homme plein de vigueur et de santé, lorsque je ressentis les premiers symptômes du mal2. Naratorul simţea stări pasagere de oboseală, care se repetau cu o frecvenţă deranjantă, totuşi mânca şi bea cu poftă, iubea natura şi ieşirile în aer liber, era încă energic, dar parcă avea nevoie de mai multe pauze pentru a se odihni. I se făcea somn foarte repede şi era chinuit de diverse fobii. Stările acestea dispăreau însă când se preocupa de muncă. Fiind toată viaţa o persoană foarte matinală, bărbatul observă că, de la un moment dat, trezitul de dimineaţă s-a transformat într-o povară, iar apa rece a devenit un motiv de spaimă. Dimineţile de altădată erau adevărate motive de fericire; acum, pentru a putea începe o zi, doar un pahar de alcool îi oferea pentru scurt timp euforia, energia şi căldura fără de care nu credea că ar putea începe o nouă zi: „Jusque-là mes réveils avaient toujours été des triomphes: je naissais à chaque aurore. Prenant conscience que je vivais, dans un univers tous les jours renouvelé, la joie profonde montait de mes entrailles, de tout mon être, débordait, me soulevait; je sautais du lit, ouvrais, impatient, les fenêtres sur un monde intact, ruisselant de lumière3. Starea de fericire plenară e magistral descrisă de Ionesco, iar elementul care umple această stare unică de bucurie, de străluciri efervescente este lumina. La baza nuvelei stă procedeul antitezei. Este mereu o pendulare  dureroasă între eul de atunci, perceput acum în lumină şi cel de acum, care e tenebros. Timpul când naratorul era sănătos şi fericit este descris în opoziţie cu timpul prezent, când e bolnav, nefericit, fără chef, fără nicio perspectivă. La început stările nefaste sunt puse pe seama condiţiilor meteorologice. Anotimpurile se succed tern: vara ploioasă, toamna, care a venit foarte devreme şi apoi iarna geroasă, fără ninsorile virginale de odinioară.

Indispoziţia aproape dureroasă, iritabilitatea fără niciun motiv raţional alternau cu pesimismul şi melancolia. Toate aceste stări îi favorizau naratorului meditaţii asupra sorţii omului. Stările psihice disconfortante erau doar o reverberare a durerilor pe care bolnavul le resimţea la nivelul fiecărui organ, începând cu ficatul şi terminând cu hiperaciditatea stomacului.

Bărbatul suferind este perfect conştient de faptul că răul psihic şi fizic venea din el însuşi, nu din exterior. Ştia că în lumea înconjurătoare nu s-a schimbat nimic, ci că doar el o vede cu alţi ochi. Din nou perspectiva de acum asupra lumii este opusă celei pe care o avea când era sănătos. Starea de sănătate este asociată luminii: „Non  plus ne me consolait de savoir que la malaise venait de moi même, non pas du dehors; que objectivement, rien, logiquement, ne devait avoir changé; le monde était, sans doute, intact; autrefois, toutes les saisons me paraissaient belles; tous les gris lumineux4. Ionesco, asemenea acestui personaj - narator, a fost  conştient că îi stă în putere să schimbe totul, să se  regăsească după cum mărturisea în Jurnal în fărâme: „Noi nu ne schimbăm: situaţia ni se schimbă. Putem fi puşi în situaţii mai bune sau mai proaste, tot eu sunt în mijloc, unul şi acelaşi în esenţa mea intimă.  […] Deci nu e vorba de a ne schimba, e vorba de a ne regăsi: a regăsi nestricăciunea printre stricăciunile cu totul trecătoare ale unui eu amestecat cu lumea. Există tendinţa de a confunda schimbările de stare şi de imaginaţie cu o schimbare imaginară de esenţă. Faptul că sunt într-o stare de iritare, de sănătate, de boală, de bine sau de tulburare, toate astea sunt, de fapt, ceva exterior mie5.  Naratorul se chinuie zilnic într-o luptă inegală cu un duşman teribil, boala despre care încă cititorul nu poate şti dacă e aparentă sau reală. Stările de somnolenţă sunt greu de stăpânit, dorinţa de a nu face nimic, oboseala chinuitoare încă de la primele ore ale dimineţii îl fac din ce în ce mai inactiv. Boala deja instalată are consecinţe asupra muncii, cu care rămâne în urmă.

Slăbit în urma regimului alimentar, bărbatul va fi din ce în ce mai des chinuit de dureri în tot corpul începând cu umerii şi terminând cu picioarele, pe care le simţea grele. Chiar şi respiraţia deveni un lucru obositor. Primul handicap care îl frapă fu surzenia. Teama că nu aude şi nu se poate feri de eventualele pericole ale străzii îl face din ce în ce mai static. Starea de somnolenţă deveni atât de pregnantă încât simţea că ar putea adormi mergând. Bolnav şi singur, bărbatul se închide în camera sa de hotel, de unde nu mai iese, nu se ridică, nu se spală, nu răspunde celor care-l caută. Din când în când mai citeşte un ziar vechi şi îngălbenit, care răspunde perfect nevoilor sale. Ştirile erau mereu „noi” şi la îndemână, le uita chiar în momentul când termina de lecturat.

Într-o zi, naratorul se hotărî să se ridice, să iasă, să scape de mizeria psihică şi fizică în care ajunsese. Un optimism nebănuit şi surprinzător îl animă, îl bucură şi îl scoate în sfârşit din letargie: „La vie est aisée, il ne s’agit que de vouloir, car «vouloir, c’est pouvoir»6. O parte a corpului îl ascultă, cealaltă nu, o parte ar vrea să trăiască, cealaltă nu. Nu ştie care parte a lui însuşi e mai puternică şi de ce. Hotărât să schimbe ceva în viaţa sa, se pregăteşte să iasă din casă după foarte mult timp în care a refuzat categoric acest lucru. Parcă optimismul acesta atât de atipic personajului anunţă ceva rău, totuşi se spală, se rade, se îmbracă şi părăseşte camera de hotel. Iese în natură, ajunge pe un teren noroios, în care cade. Umiditatea şi răceala noroiului îi cuprind tot corpul, care, incredibil, se va descompune, începând cu o mână care îi cade şi pe care o urmăreşte îndepărtându-se. Paralel stările psihice sunt minuţios descrise. Frica respiră în ritmul bătăilor inimii, care devin din ce în ce mai rare: „J’étais là, cependant, un oeil, une boîte crânienne et un coeur qui battait de moins en moins vite. L’eau, la boue devaient avoir monté, car je ne vis plus rien, soudain, de mon corps. Si, tout de même, un vague contour quelque chose come une ombre à la place de mon corps7.

Nuvela Mocirla este întâlnirea cu moartea, din care naratorul nu poate ieşi decât învins. Omul singur e bântuit de toate fantasmele şi trăieşte drama afundării. Stările de evanescenţă trăite de bărbat cândva sunt opuse stărilor de rău care-l înving. Mocirla este singura nuvelă care nu a devenit piesă de teatru. Ionesco a scris pornind de la această lucrare scenariul unui film regizat de H. von Cramer, în care a şi jucat rolul central. A intuit corect reacţia publicului, atât a celui din Franţa, cât şi a celui din Germania. Considera că acest film i-a adus cel mai mare succes din partea criticii: „Cred  că este un film foarte greu de suportat. Publicul a reacţionat. Unii oameni protestau uneori, în sală, după scena afundării. Scena în care omoram viespile, aceea în care băgam pâine în apa murdară erau destul de insuportabile. Îţi făceau într-adevăr rău. Însă paradoxul acestui film este că a avut o presă entuziastă, delirantă -  critica n-a fost niciodată atât de unanimă faţă de teatrul meu – şi totuşi n-a mers, cel puţin în Franţa, unde a fost rău distribuit, într-un mic cinematograf de artă şi de experiment. Când a fost difuzat de televiziunea germană care-l produsese, primirea a fost cu adevărat foarte călduroasă. Pentru mine însă a fost o experienţă cu totul pozitivă8.

În momentul când a apărut în acest film, Ionesco nu era la prima sa apariţie cinematografică. Filmările au fost realizate în luna septembrie şi, lucru foarte important pentru edificiul sufletesc al scenaristului-actor, filmările au fost realizate în mult iubita sa Chapelle-Anthenaise şi la Ile de Bréhat. În scenariul filmului Mocirla, Ionesco a păstrat doar anumite elemente din nuvela omonimă. Filmul descrie descompunerea unui om bolnav, profund nefericit, care a hotărât să rupă orice legătură cu societatea. Îşi promite mereu să reînceapă, însoţit de speranţă, să se vindece de un rău, pe care singur şi l-a provocat. După ce  a luat această hotărâre neaşteptată şi inexplicabilă, bărbatul continuă să se distrugă ca şi când ar intenţiona să ia cu el tot răul lumii. Filmul a fost pentru prima dată prezentat în Franţa pe 3 noiembrie 1971 la Muzeul Cinemaului de la Palatul Chaillot. Deşi a rulat acolo doi ani fără încetare, Ionesco a considerat că a fost prost distribuit în Franţa. Henri Langlois a fost unul dintre marii apărători ai filmului. Critica a semnalat de la început bizareria acestei creaţii cinematografice, dar şi fascinaţia pe care o exercită asupra celor cărora le plac scenele mai dure, ce pot constitui chei în care ar putea fi înţeleasă întreaga operă a lui Ionesco. „«Jamais un écrivain n’était allé si loin dans l’identification avec son oeuvre, avec son être même», lui écrit Guy Dumur. Pour Claude Mauriac, le film est étrange, «très beau. Physiquement éprouvent. Métaphysiquement désorientant»; et pour Jean Louis Bory, «c’est très beau. Et c’est atroce»”9. Toţi criticii de film au fost de acord cu faptul că scenariul este bine scris, dar şi că Ionesco a fost un foarte bun actor în acest film. 

  

Note:

1. Eugène Ionesco, Între viaţă şi vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 49.

2. Idem, La Vase, în La photo du colonel, Éditions Gallimard, Paris, 2003, p. 97. Traducerea autoarei: Eram în puterea vârstei, aveam aspect plăcut, multă prestanţă, înalt, costume frumoase, trăsături regulate, expresie energică, aerul unui om plin de vigoare şi sănătate, până când simţii primele simptome ale răului”. 

3. Ibidem, p. 98. Traducerea autoarei: „Până acum, trezirile mele erau totdeauna nişte triumfuri: mă năşteam de fiecare dată în zori. Dându-mi seama că trăiesc, într-un univers reîmprospătat în fiecare zi, bucuria profundă urca în viscerele mele, în toată fiinţa mea, deborda, se înălţa; săream din pat, deschideam nerăbdător fereastra spre o lume intactă, şiroind de lumină”.   

4. Ibidem, p. 99. Traducerea autoarei: „Nu mă mai consola nici să ştiu că indispoziţia venea din mine însumi, sau din afara mea; că în mod obiectiv şi logic nimic n-ar fi trebuit să se fi schimbat; lumea era fără îndoială neatinsă; altădată toate anotimpurile îmi păreau frumoase; toate griurile luminoase”.

5. Idem, Jurnal în fărâme, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 113-114.

6. Idem, La Vase, în La photo du colonel, ed. cit., p. 109. Traducerea autoarei: „Viaţa e uşoară, nu trebuie decât să vrei, căci «a vrea înseamnă a putea»”.

7. Ibidem, p. 119. Traducerea autoarei: „Eram acolo, cu toate acestea mai erau un ochi, o cutie craniană şi o inimă care bătea din ce în ce mai puţin repede. Apa, noroiul trebuie că au urcat, pentru că brusc nu mai văzui nimic din corpul meu. Cu excepţia unui vag contur, ceva ca o umbră în locul corpului meu”.  

8. Idem, Între viaţă şi vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, ed. cit., p. 95.

9. Les trois langages d’Eugène Ionesco în Ionesco. Sous la direction de Noëlle Giret, Édition Gallimard, Paris, 2009, p. 81. Traducerea autoarei: „«Niciodată un scriitor n-a mers atât de departe în identificarea cu opera sa, cu sine însuşi» îi scrise Guy Dumur. Pentru Claude Mauriac, filmul este straniu, «foarte frumos . Din punct de vedere fizic e solicitant. Din punct de vedere metafizic e deconcertant»; şi pentru Jean - Louis Bory, «este fantasticul nihilist; este foarte frumos. Este atroce»”.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.