top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Vești de la Athena Tacha Spear... (prez. si trad. de Ana Olos) - nr.7-8/iul-aug2016
Vești de la Athena Tacha Spear... (prez. si trad. de Ana Olos) - nr.7-8/iul-aug2016 Print
Iul 28, 2016 at 10:00 PM

VEȘTI DE LA ATHENA TACHA SPEAR –

 AUTOAREA PĂSĂRILOR LUI BRÂNCUȘI

 

În 1976, printre cărțile ce marcau Centenarul Brâncuși era și cartea Athenei T. Spear: Brancusi’s Birds, în traducere românească, publicată de Editura Meridiane din  București. Lucrarea fusese terminată în 1965, însă autoarea publicase și înainte articole și recenzase cărți dedicate marele sculptor (printre ele, cea a lui Ionel Jianu). La noi, deși ca „autor” apare „C.” Tacha, studiul Athenei era amintit, deja în 1967, de Petre Pandrea, în Tinerețea lui Brâncuși. Predată la New York University Press, cartea va fi publicată în engleză în 1969, semnată acum Athena T. Spear. În România cartea este recenzată elogios de V. G. Palelog și de Barbu Brezianu. Am cumpărat cartea la Londra, cu ocazia unei excursii prin BTT, am contactat prin editură autoarea și i-am cerut permisiunea s-o traduc. Dar publicarea s-a amânat din motivele expuse în referatul pentru editură al criticului de artă Theodor Enescu. Deși aprecia monografia ca fiind primul studiu consacrat unei teme particulare din creația lui Brâncuși, recomanda să se publice în limba română doar după sau concomitent cu cărțile unor cercetători deja consacrați, amintindu-i pe Carola Giedeon-Welcker și pe Sidney Geist, care participaseră la Colocviul Brâncuși din 1967. Cum sculptorul american Sidney Geist venise în România încă din 1964 și avea deja numeroși prieteni, Editura Meridiane i-a tipărit cartea în traducerea și cu prefața lui Barbu Brezianu în 1972. Cartea Athenei T. Spear, din care fragmente apăruseră în „Revista de etnologie și folclor” și în „Arta Plastică”, va avea șansa să se numere printre publicațiile dedicate Centenarului. Invitată la simpozionul internațional dedicat lui Brâncuși, i se va lua un interviu televizat, un alt interviu fiind publicat în revista ieșeană „Cronica”, în octombrie 1976. Întrebată despre originea numelui Tacha (cu care își semnează și azi creația artistică), Athena mărturisea că el provine din porecla unui străbunic, Atanasios, iar „ch” se pronunță ca litera X din limba greacă. Familia tatălui Athenei (n. 1936, Larissa) se trăgea dintr-un trib de păstori cuțo-vlahi, iar acesta, medic neurolog, încă vorbea dialectul acasă. În timpul Războiului Civil, tatăl Athenei a fost timp de cinci ani deținut politic, fiica lui de treisprezece ani pledând pentru eliberarea lui într-o scrisoare adresată reginei. Caracterul dârz al Athenei și dorința ei de afirmare s-au datorat și greutăților îndurate. Plecată din țara ei de baștină, a reușit să se impună cu brio în competiția acerbă din țara de adopție de peste ocean. Felicitând-o cu întârziere pentru împlinirea unei vârste rotunde și amintindu-i de colaborarea noastră în revizuirea pentru ediția românească a cărții ei despre Păsările lui Brâncuși, i-am adresat câteva întrebări. Răspunsul ei prompt a sosit prin poșta electronică sub forma unei scrisori.

 

***

 

Dragă Ana,

A fost întotdeauna o plăcere să convorbesc cu tine, așa că pun deoparte alte treburi ca să răspund întrebărilor tale. Nici nu mi-am dat seama că anul acesta este a 140-a aniversare a nașterii lui Brâncuși, așa că nu ai de ce să te scuzi că mi-ai scris abia acum! Sigur că îmi amintesc de publicarea cărții mele Păsările lui Brâncuși în limba română (deși uitasem de toate complicațiile inerente!), la fel și de vizita mea în România în 1976, unde am întâlnit mulți cercetători ai operei lui Brâncuși, printre care și Petru Comarnescu. Da, România seamănă din punct de vedere cultural foarte mult cu Grecia și m-am simțit ca acasă. Dar, de vreme ce studiasem opera lui Brâncuși timp de un deceniu, vizita nu mi-a schimbat percepția asupra operei sale – și cred că am găsit Târgu-Jiul tocmai așa cum mă așteptasem.

Îmi amintesc de vizitarea monumentelor lui Brâncuși, dar parcă și mai viu de drumul cu mașina prin țară, cu tine și cu Mihai Olos, atunci soțul tău. Firește, îmi amintesc de numele orașului Baia Mare și de ținutul Maramureș și, la fel, îmi amintesc de vizita la Muzeul Etnografic [din Sighetu Marmației], care găzduia în acel moment sculpturi în lemn și picturi de Mihai, împrăștiate printre exponatele autentice de artă populară. De fapt,Mihai mi-a dăruit atunci un obiect de artă populară – un elegant fus din lemn cu îmbinări complicate, pe care îl păstrez și acum cu drag în mica mea colecție cu obiecte artă populară internațională.

Însă uitasem că v-am trimis la amândoi, ție și lui Mihai, reviste de artă internațională și feministe timp de mai mulți ani! Dar ăsta a fost singurul lucru pe care l-am putut face pentru a vă răsplăti ospitalitatea și prietenia. Și, în plus, tu fuseseși traducătoarea în română a cărții mele  Păsările lui Brâncuși... Am și uitat că am scris și publicat un articol despre lucrările lui Mihai. (Vezi, mi-am scos din memorie toate scrierile mele de istoric de artă!). Însă nu, nu te-am uitat pe tine, dragă Ană, chiar dacă acum corespondăm mai rar. Încă și acum îți trimit cele mai multe dintre publicațiile despre mine.

S-ar putea să nu-ți mai amintești tu că primul meu subiect de studiu, timp de cinci ani, a fost sculptura (clasică, pe modele de nuduri din lut și de ghips) la Școala Națională de Arte Frumoase din Atena, Grecia – de unde am obținut o diplomă de absolvire ca sculptor. După aceea, căștigând o bursă Fulbright pentru titlul de master în Istoria artelor la Colegiul Oberlin, iar apoi o bursă a guvernului grec pentru un doctorat în estetică la Sorbona, Paris, am publicat lucrări despre istoria artei. Din 1973, când am intrat în învățământ, am predat sculptura la Departamentul de Artă al Colegiului Oberlin, până ce m-am retras în 1999. Totuși, timp de zece ani, ca publicist în istoria artei, am fost și curator (de artă modernă) la Muzeul de Artă al Colegiului Oberlin. Am decis să renunț la profesia de istoric de artă în 1973, pentru a mă concentra asupra propriei cariere de artist (cu un succes considerabil) și, la fel ca înainte, sunt încă activă la recenta aniversare a vârstei de optzeci de ani. În martie am avut a patra expoziție personală la Washington D.C. (unde locuiesc din 1998), la galeria Marsha Mateyka – prima galerie de artă contemporană deschisă din acest oraș – și încă una dintre cele mai bune. La fel, în 2013, am avut a treia retrospectivă la Grounds for Sculpture din New Jersey, parc și spațiu expozițional dedicat în întregime sculpturii contemporane de interior și în aer liber. De fapt, s-ar putea să execut acolo, în anii ce urmează, lucrarea mea cea mai recentă, Labyrinthos, o sculptură în aer liber comisionată ca permanentă (modelul a fost cumpărat, iar posibilitatea executării e în discuție). Ca artist profesionist, am lucrat mai întâi cu materiale, lichide, mișcare și lumină (vezi exemple ale acelor lucrări spre capătul Website-ului meu), pentru că-mi scrisesem teza de doctorat despre Rolul luminii în sculptura modernă. Totuși, în 1970, după crizele sociale de la sfârșitul anilor ‘60, am decis că vreau să-mi expun lucrările pe domeniul public, nu în galerii de artă și pe piața de artă. Așa că am început să concep lucrări „arhitecturale” pentru peisaj (între 1972-2012, am trimis diapozitive la cel puțin o sută cincizeci de concursuri pentru competiții publice, cele mai multe în S. U., dintre care am câștigat peste cincizeci, iar patruzeci au fost executate).

Dar ai dreptate, în 1970, am început să fac și artă conceptuală, pentru că mă pricepeam și la scris, și la fotografie – așa că, în paralel, am urmat și cariera de artist conceptual (bine-cunoscutele cărticele cu texte și fotografii fac parte din a doua mea carieră). Opera mea are de fapt mai multe aspecte (instalații temporare, performance etc.), dar siturile de sculpturi ambientale și arta conceptuală (textuală și fotografică) pot cuprinde, cred, tot restul activităților mele.

Ca să răspund ultimei întrebări: mărturisesc sincer, l-am admirat pe Brâncuși și am studiat exhaustiv opera lui și a lui Rodin, pentru că erau cei doi mari sculptori la început de secol 20 – iar eu am pornit în sculptură ca o ignorantă în Grecia (cu o educație „de secol 19”, cu redarea fidelă a nudului). Dar n-am ajuns să fiu influențată formal de niciunul dintre ei. Lucrările ce le-am realizat ca sculptor ambiental au fost influențate mai degrabă de Naum Gabo decât de oricare alt sculptor de la începutul secolului XX. Ea nu este nici organică, nici cu muchii dure/ geometrică, cu excepția lucrărilor din aer liber (căci a trebuit să-mi construiesc arta, pentru a fi în domeniul public), unde sfârșești prin a lucra cu materiale dure – cărămidă, piatră, oțel etc. – dacă dorești să faci sculptură permanentă (deși eu am lucrat mereu și în medii diferite – lumină, lichide etc.). Păsările lui Brâncuși m-au influențat doar prin consistență și prin perseverența de a-ți urmări ideea până la capăt. L-am admirat foarte mult pentru aceasta. 

Și, de fapt, pentru a răspunde și întrebării tale suplimentare: câștigarea unei burse Fulbright, a  fost instrumentală pentru evoluția mea, pentru că la Colegiul Oberlin am întâlnit un mare istoric de artă modernă, în persoana lui Ellen Johnson, care mi-a deschis ochii și m-a făcut să înțeleg arta secolului XX, dincolo de Brâncuși, prin prezentul meu – ceea ce mi-a permis (după doi ani la Paris) să mă întorc  acolo unde arta era cea mai avansată și mai vitală în timpul în care mă dezvoltam: Statele Unite din mijlocul anilor 1960, unde arta publică contemporană începea să primească o formă nouă, iar eu am devenit o parte a ei.

Încă ceva: acum câteva săptămâni, Richard [Spear, soțul ei] a inclus între proiectele sale editarea pentru  publicare a „propunerilor” pentru competițiile publice la care am fost finalistă (peste o sută douăzeci și cinci), dintre care au fost executate aproape cincizeci (jumătate de duzină fiind deja distruse). Iar ieri seară am semnat contractul cu Jim Trulove (Grayson Press, unde a apărut Dancing in the Landscape, cu lucrările comisionate în 2000), pentru publicarea unei cărți cu toate textele mele, până în „prezent”, cu ilustrații mai reduse ca mărime, dar în același format ca în Dancing... Sunt foarte fericită, pentru că este un redactor/editor minunat, cu un gust vizual fără cusur și de mare integritate (și o persoană extrem de agreabilă, cu care poți colabora). Iar Richard este, desigur, un redactor excelent și foarte experimentat. Va dura un an până ce cartea va fi gata, dar am început să selectez imagini pentru ilustrații. (Sper să trăiesc până la terminarea lucrului și, la fel, pentru a vedea cartea tipărită!)

 

Prezentare și traducere

de Ana OLOS

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.