top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Claude Albarede și Sylvestre Clancier (în romana de Horia Bădescu), nr.11-12(162-163), nov-dec 2016
Claude Albarede și Sylvestre Clancier (în romana de Horia Bădescu), nr.11-12(162-163), nov-dec 2016 Print
Dec 05, 2016 at 11:00 PM

 

Claude ALBARÈDE

Născut în 1937 la Sète, pe malul Mediteranei, dar exersându-şi meseria de profesor de literatură în regiunea pariziană, Claude Albarède este autorul a cincisprezece volume de poezie, încununate de mai multe distincţii literare. Practică o poezie „care pune în evidenţă dihotomia poemului: deopotrivă elaborarea unei scriituri erozive şi bulversarea haosului. De altminteri, unul dintre cele mai recente volume ale sale, din care am extras aceste admirabile fragmente pe tema drumului, temă care ne-a fascinat şi pe noi, se intitulează Un chaos practicable / Un haos practicabil.

 

ÎN MEMORIA CAPĂTULUI LUMII

„Ai! Ai! Ai!

ce singur e

drumul!” F. G.Lorca  

 

***

Trecând peste Platou, încredinţează-te drumului care-şi urmeză printre pietre călătoria. Incredinţează-te ţărânii până la capătul cărării pierdute. Până la capătul soarelui atârnat la gâtul caselor scunde, care şi-au trăit ruinarea. Incredinţează-te lucrului care te duce cu el şi te ţine în viaţă atunci când ţinutul moare-n el însuşi şi se întoarce-n neant. Grohotişul, râpa n-au altă salvare decât apropierea ta. Privirea ta.

 

***

Drumul ne cheamă să-l urmăm, cu ierburi şi pietre, povârnişuri şi pante, să urcăm muntele şi să-ajungem la capătul lumii. Acolo, dinaintea abisului, îi căutăm urma-ntre rugi. Ne-aplecăm, scrutăm vidul. „Alinare!”, strigă genunea şi o repetă mereu dimpreună cu ecoul cascadei. „Alinare! E uimirea ta! Vrei s-o atingi ca să-ncepi noi rătăciri. Vrei să-ţi slobozi paşii aşa cum arunci pietre ca să afli adâncul acestui abis de care te crezi ocolit!”

 

***

Şterse pot fi limitele pe care împrejurul paşilor le desenează cărările. Drumuri pe care omul le scrie, printre primejdii şi pierdute înscrisuri, pe o pagină-ntoarsă deja.

            ...Ne îndemnăm să aflăm altă speranţă, să aflăm vântul prielnic şi iarba cea moale. Coborâm către apele albe să contemplăm, fără a aştepta nimic altceva decât frumuseţea, fierberea izvorului, încăpăţânarea-i care va distruge stânca până la urmă.

           

***

            Drumeagul  pe care urcăm se-agaţă de peisaj, se-atârnă de gâtul caselor scunde, se-alintă cu florile.

            Dacă-i drumeag, descrie o iubire. Dacă-i cuvânt şi sentiment, declină un ţinut. Îngenuncheat pe malul râului, în oglindirea-i se caută. Dezbrăcat sub arbori – aici argila lui suplă, dincolo orgoliul ţepos –, îi place să-şi joace inocenţa şi să se sinucidă cu demnitate sub poala pădurii.

 

***

            La picioarele Platoului măceşii însângerează grohotişul care-a curs de pe munte. Memorie spălată a stâncilor albe. Pământ însângerat cu inima frântă. Uneori ruine, încă-ntregi în ţinut, povârnişuri până unde urcă strigătele, şi soarele, această secure înfiptă în sat... Piatră cu piatră, urci în amonte. Te-apropii de roca crăpată, unde-ncepe izvorul. Aproape de maluri, catifeaua lui, acest tiv de spumă precum aceea a pruncilor. Şi degetele noastre mângâindu-l, gura noastră lipindu-se acolo ca apa vieţii să nu se risipească.

 

***

Precum un drum care, pe culmea abruptă, în albia strâmtă, se joacă cu relieful şi-şi trasează calea, ritmul poemului sfidează platitudinea limbii... Ai vrea s-o ştergi pentru a tulbura aventura, să trasezi piste indescifrabile de graffiti..., dar mai jos de tufişuri există grădini parcelate cu grijă, unde oamenii fac prospecţiuni.

 

***

Unde nu poţi s-ajungi, trebuie să existe un drum? În fond, acesta e mersul febril, căutarea cuvântului care arde, dar care nu-i niciodată la capătul drumului. Chiar dacă la capăt ţi se pare că-l vezi acum în lumina lui proprie. În chiar misterul acestei lumini care ne sprijină, chiar dacă nu vedem ceea ce luminează.

 

 

Sylvestre CLANCIER

Editor, profesor de literatură la Sorbona, expreşedinte al PEN Club francez, administrator al Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa şi vicepreşedinte al Academiei Mallarmé, Sylvestre Clancier e autorul a treizeci de volume de poezie, al mai multor eseuri, printre care unul despre poezie, celălalt despre Freud, şi a numeroase volume de artist şi bibliofile. Poemele de mai jos fac parte din recentul volum La source et le Royaume / Izvorul şi regatul.



 

Şi totuşi

 

Aceste spice pe care strămoşii noştri le-au strâns

aceste hambare ale căror acoperişuri şi ziduri ne apără

 

Aceste vântoase care ne leagănă noaptea târziu

aceste stele care ne-ntreabă-n tăcere

 

Aceşti cărăbuşi care ni se agaţă în păr

licuricii care ne ţin în cortegiu tovărăşie

 

Aceste semne familiare ale verilor de demult

care nu reuşesc timpul să-l şteargă

 

Acest ieri. Şi totuşi

e-atât de mult de când s-au risipit

 

Lăsându-ne atât de descumpăniţi

cum nu ne-am fi închipuit vreodată

 

Nici măcar atunci când ni se frângeau inimile

pentr-o iubire de-o vară dintr-o dată sfârşită

 

 

***

 

Să mori

 

Aceste amintiri care sunt mereu vii

aceste cuvinte care se-agaţă de noi

 

Aceste remuşcări nesupuse la capătul

suferinţei noastre tăcute

 

Amintindu-ne-absenţa şi mereu inutila

căutare a bucuriei care nu mai există

 

În acest teatru de umbre în care trag să moară încă

pierduta copilărie şi visele stinse

 

Din ele vom face provizii de drum, culoarea aşteptării

tovarăşii noştri de-nfrângere în războiul prezentului

 

Pe povârnişul zilei, în creştetul nopţii

şi fără zarvă precum copii ţinându-şi

 

În mână-ncălţările o vom şterge

în vârful picioarelor

 

***

Pală de vânt

 

Vântul e o atingere plină de freamăte şi de mistere

venind din trecut. Te prinde în braţe

 

Te-mpinge-nainte când treci printre lande sau

dune. Ţi se pare că te duce către

 

Mai multă viaţă. Asculţi ce spun

crengile sub lumina de lună şi visezi

 

Ai spune că universul creşte în jur, că

tinde spre infinit şi-ţi risipeşte spaimele

 

Vântul îţi mângâie faţa şi te-nsoţeşte

în tărâmul vrăjit unde totul pare posibil.

  

Traducere şi prezentare

de Horia BĂDESCU

 

 

 

 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.