top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Aurel Rău, nr.11-12(162-163), nov-dec 2016
Poeme de Aurel Rău, nr.11-12(162-163), nov-dec 2016 Print
Dec 05, 2016 at 11:00 PM


Aurel RĂU

 

Solemn

 

Tonul solemn din versurile mele,

un solemn al vorbirii –

sărbătorim

faptul că rostim.

Nu pot scăpa de această bucurie

- Sărbătoriţi-vă! -

că vorbim,

şi impresie 

că o vom face necontenit.

Vorbim de cea mai frumoasă poveste,

care-i vorbirea;

şi încă în versuri!

 

Festin alb

 

Într-o grădină a mea din câmp,

la care baţi kilometri buni, o dată în an,

o amintire de la părinţi,

unde n-am mai urcat, de-un timp, ca de alte dăţi, 

s-a făcut curăţirea pomilor.

Am angajat câţiva lucrători,

de la distanţă, prin cont bancar,

şi acum poate fi aşteptată floarea.

S-au tăiat toate uscăturile, cu „drujbe mici”,

s-au aprins focuri, de-au fost trimişi din sat ardăi

să vadă dacă nu ard pădurile,

dacă nu ard fâneţele şi păşunea,

şi c-un amestec de var cu aracet

au fost pictate, în sfârşit, tulpinile.

Acum poate porni floarea.

Cireşi, meri, pruni, peri,

adunând toate albinele la un festin alb,

toţi viespii şi toţi bondarii,

vor sta, fără mine, ca aprinse sfeşnice,

o jertfă până la cer, într-un cerc de munţi,

pentru dragostea mea de frumos.

Aşa albi, din verdele ierbii în albastru pur,

până când urşi vor veni să le rupă crengile

încărcate cu fruct zemos,

călăuziţi de-un zeu Pan, sub zbor de ulii;

să poţi să-i vezi şi din satelit!

 

La greier

 

Să deschidem fereastra spre greier,

prin sfârşitul de vară.

Lasă-te pe arcuş cât poţi de tare,

cântăreţ dintre două case;

primaş ascuns, cu iscusită strună,

care ţi-ai pregătit aria timp de un an;

suspinare la urechea surdă a unei trufaşe;

purtătorul meu de grijă, seară de seară;

remorcherul meu pe sub lună!

 

Lansări de carte

 

În cortul unde se fac, în piaţă,

lansări de carte,

printre fotolii,

în care stăm ca în loji la teatru,

și ascultăm ce ni se citește,

și uităm că fuge ireparabil timpul,

se plimbă un porumbel.

Ciuguleşte

fărâme de te miri ce;

să spui, cuvinte sau idei – 

„Şi Duhul în chip de porumb…”

 

Colind de planetă

 

Cu toamna prelungită în iarnă

au înflorit şi ghioceii,

odată cu o ieşire a mea

dintr-o tristeţe.

 

Acum, ce mă fac, Moş Crăciun,

cu legenda ta laponă,

care urmează să vii pe tălpi de sanie

trasă de reni prin ţărână,

să luneci – cum? –

pe noroaie,

până la geamuri, aici în nord

unde nu cade niciun fulg,

şi unde vechii greci pun la fiert

vaselele lor de bronz pentru marile mituri

înainte de-a se lăsa încet,

cu, pe mări, capul lui Orfeu,

din cetatea Carpaţilor

în Mediterana,

printre troiene cât Balcanii?

 

Mă rog pentru nişte zăpadă.

Pentru câteva bateri din aripi

de fulgi,

ca aripi de îngeri,

dintr-un târziu când,

spre cultura romanilor,

urcă din istoria

caldeenilor,

egiptenilor,

adamiţilor,

arameilor,

să se nască,

adorat de trei magi mergând după stea,

într-o iesle din icoane,

sau coboară,

în lume,

Isus Hristos.

 

Amintire

 

- Las-o pe sclifosita aceea

Şi vino cu mine!

 

- Las-o pe buzata aceea

Şi vino cu mine!

 

- Las-o pe-ncrezuta aceea

Şi vino cu mine!

 

- Las-o pe versata aceea

Şi vino cu mine!

 

- Las-o pe hlizita aceea

Şi vino cu mine!

 

Şi m-am dus la toate,

Când şi când.

 

Dar numai ca să

Le pot lăsa.

 

Trandafir

 

A mirosi

trandafirul.

Te apleci

peste el,

mult,

şi urci…

 

Eclipsă de soare

 

Umbra lunii

a făcut eclipsa de soare.

Şi acum, el aduce, prin amiază,

cu o seceră.

Iar eu îl văd

ca printr-o fereastră.

 

Cum stă de vorbă cu luna.

 

*

Îl văd

prin ochelari, totuşi, de soare.

Cum scoate, încet, coarne boureşti,

de melc, apoi le retrage.

Redevine

zeu zilei şi al pământului.

 

Rotund, ca o pâine pe masă.

 

*

Am văzut eclipsa de soare

prevăzută.

Legile, spunându-şi cuvântul,

ale ştiinţei,

într-un veac, zis, religios.

Şi nu mi-e teamă.

 

Nu-l mănâncă vârcolacii.

 

Jocul

 

Să duc o nucă la ochi,

între două degete,

şi să o las să cadă

pe-o altă nucă,

pusă anume,

între frunzele

aşternute de toamnă.

 

Şi să nu-şi greşească ţinta;

să cadă drept

pe cealaltă,

să scoată un sunet știut,

de triumf,

lung-lung,

până-n copilărie…

 

Câmp vizual

 

A privi cu atenţie,

la un punct roşu!

Şi eşti

dinaintea unei lentile,

prin care-apar

lumi de lumi.

Lumile sunt luminiţe,

lovituri

de amnar

de la Facerea lumii.

Iar tu trebuie

să le observi, apăsând

pe un buton

ca o clapă,

foarte repede.

Luminiţe mai clare

sau mai părelnice,

realitate sau aparenţă,

puncte pe bolta

cerească,

în care

ai putea cădea.

Suspine de suflete

în zbor –

albastre,

mov, galbene,

de mărgean;

fâlfâiri

din zări şi din fund de zări.

Apeşi, eziţi,

plusezi, pândeşti,

într-un

câmp de luptă;

în jurul centrului universului,

un focar

roşu.

Şi-n funcţie de cum te-ai înşelat,

stai mai rău

sau mai bine…

A privi

pur şi simplu.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.