top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Proză arrow Raport de activitate - Marian Ilea, Capturi de Maramureş... - Marin Slujeru,nr.2(141)febr.2015
Raport de activitate - Marian Ilea, Capturi de Maramureş... - Marin Slujeru,nr.2(141)febr.2015 Print
Mar 04, 2015 at 10:00 PM


Marian ILEA


RAPORT DE ACTIVITATE

 

Nume: Kuszmik Adalbert-Costică

Date personale: născut la 02.10.1951

Domiciliu: fără, dar stau în oraş

Studii: Institutul Politehnic Cluj Napoca, inginer

Ocupaţia: De şase luni – zero, dar am avut în ultimii ani colaborări cu Baufinanz SRL şi Finanz Team SRL pentru acordarea de credite, la unii care primeau credite le încheiam şi o asigurare de viaţă ca şi comision.

Menţiuni: Pentru atragerea clienţilor nu am dat anunţuri în presă. Clienţii mai vechi au început să-mi aducă alţi doritori. Apoi, am oprit activitatea din lipsă de colaboratori şi din cauza concurenţei şi am plecat la Curtuiuş ca să muncesc în agricultură. Am acţionat în limitele competenţei unui inspector de credit, cu acordul conducerii băncilor, chiar dacă nu am fost inspector. M-am ales cu acuze de complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals.

Cine mă învinuieşte?

Unul Cosmin, care e căsătorit, are un copil şi o casă construită împreună cu soţia în oraş, pe un teren concesionat de la Primărie, mecanic auto, bun meseriaş, corect în relaţiile cu clienţii lui şi cu băncile mele, are credite, pe care le plăteşte la zi. Din cauza crizei financiare şi a sărbătorilor de iarnă, în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie din acel an a avut mai puţini clienţi. Deoarece nu dorea să întârzie cu plata ratelor la alte bănci, m-a întrebat care ar fi banca bună pentru un mic credit ca să nu mai ia bani de la bişniţari, din cauza dobânzilor mari practicate de către aceia. I-am spus, fără a pretinde sau aştepta vreun comision, că Raiffeissen Bank nu cerea fişa fiscală. Cosmin acela şi-a pregătit singur dosarul şi a mers la bancă. N-am avut niciun amestec. Se pare că nu a mers cum trebuie analiza cererii de acordare a creditului. De-abia atunci, cunoscând ambele părţi, am intervenit eu şi am găsit o rezolvare amiabilă a problemei. După aceea s-a descoperit un mic fals în documente. Cosmin era foarte speriat, tremura, plângea şi se ruga de mine să-l iert, deoarece nu m-a prejudiciat cu nimic. Îmi spunea să nu-i fac rău. Cosmin avea şi un micuţ cazier de vreo zece ani vechime, de care habar n-am avut. Când l-au chemat la poliţie, a semnat o declaraţie, nu s-a putut concentra şi a renunţat să mai citească tot ce au scris poliţiştii acolo.

Altă menţiune: O altă persoană, pe care nu am întâlnit-o nici măcar o dată, era anchetată de poliţişti pentru fraude bancare. Una Olimpia. Această Olimpia a vrut să fugă din ţara noastră şi i-a cerut uneia Adina două mii de euro. A ameninţat-o pe Adina că se va duce la poliţie să spună că a obţinut un credit cu acte false de la Banc Post, cu ajutorul meu, contra unui comision. Pe Adina o cunoşteam. Mi-a povestit despre şantaj. I-am spus să afle cine o anchetează pe Olimpia. Aşa a şi procedat. A luat masa cu câţiva poliţişti pe cheltuiala ei. Aceia i-au spus că e o persoană plină de calităţi şi să nu cedeze la şantajul Olimpiei. După câteva zile poliţiştii au chemat-o pe Adina la secţie şi i-au arătat fotografia mea, întrebând-o dacă mă cunoaşte şi dacă mi-a dat comision în bani. Ea a mărturisit că nu mi-a dat niciun comision. Tot aşa a zis şi barmanul barului pe care-l avea Adina în oraş. Poliţiştii au mers la bănci şi au întrebat toţi directorii despre persoana mea. Aceia s-au speriat şi au dat dispoziţie angajaţilor să saboteze toţi clienţii pe care-i duceam eu, pentru a li se acorda credite. Unii oameni cinstiţi mi-au spus să nu mai aduc clienţi în băncile alea. Pentru alţii era legal, pentru mine nu mai era. Am constatat că poliţiştii, prin comportamentul lor, mi-au pătat imaginea în faţa bancherilor şi m-au exclus din domeniul intermedierii creditelor, condamnându-mă la foame.

Alte persoane prietene cu mine au afirmat că, trecând pe la Poliţie, li s-a arătat fotografia mea şi au fost invitate să dea declaraţii despre mine. Poate că mai sunt şi altele ca ele.                         

Altă menţiune: Aşa am ajuns să stau în Curtuiuş şi să muncesc la negru în agricultură. Eram zilier. Făceam orice. Dar când am adus cu troliul nişte fân din câmp şi am stat deasupra, troliul s-a răsturnat şi am făcut un salt de şapte metri, ajungând cu piciorul rupt direct în spital. Am stat o lună de zile. N-am pensie, dar o să am când o să împlinesc şaizeci şi cinci de ani. În Curtuiuş locuiam la case de oameni. Plecam dimineaţa. Veneam seara. Acuma locuiesc într-un spital de recuperare şi odihnă cu patru colegi într-o cămăruţă.

Altă menţiune: Kuszmik Adalbert-Costică e numele din buletin, dar mi se zice Belusko. Aşa mă ştiu toţi din oraş. Am nevastă. Am doi copii. De femeie m-am despărţit acum cincisprezece ani. N-am divorţat, dar nu mai stăm împreună. Din vina ei. Din vina mea. Într-o zi mi-a spus: „Belusko, nu mai vreau să trăiesc cu tine”. De atunci habar n-am ce face. N-am mai văzut-o. Nici cu copiii nu m-am mai întâlnit. Şi atunci aveam piciorul ăsta, care s-a rupt în Curtuiuş, tot rupt pe gheaţa de pe lângă trotuar. Stăteam în pat. Cu ghipsul ăla alb. Femeia se putea deplasa. Avea anturaje. Şi gata. I-am spus: „Mariska, regret că m-am însurat cu tine, că nu m-am gândit ce fac, dar te-am iubit, chiar dacă erai din familia Puţurgăilor. Nu regret că am doi băieţi frumoşi, care mă recunosc ca tată al lor. Regret că ai trecut la penticostali. Nu regret că am rămas ortodox”. Şi gata.

Altă menţiune: Piciorul acesta l-am rupt de patru ori. Prima dată la fotbal în copilărie. A doua oară la uzina unde am fost inginer, când m-am urcat pe o instalaţie şi am căzut. A treia oară pe gheaţă, cum am menţionat. A patra oară în Curtuiuş.

Altă menţiune: Serviciul meu de inginer s-a terminat în anul unamienouăsutenouăzeci. De atunci Mariska mi-a spus în fiecare zi: „Belusko, avem doi băieţi, nu faci nimic pentru ei. Ai grijă că o să rămâi singur”. Nu am fost vinovat că am ajuns pe drumuri. Revoluţia m-a adus în halul acela. Doi ani de zile am făcut naveta la Mateszal-ka. Duceam servicii din porţelan, pahare de cristal, sticle pline cu coniac. Le vindeam în piaţă. Aduceam banii. Era mai rău decât la uzină. Mariska îmi zicea: „Nu ai serviciul tău, Belusko, ai învăţat atâta carte şi nici de vânzător la o tarabă nu eşti bun. Ai doi băieţi şi nu faci nimic pentru ei. Ai grijă că o să rămâi singur”. Din banii de la Mateszalka am cumpărat mobilă, aspirator, frigider şi maşina de spălat. La uzina aia unde am muncit la planşă nu mi-a plăcut. Secretara era prostituată, adică curvă de pe vremea capitalismului. Am prins-o pe biroul directorului cu şeful de la aprovizionare. „N-ai văzut nimic, Belusko. Poţi să vii şi tu”, mi-a spus. N-am zis nici nu, da’ nici da. Plecam la Mateszalka pe la patru dimineaţa. Cu un microbuz. Mă întorceam după miezul nopţii cu acelaşi microbuz.

Altă menţiune: Când m-am enervat. Când nimic nu mai mergea ca lumea. Am deschis o firmă de import-export cu doi arabi de la Bucureşti. Am adus patru tiruri de pui. Noroc că atunci a murit tata. Din cauza infecţiei la vezică. L-am îngropat. Masa de pomenire a fost cu pui fripţi aduşi din Olanda. Atunci a venit la mine un poliţist: „Belusko, trebuie să fugi în altă ţară că altfel te arestăm”. „De ce mă arestaţi voi pe mine?”, l-am întrebat. „Din cauza puilor”, mi-a răspuns. Cinci ani am stat la Londra cu paşaport fals. Eram italian în acte. „Belusko, nu faci nimic pentru băieţi”, îmi scria Mariska. Puneam tavane false la Londra. Când nu mai era pericol, m-am întors. După două luni de zile m-am apucat de credite. Cum am scris la începutul acestui raport.

Mi-a plăcut să învăţ la şcoală. Doamna dirigintă Greblă Monica era din Mediaş. Mihalca Augustin, plecat la Seattle, America, mi-a fost coleg de bancă. Mamele noastre munceau împreună la restaurantul „Lacul Albastru”, din oraş.

Am uitat să menţionez că mai am patru fraţi, despre care nu mai ştiu nimic, deoarece în Curtuiuş am fost izolat, ca să uite de mine Poliţia. Când am plecat în Curtuiuş, am zis: „Merg ca să-mi iau lumea-n cap”. Şi mi-a priit, până am căzut de pe troliul ăla. Mi-a priit şi toată viaţa mea, în afară de incidentul acela cu soţia. Atunci m-am hotărât: „Gata cu femeile. Numai muncă, ziua şi numai somn, noaptea”.

Altă menţiune: În spitalul acesta de recuperare unde locuiesc, optzeci la sută dintre pacienţi nu sunt normali. Fiind aşa cum sunt, îi las în pace. În camera unde stau, numită salon, mă înţeleg cu toţi. Sunt două persoane care au vârsta de peste optzeci de ani, mai e un handicapat, care stă doar în pat, şi un nebun, care strigă tot timpul. Ultimii doi fac pe ei. Da’-s mulţumit. Am de toate. Căldură. Hrană. Televizor. Bibliotecă. Pe cei doi bătrâni îi ascult cum îşi povestesc vieţile, ca să nu zică că nu le dau importanţă. Vorbim. Glumim.

Altă menţiune: Singurătatea m-a învăţat să fac cele mai bune sarmale din oraş. Călesc ceapa. Pun orez. Pun carne. Pun condimente. Pun boia. Apoi amestec. Opăresc varza. Fac sarmalele. Fierb sarmalele. Mănânc cu poftă sarmalele. Dar de mâncat, mănânc orice.

Altă menţiune: Cea mai frumoasă zi a vieţii mele a fost într-o iarnă, decembrie cu zăpadă, ajun de Crăciun. Tata, care era miner, mi-a adus o săniuţă minunată de la mina
Iosza Bela. „
Belusko, asta ţi-o trimite Moş Crăciun prin mine pentru tine!” A fost foarte frumos. Chiar emoţionant.

Ultima menţiune: În ultimele zile mă paşte un gând. Poate rezolv o pensie de boală. Până vine aia de bătrâneţe, unde mi se va pune vechimea de inginer. Că medicamentele-s de cumpărat la acest spital. Şi sunt scumpe. Şi mă usucă la buzunar.

 


Marin SLUJERU

 CAPTURI DE MARAMUREŞ

ŞI DIN SIGHET, DE BUNĂ SAMĂ

(fragment)

 

Cotidiene

 

Repede ochire…

Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele, drojdia societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

 

Înăuntru

Casa de bătrâni. Mic tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, derâderea dansează din buric.

 

Efect

Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte, după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

 

Cafeaua de dimineaţă

A fost de-ajuns să-i greşească uşor arcul sprâncenelor, frângându-l aproape şi mi s-a distrus ziua. În plus, chelneriţa-i somnoroasă. La alţii, din atâta nemica toată li s-a distrus vieaţa.        

 

În parc

Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

 

Rochia înflorată

Duminică, toamna, pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ, sprijinindu-se unul de altul în argint.  

Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri..., zice ea, căutându-i privirea.

 

Pre-infarct

Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul din colţ, fost mare sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa, gata să facă infarct.

 

Rodiri

Toată primăvara şi vara, la huţuţe la Grădina Morii, e plin de mămici tinere – numai râd. Ce-i tot dai înainte cu poezia?

 

Viaţa continuă

Înmormântare. Din corul minimal se desprinde o coristă. Aleargă la intrarea în cimitir (acolo locuieşte) şi îşi adună rufele de pe sârmă. Tot în pas alergător,
se-ntoarce în formaţie. Ajunge fix când se reia cânticelul.  Se-anunţă ploaie.

 

Cartier

În spatele blocului, doi burlaci masivi pornesc agale, legănat, într-o nouă zi cu spirt. Câinii, toţi, îi petrec. Oamenii ăştia nu fac nimic rău – umplu locul de dimineaţă, până să golească sticlele.                                                                                               

 

Îmbrăcaţii

O poză din anii ‘70. Serată dansantă la liceu. Băieţii, cu mâna stângă în faţă, păstrează o distanţă speriată. Ele se lasă conduse cu greu, drepte ca scândura. Cu toţii, încheiaţi la ultimul nasture. Doamne, ce-mbrăcaţi eram!

 

Celelalte vânzătoare

Intru la raionul de lactate din piaţă. O tânără nevastă mă ia rapid de braţ şi-mi vinde ultimele 700 grame de smântână din cantă. Văzuse că am la mine un recipient potrivit. Celelalte vânzătoare dormitează lângă roţile lor de brânză întregi şi sticle, borcane, ulcioare pline. „Iar o vândut asta tătă marfa!”, cârâie una.

 

Mişcări de trupe...

Trecem duminică seara prin Câmpulung-la-Tisa. Din goana maşinii, sesizez o foire de oameni în faţa unei băncuţe înguste, înalte. Nişte bătrâni (din aceia care citesc Cartea Sfântă până se vede în grădină, din „economie de bec”) făceau mişcări de trupe. Unul, subţirel, tocmai se ridicase şi trecea alături, în picioare, altul mai robust se aşeza, ceilalţi îi făceau loc. Au rămas acolo, înghesuiţi, la şosea.

 

Dimineaţă la oraş 

Noa, asta-i!”, zice unchiaşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet la loc tocul ochelarilor. (Mai precis: întâi aşază ochelarii în toc şi îi prezintă spre soare, apoi răsună strada şi el priveşte cocoşeşte de jur-împrejur.). Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.      

 

Flash

Duminică, ninge repezit, cafenea. Chelneriţa îmi ia comanda. E cam timidă. Sau eu, vai, prea sigur pe mine. Brăduţii din parcul de peste drum se tot aşază în peisaj.

 

Libertate

Zi de martie, o iau spre centru. O damă cam la şaizeci de ani îşi reînhaţă soţul, tocmai desprins dintr-un grup de bărbaţi, de braţ:

Eşti un om foarte dificil! Te opreşti cu toţi!      

             

Anotimpurile

Ticsit oraşul de-atâtea mamiţe şi cuconiţe, încât doar un miros puternic de muşeţel mă face atent la bătrâna de-mi trecu razant pe sub nas.

 

Moda de sezon

Pe unde calcă ele ies scântei, se-aud nicovale, se umflă foale. E plin oraşul de căpitănese. Se cumpără în draci cizme cu (tot cu) craci şi blugi cu (tot cu) buci.

 

Ezoterică

Seară. Şoferul revine în autobuz, cu două pâini mari, proaspete, bine coapte. Are faţa cuminte ca pâinea.

- De unde le-o fi cumpărat?, întreabă un călător.

- E-he!..., de la „Spicu”, răspunde altul, mai vârstnic.

 

Sonorizare

Mai nou, duminica, la Sighet, nu mai e clar când şi unde harangozik, unde şi când clopoţe’. E-un dangăt uniform – electronizat sau chiar digitalizat. Cuvântul este difuzat prin staţii de amplificare, boxe: „Unu, unu... 2, 3 ...2,3... Luca şi Matei… şi Matei… şi Matei…”.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.