top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Baki Ymeri, nr.9(160), sept. 2016
Poeme de Baki Ymeri, nr.9(160), sept. 2016 Print
Sep 28, 2016 at 11:00 PM


Baki YMERI

 

Inspirat de ființa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Baki Ymeri este poetul fabulos și cutremurător care crede în steaua iubirii. Alberto aparține nu numai limbilor română și italiană, ci și limbilor germană, franceză, bulgară, macedoneană, slovenă, sârbocroată, aromână, albaneză, până la zece, ca un Cantemir întors prin istoria hieroglifică spre poem, ca un cântec care caută o Europă mașteră. Ce bine că poetul nu ocolește izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, și el a devenit poet?! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat, care ne alege? Baki Ymeri este poetul fabulos, care stârnește ninsoarea în limba română. El reface un drum întreg, numai ca să dea o definiție versului său în italiană, care albește mirarea limbii române. (Victor Marin BASARAB)

 

Sufletul verii

 

Hai să privim în amurg

Disperarea

Şi marea-n ruină,

Pădurea care şi-a apus

Cununa de crengi.

De câte ori ne-mpăcăm,

Suntem mai aproape de Dumnezeu.

Hai, vino în sufletul verii –

Vom fi

Precum doi inşi

Aplecaţi tare departe

Şi adormiţi...

 

Cântec popular

 

Prin Rai alergând,

Coborând,

Pe așternutul de vânt,

Sânii ei tremurau.

Undele lor mă loveau,

Mă trânteau la pământ.

 

Miere

 

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Pe buzele tale

Erau polen şi nectar.

Nevăzute albine

Îţi desenau pe buze o inimă.

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Nevăzute albine

Se trudeau să poarte prin aer

Tremurul inimii tale.

 

Blestem cu miresme

 

Numai zeiţele se pot lăuda

Cu acelaşi cutremur

Al sânilor

Atunci când păşesc!

O, ce vârtej

De dorinţe şi magice arte

Ale descopcierii

Diafanului veşmânt de mătase,

Ce cade la picioarele tale!

Niciun blestem

Nu-i mai puternic

Decât al miresmei

Cu care mă-nfăşoară

Golul tău trup!

 

Puterea iubirii

 

Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu glasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele.

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele.

 

Perla poetului

 

Eşti ca boarea cea uşoară

Ca o poftă legănată

La un piept de domnişoară.

Eşti, oricând, ca niciodată.

Niciodată nu ştii când

Eşti ca pasărea furată

De văzduhuri pe pâmânt.

Eşti aripa care-n ceruri

Lasă-n urma ei un rând

Din poemul care zboară.

 

Erotică

 

Cum să te laud, Femeie,

Când te alinţi pe divan,

Te răsuceşti ca o cheie

Şi te-apleci ca un lan

Şi te-arunci în oglindă

Şi te-neci tot mai goală

Şi nu-i nimeni să-ţi prindă

În agrafa din poală

Părul tău greu ca o beznă

Tremurând lăngă gleznă.

 

Sărutul

 

Spune-mi, armâno,

Maică-ta cu ce te-a alăptat,

În ce odăi te-a încuiat

De miroşi atât de frumos

A trup legănat

Şi a pustii mângâieri?

 

De unde furi oare pofta

Pe care ţi-o simt

Pe sânul amar sărutat

De norul descopciat

La cămaşa lui de bumbac?

 

Buzele tale sunt fragi?

Vai, armâno,

La amiază, când a fulgerat,

De la fulger s-au înmiresmat.

 

Floarea ruşinii

 

De la mine la tine

Sunt doi paşi de ruşine.

De la tine la mine

Nu mai e nici ruşine,

Nu mai e nici cărare,

Nu mai este nici vale,

Nici deal,

Doar aşternut ireal.

 

Sărut

 

Prima oară, prima oară

Erai pui de căprioară

Miroseai a domnişoară

Mai încolo, către seară

Erai zână

Când la margine de lună

Un cercel se furişa

Cu un zâmbet în fântână.

 

Frică

 

La cincisprezece ani

Furi primele mere -

În sâni le ascunzi.

Bagă vecinii de seamă.

La şaptesprezece ani

Văd şi eu

Că ţii ascunsă în sân

Privirea vecinilor.

La optsprezece ani

Mergi la piaţă:

Nu vinzi acolo nimic,

Dar te întorci bogată acasă.

Bogăţia ta aspră

Ne umple de frică.

 

Vechi cântec de dragoste

 

Dunărea e foarte tulbure şi rece,

Tu eşti foarte frumoasă şi caldă.

Dacă printre mâinile mele ai trece,

Cămaşa mi-ar prinde să ardă.

 

Dunărea bice de gheaţă îndură.

Tu eşti arşiţa în floare -

Doar ochiul meu e măsură

Bobocului coapselor tale.

 

Dunărea tot vine şi trece.

Ca smirna tu arzi cu miresme -

Cămaşa mea rămâne mai rece;

O piatră m-aţine de glezne.

 

Cântec naiv

 

Când pe trupu-ţi

Setos ca o plajă

Arsă de secetă

Se pune miza cea mare,

Anii, casa şi averile toate,

Cum să mai pot ajunge la tine,

Gingăşie care în sânu-ţi ascunzi

Fructe divine?

 

Floare

 

Din cap şi până-n picioare

Ea este o floare

Care ca focu-nfloreşte.

Buzele ei rumenite de vânt

Sădesc în aer miresme,

Care stârnesc furtuna în soare,

Ea mă învaţă cum se greşeşte

Trăind zi de zi pe pământ.

 

Femei împodobite în mătăsuri şi aer

                  

Caut chipul tău prin mulţime.

Cu o privire îl strig,

Văd numai mătăsuri şi aer,

Femei purtând ca povară:

Podoabe, surâsuri, îmbraţişări.

Îţi văd doar absenţa.

Numele tău spulberat ca un colb

Se întoarce spre buzele mele.

Spun: Te iubesc!

Şi aud numai prafuri

Cum se aşază pe sunete.

Văd numai mătăsuri şi aer.

Puterea iubirii mă-ndeamnă

Să trec totuşi strada.

 

Pastel

 

Scoica sânilor tăi

Era sfântă ca luna

Culoarea lor albă

Era precum spuma

La marginea mării.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.