top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Portret arrow Restituiri Ion Pena - Marin Scarlat , nr.7-8(146-147), iul-aug.2015
Restituiri Ion Pena - Marin Scarlat , nr.7-8(146-147), iul-aug.2015 Print
Iul 26, 2015 at 10:00 PM

 

ION PENA

 

Considerat de unii poate cel mai bun epigramist teleormănean, Ion Pena a fost și un poet apreciat în perioada interbelică. Născut pe 25 august 1911, într-o familie de țărani, în comuna Belitori, azi Troianul, mort în război pe 29 iulie 1944 și înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Ion Pena este mai mult un necunoscut astăzi. De ce? Pentru că, între 1945-1989, mort fiind, a fost ascuns de ciracii cenzurii în „fondul secret - interziși, (S)”. Nu le-a scăpat mai nimic, l-au ras de tot. Până în 2000 nu s-a știut mai nimic despre el. Doar unii epigramiști seniori își mai aminteau de epigramele în care-l creionase pe Păstorel Teodoreanu, în anii ‘40.

Ion Pena a scris peste 300 de epigrame și, de asemenea, peste 250 de poezii. În 1939 i-a apărut volumul de epigrame Furcile caudine, care, având recenzii favorabile, a fost înscris de G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, apărută în 1941 la Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București. 

În mai 1940, în revista „Prepoem”, din București, îi era anunțată apariția volumelor Iarmaroc (poezii) și Flori veninoase (epigrame). Întrucât revista şi Editura „Drum”, unde urmau să apară, au fost interzise de cenzură în vara lui 1940, volumele lui Pena au fost scoase din șpalturi. Scriitorul Dumitru Vasile Delceanu, autorul volumului Vocația scrisului în Teleorman, apărut în 2005, afirma că de la Pena au rămas câteva volume de versuri în manuscris: Varietăți, Nord, Fum și Iarmaroc. Ce s-a întâmplat cu ele? Cert este că, în urma documentării pe care am făcut-o în biblioteci și arhive, am descoperit că Ion Pena a publicat și era apreciat în marile publicații bucureștene: „Universul literar”, „Păcală”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoiană „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion și Alexandru Lungu, cât și în cele teleormănene: „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului”. 

De tânăr, Ion Pena și-a creat multe adversități, publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în revista „SO4H2”, pe când avea doar douăzeci și doi de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid și chiar autoironic, Ion Pena dă scrierilor sale concizie și finețe. Antibolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în revista „Păcală”, al cărei motto era: „Iar când la Patria Română/Râvnește hidra bolșevică/Nesățioasă și păgână,/Ia și o armă, că nu strică!”.

În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, „Universul”, Ion Pena era catalogat: „un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”; „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr-odată pe primul plan al poeziei tinere”; „Versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia, în miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena”.

Este important de spus că Pena a scris și proză. Astfel, astăzi noi putem să judecăm firul epic din proza utopică în două părți: Moneda fantazienilor, scrisă în Banat, la Sichevița, între 1937-1938, în care merge cu anticipația până în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicată în revista „Drum”, în anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea, Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951-2011), în 2001, în articolul Un caz ciudat, vorbește despre faptul că „Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe George Orwell”, autorul faimosului roman Ferma animalelor, scris în 1945. Iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma, tot în 2001, în cartea pe care începuse s-o scrie despre Pena: „Moneda fantazienilor ar trebui pusă în circulație și așezată într-o exactă comparație cu proza urmuziană, într-o corectă înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”. Acum, în 2015, citind și cumpănind, putem afirma că Ion Pena a fost un vizionar.

În volumule sale Fotografii la periscop și Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea îl numește pe Pena un scriitor „fantazian” nedreptățit. Tot el consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943-1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim incredibil, cumva, pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile”.

În 2011, la o sută de ani de la nașterea sa, a apărut cartea Scrieri de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Consider că scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul-scriitor, așa că iată câteva dintre poeziile sale. (Marin SCARLAT)

 

Alpinism 

 

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s-avântă

Eu mi-am târât povara sfântă

A trupului flămând de viaţă.

 

Cu patimă m-am strâns pe stâncă

Strângând spasmodic piatra tare...

Şi-i drept că gura-mi nu arare

Cerşea un sprijin de la stâncă.

 

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

(1928)

 

Poetul din urmă

 

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

 

De vreme îndelungă-i călător – 

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

 

A năzuit o ţară de poveşti – 

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

 

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue - şi rob

Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

 

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân-acuma n-a aflat-o.

(1938)

 

Către Don Quijotte

 

Cules din mituri, însuţi tu un mit,

Biet pelerin cu inima bolnavă

De uriaşa visului otravă – 

În piscul tău cu râvnă m-ai primit.

 

Sărac şi bleg prin holde de pământ,

Contrariu cum canoanele învaţă,

Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă

Sub nu ştiu care straniu legământ.

 

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar

Eu ignorez pogoanele de spaţiu.

Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu

Himere cârd şi-al lor mărgăritar.

 

Surpat ades în vânturi şi restrişti

Nu m-am sculat un ceas pentru tăgadă,

Ci mi-am purtat tot visul meu grămadă,

Cu ochii veseli, niciodată trişti.

 

Întrezăresc în tine ireal

Erou de comedie zăpăcită:

Străfundul omenirii ce palpită

Mereu, după un fir de ideal.

(1942)

 

Lucifer 

 

Eu navighez pe marile genuni,

Pe anii răi, pe temple de dureri.

În cârca mea duc haite de nebuni,

Bătrâne răni şi secolii de ieri.

 

Cu linişti aspre nopţile întind

Strigoii-mi sar atuncea din hambar,

Arhangheli albi în stele se aprind

Şi dorul mă încearcă fără har.

 

De veşnicii mă sbat şi mă întorc

Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.

Aceleaşi ape vrăjile îmi torc

Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

 

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai

Săracă fierăria de cătuşi,

Mă sfâşie mânia ca un scai

Şi blestem pe Isus de după uşi.

(1943)

 

Cuvintele mele

 

Cuvintele mele moi ca nişte bureţi

Duceţi-vă unde vreţi,

Unde vă place, unde vi se pare,

Eu nu vă mai dau de mâncare.

 

A venit moartea la uşă

Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.

Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc

În chivotul meu prea pământesc.

 

Pentru lunga voastră călătorie

Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.

Până la Învierea cea mare

E o vreme fără hotare.

 

Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan

Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,

Că peste umanitate 

Urlă zeiţa Răutate.

(1944)

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.