top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Portret arrow Viorel Mureşan - 60, nr. 4(119), aprilie 2013
Viorel Mureşan - 60, nr. 4(119), aprilie 2013 Print
Apr 30, 2013 at 05:32 PM

VIOREL MUREŞAN - 60



Viorel Mureşan         
De ce Viorel Mureşan este un poet aparte în cadrul generaţiei ’80? Mulţi au răspuns cu felurite motivaţii. Eu cred că Viorel Mureşan s-a ocupat de lustruirea metaforei (când mulţi au admirat-o din viaţa poeziei), şi-a asumat un teritoriu de o gravitate senină (oximoronul mi-l asum) mergând dinspre câmpia largă a lirismului spre concentrare, ajungând până în staţia hai-ku. Îmbinând toate acestea într-un mod fericit şi, cred, fără un program anume, Viorel Mureşan şi-a croit un culoar în poezia contemporană care-i poartă numele. Confratele Ion Mureşan îi aseamănă lirica cu un ochi compus (ochiul de muscă), ce priveşte în mii de părţi. Iar fiecare parte din ochi are forma unui diamant cu foarte multe feţe, bine şlefuit. Poetica lui Viorel Mureşan a fost pusă în vecinătatea lui Ion Barbu. Şi bine a făcut cine l-a pus acolo, deoarece el desface firul în mai multe părţi (harfe răsfirate): „Singurătatea lui se retrăgea sfărâmată în crăpături/cum s-ar desface o mână strânsă de pe o piatră”. Dacă poetul găseşte o desfătare în timpul „ceasornicului ce ne măsoară destrămarea”, poezia lui este sporită de farmecul de a contopi universuri mari în teritorii mici. Cum ar fi soarele cu pergamentul. Toate titlurile cărţilor sale sunt de neamul inspiraţiei: Biblioteca de os (1991), Pietrele nimicului (1995), Ramele nordului (1998), Sâmbăta lucrurilor (2006), Buchetul de platină (2010). Echinoxistul discret, cum a fost numit Viorel Mureşan, a rotunjit în această lună (1 aprilie) şase decenii de viaţă şi mai multe de poezie. Armată uşoară pe frontul poemului, prietene Viorel Mureşan! La mulţi ani din partea revistei noastre. (Gheorghe Pârja)



O ceaşcă de rouă

 

1.

azi sufletul mi-e un soare mai mic decât

lumina pe care o dau

putregaiul şi ochii pisicilor

 

până şi dealurile

au început să cadă

bucată cu bucată înăuntru

împreună cu ceaţa

amintindu-ne de paloarea aceea timpurie de pe faţa poetului

sreko kosovel

ori de fetuşii din mormântul faraonului-adolescent Tutankhamon

 

        ne deschideam ca nişte uşi de apă

                când vine să se-nece un sărman

                        iar pe tulipe-o pulbere se crapă

                                de câte zile ars-am dintr-un an

 

moartea e şi acum acelaşi cocoş

care se roteşte în fiecare zi pe acoperişul clopotniţei

umbra sa se freacă de noi

într-o manta caucaziană

 

acolo

un stol de fluturi zbura

prin găurile paharelor răsturnate pe mese

 

singurătatea lui se retrăgea sfărâmată în crăpături

cum s-ar desface o mână strânsă de pe o piatră

 

îţi aminteşti ce ţi-a spus un papagal stârnind colbul

de pe un ziar aşezat la o fereastră:

 

        pe discul de ape verzi îşi numărau înserarea

                ochii mei, linii,

                        când dintr-o carte mă scuipau îngerii

                                peste gardul grădinii

 

2.

          florile de mac ies

dintr-un sicriu de sare

cam cum ar trece o fată frumoasă îmbrăcată în roşu

prin dreptul unui geam

urmărită de un râs subţiratic de copil

din cutia neagră a telefonului

 

apoi

să-ţi întâlneşti tatăl

la o sută şi mai bine de ani după ce ştii c-a murit

rotind din răsputeri cu amândouă mâinile

o bucată de lemn aprins

în uşa unui spital

 

Acolo întâlnise iarăşi femeia mascată

ce-l atrăsese la ultimul bal costumat

şi care, prin albeaţa trupului ei frumos

şi prin glasul ei gingaş, trezise

senzualitatea lui de bătrân şi apoi

dispăruse, făgăduindu-i că va veni

şi la următorul bal mascat.

 

        norii nu cântă dar sunt ţinuţi într-o colivie de aur

                pe care tatăl o înmânează copiilor săi tot mai        

                 mici

                        numai norii se învârt într-o colivie de

                         aur

                                chiar dacă nu sunt nici greieri nici

                                 rândunici

 

de atunci

lovim în tobe când pleacă

raţele sălbatice

iar mâinile noastre întinse

se topesc ca plumbul

în găurile roşii din văzduh

 

        ulciorul pe care-l rotim

                e numai de piatră

                        goală de se aud oasele

                                din câinii ce latră

 

pe valuri de sârmă plutim ne rărim

sângele unui câine picurând în prăpastie

moartea se plimbă iarăşi pe ţărm

cum ai arunca o pelerină peste animalul ucis

 

tatăl meu

acum presat într-o carte

are părul negru şi obrazul rece de porţelan

e ca şi tatăl lui de peste pod

şi ca tatăl tătâne-său

cu care stăm la aceeaşi masă-n grădină

şi cu gesturi slabe

mai ducându-ne mâna la tâmplă

trecem unul prin altul

în dans

cu o ceaşcă de rouă pe frunte

 

Perechi tăcute

 

perechi tăcute

                   de bocanci

                             pe aleile grădinii

apoi un bătrânel în fugă cu statuia

                   sufletului printr-un subsol

alte suflete sleite îi întind mirosul

                             lor de mortăciune

 

pe ochii aceia plutea legănându-se

un câmp cu lalele pestriţe

 

pe când ne priveam îndelung

deodată cu şoaptele cu un cuţit scânteietor

ţi-am scos şi o fotografie din piept

 

acolo sosea un înger pe roţi

la a cărui vedere oricare glas

s-ar fi spart ca un taler de lut

 

o pereche de bocanci la capetele înalte

                             ale unui pod

şi mugetul taurilor pe şes

şi femeia care ieşea din beton

 

Vizita

 

e o cetate de glasuri aceea pe care-o vedeţi

şi-n care nu veţi ajunge

 

hrană pentru mai multe zile

şi vin

aţi pus doar pentru frumuseţea drumului

 

capul vostru mut va fi cel

care va atârna

deasupra fortăreţei

Cenuşă din Paradis

 

aşa vor spune

îl atrăgeau cârciumile

şi cimitirele

şi nu scria mai mult de două versuri

pe an

 

i-au plăcut noaptea

şi străzi lăturalnice acoperite cu iarbă

şi de nicăieri nu s-a întors

fără umbra femeii

care împleteşte un anotimp de dantelă

deasupra unei prăpăstii

 

a ţinut o morişcă în calea vântului

când n-a mai fost vânt

a lăsat urme

pe zăpada albă

până când zăpada albă s-a subţiat

 

urmele lui s-au făcut iarbă

 

Pastelul de fum

 

o privire fugară printr-o fereastră ce dă

spre vântul curat

 

acolo

scrum de ţigară pe un mormânt de copil

şi în tot aerul urme de plâns

cum rămâne gustul de lapte ars

o vreme pe limbă

 

stolul de ciori plutind peste cartier

pare o epigramă cioplită în piatră

 

panica unor dulapuri

uitate mult timp deschise

 

o nouă privire fugară prin fereastra

ce dă spre vântul curat

 

şi pe pereţi

umbra unor

cristaluri tresărind speriate

 

prin plopul din zare

suie un geamăt de lift

 

Un portret de fată

 

pe întinderea fără cute a paginii

se surpă zâmbetul ei

 

pahare goale încep umbletul prin odaie

când o priveşte pisica

 

în aşternut zorile se încâlceau

printre noi

 

întinzi o mână prin fereastră

şi tragi cerul în casă

 

Bucăţi din Tatăl Nostru

 

şi nu ne scutura nouă sacii cu viermi

mai tare decât la cutremur

 

şi lasă-i pe ei să ne treacă

pe sub o pânză albă

 

nişte cârtiţe moarte

şi firimituri pentru păsări

 

pe un pod

unde ne umplem încet

de recea lumină


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.