top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Ioan Moldovan, nr.1(152),ianuarie 2016
Poeme de Ioan Moldovan, nr.1(152),ianuarie 2016 Print
Feb 01, 2016 at 11:00 PM

 

Ioan MOLDOVAN

 

reminder joi de februarie

 

Nemaifiind frig, azi n-am mai citat. Cer moale, scurgeri caline

Peste Analele Toamnei coreene

Pierduţi de lume, doi se sărută în parcul orădean Endre în zumzet de xerox şi-n

Foşnet de bulendre pe cerşetorii revigoraţi şi alene

Bufniturile câinilor în zăpada-ntristată mustind de venin

 

Mai departe

 

Retinele galbene, sângele galben şi sub frunţi o lambadă târzie

Amintind de revoluţie şi de moarte

În parc fotograful cedează: domnişoara cuprinde pe după gât

Marele dog german în ciuda bărbaţilor întâmplători şi cărunţi

 

Mai departe

 

Spre loc luminos – când să intru şi eu în adăpost, în verdeaţă

Mă-ntâmpină Dânsa şi cască şi-mi trage una-două peste faţă şi

Cu această rezoluţie stau ca un prost şi

-ntreb în dreapta şi-n stânga: „ce faci, mască?”

 

reminder marţi de iulie

 

N-am găsit nimic, deci nimic

Ieri şi azi, nebunia vremii: gheaţă, ploi, plopi

Câtă vreme, câtă cerneală, cât ulei – pentru ca într-o dimineaţă

Terorizat ca de obicei să înţelegi că totul intră la socoteală

Mai ales imensa masă de stupiditate

Imediat uiţi descoperirea asta şi ud de uitare

Te strecori între cârtiţe

 

Aud mereu – halucinez? – cum curge prin apropiere şi se varsă apă

Rătăcesc prin cartierul Butzyiker al Clujului Proletar

Unde familia mea – cine sunt eu? Tatăl sau unul dintre fii? – tocmai se stabileşte

Străzi grădini pâraie – nu curate – ploi şi ploi şi o imagine

Printr-o spărtură în gardul de spini un tunel vegetal prin care n-o să intrăm în veci

E strâmt şi duce la o Tindă a unui han cu mese de lemn

Ude

 

Dintr-o dată mi-a dispărut ţigara aprinsă din scrumieră

Trecusem de dincolo dincoace

Degetele grase în fum albastru scriu despre călătoria încheiată

În Trib copiii sunt plecaţi

Munţii mările şi graba mea chiţăie în golul totemic


 

viaţa proprie

 

Încă de dimineaţă îmi pui în vedere

Ca nu cumva să ies

Să chiulesc

 

Totuşi am ieşit cu învoire de sus

 

Am luat un singur cozonac – cu stafide

Am cumpărat usturoi şi gulie pentru o doamnă cu suprafeţe aride

Mere, portocale, clementine pentru noi

 

Am mai cumpărat pâine

Dar nu am stat la coada lungită până mâine

 

Şi ţigări kent lung

Şi legume

A fost un exod în lume

Apoi am ajuns tot în bucătărie

 

Si abia la urmă am consultat ghidul tibetan să văd şi eu

Ce reiese din toate acestea

 

A reieşit că am o personalitate de slugă

Că prietenul mi-e ipocrit

Că duşmanii sunt şmecheri

Că în privinţa sexului sunt pentru energie

Şi că, în fine, viaţa proprie

E obositoare

Precum marea

 

lumina zeloasă

 

Dis-de-dimineaţă

Am văzut trei lumânărele de ceară

Abia pâlpâind. Şi-am plecat

 

Dis-de-dimineaţă

A venit cineva şi mi-a dat vestea amară

Că s-a-nserat

 

Crunt

 

Domnia ta ploaie de decembrie

Ce omenoasă poţi fi

Când nici a dormi nu vrei, darmite să visezi

 

Sunt şi eu un măgar încărcat cu marmite

Într-o turmă de iezi

 

Şi deodată lumina zeloasă

a cărei cenuşă sunt

 

 

Dragă,

 

Nici n-a-nceput această zi

Nici n-a trecut ziua de azi

Ce cade-acum e/poate fi

Zăpadă peste brazi

 

Tot mai pierit, mai oarecare

Mă pierd în sinea ei

Ca apa-n minele de sare

Et caetera e-hei

 

 

marţi de decembrie

 

vorbeam despre superficialitate şi beam votcă

ne grăbeam

eram deja bătrâni

e o mare răspundere să fii superficial

e o şi mai mare răspundere să ai în preajmă câini

 

estimp în biblioteca noastră judeţeană

o mulţime de scriitori lansau o mulţime de cărţi

e o mare răspundere să fii deja lansat

e o şi mai mare răspundere să stai în coloană

 

beam votcă

nu mai vorbeam nimic

şi nici nu ne-am mai dus atunci acasă

 

acum am vrea

dar rana din lună nu ne lasă

 

 

stingerea

 

Să mai bolborosesc

Să mai fac paşi

Să mai gâfâi eu încă un pic

Nu mai am bani să-i împart ţigăncilor cu ţânci eterni

În tovărăşia morţilor – ca să zic aşa

Cum să bei de unul singur vinul mănăstiresc

Abia mai recunosc din când în când

Unul dintre miile de cuvinte netrebnice

Şi nici nu mă cânt

Şi nici asinul nu vrea să mă ia în şa

Atâta pustietate fără folos

Atâta întrupare a trupului întunecos

Încât tăcând adaug doar bătăi de palme

Bătăilor de vânt din mările sferice

 

plaur

 

Te visez lucios şi cafeniu

În vis eşti mai viu

Decât mine

 

Mai bine

Nu mai visez, decât să fiu

Doar miere de albine

 

Nimeni nu mă sună, alo!

Nimeni nu mă cunoaşte în burg.

Trece vineri. Mişto!

Stelele-s plânse ca apele

În amurg

 

Griji simple şi nesfârşite

Îmi amintesc doar fostele amintiri

Ca nişte reclame pe clădiri

Nemaizidite

 

Îmi adun lucruşoarele

Le pun în sac şi ies

Revin golesc sacul împrăştii tot

Aici nu e de stat şi nu mai pot găsi sarcina de aur

Plus că mă dor picioarele

De viersuit netot

 

Mă duc unde mă duce acest plaur

Înconjurat de trestii nepieritoare

Mă mai uit împrejur

Să văd soarele omnivor

Care mâine-i alt soare

La fel de impur

 

Să mă întorc acasă e inutil

Prin bălţi în care tot altă lună sticleşte

Sunt doar un gospodar îngrijorat că din creier îi ies scântei

Ca dintr-un polizor

Pe care un copil orfan ascute brişca-peşte

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.