top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Versuri de Beppe Costa si de Antonino Caponnetto (trad. de Elena Liliana Popescu),nr.6(157),iun.2016
Versuri de Beppe Costa si de Antonino Caponnetto (trad. de Elena Liliana Popescu),nr.6(157),iun.2016 Print
Iun 29, 2016 at 09:00 PM

Beppe COSTA

 

Este poet, editor, romancier și traducător italian. S-a născut în 1941,  în Catania, Sicilia, și trăiește la Roma. În 1976 a fondat Editura Pellicanolibri. Opera sa literară include, printre altele, cărțile: Una poltrona cómoda (1970), Un po’ d’amore (1975), Metamorfosi di un concetto astratto in due tempi con accompagnamento di ottavino (1982), Canto d’amore (1986), Fatto d’amore (1987), Impaginato per affetto (1989), Il male felice (1992), Due o tre cose che so di lei (1995), Poesie per chi non sa fare altro (2002), Anche ora che la luna (2010), Rosso, poesie d’amore e di rivolta (2012), La terra (non è) il cielo! (2014). De-a lungul traiectoriei sale literare, a primit numeroase premii, dintre care amintim: „Premio Ragusa”, Libro siciliano dell’anno, 1984; Premio Alfonso Gatto, 1990; Premio Città di Ascoli, 1992; Premio internazionale di poesia „Il Delfino d’Argento”, Nettuno, 1992; Premio Joppolo, 1997; Premio alla carriera a „La Befana del Poliziotto 2009”, Roma; Premio internazionale Città di Ostia: alla Carriera, Roma 2012; Premio alla Carriera al Nettuno PhotoFestival, Nettuno 2014. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi, printre care spaniolă, ebraică, arabă, și au fost publicate în reviste literare. A participat la mai multe evenimente internaționale literare.

 

Concert

 

Concert de apă și de vânt

concert de sânge de pulbere

concert de iubire

aș vrea să-ți dedic

dar

nu sunt Mozart

 

Cuvinte în poezie pentru a-ți acoperi pielea,

cuvinte unice inimitabile

cuvinte de iubire

aș dori să-ți dedic

dar

nu sunt Verlaine

 

Și atunci îți dau cerul păsărilor

luna soarele stelele

și îți dau de asemenea râul și muntele

și lacuri și continente

și îți dau o lume mai bună

o lume a iubirii

dar

nu sunt Dumnezeu

care deja a făcut-o

 

Insula

 

în întunericul constant al mării

lumini și umbre aproape fără culoare

revăzând trecutul

care devine viitor

fără pantofi chiar

pentru a proteja pașii

 

și totuși

știam să înot

la fel de simplu,

ca începătorii

la fel de ușor cum ai privi luna

 

pagină după pagină

și călătorii lungi pe uscat și pe mare dar

 

eu eram acolo

 

mă uitam înspre mare

sau cel puțin

înspre o insulă pustie

desenată doar

pentru noi

 

Eu cu inima

 

Unde cazi sub lovituri de cuțit

și de contabilitate

în această țară de infracțiuni

eu cu inima

Unde viața se plătește la timp

și calitatea la kilogram

Pe acest pământ fără flori

eu cu inima

Și îmi amintesc în depărtare de două lacrimi

de vreun surâs și de mâncatul pe stradă

eu cu inima

Unde două persoane fac

un pat dublu

un copil o școală

un bolnav un sociolog

 

eu cu inima

Pentru cât timp încă?

 

Poezia

 

Sublimă poezia care dezvăluie vise

le tăinuiește suferințele celor apropiați

frecventată de puțini

Sublimă poezia care nu alege momentul

care nu alege locurile

care mai presus de toate nu are o națiune

Sublimă poezia

care devine viață

Sublimă poezia

care ascunde dorințe și coșmaruri

nu vei ști niciodată sau

va fi prea târziu

cine ești

cine ai putea fi

și între timp dăruiesc multora

ceea ce aș dori să îți ofer doar ție

Sublimă poezia

care rămâne înșelătoare

care amăgește timpul

care nu este tiranică

Sublimă poezia când nu este egoistă

 

Antonino CAPONNETTO

 

S-a născut în Catania, unde a locuit, în afara unei scurte pauze la Roma, până în 1980. Din 1981 trăiește în Mantova. A publicat mai multe cărți de poezie: Forme del mutamento (Forme ale schimbării, Campanotto, 1998); La colpa del re (Culpa regelui, Campanotto, 2002); Miti per l’uomo solo (Mituri pentru omul singur, Kolibris, 2009); plachetele A che serve? (La ce ajută?, 2001); Le chiare strade (Drumurile clare, 2002); Contromovenze (Contramișcări, 2003); Petits cahiers pour la douleur du pauvre (2005), la Editura Trito&Ritrito; Agonie della luce (Agonii ale luminii, poeme 2012-2015, Roma), în colecția Inediti Rari e Diversi, a Editurii Pellicano Associazione Culturale, carte editată de Beppe Costa și Igor Costanzo. Poezii ale sale au fost difuzate la radio și au apărut în diverse reviste literare. A îngrijit împreună cu G. Sammito rubrica „Atti Barbari”, pentru revista „Zeta News”, între anii 2002-2006. Singur sau în colaborare cu alți autori a promovat și coordonat inițiative legate de poezie și în special privind creația poetică.

 

Fragmentum VI — Omul focului

 

Sunt omul care ține

viu focul

împrejurul grotelor

și al peșterilor

unde tribul meu își găsește adăpost

Și sunt omul care va trebui

să alunge

cu foc, noaptea, fantomele

și fiarele

 

Marele foc

sacru pentru mulți zei

va trebui să-l țin mai viu

noaptea asta

Și nu voi putea dormi și nici fugi

altfel fiarele și sufletele morților

îi vor lua toate visele

celui ce doarme

 

Și rațiunea

celor care, lipsiți de griji,

vor fugi

 

Dimineață (Fragment)

 

Atunci când vis și realitate se amestecă

iar vocea este murmurul Pământului

când cântul este chemare și rugăciune

urlet feroce ancestral

când Olimpul și Walhalla sunt goale

și solul este o spărtură

când intelecte umane veghează

ca mame iubitoare Viața

nimic nu este încă pierdut pentru totdeauna

și Phoenix înviată este inima ta

 

Chanson facile I

 

În limba acestei

țări nemișcate

întotdeauna două zile sunt într-adevăr egale,

 

dar noi ca și altă dată, neașteptate

sunt micile frământări,

ca rudele sărace și îndepărtate,

 

și noi sunt trandafirii,

crinii și roșul

intensă culoare sângerie,

și noi crizantemele și gândurile,

 

și tu, care mă poți vedea și asculta.

Pentru că într-adevăr este ușor,

în ziua de azi, cel puțin, să ai o cafea bună

și alte câteva alimente la îndemână,

 

și o navă care, în larg, stă în așteptare.

 

Chanson facile II

 

Aici este locul,

cu toate că oricum ar fi,

oh, noi nu vom lăsa

aceste pământuri

 

care sunt Patrie, care sunt Țară.

 

Noi nu vom ridica ancora

grandioasei nave

și să vedem dacă o cale

pentru a lupta

 

ne va fi hărăzită pe acest pământ.

 

Deoarece

s-a spus și s-a tot repetat

că fiecăruia i se vor dărui

propria auroră,

 

statutul său uman, furia sa.

 

Oricât ar arde inima

ca rugul,

nimeni nu poate fi împiedicat

să sufere,

 

dar poate alege să trăiască și să moară.

 

Traducere și prezentare 

de Elena Liliana POPESCU 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.