top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Jacques Rancourt.Versuri(prez:Crina Bud,trad:Liana Porumb,Laura Florian), nr. 2(117), februarie 2013
Jacques Rancourt.Versuri(prez:Crina Bud,trad:Liana Porumb,Laura Florian), nr. 2(117), februarie 2013 Print
Jacques RANCOURT



    Jacques Rancourt

          Activitatea de câteva decenii a lui Jacques Rancourt, poet francez originar din Québec, reprezintă o celebrare continuă a poeziei:  prin cele treisprezece volume publicate din 1974 şi până acum, prin cele unsprezece cărţi de artist, prin antologiile de poezie din Quebec sau de poezie francofonă, prin traducerile din poeţi din toate colţurile lumii, prin punerile în comunicare ale poeziei cu artele plastice, cu muzica, cu filmul, prin călătoriile neobosite în căutarea unor noi poeţi şi-n căutarea celor mai diverse forme de expresie poetică. Pentru a da coerenţă tuturor acestor căutări ale sale şi pentru a oferi spaţii de întâlnire şi experimentare poeţilor din întreaga lume, Jacques Rancourt a creat şi conduce revista pariziană „La Traductière” şi Festivalul franco-englez de poezie. Anul acesta revista, precum şi festivalul vor avea în centrul atenţiei poezia română contemporană.

          Ultimul său volum de poeme, Paysages et personnages, apărut în toamna trecută la editura canadiană Noroît, în ciuda titlului, nu e nici descriptiv, nici epic; ci profund intuitiv şi liric. Poezia lui Jacques Rancourt, dispusă dintotdeauna a surprinde unda secretă a Lucrurilor sensibile, ajunge acum la maxima simplitate, la decantarea semnificaţiilor în pasaje aproape telegrafiate ori susţinute uneori de liniaritatea şi transparenţa prozei. Peisajele sunt interioare („când era amiază afară, era obligatoriu miezul nopţii în interior”), iar personajele sunt în fapt stări de suflet şi întrupările lor în cuvinte şlefuite de experienţe precum cele ale genezei, ale exilului, ale amintirilor, ale artei şi ale manierei, ale aparenţelor şi apariţiilor fantomatice, ale reculegerii, ale tovărăşiei cu poetul, ale reducerii lor la o tabula rasa… probabil, pentru a renaşte, pline de miez, în volumul următor. Paysages et personnages e un volum al simplităţii şi al subtilităţii, al lucirilor de sens cum însuşi poetul le numeşte, el conţine revelaţia că „din când în când / un poem / câteodată / un poet / ajung / pentru a-i păstra ochiului simţul luminii” (Lucioles). Crina BUD


O zi ca azi

 

Într-o zi ca azi

ploaia trece de la soare la vânt

doi cu doi fac patru şi doi ori doi la fel

în timp ce praful se pune mai puţin decât ai gândi

 

într-o zi ca asta

ar trebui să răzuiţi până la rădăcini

ar trebui să coborâţi până în străfundul inimii

şi să scoateţi de acolo rădăcina pătrată

se va ridica singură la a nu ştiu câta putere

 

într-o zi ca asta

ploaia ar trebui să se socotească dublu

şi soarele cvadruplu

aţi putea să vă întoarceţi spre voi înşivă

să vă întoarceţi şi să plecaţi mai departe

 

luna nu s-a înălţat încă

şi ceasurile trec în favoarea voastră

nu întoarceţi spatele

stelelor din miez de zi

nu umpleţi paharul când el este deja plin

nu vă îngăduiţi păcatul în săptămâna scurtă

 

într-o zi ca azi

plouă pe jumătate

şi soarele e abia umed

acum ori niciodată ridicaţi-vă drept în picioare

locuiţi din interior specia voastră umană.

Clipele zorilor

 

Dimineaţa ziua se ridică

nu se ştie de ce

lumina dansează pe un fir

 

Pleoapă de jos pleoapă de sus

culoarea pătrunde în interior

 

Între linişte şi repaus

între muzică şi armonie

cerul ignoră diferenţa

 

Dar deodată o buză se tiveşte cu urlet

Şi gura se umple de cuvinte.

 

Puţin câte puţin

în cel mai duios fel

inima îşi desemnează elementele

 

frumuseţea interioară

strălucirea cosmică

împărtăşirea trupului în noaptea arcuită

 

în cel mai duios fel

noaptea precambriană

jocul cu bile

în lumina fosilă

 

Nu trebuie să te mişti

timpul în tăcere

readuce eternitatea

în inima clipei

 

Nu trebuie să mori

căci în tot acest timp

corpul este o stare a bunăstării

şi sufletul se însoţeşte cu câmpia imensă

 

Suflare

 

Cine a spus că cerul

era despicat în două

cine a putut vreodată să vadă

unde era adevărata noapte

şi unde opusul nopţii?

 

Mâna ce se pune pe

pasăre nu are decât o faţă

pasărea ce se încordează sub

mână nu are decât o formă.

 

Şi totuşi viaţa se scurge

cu toate acestea inima e tot acolo.

 

Va trebui reinventat alfabetul

să rămâi întreg sine contra sine

să dezîntuneci puţin câte puţin lumina.

 

Va trebui să clădeşti un zid de locuit

să trăieşti destul ca să-l însufleţeşti.

 

Vei învăţa mai ales nu va fi simplu

să nu mori niciodată pe ambele feţe în acelaşi timp.

 

Umiditatea camerei

 

Dacă nimic nu este precis

dacă cocoşul nu mai indică ceasul

 

ziua se dă peste cap, cuvintele

cad din cochilia lor

 

vedem vecini la balconul lor

fraternizând cu porumbeii

 

muzica este în mod asemănător sensibilă

la umiditatea camerei

 

vă veţi da seama de aceasta

urmărind muzicuţele

 

Dacă nimic nu este preţios, cum

asta se citeşte în ziare

cu adevărat nu aveţi de ce

să vă ciuliţi urechile

 

întoarceţi-vă acasă cu ochii plecaţi

aşteptaţi aşteptaţi poate următoarea ploaie

 

Dacă nu-i nicio grabă

acordaţi-vă deci câtva spaţiu-timp

săptămâna care va începe săptămâna viitoare

nu va fi neapărat aceeaşi

 

păstraţi-i dar păstraţi-i bine

un minim un maxim de pietre preţioase

 

Stelele boltei cereşti

 

Când omul l-a creat pe Dumnezeu

după chipul şi asemănarea sa

Dumnezeu se simţi invitat

să continue el însuşi creaţia

 

el creă bolta cerească şi stelele boltei cereşti

strecură acolo soarele şi planetele

 

prevăzând de pe atunci Pământul

el făcu materia primă pentru Aristotel

şi cele patru elemente pentru Bachelard

 

nu uită nici yin-ul nici yang-ul

nici coama leului

nici încăpăţânarea lui Ghilgameş

 

concepu uscatul şi apele

şi despărţi apele de uscat

 

concepu bărbatul şi femeia

şi despărţi bărbatul de femeie

 

apoi Dumnezeu se odihni o clipă

se odihni şi atunci se puse să se gândească

 

atunci Dumnezeu care nu este ultimul dintre locuitori

Dumnezeu îşi aminti că el fusese creat de om

 

este un anacronism, se gândi el

şi recreă omul după chipul şi asemănarea sa

după chipul şi la dispoziţia sa

 

şi omul se simţi invitat

să continue el însuşi creaţia

reproducerii prin diviziune

îi adăugă înmulţirea prin împerechere

îmbinând utilul cu plăcutul

 

omul trecu pe urmă la obiecte

la unelte şi la reprezentări

concepu săgeata şi ţinta

cărbunele şi desenul

 

nu uită nici binele nici frumosul

nici urâtul nici răul

nu uită libertatea

 

în acest fel

îl reinventă pe Dumnezeu

după chipul şi după riscurile şi pericolele sale

 

de atunci omul îşi vede de îndeletnicirile sale

creează năvoade şi hexazecimale

cultivă meri şi speranţe secrete

desprinde arta ca şi cum extrage aurul

 

şi ca şi cum pentru a se destinde îşi inventează proteze

una pentru fiecare membru

mii pentru creier

 

şi de atunci Dumnezeu se odihneşte

se sprijină pe om

 

Traducere din volumul poetului Jacques Rancourt,

Paysages et personnages: Liana PORUMB şi Laura FLORIAN

Feb 26, 2013 at 07:54 AM

Acest număr prezintă ilustraţii
la poemele lui Jacques Rancourt,
realizate de Mircea Bochiş

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.