top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow Fond arhaic si mit personal in poezia lui Ion Siugariu - Delia Pop,nr.6(133),iunie2014
Fond arhaic si mit personal in poezia lui Ion Siugariu - Delia Pop,nr.6(133),iunie2014 Print
Iun 19, 2014 at 11:00 PM

Delia POP

 

FOND ARHAIC ÅžI MIT PERSONAL

ÎN POEZIA LUI ION ÅžIUGARIU

 

          Situat în conÅŸtiinÅ£a publică pe „raftul al doilea”, scriitorul Ion Åžiugariu (n. 6 iunie 1914, BăiÅ£a, jud. MaramureÅŸ – m. 2 februarie 1945, Polhora pri Brezno, Cehoslovacia) nu a fost prea răsfăţat de critica literară. De altfel, nici contextul politic ÅŸi istoric în care a trăit ÅŸi a creat nu a fost dintre cele mai prielnice afirmării prin scris. Dintre monografii, pot fi semnalate: Poetul – ostaÅŸ Ion Åžiugariu de Eugen Marinescu, 1975; Ion Åžiugariu – un poet căzut în război (1975) ÅŸi Ion Åžiugariu, poet ÅŸi critic literar (2004) – ambele scrise de băimăreanul Åžtefan Bellu, cărora li se adaugă câteva studii ÅŸi articole incluse în diverse volume sau publicate în periodice (semnate, printre alÅ£ii, de Nae Antonescu, Alexandru Husar, Vasile Leschian, Ovidiu Papadima).

          A fost necesar să treacă aproape un secol de la naÅŸterea creatorului pentru ca lirica acestuia să constituie obiect de cercetare doctorală ÅŸi să se readucă astfel în atenÅ£ia iubitorilor de literatură o operă ÅŸi un destin care mai au multe de revelat. E vorba despre lucrarea elaborată de profesoara Nadia Roman de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Structuri arhetipale în lirica lui Ion Åžiugariu, tipărită în 2011 la editura sibiană „Techno Media”.

          Originară din spaÅ£iul în care a luat naÅŸtere însuÅŸi poetul, autoarea notează în primele pagini ale cărÅ£ii că nu urmăreÅŸte nicidecum reabilitarea/resuscitarea unui nume insuficient cunoscut dincolo de marginile Ardealului, ci să identifice codurile care să-i permită „descifrarea hărÅ£ii mentale, a personalităţii ancestrale” (p. 34) a creatorului supus atenÅ£iei ÅŸi să evidenÅ£ieze „morfologia zonelor de transfer dinspre abisal înspre suprafaţă, dinspre «dinlăuntrul» creaÅ£iei înspre «în-afara-textului»” (p. 26).

          Spre deosebire de criticii care s-au aplecat anterior asupra vieÅ£ii ÅŸi a operei ÅŸiugariene, Nadia Roman are de partea ei o anumită detaÅŸare oferită de trecerea timpului, benefică obiectivităţii teoreticianului, ÅŸi mai ales o paletă de surse biografice mult îmbogăţită. Astfel, semnatara studiului a reuÅŸit să consulte opera poetică în totalitatea ei, precum ÅŸi o mare parte din articolele de critică literară cuprinse în publicaÅ£iile la care a colaborat Ion Åžiugariu („Decalogul”, „MeÅŸterul Manole”, „Revista FundaÅ£iilor Regale”, „Familia”, „Cronica”, „Afirmarea” etc.); de asemenea, a răsfoit o serie de manuscrise (jurnalul de front, creaÅ£ii epice nefinalizate, caiete din anii de ÅŸcoală, pagini de corespondenţă), precum ÅŸi acte oficiale (ex. foi matricole), păstrate la Muzeul JudeÅ£ean de Istorie ÅŸi Arheologie din Baia Mare, la DirecÅ£ia Arhivelor NaÅ£ionale MaramureÅŸ, la Casa de Cultură din TăuÅ£ii MăgherăuÅŸ ori procurate direct de la familia scriitorului, multe din ele neaduse încă la cunoÅŸtinÅ£a publicului larg.

          În opinia Nadiei Roman, valorificarea unor atari documente e obligatorie pentru cercetător, căci „temperamentul, educaÅ£ia, mediul concret de viaţă ale lui Ion Åžiugariu orientează percepÅ£ia ÅŸi filtrarea imaginilor în structuri unice, cunoaÅŸterea acestor aspecte determinând un rol decisiv în comprehensiunea textuală” (p. 38). Urmărind traiectul biografic al scriitorului, mergând în mod deliberat de la Om la Operă, exegeta, fără a se lăsa amăgită de inerentele suprapuneri eu empiriceu creator, conturează în monografia de faţă o legătură aparte între scris ÅŸi fiinţă, aÅŸa cum o percepe ea însăşi – filtrată, aÅŸadar, prin propria sensibilitate intelectuală – în destinul creator ÅŸiugarian.

          Tratarea se realizează transdisciplinar, eÅŸafodajul teoretic trasând linkuri către domenii precum psiholingvistica, etnofilozofia, imagologia, psihocritica ÅŸ.a., ale căror teorii ÅŸi sugestii i-au permis vizitarea din varii perspective a fenotipului ÅŸiugarian, slujind astfel atât viziunii criticului, cât ÅŸi textelor lirice selectate.

          Volumul se bucură de o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Gheorghe I. Manolache, director al Centrului de Cercetări Filologice ÅŸi Interculturale de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ÅŸi intitulată Între Cratylos ÅŸi Hermogene: monografia ca (e)scală mobilă dintre creator, creaÅ£ie ÅŸi creativitate. Cuprinde nouă capitole (Ion Åžiugariu. ViaÅ£a ÅŸi activitatea literară; Universul operei poetice; Azimuturile limbajului poetic ÅŸiugarian; Simbolurile ÅŸi categoriile simbolice în poezia lui Ion Åžiugariu; Prelevarea, pe categorii, a unităţilor lexicale cu potenÅ£ial simbolic; Valori simbolice ale invarianÅ£ilor poetici; Preliminarii. Definirea conceptelor; SpaÅ£iul cultural ÅŸi mintal maramureÅŸean ÅŸi Ascendentul cultural maramureÅŸean în lirica lui Ion Åžiugariu), încadrate între secvenÅ£e mai restrânse, de natură preponderent sintetizatoare ÅŸi tehnică (Introducere, Interpretare sumativă, Index de autori etc.).

          Scriitorul e înfăţiÅŸat în desfăşurarea talentului său, etapele creatoare (de la contemplaÅ£ie la interiorizare, de la pictural la psihologic) fiind considerate tot atâtea trepte în devenirea ÅŸi în descoperirea sinelui. Nadia Roman sesizează dimensiunea anteică a liricii lui Ion Åžiugariu, atitudine spirituală aproape necăutată, situată în prelungirea firească a tradiÅ£iei ardeleneÅŸti. „Fatalitate, nu program” (Dumitru Micu). DeÅŸi transplantat la BucureÅŸti, desprinderea de spaÅ£iul-matcă nu s-a realizat sufleteÅŸte niciodată („Un dor imens după fericirea pierdută, după echilibrul cel dinainte de-a mă cunoaÅŸte, îmi apăsa sufletul” – din volumul Sete de ceruri, fragment reprodus la p. 39). Este vorba, printre altele, de o anumită raportare – demnă, gravă - la chestiunile fundamentale ale existenÅ£ei ÅŸi ale creaÅ£iei ca modalitate de autoconservare a identităţii înaintea provocărilor vremii.

          BăiÅ£a natală ÅŸi MaramureÅŸul, îndeosebi zona Băii Mari, cu tot ce Å£ine de ele, reprezintă „fondul etnic” al personalităţii sale, pecetea pe care Ion Åžiugariu o va purta cu sine pentru totdeauna. Convingerea autoarei este că spaÅ£iul de provenienţă îÅŸi pune hotărâtor amprenta asupra oricărui creator (ardelean sau nu), căci – pe urmele lui Lucian Blaga – atunci „când fondul etnic există într-un om, are putere de destin, iar artistul, orice ar încerca, nu scapă de poruncile scrise cu sânge în anatomia lirică” (Trilogia culturii).

          Spiritualitatea maramureÅŸeană arhaică a pus la dispoziÅ£ia scriitorului câteva repere ce s-au constituit în „noduri structurale” ale operei sale ÅŸi care i-au înlesnit autorecunoaÅŸterea: un anumit relief (din care cercetătoarea evidenÅ£iază muntele, apa ÅŸi fauna), filonul religios ortodox (cu imixtiuni catolice) ÅŸi mitologia minerească. Acestea au configurat un pattern existenÅ£ial specific, receptiv cu măsură la módele vremilor noi, dar fără a se încrâncena în cuminÅ£enia ÅŸi candoarea unei bune părÅ£i din producÅ£iile (deja epuizate) de tip sămănătorist, poporanist ori gândirist.

          O atare atitudine e remarcată de Nadia Roman atât în creaÅ£ia lirică ÅŸi în cronicile literare publicate de autor în presă, cât ÅŸi în paginile de corespondenţă, aspect care o îndeamnă să noteze că Ion Åžiugariu – contemporan cu o ofertă generoasă de –isme -, „deÅŸi nu pare a fi un tradiÅ£ionalist convins, […] respinge, cu vehemenţă, înrâuririle modernismului apusean în literatura română interbelică” (p. 68). Ea îl plasează deasupra polemicilor culturale, considerându-l mai degrabă „ca un înaintemergător al aÅŸa-zisului neoclasicism, în care […] limpezimea versului” îmblânzeÅŸte „dezordinea halucinantă a modernismelor excesive” (p. 69).

          Pe parcursul mai multor pagini, autoarea studiului va aduce o serie de argumente în favoarea respectivei poziÅ£ionări estetice, precizând, printre altele, că „atitudinea neoclasică, atât cât ÅŸi, mai cu seamă, cum o regăsim în modelul prefigurat de Ion Åžiugariu, va rămâne una cu o dublă «deschidere». Pe de o parte, una explicit referenÅ£ială – dacă luăm în calcul raportarea deliberată la modele canonice (de formă, scriitură, stil) – iar pe de alta, una esenÅ£ialmente modernă, în sensul libertăţii pe care poeÅ£ii anilor ’30 o manifestă în dilatarea disponibilităţii (estetice, stilistice, tehnice) cu care sunt abordate […] «obiectele» poetice tradiÅ£ionale” (p. 71).

          E posibil ca ambiguitatea unei asemenea formule să fi influenÅ£at într-o oarecare măsură ÅŸi intervenÅ£iile critice ale confraÅ£ilor, aceÅŸtia neputând să-l încorseteze într-o etichetă simplificatoare, precisă, definitivă. Din această perspectivă, nici întreprinderea de faţă nu se dovedeÅŸte uÅŸoară, cu atât mai mult pentru un debutant. Universul ÅŸiugarian lucrează după rânduieli proprii, structurate într-un sistem unic de coduri ÅŸi semne, ce trădează o personalitate complexă, exigentă cu sine, admirabil ilustrată de protagonistul Emanoil din romanul neîncheiat Muntele Măslinilor, rămas în manuscris în colecÅ£ia personală de la Muzeul JudeÅ£ean de Istorie MaramureÅŸ („singur ÅŸi răstignit între cer ÅŸi pământ, între ceea ce era cu adevărat ÅŸi ceea ce ar fi trebuit să fie […]. Era plin de ambiÅ£ii ÅŸi de râvne nemăsurate, viaÅ£a lui întreagă era închinată visului ÅŸi iluziei, dorea ca un disperat nemurirea, dar simÅ£ea totuÅŸi că mai lipseÅŸte ceva, că imensul ÅŸi pustiul din sufletul său rămâneau la fel de negre ÅŸi de adânci” – fragment reprodus la p. 61).

          Din păcate, scriitorul nu a mai apucat să descopere toate potecile dintre suflet ÅŸi carne, să se elibereze de ceea ce Vasile Voiculescu numea „ÅŸubredele-i certitudini, glorioasele-i incoerenÅ£e, vastele-i confuziuni” (Autobiografice). Luptând în al Doilea Război Mondial, Ion Åžiugariu a fost rănit pe frontul cehoslovac, încheindu-ÅŸi existenÅ£a la doar treizeci ÅŸi unu de ani.

          Zilele acestea, prin marcarea centenarului naÅŸterii, îÅŸi propun să reînvie personalitatea creatorului ÅŸi să-i rezerve spaÅ£iul meritat în devenirea literaturii române. Sunt aduse la iveală informaÅ£ii inedite ÅŸi se creează tot mai multe punÅ£i spirituale între locurile prin care a trăit. La manifestările din TăuÅ£ii MăgherăuÅŸ, un slovac a adus ţărână de pe mormântul din Zvolen al scriitorului, iar Terezia Tisovcikova, primar al localităţii Michalova, unde a fost îngropat iniÅ£ial, face demersuri pentru traducerea poeziilor ÅŸiugariene în limba slovacă.

          Dacă adăugăm ÅŸi monografia elegantă, riguroasă ÅŸi atent documentată a Nadiei Roman, putem considera că, deÅŸi omul Ion Åžiugariu a avut o viaţă nedrept de scurtă, opera lui a reuÅŸit – iată – să învingă în cele din urmă timpul.

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.