top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Bob Dylan - un Nobel muzical (trad. si prez. Ana Olos), nr.10(161)oct.2016
Bob Dylan - un Nobel muzical (trad. si prez. Ana Olos), nr.10(161)oct.2016 Print
Oct 31, 2016 at 11:00 PM

BOB DYLAN – UN NOBEL MUZICAL

 

          După romanciera de culoare Toni Morrison, câștigătoarea Nobelului pentru literatură în1993, iată că acum al unsprezecelea laureat american reprezintă victoria așa-zisei „popular culture” prin cantautorul și militantul pentru pace, care și-a început marșul spre glorie la începutul anilor '960, în plin avânt al luptei pentru mișcarea drepturilor civile din Statele Unite, Medalia pentru Pace fiindu-i conferită, în 2014, de însuși președintele Barack Obama. Născut la 24 mai 1941, în Duluth, Minnesota, Robert Allen Zimmerman, devenit Bob Dylan din admirație pentru poetul galez Dylan Thomas, și-a abandonat după primul an studiile universitare și și-a început cariera de cântăreț folk, învățând din mers de la alți interpreți ai genului, atent la spiritul vremii, preluând tot ceea ce i s-a părut valoros. Succesul său de durată s-a datorat mai întâi originalității interpretării, apoi textelor aparent simple și banale, dar cu „mesaj”, pe melodii ce sintetizau tradițiile folclorului rural și urban din țara sa sau de aiurea și, mai ales, datorită spectacolelor „live”, în care muzica, vocea și gestica interpretului, pe fundalul montajului din ce în ce mai complex, electrizau publicul până la delir. Difuzate prin media, adunate în albume, cântecele sale în engleză ori în traducere au înconjurat lumea întreagă. La noi, celebrul Blowin' in the Wind, devenit Vânarea de vânt în traducerea bardului de la Bârca, ne sună în urechi fie cu vocea încă suavă din '973 a lui Florian Pittiș sau în interpretarea sa mai pregnantă din 1995, alături de alte piese ale lui Dylan de pe primul album „Colibri”, traduse de actor. Volumul celor o sută de poeme ale lui Dylan transpuse în română și prefațate de Mircea Cărtărescu (2012), proza poetică Tarantula (2014) și autobiografia Cronica vieții mele (2015), apărute la Humanitas datorită intuiției feminine a Denisei Comănescu, l-au readus pe Bob Dylan în atenția cititorilor români, înainte de acordare a marelui premiu. Traducerile de mai jos, fără intenția de a respecta pattern-ul muzical, sunt simple „mostre” din textele sale.

 

Plutește în vânt

 

Câte drumuri să bată un om

Pân' să merite numele „om”?

Câte mări lase-n urmă porumbelul alb

Pân' s-adoarmă pe nisipul cald?

Da, și câte ghiulele mai vin ucigașe

Pân' prin lege să fie stopate?

Răspunsul, prietene, plutește în vânt

Răspunsul plutește în vânt.

 

Da, și cât poate-un munte sta neclintit

Până marea să nu-l fi înghițit?

Da, și cât oare popoarele mai pot îndura

Pân' ce din robie toate s-or elibera?

Da, și cât mai poți pe lângă orori să treci

Pretinzând că nici nu le vezi?

Răspunsul, prietene, plutește în vânt

Răspunsul plutește în vânt.

 

Da, de câte ori în sus să privești e nevoie

Până cerul întreg să-l vezi în voie?

Da, și cu câte urechi ar trebui să asculți

Pân’ pe cei care plâng să-i auzi?

Da, și câți vei vrea să mai fie uciși

Când morții-s deja prea mulți și aici?

Răspunsul, prietene, plutește în vânt

Răspunsul plutește în vânt.

 

Vremile sunt în schimbare

 

Veniți mai aproape

Voi, rătăciți ce nu știți

Că crescutele ape

Ne-au potopit

Și-n curând veți fi toți

Uzi până la piele și înghițiți.

De vreți să scăpați, înotați,

Că de nu, în curând,

Ca bolovanul vă dați la fund.

Că vremile sunt în schimbare.

 

Veniți, critici și condeieri,

Profeți ce erați până mai ieri,

Ochii-i deschideți să vedeți clar

Că-i ultima voastră șansă, dar

Nu vă grăbiți la cuvânt

Că roata-i mișcată de vânt

Și nu se știe care pe care,

Căci cel ce pierde azi tot ce are

S-ar putea să ia mâine potul

Că vremile sunt în schimbare.

 

Congresmani, senatori,

Hai veniți la chemare

Nu stați rezemați de ușciori

Nu blocați nicio intrare

Căci strivit va fi cel

Înțepenit fără țel

Că furtuna afară vuiește

Curând zgâlțâi-va uși și ferestre

Zgudui-va ziduri să le sfarme

Că vremile sunt în schimbare.

 

Veniți, mame și tați

De pretutindeni din țară,

Dar să criticați nu începeți

Ceea ce nici nu pricepeți.

Fiii și fiicele voastre

De sub tutela voastră au scăpat

Drumul vechi e șubrezit, desfundat

Și de nu le sunteți de ajutor acum,

La o parte, nu le stați în drum,

Că vremile sunt în schimbare.

 

Iubirea-i o vorbă-n doi peri

 

Pare c-a fost numai ieri

De mi-a rămas gândul stingher

Colo jos în cafeneaua gitană

Vorbind cu-n amic de-al amicului meu.

Ea, cu-n prunc ce abia putea să-l ție,

Cuvânta despre-o viață fără sclavie,

Fără ca ochii-i prea triști să-i fie

Ș-auzii mai întâi din gura ei

Că iubirea-i doar vorbă-n doi peri.

 

Afară, în fața vitrinei de prăvălie,

Pisici mieunau către zorile zilei

Eu tăceam cu dinți încleștați,

Căci n-aveam ce-ți spune, adevărat,

Cunoșteam viața prea limitat.

Tu vorbeai, eu n-aveam niciun atu,

Mă feream de-al pruncului tată, iar tu

Că iubirea, spuneai, e doar vorbă-n doi peri.

 

Am zis adio pe neobservat,

Împins de propriu-mi joc, am plecat.

În derivă, înlăuntru și-n-afară,

Lucruri de neamintit, de ocară,

Căutându-mi dublul, scăpare

Într-o completă și disperată eliberare –

Deși-am căutat, n-am găsit vreo ieșire

Ș-am gândit că nimic nu-i mai absurd, peste fire,

Decât că iubirea-i doar vorbă-n doi peri.

 

Pur și simplu n-am receptat

Ce-i spuneai acelui bărbat

Căci, cugetând la ale mele, nu m-am întrebat.

După nopți în șir de nesomn, am priceput

Ceea ce n-am deslușit de la bun început:

Sacrul sărut ce trebuia să dureze etern

S-a disipat în fum, căci destinul e tern

Înstrăinat, călătorești de unul singur, stingher.

Da, știu acum, capcanele-au fost puse de mine

Și nu-i nevoie să-mi spui, acum o știu prea bine

Că iubirea-i o vorbă-n doi peri.

 

Ce ciudat alături să-ți fiu

După ani mulți, sunt cu totul schimbat

Poate n-ai crede că-i adevărat

De ți-aș spune toate ce le-am învățat –

Și e foarte, foarte ciudat, înțelegi,

S-auzi pe unul pledând că-i „pe veci”.

Câte prin minte nu-mi trec, nu pot minți

Ca și cum un profesor sever m-ar privi.

Nu-ți pot repeta decât ce-am auzit parcă ieri

Că iubirea-i o vorbă-n doi peri.

 

Cel mai ades

 

Cel mai ades

Privesc atent împrejur

Cel mai ades

Stau sigur înfipt pe picioare

Mă țin pe drum, văd semene avertizoare,

Tot pe drum și când el o cotește

Mă descurc cu tot ce se nimerește

Și nici nu observ că ea s-a dus.

Cel mai ades.

 

Cel mai ades

De la sine-nțeles

Cel mai ades

Nu m-aș schimba așa din mers

Le potrivesc, chiar și cele închise în mine,

Mă pot descurca și pe toate le-oi termina

Pot supraviețui și pot îndura

Nu mă gândesc deloc la ea

Cel mai ades.

 

Cel mai ades

Nici nu-mi trece prin minte

Cel mai ades

N-aș recunoaște-o de-ar fi ca înainte

E-atât de departe-n trecut.

Cel mai ades

Nu prea știu bine

De-a fost ea cu mine

Sau eu vreodată cu ea

Cel mai ades.

 

Cel mai ades

Sunt mulțumit pe jumătate

Cel mai ades

Par să știu că nu-i ca celelalte

Nu m-amăgesc, nu fug, nu mă-nchid,

Că iubirea-i în mine adânc îngropată

Compromisuri nu fac, nu pretind

Nici că-mi pasă de-o voi mai vedea vreodată.

Cel mai ades.

 

Traducere și prezentare

 

de Ana OLOS


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.