top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Eseu arrow Ioan Ianolide, un deținut profet (Anastasia Dumitru), nr.6(157), iunie 2016
Ioan Ianolide, un deținut profet (Anastasia Dumitru), nr.6(157), iunie 2016 Print
Iun 29, 2016 at 11:00 PM

Anastasia DUMITRU

IOAN IANOLIDE, UN DEŢINUT PROFET

 

Anul acesta se împlinesc treizeci de ani de la moartea lui Ioan Ianolide, autorul cărţilor Deţinutul profet (2009) şi Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă (2012), ambele apărute la Editura Bonifaciu. Ne vom referi la primul volum despre profeţiile lui Ioan Ianolide. Din nota asupra ediţiei aflăm Taina deţinutului profet: manuscrisul a ajuns în America, la părintele Gheorghe Calciu, iar după trecerea la Domnul a Sfinţiei Sale, familia preotului a dăruit editurii cutia cu foile mai vechi sau mai noi. Printre acestea erau şi confesiunile lui Ioan Ianolide. Misterul a fost elucidat datorită unei scrisori a lui Ioan Ianolide către soţia lui Vasile Marin, prin care autorul o ruga să trimită manuscrisele părintelui Calciu spre publicare, fără să-i dezvăluie numele. În scrisoarea amintită, din 10 august 1985, autorul nota: ,,Am căutat adevărul creştin cel mai curat şi mai frumos. Sper că ne-am apropiat de el… Sfinţii, eroii şi martirii acestui veac s-au apropiat de Hristos până la unirea cu El. Pe ei îi mărturisim. Fie strădania şi jertfa noastră spre slava lui Hristos şi mântuirea lumii”. Manuscrisul este încă o dovadă că, în anii ‘80, oamenii scriau pe ascuns samizdate, le treceau cu mare dificultate graniţa, reuşind să păcălească uneori vigilenţa Securităţii, aşa cum s-a întâmplat şi cu romanul Al doilea mesager al lui B. Nedelcovici, trimis în Franţa.

Cartea se intitulează sugestiv Deţinutul profet (ediție îngrijită de Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009), pentru că autorul cărţii Întoarcerea la Hristos prevesteşte dezastrul societăţii contemporane, închinătoare la viţelul de aur, supuse tuturor pericolelor şi influenţelor demonice. Cu patru ani înainte de moartea comunismului, fostul deţinut nu numai că intuia sfârşitul puterii dictatoriale şi începutul unei tiranii mondiale, ci era sigur de iminenta prăbuşire a celor care i-au trimis în detenţie. El, ,,banditul”, îşi descrie solitudinea în marea ,,puşcărie”, unde aproape toţi l-au acuzat, l-au vorbit, l-au ocolit ori l-au părăsit. Puţinii oameni cu demnitate, mai ales tinerii, care au dorit să ştie adevărul despre ei, au aflat că este ,,un mare pericol a şti adevărul”, fiindcă este ,,acoperit sub atâta minciună, încât ar trebui un efort imens de a-l afla”. Totuşi, deţinutul îi sfătuieşte să nu renunţe la adevăr şi la credinţă, chiar dacă înseamnă sacrificiul. Este mai uşor a fi în ,,conul energiilor satanice”, însă rezultatul este dezastruos.

O viaţă jertfită. ,,Martirul a fost arma cea mai puternică a biruinţei creştinismului,” scrie deţinutul profet. Dacă pentru creştini, sensul suferinţelor este acela al curăţirii şi al mântuirii, pentru anticreştini, sensul suferinţelor şi al jertfei, după cum consideră I. Ianolide, este o împătimire şi mai mare, un superior de revoltă şi orgoliu. El ne aminteşte că şi la începutul creştinismului au fost trădători şi fricoşi care au părăsit pe Hristos, dar tocmai cei curajoşi, ,,nebunii lui Hristos”, au reuşit să aducă noua credinţă. Creştinii au propus o nouă spiritualitate şi o nouă orânduire, bazate pe credinţă, dragoste, dreptate şi libertate. Structurile societăţii romane de atunci, incapabile de a se înnoi, au trecut la represalii şi la crime împotriva creştinilor, aşa cum s-a întâmplat şi în secolul XX. Cezarul nu a acceptat împărăţia lui Dumnezeu, de aceea adevăraţii creştini s-au jertfit, iar reîncreştinarea trebuie să ia modelul creştinismului primar al credinţei impetuoase, intransigente şi martirice, este convins fostul deţinut. Sfatul celui care i-a cunoscut pe Radu Gyr, C. Oprişan, Gh. Jimboiu, părintele Calciu, Valeriu Gafencu etc. este să îl rugăm pe Iisus să ne ajute în luptă cu răul, ,,creştinii să mobilizeze toate resursele lor sufleteşti şi materiale pentru a realiza o forţă care să distrugă fiara apocaliptică (p. 57), scrie autorul. Pentru a da răspuns bun la Judecată, creştinul trebuie să fie pregătit, să-şi sacrifice viaţa, fiind în statornicie cu Dumnezeu, cu infinitatea divină, dătătoare de har, de iubire şi de iluminare. Ioan Ianolide ne aminteşte că, la Scaunul de Judecată, nimic nu va mai putea fi tăinuit, ,,crudul adevăr va despica fiinţa până în adâncimile ei”, iar oamenii vor fi puşi în faţa evidenţei pe care au ignorat-o, omenirea va deveni transparentă şi tot păcatul va fi privit deschis. Autorul este conştient că am încălcat poruncile: ni s-a dat un rai şi l-am părăsit, am fost fraţi şi ne-am ucis între noi, ni s-a dat o Lege şi ne-am închinat viţelului de aur, l-am răstignit pe Hristos, am creat idoli. Deşi au fost eliberaţi robii antichităţii, noi am creat o robie modernă, s-a prăbuşit un imperiu păgân, am creat altele, mai păgâne, s-a năruit o tiranie, am înlocuit-o cu alta. Omul s-a întinat, a uitat de suflet, de armonie, de darurile date, de conştiinţa sfântă în lume şi a devenit ignorantul şi sclavul materiei, al egoismului. Degradarea a început odată cu Renaşterea şi nu a mai putut fi oprită, omul devenind astăzi un alienat, iar pentru a supravieţui, creştinul este un isihast, trăind în comuniune cu Dumnezeu.

Deţinutul isihast. Dacă ar fi să alcătuim un portret-robot al deţinutului, acesta ar arăta aşa: un anonim înţelept, interesat de mântuire, care ,,vede sinteza lumii în simboluri”, aflat într-o stare de rugăciune, punând temei pe studiile teologice şi pe trăirea în Duh. Deşi este un însingurat, nu se simte singur, pentru că ,,are certitudinea triumfului Hristosului din lume”. După ce a ieşit din penitenciar, fostul deţinut politic a constatat că este urmărit încontinuu, limitându-i-se tot, comunicarea, lecturile etc. El nu mai găsise nimic din biblioteca sa: fusese jefuită, distrusă şi trimisă la retopirea celulozei. A cumpărat volumele esenţiale: cele zece volume ale Filocaliei româneşti, care au însemnat începuturile vieţii sale interioare. ,,A avut atunci sentimentul unei revelaţii şi s-a revoltat că până la acea dată nu se pusese la dispoziţia sufletului românesc această capodoperă a spiritualităţii creştin-medievale”(p. 24). În camera deţinutului arde necontenit candela şi-n inima lui pulsează rugăciunea isihastă, pentru că în Iisus contemplă creaţia, sensul şi finalitatea ei şi se simte responsabil pentru tot ce se petrece pe pământ. Meditaţia îi ascute gândirea, de aceea fostul deţinut ,,dispune de un detector suprasensibil”, care îl duce spre înţelegerea unei tiranii mondiale, fără oponenţi şi fără precedent, nu vede altă soluţie decât o lume creştină. Până şi biserica, expresie a libertăţii omeneşti întru dreptate, adevăr şi iubire, i se pare a fi coruptă de conducerea aservită statului. Condamnatul ştie că, în acei ani, în fiecare mănăstire erau reţele de informatori. Viaţa mănăstirilor fiind controlată de Partid, de Securitate şi de Miliţie, toţi vlădicii erau obligaţi să raporteze activitatea lor. Deţinutul observă că şi credinţa era limitată, reducându-se tipicul şi pravila din cauza muncii. Cel care a luat parte activă la confruntarea dintre Stalin, Hitler şi Reagan, care a trecut din burghezie în fascism şi din fascism în comunism, nu a găsit salvarea decât în credinţă. Tânărul Ianolide era nemulţumit de sine şi de lume, nu-şi găsea locul în societate, a refuzat lumea strâmbă, în consecinţă, a fost întemniţat de burghezi, apoi de fascişti şi, la urmă, de comunişti. Din megalomania şi conflictul cu aceste puteri vremelnice a ieşit victorios prin apelarea la terţul inclus. ,,Tuturor acestora L-am opus pe Hristos”, scrie autorul, amintindu-şi de rolul important în formarea conştiinţei sale pe care l-au avut bunica analfabetă şi mama. Aceste femei erau adevăratele modele de personalităţi puternice, echilibrate şi impresionante. Un alt model a fost un preot din temniţă, care vorbise despre muntele Athos - simbol al spiritualităţii ortodoxe, în centrul căruia se află isihia, adică rugăciunea liniştirii. Preotul anonim a conferenţiat despre închiderea duhului în materie, a minţii în inimă, prin repetarea unei rugăciuni foarte scurte, cu ajutorul căreia se ajunge la o deplină pace interioară, până ce mintea îşi vede propria ei lumină şi ajunge la iluminare. Văzând lumina taborică, duhul omenesc se poate naşte din nou, curăţit şi înnoit în demnitatea cea dintâi a firii. Deţinutul descrie starea de umilinţă, de chenoză, dar şi de înălţare a sufletului, când s-a încredinţat total lui Dumnezeu pentru întreaga viaţă.

,,Celula se dovedeşte a fi, pentru oamenii atraşi de Dumnezeu, un mediu mai dur şi mai prielnic chiar decât chilia, numai că solicitarea credinţei e cu mult mai severă” (p. 121). Fostul deţinut îşi descrie lupta cu sine, când a avut nevoie de duhovnicul Arsenie, pentru a birui asupra gândurilor deznădejdii. Esenţa lucrării isihaste este cunoaşterea lumii prin îndepărtarea de ea. Aflăm că trăirea în Hristos umple sufletul omenesc de adevărata cunoaştere, numai aşa descoperea orizontul curat şi armonios. ,,Eu muream zi de zi şi se năştea în mine Hristos. Puţinele clipe în care am avut această iluminare mi-au fost de ajuns spre a mă atrage tot mai profund în schimbarea ce se producea în sufletul meu” (p. 130), se destăinuie autorul. Iniţierea era supravegheată de duhovnicul Arsenie, care ,,făcea operaţia fină de estetică sufletească”, iar neofitul simţea o ,,mare pace lăuntrică, un simţământ de uşurare curăţitoare”. Credinţa i-a dat puterea şi pacea interioară de a rezista în temniţa unde apăreau uneori conflicte. Pentru a reuşi în desăvârşirea lăuntrică, a avut nevoie de sprijinul duhovnicului, dar şi al lui Valeriu Gafencu şi al lui Marin Naidim, alături de care a stat la Aiud şi la Galda.

Fenomenul Piteşti – o ,,restructurare” a omenirii. Deţinutul îşi aminteşte de rolul credinţei, mai ales pentru cei de la Piteşti, care erau tineri studenţi anticomunişti. Tocmai pentru că erau oameni de înaltă ţinută umană şi etică, experienţa reeducării trebuia făcută pe sufletele lor tinere, generoase şi entuziaste. ,,Se cerea sufletul acelor tineri, iar de nu, vor fi torturaţi fără drept la moarte, până ce vor ceda şi se vor întina. Căci omul nou, reeducatul, era conceput ca un animal dresat. În reeducare erau două faze: faza sincerităţii, care în limbajul lor se numea autodemascare, prin care omul era obligat să divulge şi să batjocorească absolut tot trecutul său, familie, credinţă, neam, concepţie, prieteni, ideal; faza a doua era a restructurării, în care omul autodemascat se restructura prin însuşirea concepţiei ateismului istoric, devenind el însuşi activist revoluţionar şi dovedindu-şi restructurarea prin reeducarea ce trebuia să o aplice prietenilor săi,” (p. 149) notează Ioan Ianolide. Deţinutul mărturiseşte că fenomenul Piteşti era considerat „mica revoluţie”, care urma să dezlănţuie apoi „marea revoluţie internaţională”, în scopul ,,restructurării” omenirii întregi conform legilor materialismului istoric. Experimente similare Piteştiului au mai fost, dar ele nu au dat rezultatele acestei puşcării, unde s-au izolat celulele, s-au înfometat, torturat şi îngrozit deţinuţii din iadul terestru. Providenţa l-a salvat pe Ianolide din infern, îmbolnăvindu-se de tuberculoză, însă a văzut terorile, a auzit multe mărturisiri care l-au copleşit. ,,Le simt ca pe o povară ce trebuie să o mărturisesc. Am văzut sfinţi şi am văzut demoni. Am fost în rai şi am fost în iad” (p. 152), îşi aminteşte supravieţuitorul ororii, care a simţit ocrotirea lui Dumnezeu.

Bezna piteşteană internaţională. ,,Experienţa piteşteană a eşuat, dar dacă omenirea nu va înţelege la timp ce o aşteaptă, va fi o beznă piteşteană internaţională”, scrie cel care identifică trei tipuri de victime ale Piteştiului: unii care au fost ucişi, alţii care au rămas mutilaţi psihic pentru toată viaţa, iar alţii cei mai mulţi şi mai buni - care au descoperit cerurile când erau în adâncul iadului şi astfel au ajuns creştini conştienţi şi râvnitori” (p. 153), sunt alte profeţii ale deţinutului de la Piteşti. Printre pericolele majore pe care le semnalează sunt: ateismul, materialismul, minciuna, manipularea, supertehnologizarea fiind o faţă a tiraniei în lume. ,,Tehnica a schimbat radical modul de a gândi al oamenilor, aspiraţiile, comportamentul lor şi structura societăţii, dându-le falsa senzaţie a fericirii eterne pe pământ, rupându-i de cer şi golindu-i de duh… Ingineria genetică poate modifica speciile şi deci oamenii pot deveni fenomene de laborator, în acest mod dispărând valoarea lor umană de conştiinţe libere. Se poate determina tehnic subconştientul. Psihicul este testat şi determinat cu mijloace tehnice, prin aceasta oamenii fiind anulaţi ca responsabilitate şi independenţă”, sunt alte avertismente ale lui Ianolide. Din punctul său de vedere, civilizaţia modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin dezagregarea atomică militară ori pe cale paşnică, prin poluare şi epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea omului ca fiinţă liberă, conştientă şi stăpână; dezechilibru ecologic; răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-1 îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de harul Duhului Sfânt şi dispariţia finalităţii transcendentale.

Singura speranţă este cea a renaşterii creştine, care să pună un început nou istoriei şi să reîncreştineze lumea, redându-i comuniunea cu Dumnezeu. Deţinutul face apostolat, ne aminteşte de vocaţia ce s-a cristalizat în calvarul secolului XX, când creştinătatea a dat sfinţi şi martiri. El ne aminteşte că S-a întrupat Hristos, că ni s-a dat Duhul Sfânt şi că va triumfa Mielul asupra fiarei apocaliptice. Trăim ,,sub semnul lui Antihrist”, dar nădăjduim în biruinţa lui Christ, a unui ,,arhetip universal valabil”. ,,Iisus este şi Luminătorul, şi Păstorul, şi Mântuitorul şi împăratul lumii”, care ne aduce o lume nouă, de aceea ,,numai prezenţa Lui ne face să nu ne simţim singuri şi ne defineşte rostul nostru de oameni. Iisus în oameni potenţează personalitatea umană până la desăvârşire”.

Concluzia cărţii este că omul fără Dumnezeu este haos, neant şi alienare. Creştinii au răspunderi depline pentru destinele omenirii pentru că această criză a lumii moderne, deşi nu aparţine spiritualităţii creştine, s-a produs în mijlocul lumii creştine. ,,Spiritualitatea este modalitatea de sfinţire, desăvârşire şi mântuire a firii omeneşti” (p. 172), consideră fostul deţinut, care pledează pentru spiritualitate, numind-o vieţuire în duh şi în adevăr. Creştinii trebuie să le amintească tuturor legea nouă a iubirii, ,,să aibă forţa necesară spre a lansa în istorie conceptele care conduc lumea spre mântuire”. Cartea, deşi are un format mic şi mai puţin de două sute de pagini, conţine o profundă trăire duhovnicească, din care desprindem pildele unui credincios, dar şi avertismentele, profeţiile privitoare la răul care se deghizează sub masca binelui. Nu întâmplător manuscrisul a fost transmis unui părinte duhovnic, în America. Autorul are o viziune autentic creştină, fiind preocupat de zidirea sufletească, de lămurirea şi de mărturisirea iubirii pentru biserică şi pentru lume. Volumul este scris la persoana întâi, tocmai pentru ,,autenticitatea” celui care poartă ,,o experienţă duhovnicească şi o viaţă excepţională”, ştiind că are datoria mărturisirii. Oamenii sunt cei care pot transforma lumea în rai sau în iad, iar bunul mers al omenirii depinde numai de opţiunea noastră. După atâtea isme, cu multiple tentacule: materialism, pozitivism, evoluţionism, raţionalism, umanism, antropocentrism, ideologism, ateism, oamenii ar trebuie să revină la creştinism, să îi lase loc în inimă lui Iisus, singurul care ne poate salva de la dezastrul apocaliptic. Mesajul ar trebui înţeles de toţi, de cititorii simpli ori de cei care conduc destinele omenirii, pentru a nu ,,rătăci drumul” şi pentru a ne aminti de sensul Golgotei, de viziunea creştină a lumii.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.