top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow Ioan Alexandru, 15 ani de veșnicie (Paul Antoniu), nr.10(149),oct.2015
Ioan Alexandru, 15 ani de veșnicie (Paul Antoniu), nr.10(149),oct.2015 Print
Oct 29, 2015 at 10:00 PM

Paul ANTONIU

 

IOAN ALEXANDRU,

15 ANI DE VEȘNICIE

 

În aceste împărăţii de lemn care sunt, până astăzi,

satele vechi maramureşene, s-a păstrat

sufletul împăraţilor acestui neam.”

(Ioan Alexandru)

 

Ne mai împiedică să ne topim în neant

numai larga mânecă a lui Dumnezeu

din icoana aşezată la căpătâiul patului.”        

(Vasile Avram)

 

Tânăr mă va duce albul drum/

Flacăra durerii pân’ la scrum/

Va fi ars în mine, se va stinge/
- Satule bătrân nu plânge.
”   

(Emil Giurgiuca)

 

În acest an, la cea de-a şasea ediţie a Colocviilor de la Nicula, vrednicii organizatori (cei de la „Astra” - Despărțământul „Ioan Alexandru” din Gherla, județul Cluj), în frunte cu pr. Ioan Morar, președintele acesteia (inițiatorul şi coordonatorul evenimentului) ne-au invitat cu două săptămâni mai devreme ca-n alţi ani, probabil şi pentru a fi cât mai aproape de data (16 septembrie a.c.) la care marele poet Ioan Alexandru a făcut primii paşi pe drumul spre tronul Tatălui Ceresc, preasupus ascultându-I chemarea.

Poetul şi gazetarul băimărean Gheorghe Pârja, un mare prieten al celui săvârşit întru Domnu’, printre străini, în urmă cu cincisprezece ani, în cotidianul „Graiul Maramureșului” din 16 septembrie a.c., a publicat articolul comemorativ Amintirea poetului, ce părea c-a fost scris cu pana înmuiată în lacrimă: „Ne-am amintit de tine, frate Ioane! Şi mă îmbrac în tristețea de-acum cincisprezece ani, când ai fost pogorât în pământul Mănăstirii Nicula. Acolo, în cimitirul retras, la poale de codru des”. Cu o zi înainte de plecarea spre Nicula autorul m-a rugat cu glas opintit: „Din păcate, eu nu voi putea fi prezent acolo, lângă mormântul marelui nostru prieten, la slujba de pomenire. Pe tine te rog frumos, deci, să-mi ţii locul şi să-mi citeşti articolul la căpătâiul lui, de faţă cu toată lumea, pentru ca astfel, prin glasul tău, să fiu şi eu prezent printre ceilalți cu o lacrimă-n priviri şi-n mâini c-un pai de lumânare”. I-am promis şi m-am ţinut de cuvânt pe cât mi-a fost cu putinţă. Consătenii răposatului şi neamurile apropiate, ca-n fiecare an, i-au împodobit mormântul cu brânduşele toamnei înflorite a doua oară. Domnul inginer Ovidiu Colceriu - primarul, cu chipul răvăşit de-o mai veche vinovăţie, mi-a mărturisit în şoaptă: „Noi încă, acasă, nu l-am cinstit așa cum se cuvine pe marele nostru consătean. Rușinea ce mă cuprinde nu-mi dă pace, mai ales aici, în fiecare an. Anul viitor însă ne vom spăla rușinea omagiindu-l pe iubitul nostru mare poet, așa precum, sperăm noi, nu s-a mai pomenit. Te invit, de pe acum şi pe dumneata, domnule Paul, căci ştiu c-aţi fost în tinereţe ca un frate de cruce cu dragul nostru Ioan Alexandru”. I-am promis primarului că îi voi onora cu bucurie invitaţia, dimpreună cu un alt  mare prieten al poetului, în persoana poetului şi-a gazetarului Gheorghe Pârja. „Şi vă mai rog să-mi trimiteți şi mie o copie după articolul domnului Pârja. Regret că, din pricina ploii, nu l-aţi putut citi lângă mormântul poetului. Îl veți citi, cu siguranţă, sus, în sala-amfiteatru (Sala Centrului de Conferinţe şi Studii Patristice «Sfântul Ştefan cel Mare» - P.A.) de faţă cu toată lumea. Abia aştept!”. Așa s-a şi întâmplat, dându-mi-se cuvântul la vremea potrivită.

Fac o mică paranteză, relatându-vă o duioasă întâmplare petrecută  în Baia Mare, acasă la noi, într-o năzuroasă dimineaţă de primăvară, cam pe la cântatul cocoşilor de-a treia oară, când gazdă primitoare i-am fost lui Ioan Alexandru până spre ivirea zorilor. Acesta, văzându-mi muzicuţa de gură pe un raft cu discuri, după ce s-a convins că stăpânesc binișor instrumentul, mi-a propus să le facem o chemare cucilor. De îndată i-am dat tonul şi am început să cântăm, cu tot mai multă însufleţire, Cucule, pasăre sură, până vecinul ne-a bătut în calorifer, căci soarele încă nu se ivise pe cer. Până atunci, copleşiţi de emoţie, aproape toată noaptea l-am ascultat, la magnetofon, pe Dumitru Fărcaş al nostru cântând d-ale noastre, acompaniat la orgă de către celebrul Marcel Sellier, organist la o catedrală din Paris. I-am făcut o copie şi prietenului oaspete. De-acasă, din străinătate, mi-a dat un telefon la ceas de noapte: „Sunt cu niște prieteni la un pahar de vorbă şi îl ascultăm, plângând, pe Mitru Fărcaş. Îţi mulțumim frumos, dragă Paulică! Aici, departe de casă, altfel sună”. În receptor se auzea Doina de înstrăinare.

Închid paranteza şi mă întorc la Nicula. Lucrările acestei ediţii a colocviilor au început în uşor mohorâta după-amiază a zilei de vineri, 25 septembrie, când cei prezenţi în curtea mănăstirii ne-am îndreptat spre comuna Diviciorii Mari, pentru a asista la o slujbă de pomenire la mormintele familiei poetului Emil Giurgiuca. Totul a decurs după datină, în curtea bisericii, la morminte fiind de faţă aproape tot satul. După slujba de pomenire s-au recitat poezii şi s-au depănat amintiri, la o felie de cozonac şi un pahar cu vin, golit de-un deget peste mormintele celor răposaţi. Întorşi la mănăstire, a urmat, în sala de mese, o seară de poezie din creațiile lui Ioan Alexandru, Vasile Avram, Emil Giurgiuca şi nu numai. Cu poemul Trişca de Tudor Arghezi vii aplauze am primit la rostirea versurilor: „Luaţi de vânturi şi-ndurând arşiţa/Noi, proştii, pe o trişcă, făcurăm Mioriţa. Noaptea ce a urmat a fost lină până-n zori, când cele şase clopote ne-au vestit c-a sosit vremea închinării, risipind, cu dangătul lor, negurile de peste copacii uşor înclinaţi spre toamnă.

Pe IPS Andrei l-am întâmpinat la intrarea în biserică cu imnul
Pe arhiereul nostru, Doamne, îl păzeşte. După un scurt popas de închinăciune în sfânta mănăstire, cu toţii ne-am îndreptat spre cimitir, unde totul era pregătit pentru o cucernică slujbă de pomenire a celor care acolo își dormeau somnul de veci, după cum le-a fost dorinţa. Ploaia ce s-a ivit de după dealuri a însemnat pentru noi un plânset molcom cu lacrimi presărate peste mormintele înflorite. După această sfântă slujbă de pomenire, am fost invitaţi să urcăm deluţu’ spre sala Centrului de Conferinţe şi Studii Patristice „Sfântul Ştefan cel Mare”. Acolo au început lucrările Colocviilor de la Nicula, ediţia a VI-a. Pe masa prezidiului trona volumul comemorativ, în ediţie de lux, Imnele Transilvaniei de Ioan Alexandru, apărut sub îngrijirea cucernicului preot şi bibliotecar Ioan Pintea din Bistriţa. Binecuvântarea şi cuvântul de deschidere au fost rostite de către IPS Mitropolit Andrei, care a ţinut să sublinieze (şi în următoarele intervenţii) faptul că această ediţie ar fi bine s-o dedicăm, cu precădere, comemorării a cincisprezece ani de la săvârșirea întru Domnu’ a lui Ioan Alexandru, cel mai mare poet creştin din ultima jumătate de veac. Să vorbească despre Ioan Alexandru au venit pregătiţi şi alţi invitaţi de prestigiu de prin părţile noastre sau mai de departe. S-au remarcat, în special,
următorii: prof. dr. Valentin Marica, prof. Nicolae Băciuț, Florin Bengean, prof. Luminiţa Cornea, lect. univ. dr. Jan Nicolae, Lazăr Lădariu şi, nu în ultimul rând, pr. Ioan Morar, cinstita noastră gazdă şi bunul organizator al tuturor celor întâmplate şi trăite acolo de către noi toţi în cele trei zile binecuvântate.

Cu mare emoţie şi interes a fost primit şi ascultat de către întreaga asistenţă prof. univ. dr. Virgil Nistru Ţigănuş, poet de-o factură cu totul specială, care prin versurile sale își cam pune pe gânduri cititorii, pe cei mai luminaţi la minte, cu siguranţă. A fost prezent la toate cele şase ediţii de până acum, deşi din Galațiul Domniei Sale până la Nicula face paisprezece ore de mers cu trenul. Organizatorii mereu îl invită şi-i așteaptă cu interes academicele comunicări pe diverse teme, cultural-artistice mai cu seamă. Iată şi titlul comunicării pe care Domnia Sa ne-a prezentat-o la această ediţie: Taina purtării Sfintei Cruci în creaţia poeţilor liturgi români. Cuvântul Domniei Sale a fost ascultat cu pioşenie şi prelung aplaudat la final.         

Cu deosebită curiozitate şi la final viu aplaudată a fost şi prestaţia câtorva elevi de la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău, aceştia fiind şi membri activi ai Centrului de Excelenţă, având-o ca directoare pe distinsa doamnă prof. Ioana Tuduce, care îi şi îndrumă cu multă pricepere în toate acțiunile lor cultural-artistice, fapt ce s-a putut vedea, cu prisosinţă, şi în prestațiile lor de-o înaltă ţinută artistică şi chiar academică în comunicările pe teme de filozofie desprinse din creaţia intelectualului erudit Vasile Avram, un ilustru fiu al Sălajului, conjudeţean cu aceşti tineri de mare viitor. Merită să-l numim pe fiecare în parte şi voi începe cu Iulia Tuduce, o fetiţă de numai paisprezece ani, elevă eminentă la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău. Fetiţa în cauză ne-a vorbit, la un nivel de-a dreptul academic, despre Satul - spațiul de redescoperire a simbolului în opera lui Vasile Avram. Atent fiind la înaltul nivel al pregătirii sale, mereu am fost cu gândul la faptul că printre dezorientaţii (eufemism!) tineri din ziua de azi mai sunt şi astfel de rara avis, cu care, peste nu multă vreme, ne vom mândri de-a binelea, posibil nu numai la noi în ţară. Şi tot despre viaţa şi opera ilustrului sălăjan Vasile Avram au susţinut prelegeri, la un nivel apropiat, şi elevele Antonia Meseșan şi Ioana Pavel, aflate tot sub îndrumarea de excepţie a merituoasei şi profund pasionatei pentru nobila-i profesie, a ilustrului pedagog pe numele său Ioana Tuduce. O altă calitate cu totul remarcabilă a doamnei profesoare Ioana Tuduce este cea de regizor de teatru, precum bine s-a putut vedea dintr-un fragment impresionant din piesa de teatru Roata stelelor de Vasile Avram, lucrare inspirată din viaţa eroului naţional Avram Iancu. În regia doamnei profesoare Tuduce, dar şi în interpretarea sensibilă a elevului George Nicola (locul doi pe ţară la Olimpiada de Istorie), celebrul personaj este profund emoţionant şi convingător fără putinţă de tăgadă, parteneră fiindu-i frumoasa şi sensibila elevă
Larisa Prodan, studentă în primul an la Filologie. La final, spectacolul a fost viu aplaudat după ce a fost urmărit cu o sinceră emoţie de către toţi spectatorii. Pe mine personal interpreţii m-au fascinat şi prin harul lor actoricesc, pe care mi l-au dovedit cu prisosinţă.        

La această sesiune de comunicări despre Vasile Avram şi opera sa au mai vorbit şi alte personalităţi de notorietate republicană: prof. univ. Ioan Miriş, prof. Ilie Şandru, dr. Nicolae Bucur, precum şi alţi participanţi, despre alte personalităţi cultural-religioase, precum reiese din paginile revistei „Colocviile de la Nicula - edițiile IV-V-VI”, oferite participanţilor la sosire. Din Maramureș am participat: Pamfil şi Maria Bilţiu (cu prelegerea Personalitatea lui Ion Apostol Popescu); preotul-paroh Isidor Berbecaru din Botiza, o prezenţă incognito, care ne-a fascinat cu un discurs improvizat la temă; părintele-poet Gheorghe Pop din Seini ne-a judecat, în tăcere, pe toţi, după merit, iar eu am dat citire articolului Amintirea poetului, apărut în „Graiul Maramureșului” din 16 septembrie a.c., sub semnătura lui Gheorghe Pârja, cu ocazia comemorării trecerii la cele veşnice a prietenului nostru Ioan Alexandru. Şi mai citez un fragment din articol: „Şi-a construit un puternic filon imnic (...), cu rănile adânci ale suferinței din vechime, un pământ transfigurat de oamenii simpli ai istoriei, care devin profeţi ai luminii”.

Poemul Psalm de Vasile Avram i l-am dedicat IPS Andrei, care m-a ascultat cu mâinile împreunate a rugăciune. Citez: „Te aştept, Doamne, dar unde să te aştept? (...) Ar trebui poate să te aştept în adâncul sinelui meu, așa cum ne învaţă scripturile. Dar acolo, Doamne, e frig şi e ceaţă. Acolo, Doamne, nici eu n-am mai fost de un secol”. La final mi-am amintit, în pragul toamnei, de chemarea cucilor, precum odinioară, când, în pragul unei primăveri, i-a chemat Ioan Alexandru, acompaniat la muzicuţă de către subsemnatul.

Celor cărora acolo le-am presărat amintiri, lacrimi şi flori peste morminte, lină să le fie plutirea prin pulberea de stele. Amin!

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.