top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow In memoriam Mircea Handoca, nr.11(150), nov. 2015
In memoriam Mircea Handoca, nr.11(150), nov. 2015 Print
Dec 03, 2015 at 11:00 PM

 

Gheorghe GLODEANU 

MIRCEA HANDOCA -

O VIAȚĂ ÎNCHINATĂ OPEREI LUI MIRCEA ELIADE

 

          L-am cunoscut pe profesorul Mircea Handoca prin anii ’80, iar ceea ce ne-a apropiat imediat a fost pasiunea comună pentru opera autorului Nopții de Sânziene. Știam că, într-o perioadă în care Eliade era un scriitor interzis în propria lui țară, istoricul literar a reușit să publice o carte de referință: Mircea Eliade. Contribuții bibliografice (1980). Era prima bibliografie în limba română dedicată reputatului om de cultură. În plus, cartea conținea numeroase referințe critice, un tabel biografic, un interesant eseu intitulat Nostalgia patriei în opera lui Mircea Eliade, numeroase fotografii, precum și fotocopiile unor dedicații acordate de către reputatul istoric al religiilor. Cu cei care nu îi înșelau încrederea, profesorul Mircea Handoca era un generos. Mi-a trimis ultimul exemplar disponibil din bibliografie și recitesc cu nostalgie dedicația autorului: „Dlui Gheorghe Glodeanu, profund cunoscător al operei lui Mircea Eliade, cu deosebită simpatie, omagiul tardiv al lui Mircea Handoca”. Era în 31 octombrie 1988, o perioadă ostilă culturii și cercetării operei lui Mircea Eliade. Timp de un sfert de veac, au urmat alte zeci de cărți și ediții dedicate autorului Nopții de Sânziene. Când l-am vizitat prima dată, în locuința lui de pe strada Latină, nr. 4 din București, Mircea Handoca mi-a arătat cu mândrie biblioteca și faimosul sector Eliade. Apoi, cu mărinimia ce îl caracteriza, m-a întrebat de ce anume aș avea nevoie. Multe din cărțile inaccesibile în acel timp am reușit să le parcurg datorită generozității ingeniosului istoric literar. Apoi i-am citit edițiile, ce repuneau în circulație un tezaur spiritual inestimabil. În primele zile din 1990, când la Satu Mare patru prieteni se pregăteau să scoată revista „Poesis”, l-am rugat să ne trimită texte. Așa se face că, în prima revistă de poezie din țară, mai bine de un an, au apărut numeroase scrieri inedite purtând semnătura lui Mircea Eliade. În acele vremuri tulburi, a fost o adevărată minune că nimic nu s-a pierdut pe drumul sinuos al Poștei Române. Când, în sfârșit, am găsit un editor pentru prima versiune a cărții mele despre Mircea Eliade, profesorul Handoca m-a onorat cu o scurtă prefață. În ciuda unei sensibile diferențe de vârstă, ne-am stimat reciproc. Locuind la o distanță apreciabilă unul de celălalt, ne întâlneam destul de rar. Dar ne scriam și ne trimiteam unul altuia noutățile editoriale, bucurându-ne de succesele noastre. Păstrez în biblioteca personală toate cărțile pe care le-a publicat profesorul Handoca după 1990, cu dedicații extrem de laudative. Și toate edițiile pe care le-a tipărit. Rolul istoricului literar în repunerea în circulație a operei lui Mircea Eliade pe tărâm românesc, după o lungă perioadă de interdicție, a fost fundamental. A retipărit textele din perioada interbelică, dar și nuvelele inedite. A tipărit corespondența primită și cea emisă de către Mircea Eliade, memoriile, fragmente din jurnal, romanele și studiile rămase în manuscris. S-a găsit printre cei care au inițiat ediția critică a operei, stopată, din păcate, după apariția primelor două volume. Drept dovadă, nimeni nu a mai continuat seria critică a Operelor, editorii mulțumindu-se cu tipărirea superficială a textelor, fără aparatul critic necesar. Într-adevăr, Eliade se vindea bine.

După ce nu a mai fost lăsat să tipărească textele mentorului său spiritual (se punea problema drepturilor de autor), a trebuit să se mulțumească cu cărțile dedicate acestuia. A descoperit numeroase texte inedite și a transcris Jurnalul portughez. Când mi l-a împrumutat, m-a întrebat ce versiune doresc să parcurg: cea a lui Eliade sau cea descifrată de el. Evident, înclinam pentru original, dar m-a prevenit că voi avea de înfruntat o serie de pasaje greu de dezlegat. M-a lăsat să citesc textul, dar m-a atenționat că nu am dreptul să vorbesc despre el. Și nu am vorbit până nu a apărut, în 2001, ediția spaniolă, cu câțiva ani înaintea celei românești!

Om de modă veche, Mircea Handoca nu folosea mașina de scris și nici nu lucra la calculator. Scria de mână și îi admir și azi scrisul caligrafic și ordonat. De multe ori, această manieră de redactare a textelor a întârziat apariția cărților. Păstrez de la el zeci de scrisori, din care răzbate dragostea constantă pentru opera lui Mircea Eliade. În ultimii ani, supărat pe editori și temându-se că nu își va finaliza proiectele, i-am mediat întâlnirile cu Editura Dacia și cu Editura Tipo Moldova. Din păcate, experiența cu Editura Dacia i-a produs destul de multe necazuri.

Răsfoiesc în biblioteca personală sectorul Eliade și trec în revistă cărțile semnate de către profesorul Mircea Handoca. Și nu sunt puține: Mircea Eliade comentat de Mircea Handoca; Pe urmele lui Mircea Eliade; Mircea Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalități proteice; Eliade și Noica; Viața lui Mircea Eliade; Pro Mircea Eliade; Convorbiri cu și despre Mircea Eliade; Noi glose despre Mircea Eliade; Mircea Eliade și contemporanii săi; Mircea Eliade. Un uriaș peste timp; Jurnalul inedit al lui Mircea Eliade; Fost-a Eliade necredincios?. Impresionant!

Pentru a fi puși în valoare așa cum se cuvine, marii scriitori își așteaptă marii biografi. Eminescu l-a avut pe Perpessicius, Liviu Rebreanu pe Niculae Gheran, Mircea Eliade pe Mircea Handoca. Fără truda acestor remarcabili critici și istorici literari, operele lor ar fi fost privite azi într-o altă lumină. Ar fi fost suficient ca Mircea Handoca să realizeze doar cele cinci volume ale bibliografiei Mircea Eliade pentru a deveni un reper major în istoria noastră literară. Dar moștenirea spirituală pe care ne-o lasă este mult mai vastă. Modest și generos, profesorul Handoca rămâne un model de devoțiune. Dumnezeu să îl odihnească în pace! 

 

Cristina SCARLAT

MIRCEA HANDOCA, DISPARIȚIA UNUI PRIETEN

 

          În anii studenției, descoperirea lui Mircea Eliade m-a dus, firesc, spre căutarea unor surse de informații care nu puteau să-l ocolească pe profesorul Mircea Handoca. I-am aflat adresa și i-am scris. Răspunsul a venit prompt, încurajator, în doar câteva zile. Corespondența a continuat timp de peste douăzeci de ani, cu schimb de cărți, de articole, de informații, de glume, de mustrări – din partea profesorului, atunci când tăcerea mea în ale scrisului (despre Eliade) se prelungea (nepermis de) mult.

Cărțile primite de-a lungul timpului – cele de autor și edițiile îngrijite – în număr de câteva zeci, kilogramele de dosare în care mi-a trimis reviste, articole din presa străină, materiale inedite despre Mircea Eliade, ediții străine intruvabile în România (oferite pentru a mi le xerocopia sau, pur și simplu, oferite) stau și acum mărturie a șantierelor personale în care am încercat să construiesc, la rându-mi, câte ceva, plecând de la pasiunea comună pentru galaxia numită Eliade.

Era suficient să-i scriu despre ceea ce voiam să fac, ce anume caut, să cer sfaturi, pentru ca în doar câteva zile să găsesc în cutia poștală răspunsul și, generos, darurile.

A fost martor entuziast la tot ceea ce am întreprins în zona Eliade: lucrările de licență, cea de master, teza de doctorat și proiectul postdoctoral, stagiile în Franța, pe urmele lui Eliade, mi-a scris prefața la primul volum publicat, m-a temperat atunci când considera că entuziasmul meu era nejustificat.

Pasiunea cu care s-a implicat în defrișarea zonelor obscure (editorial) în ceea ce-l privește pe Eliade, seriile Eliade publicate la edituri de prestigiu din țară – Humanitas, Curtea Veche, defunctul proiect de la Minerva – publicarea Operei, articolele presărate în presa din țară și din străinătate stau mărturie a unei construcții încă nefinite, dată fiind anvergura proiectelor lui Eliade, zonele în care acesta a excelat și a publicat, continentele pe care a strălucit, arhivele care, paradoxal, încă așteaptă să fie date luminii tiparului, dar motive obscure împiedică acest lucru.

Munca distinsului profesor de la București ar putea fi continuată de membrii familiei Eliade, răspândiți peste tot în lume, printre care, din păcate, nu s-a simțit întotdeauna ca acasă. Munca și așteptările i-ar putea fi însă răsplătite prin continuarea lor.

Activitatea publicistică, hărnicia și curiozitatea au fost motorul care l-a animat și care îl recomandă ca pe un profesionist ale cărui opinii nu pot fi trecute cu vederea.

 A îngrijit ediţii din operele Bucurei Dumbravă, ale lui Bogdan Amaru, ale lui G. T. Kirileanu, ale lui Nestor Urechia, ale lui Ionel Jianu şi ale lui
Constantin Noica, dar, ca editor, numele său rămâne definitiv legat de opera lui Mircea Eliade. Amintim: Excursie literară (1971), Al. O. Teodoreanu
(Păstorel)
 
(1975), Mircea Eliade. Contribuţii bibliografice (1980), Pe urmele lui G. Topârceanu (1983), Pe urmele lui Al. O. Teodoreanu (Păstorel) (1988), Mircea  Eliade. Câteva ipostaze ale unei personalităţi proteice (1992), Pe urmele lui Mircea Eliade (1996), Mircea Eliade. Biobibliografie, I-V (1997-2010), Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade (1998/2006), Viaţa lui Mircea Eliade (2000), Pro Mircea Eliade (2000), Eliade şi Noica (2002), Mircea Eliade. O biografie ilustrată (2004), Jurnalul inedit al lui Mircea Eliade (2005/2010), Noi glose despre Mircea Eliade (2006), Mircea Eliade - un uriaș peste timp (2008), Mircea Eliade. Pagini regăsite (2008), Mircea Eliade şi contemporanii săi (2009),  Fost-a Eliade necredincios? (2011), Scrieri de tinereţe: Cum am găsit piatra filosofală, Misterele și inițierea orientală, Itinerariu spiritual (1996-2008), Europa, Asia, America..., vol. I-II, Corespondenţă A-H, I-P (1999),  Europa, Asia, America..., vol. III, Corespondenţă R-Z (2004), Mircea Eliade și corespondenții săi, vol. 1 5 (1993, 1999, 2003, 2006, 2007) Textele „legionare” și despre românism (2001), Dosarul Eliade, vol. 1-8 (1998-2003) etc.

Prin dispariția profesorului, istoria literară rămâne cu un gol: proiectele lăsate în schiță doar, blocate de lipsa fondurilor sau din motive obscure generate de interese maligne (editarea manuscriselor rămase, încă, inedite în varii arhive din lume și continuarea seriei de Opere, de exemplu, ca să nu mai vorbim de traducerea monografiilor de referință apărute în străinătate de ani buni) rămân un punct nevralgic nu numai pentru orice eliadist, ci pentru orice istoric literar.

Așezarea corectă în matca istoriei literare - și a istoriei – a lui Mircea Eliade rămâne un element central, căruia profesorul Mircea Handoca, prin acribie, entuziasm, răbdare, pasiune, profesionalism, i-a trasat, prin tot ceea ce a făcut și a lăsat în urma sa, viguros, conturul.

Cei care vin din urmă îi pot continua munca, luându-l ca model. De acribie, de entuziasm, de răbdare, de pasiune, de profesionalism.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.