top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Proză arrow TeoMoldovan,Infernul,nr.7-8(134-135),2014
TeoMoldovan,Infernul,nr.7-8(134-135),2014 Print
Aug 26, 2014 at 09:50 AM

                                Teo MOLDOVAN

                                                 INFERNUL


    Iarna nu s-a terminat. Persista. Deşi zăpada a dispărut, era frig. Mai ales seara bătea vântul cu o forţă teribilă, de oscilau pomii gata să se rupă. Pe stradă nu te puteai deplasa dacă nu întorceai capul şi torsul să poţi respira. Să-ţi protejezi faţa de rafalele puternice. Instinctiv, ochii se închideau automat, particulele antrenate de furtună bombardau părţile expuse, creând acea stare de inconfort generatoare de frică şi panică. În asemenea momente, lumea evita deplasările prin mijlocul urgiei. Mai ales copiilor li se interzicea să iasă. Chiar la şcoală majoritatea evitau să-i ducă. Fără maşină nici nu se putea face faţă tornadelor continue.
Cerul plumburiu şi-a întins vălul negru peste Gârbeni, o localitate din vestul Moldovei, situată printre coline, nu departe de Nistru. La marginea satului intensitatea vântului era şi mai terifiantă. La casa dintre pomi, sub păduricea de carpeni, se vedea lumină, o irizaţie strălucitoare, revărsată în noapte ca razele unui far dintr-un port îndepărtat.
Înăuntru, o tânără mamă îşi făcea probleme împreună cu cei trei fii. Doi dintre ei priveau la televizor. Cel mic se balansa relaxat în braţele ei, după ce-i făcuse o baie fierbinte într-o văniţă improvizată din plastic.
- Norin, l-a sărutat ea cu multă afecţiune, stai să… Bebeluşului îi plăcea apa, nu dorea să iasă. În fine, reuşi să-l scoată cu delicateţe.
Îi rulă trupul într-un prosop pluşat, după care femeia îi tamponă faţa cu o lavetă fină, surâzând la toate exhibiţiile lui. Il iubea şi-l adora foarte mult. Cu cine l-a procreat era secretul ei. L-a întins pe canapea. Era târziu. Şi-a amintit de ceilalţi când tunetele o treziră la realitate:
- Mitru, Lionel, la culcare, le strigase ea cu o voce plină de fermitate. Nu vedeţi ce e afară! De multe ori era drastică, determinându-i s-o asculte. Dacă vorbea normal, copiii nici n-o auzeau. O tratau cu indiferenţă, atraşi de ecranul televizorului cu filme pentru copii. La subordonarea lor, atunci ridica tonul. Trebuia să repete ordinul de zece ori şi nici atunci cadeţii nu se conformau. Mai ales când se uitau la desene animate, la filme comice, nu-şi luau ochii de la imaginile ce le încântau ochii. Ora culcării trecuse şi ei ar fi trebuit să se afle sub plapumă. Femeia tânără mai repetă ordinul în timp ce-l echipa pe cel mic. Un copil simpatic, deosebit de frumos. Avea ochii verzi, mari şi luminoşi, un surâs dulce pe faţa suavă de îngeraş. Era imposibil să nu-l adori.
- Antistres, aşa-i ziceau toţi după seriile hazlii de expresii şi scamatorii neuzuale la etatea lui, să facem nani, puiul meu. Antistres, Vio-Norin, după cum îl botezase ea, îşi agita mâinile, arcuindu-şi buza de jos într-o vibraţie simpatică, de nu ştiai dacă încearcă să râdă sau să plângă. Şi mama râdea văzându-i grimasa aceea indescriptibilă. Era irezistibil când o imita într-un fel inimitabil, de nu mai ştia cum să-l strângă în braţe în timp ce-l asfixia cu sărutările ei.
- Norinel, ce dulce eşti, să facem nani!
Chiar, uneori era tentată să-l mănânce. Îi iubea şi pe ceilalţi, dar pentru Norinel, cum îi spunea ea alintându-l, simţea ceva special, de i se rupea sufletul. O zi n-ar fi rezistat fără el. Chiar trenase angajarea din cauza asta, numai să stea cu el. Fără mijloace de existenţă, apela la diferite tertipuri şi escrocherii să-i poată întreţine. Era frumoasă, de o frumuseţe aparte, o combinaţie dintre femeia clasică şi cea modernă, cu flerul unei artiste într-o prezentare plină de farmec. Pe stradă nu putea trece neobservată, la magazin masculii întorceau capul după ea s-o admire, chiar o abordau, indiferent de compania în care se afla. ,,Nu vezi în fiecare zi aşa ceva”, comentau cu un fel de scuză, indiferent dacă însoţitorul era mascul sau femeie. Uneori la bup era invitată cu subînţeles. Surâdea scuzându-se: ,,nu pot”.
La Istanbul şi în România făcuse pe animatoarea, şi, inevitabil în situaţia ei precară, apelase la prostituţie. La produs pe stradă n-a ieşit niciodată, îi repugna ideea, nu s-ar fi pretat să ajungă ultimul rebut al societăţii. Deşi nu era departe, evita compromisul. Din cauza unor complicaţii şi a unor situaţii imprevizibile la barul ,,Casablanca”, a fost obligată s-o facă după ce fusese abandonată de amant. Iniţial, Ambro Vizali, protectorul ei, o dusese în România după ce se culcase cu ea. Pe atunci nu aveau copii. Au apărut pe parcurs, mai întâi Mitruţ, apoi Lionel, la trei ani distanţă. Ca să n-o incomodeze în activitatea ei, Mitruţ şi Lionel au rămas în custodia mamei când ea plecase iar cu tatăl lor, un individ dubios, să-şi încerce şansa iar în barurile din România. Localuri pline de tentaţii.Au urmat multe aventuri din partea lui. Înalt, bine legat, cu un aspect de macho, a exagerat cu ofertele. După evadări şi complicaţii, Lumia l-a tras la răspundere. O sfida: ,,Nu eşti soţia mea să-ţi dau raportul, fac ce vreau şi ies cu cine-mi place”. ,,Aşa…” se indignase ea. ,,Şi eu?” ,,Eşti rezervă”. ,,N-o să mai fiu…”. Şi până la urmă, să echilibreze situaţia după escapadele lui, s-a compromis şi ea, abandonându-se în braţele altuia.
La Ambro orgoliul de fost poliţist şi-a spus cuvântul. Era gelos. A desfiinţat-o pur şi simplu cu pumnii lui când auzise cu cine-l înşală. Amanta după desfigurare şi-a revenit de fiecare dată. Şi când apărea la bară, cu surâsul ei şi cu ochii aceia plini de viaţă, toată lumea îi admira prestanţa şi frumuseţea. După aplauze, amantul îşi revendica tendenţios dreptul asupra ei. Probabil Ambro o iubea şi nu se jena să-şi arate sentimentele în public după scandalurile repetate. Din păcate, problemele degenerau din cauza anturajului şi punerile la punct se repetau cu aceeaşi intensitate. Îi făcuse doi copii, dar el nu era interesat să facă pe tatăl. Să-şi asume obligaţii. De aceea femeia nici nu dorise să se mărite cu el după ce-o ceruse Ambro de nevastă. Îi era frică de comportamentul lui violent. De barbarismul acela dus până la limita umană.
Deşi-l iubea, a preferat să rămână singură cum era acum, plină de probleme. Îi era dificil să fie corectă. Îşi iubea copiii mai presus de conştiinţă, de morala societăţii. Pentru ei ar fi făcut orice. Şantaja. Amintirile neplăcute cu Ambro îi bulversau fiinţa.
Lumina fulgerului dansa pe fereastră. S-a ridicat de lângă Antristres, sărutându-i cu duioşie fruntea. Stropi inegali bombardau geamurile ca o furtună de nisip în deşertul Namib. Canonada persista. Afară furtuna continua cu aceeaşi intensitate. Ferestrele vibrau, se auzeau olanele cum aterizau de pe casă, ploaia cum picheta pământul mitraliindu-l, acoperişurile caselor perforate infernal sub marea de katiuşe. Două lacrimi au apărut la comisura ochilor. Era afectată, demoralizată:
- O, Doamne, nu se mai termină. Preocupată s-a orientat spre cealaltă cameră, obligând copiii s-o urmeze. Dormim în acelaşi pat toţi patru, îi informase închizând televizorul. Unul lângă altul învingem frica.
- Mamă, o strîngeau toţi în braţe, ce bine-i lângă tine!
În acel moment, se auzi o bătaie în uşă.      
- Mă duc eu, se oferise Mitruţ să facă pe amfitrionul.
- Să nu deschizi dacă nu se prezintă.
Nici n-a apucat Mitru să întoarcă yala şi uşa fu  izbită de perete. Plouat, beat, nervos, Ambro a intrat în casă cu figura lui de monstru. Cu furie s-a îndreptat spre ea ameninţător.
- Curvăă!    
- Mitruţ, de ce i-ai permis să intre?    
- A zis că e tata… Copilul a fugit din calea lui speriat. Ambro părea Codin din nuvela cu acelaşi nume de Panait
Istrati, plouat, crud, răzbunător, cu faţa plină de ură. Influenţat de Sely, actuala metresă, s-a dus spre ea urlând coleric.
- Pramatie ordinară, când o să scap de tine?... Şi, fără introducere, individul începuse să-i care la palme spre disperarea copiilor. Mitru îl mai văzuse cum o desfigura şi altădată. A-nceput să plângă:
- Mamă, mămica mea… Tată, nu mai da în mama, şi s-a interpus s-o apere cu mâinile lui fragile de şapte ani. O scenă teribilă de ataşament şi durere. Surprins, Antistres nu mai văzuse aşa ceva, plângea de i se rupea inima. Primise numai adoraţie, vorbe dulci şi gesturi afective, fusese mădărit. Şocat şi speriat, şi-a dus palmele la ochi, plângând fără întrerupere; „Ma’ma, ma…ma” spunea cu disperare. Traumatizat de atâta plâns, lacrimile i-au inundat palmele ţâşnind printre degete. Înainte să-i cuprindă mamei piciorul cu mâinile lui mici, a continuat să-i mângâie femurul printr-un gest de consolare şi ataşament. O imagine dureroasă, indescriptibilă. Fără să-l impresioneze pe Ambro, el continua cu directele lui de pitecantrop să-i bombardeze spatele. La sugestia mamei, de frică să nu-i mutileze şi pe ei, Mitre şi Lionel au fugit în altă cameră. Dacă mai interveneau, erau izbiţi de pereţi sau omorâţi de vagabondul satului. Mama i-a instruit ce să facă în momentele acelea de furie necontrolată, când Ambro o confunda cu sacul de box. Încerca cu disperare să-l protejeze pe Norin, să emită comenzi scurte către ceilalţi.
- Blocaţi uşa camerei, i-a avertizat mama. Să nu ieşiţi din ea. Copiii mei, copiii mei, se lamenta peste faţa deformată de durere. Nu cumva să dai în cel mic, că nu ştiu ce-ţi fac! Privindu-l pe Antistres, felul cum se văieta, deşi nu era copilul lui, pe Ambro l-au impresionat văicărelile lui alambicate, lacrimile şi felul cum îşi răsfrângea buzele ca şi cum l-ar fi rugat cu articulaţii intuitive, stopându-i acţiunea. Printre ameninţări, şuieră:
- Ultimatum: să ieşi afară din casă, urlase de parcă era diavolul trimis de mama lui s-o termine.
- E şi casa mea, replicase ea furibundă. Am cumpărat-o împreună.
- N-ai fost trecută pe contract, idioată. Nu figurezi în cartea funciară. E întăbulată pe mine. Tu mi-ai achitat prestaţiile în pat. Aici nu este nimic al tău. Te-am tolerat pentru copii. Eu m-am sacrificat suficient, de cinci ani stau în altă parte.
- Cu escroaca şi curva de Sely, nimfomana.
- A fost amica ta, replicase el articulând-o, tu mi-ai plasat-o. Şi aranjamentul tău rezistă şi acum. Am terminat cu tine, fă-ţi bagajele!
- Stearpa şi escroaca te-a montat contra mea. Nu ţi-e ruşine! Te rog să ieşi afară din casă, articulase printre suspine. Imi sperii copilul.
- Nu e al meu. Cu cine l-ai făcut? Cu naivul din România?... Noratti?!, articulase pe un ton cinic.
 - Nu-ţi dau raportul, stăm separaţi de patru ani. N-ai niciun drept. Nu achiţi pensia alimentară. Nu m-ai ajutat cu nimic. Noratti m-a susţinut financiar. Singură îţi cresc copiii. De aceea n-am nicio obligaţie faţă de tine. De ordinara ce să mai spun…
- N-o mai jigni, e soţia mea.
- Soţia ta! Deci a reuşit să te convingă după ce a supt kilometri de organe genitale masculine... Cum ai putut s-o
accepţi după ce ai stat doi ani în concubinaj cu sora ei?
- E viaţa mea, nu te interesează pe tine. Fac ce vreau.
- Ai fost orbit la băutură, Sely îţi satisface toate capriciile, inclusiv linsul, suptul, barbotatul curului pe lângă săruturile libidinoase peste tot corpul.
- De ce n-ai făcut şi tu? N-a reuşit să spună „nu mă pretez” când el continuase… Mai serveşte o directă, să ai ce duce, o mai pălmuise cu furia unui dement decis să abandoneze locaţia.
- Numai cu femeile te ştii bate, îi aruncase Lumia indignată. E foarte uşor, ia pune-te cu unul ca tine, laşule. O dureau coapsele, pieptul, capul de atâtea lovituri.
- Nici cu ei nu fac excepţie.
- Şi atunci ce ai cu mine?
- Ce am cu toate moldovencele.
- Cu prima nevastă ai un copil şi nu-ţi pasă. Cu mine ai doi şi nu mă ajuţi cu nimic. Cu surorile Postoroni ai stat pe rând, le-ai determinat să se bată pentru tine. Mare cocoş…
- Taci, tocătoare de bani, dacă nu vrei să te omor.
- Chem poliţia!   
- Cu ce? Ţi-am confiscat telefonul. Şi i-l aruncă sub pat. Ia-l!, o spuse sarcastic, unduindu-se. Răcitură, se referea la frigiditatea ei instalată după viol.
- Frigida îţi creşte copiii, pe tine nu te interesează. Cum poţi să ne dai afară din casă?
- Cu optzeci pe oră. Lumia, e ultima atenţionare. Fă-ţi bagajele, mai spuse apelând la invective, şi pleacă!
- Unde să plec?
- Nu mă interesează.
După care ieşi aşa cum venise. După plecarea lui intempestivă, copiii s-au adunat în jurul ei plângând şi strângând-o de mijloc. Antistres îi blandia faţa cu mâinile lui, consolând-o într-un fel atât de dureros. Cu lacrimile pe faţă, lumia i-a dus la culcare. Cel mic gemea şi ofta lângă ea afectat şi debusolat. Lumia nu putea dormi. Nu-şi putea explica reacţia lui dură după discuţiile normale purtate pe terasă la o cafea. Trecând uneori pe stradă, Ambro o aborda cu multă disponibilitate, deşi avea interdicţie de la poliţie să se apropie de locaţia ei după altercaţiile şi brutalităţile anterioare. Poate îi părea rău după ea şi dorea s-o incite. Frumuseţea ei îl fascinase mereu. Şi, când o privea, ceva din el dorea să-i aparţină.
Lumia nu ştia ce vrea, era deschisă, iraţională, necontrolată, spera şi ea să revină la ea. Întâmplător, mai conversase cu el,  sperând să-şi revină. Era volubil, disponibil. O amăgea: ,,poate ne împăcăm”… ,,Poate”, îi răspundea aproape fără ton. ,,Şi pe viitor nu se ştie”, o manipula el. ,,Nu se ştie”, îl aproba ea cu vagă speranţă.
Copiii aveau nevoie de tată şi ea, naiva, marşa pe ideea asta. Deşi incompatibili, credea într-un consens amiabil şi, mai ştii, lucrurile cu timpul se puteau aranja. Poate o să-i vină mintea la cap şi lui după atâtea aventuri. Fie ce-o fi. Cu speranţe multe, s-a stabilit în Gârbeni.
Iniţial au locuit la mama ei, în Tanetara. Dar scandalurile şi beţiile lui repetate au făcut imposibilă convieţuirea. Liuba era distrusă. Dacă intervenea, îi articula şi pe ea, şi pe soţul Varice, un individ scrupulos, după ce fusese împuşcat în cap la vânătoare. Stresat, demoralizat, şi-a înecat handicapul în alcool. Şi Liuba continua s-o admonesteze: ,,De ce l-ai ales, nu e de tine”, i-a spus de atâtea ori.
Cu nervii întinşi la maximum, Lumia s-a decis să plece cu Mitruţ în România pentru amânarea unei decizii irevocabile. Lăsase copilul iniţial la mama sa, apoi, după şase luni, îl luase cu ea. Colega ei Paula o susţinuse în acest demers. O cunoscuse prin Belu, soţul ei, coleg cu Ambro la menţinerea siguranţei şi a ordinii în hotelul din apropierea gării din municipiul de pe Someş. În anul următor, apăruse pe lume Lionel. El nu l-a dorit, dar Lumia nu renunţase la sarcină. A plecat la Tanetara. La frontieră avuse probleme cu viza. S-a scandalizat cu vameşii şi controlorii de trafic. A fost reţinută de inspectori. Le-a spus că e gravidă. ,,Nu se vede”, au ironizat-o. Nu s-a lăsat. Până la urmă, după multe negocieri, reuşise să treacă Prutul spre Moldova, după ce un medic constatase că spusese adevărul. Intre timp, Ambro plecase şi el, era nemulţumit de solda pe care o ridica după ce veniturile barului au scăzut.
La şase luni după ce a născut, Lumia s-a întors la acelaşi hotel, însoţită de Mitru. Ambro, solicitat de Belu, a revenit, să fie lângă ea. Aşa se născuse, după trei ani, al doilea copil, Lionel. Medicul a spus să renunţe iniţial la sarcină. Era cu probleme. Ea n-a vrut. Au apărut complicaţiile, dureri insuportabile în abdomen. Stări febrile. După multă tevatură, s-a dus să nască în Moldova, fără Ambro. Cu Mitruţ după ea, a născut la Anenii Noi. A treia zi, a ieşit din spital, stabilindu-se la mama, împreună cu Mitru şi cu noul născut. În patru luni, economiile ei s-au terminat. Cum să-şi întreţină copiii. De la Ambro nu vedea un ban. A dispărut cu alte femei. Nu mai ţinea legătura cu ea. Fără un venit, ce să facă? S-a decis repede, a lăsat copiii cu mama ei şi s-a reîntors la barul din care plecase după ce în prealabil vorbise la telefon cu Paula. După periplul ei între cele două ţări şi-a reluat activitatea de animatoare la barul ,,Casablanca” din acelaşi stabiliment. Fosta barmaniţă devenise cu timpul cea mai bună dansatoare. A exersat atentă la mişcările unei dansatoare experte. După multe aterizari în cap şi altele în fund, a reuşit să stăpânească bara. Când Ambro Vitali o trădase cu mai multe animatoare, şi-a luat revanşa cu patronul unei atelier de geamuri termopan. Atunci Ambro aflase şi o rupse în bătaie. Revenise la el. Spera ca relaţia să dureze. Dependentă de banii lui, concesiile se ţineau lanţ. O viaţă la limita disperării. În Moldova erau şase guri care depindeau de ea.


(din volumul În toate sensurile, în curs de apariţie)






Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.