top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Vitrina arrow Cărți de Nicolae Scurtu și de Corina Petrescu, nr.1(164), ianuarie 2017
Cărți de Nicolae Scurtu și de Corina Petrescu, nr.1(164), ianuarie 2017 Print
Ian 26, 2017 at 11:00 PM

Săluc HORVAT

AL. HANȚĂ. REPERE BIOGRAFICE

 

            Bazându-se pe principiul că, pentru a fi credibilă, o cercetare de istorie literară pornește de la identificarea izvoarelor biografice și bibliografice, urmând apoi prelucrarea și integrarea acestora în cuprinsul lucrării, cunoscutul istoric literar Nicolae Scurtu, cercetător neobosit și de mare probitate științifică, a realizat și a publicat, în decursul anilor, numeroase contribuții biobibliografice la o seamă de scriitori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, contribuind, prin aceasta, la o mai bună cunoaștere a celor cercetați.

       Un exemplu edificator îl constituie și recenta micromonografie documentară dedicată profesorului, criticului și istoricului literar Alecu Hanță, cu titlul Al. Hanță. Repere pentru o biografie, apărută la Editura Ars Docendi (București, 2016).

            Biografia lui Al. Hanță (n. 16.04.9131 – m. 31.01.2008) este una liniară, marcată mai ales de cariera didactică universitară. S-a format în cadrul Facultății de Filologie a Universității din București, la care, după absolvire, a fost reținut în calitate de preparator la catedra de literatură română. În această instituție a urcat toate treptele științifice universitare și a onorat-o până la sfârșitul carierei. În mai multe rânduri a predat literatură română la unele universități din Franța.

            Activitatea literară este relevată de colaborarea sa la diverse reviste literare: „Tânărul scriitor” (la care a debutat cu articolul În loc de erată – 1956), „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Revista de istorie și critică literară”, „Limbă și literatură” etc.

            Al. Hanță a publicat trei cărți: Ideea de patrie în literatura română (1976), „Contemporanul” (1881-1891), o revistă așa cum a fost (1983), Idei și forme literare până la Titu Maiorescu (1985). A mai publicat antologia Mari farsori, mari gogomani. Literatura antimonarhică, mai multe ediții de autori, prefețe și postfețe (Panait Istrate, Ciulinii Bărăganului; Anton Pann, Povestea vorbei; Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte; M. Sadoveanu, Nicoară Potcoavă; Tudor Vianu, Arta prozatorilor români ș.a.). Este autor al multor cronici și comentarii literare.

            Prima carte, Ideea de patrie în literatura română, a fost apreciată ca unul din studiile importante, prima monografie care se ocupă de evoluția unei teme de interes pentru scrisul românesc. Studiul monografic despre revista „Contemporanul” i-a adus lui Al. Hanță un premiu al Academiei Române.

            Volumul de față, realizat de Nicolae Scurtu, aduce o viziune mult mai largă asupra criticului Al. Hanță. După o notă editorială, Inscripție, urmează o parte epistolară (corespondența primită de Al. Hanță de la diverse personalități, dintre care amintim: Al. Andreescu, Ion Dodu Bălan, Al. Bistrițeanu, Paul Cornea, Mircea Martin, Paul Miclău, D. Păcuraru, Ion Rotaru ș.a.), precum și de la unii străini (cunoscuți de-ai lui Al. Hanță).

            Sub titlul Efigia profesorului în autografele confraților, sunt reproduse cincizeci de coperți din cărțile primite și tot atâtea autografe. Între semnatarii autografelor amintim: Ioan Alexandru, Petre Anghel, Gh. Bulgăr, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dumitru Micu, Al. Piru, Eugen Simion ș.a.

            Bine reprezentată este și iconografia în capitolul Profesorul și istoricul literar în iconografie, un adevărat album foto, care pune în evidență bogata prezență a lui Al. Hanța în viața literară.

            Volumul se încheie cu reproducerea textelor cuprinzând referințe critice la cărțile lui Al. Hanță, semnate de: Șerban Cioculescu (Ideea de patrie în literatura română), Al. Piru (Reexaminarea unei reviste), Mircea Popa (Permanența patriei), Ion Marcoș (Istoria unei idei).

            Cu certitudine, noua carte a istoricului literar Nicolae Scurtu trebuie privită ca o contribuție esențială la cunoașterea activității unui important critic și istoric literar pe nedrept dat uitării.

 

Dumitru ANGHEL

GÂND ÎMBRĂŢIŞÂND GÂNDURI


            Noua carte de literatură lirică Gând îmbrăţişând gânduri (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2016, 106 pagini), semnată de scriitoarea Corina Petrescu, adună peste șaizeci de poeme, cele mai multe ample, stufoase, dense, fără constrângeri prozodice, pe o tematică cu o tonalitate de sarabandă preclasică, năvalnică, de nestăpânit şi uşor pătimaşă, cu note de tristeţi şi nostalgii, provocate de tensiuni sufleteşti, de-o pudică intimitate, în prag de impas sentimental.

Volumul se deschide cu un poem-semnal, cu valoarea şi semnificaţia unui motto-avertisment, pentru o gamă variată de fixaţii emoţionale de-a lungul discursului liric, cu strofe de câte două versuri, în prozodie clasică şi cu rimă împerecheată, în ritualica tonală a folclorului maramureşean, din care răzbat ecouri din vocea cu incantaţii de legendă a unui solist al locului, îmbrăcat în cel mai vechi costum popular din Europa, cu clopul lui cu tot, şi pe canonul, uşor ironic şi persiflant, al epitafurilor vesele de pe crucile Cimitirului de la Săpânţa: „Să ne bucurăm de plâns/Până moartea nu ne-a-nvins/.../Până floarea este floare/Şi nu este-nmormântare/.../Până cântecul e cânt/Nu prohod lângă mormânt” (Alternative, pag. 9), în ritmul cantabil al unui tropar din Psaltirea în versuri a Mitropolitului-poet Dosoftei.

Un poem ca o „uvertură”, în tonuri de gri sufletesc pentru structura intim-tematică a întregului volum, cu stări provocate, probabil, de întâmplări nefericite, de momente cruciale de tot felul şi de toate nuanţele ori capriciile unei existenţe tulburate deseori de spaime pasagere, în ciuda tonusului optimist, molipsitor şi vivace al profesoarei de franţuzeşte Cornelia Bălan-Pop, alias Corina Petrescu, poeta: „Să ne bucurăm de noapte/Până nu înseamnă moarte,/.../Cât poştaşul nu ne lasă/Şi ne mai găseşte-acasă” (Op. cit.).

Atât de grave, de patetice şi de profunde sunt dilematica şi surprinzătoarea cauzalitate a împrejurărilor care i-au provocat starea emoţională, încât şi forma de exprimare poetică s-a pliat pe amplitudinea cauzelor: „O mamă a plecat, a mea!/Cum poţi să laşi să plece/O mamă?/Nu o legi cu lanţuri, cu pietre, cu foc/De tine?/.../Mama nu a luat nimic cu ea şi totuşi,/Nu mi-a lăsat nimic, nici glasul, nici mersul/Nici cuvintele-i dragi/Nici zâmbetul ei sfios” (Neuitare, pag. 11).

Pentru poeta Corina Petrescu, orice fapt de viaţă, fericit sau trist, entuziast sau dezarmant, se transformă în dilematică şi nostalgică neşansă, indiferent de împrejurare sau moment, devastatoare sau benefică: „Slujitorii acestei existenţe se joacă adesea/De-a viaţa, la modul cel mai serios/.../Lasă copilul din tine să fie/Duminica ta în fiecare zi” (Copilul din ploaie, pag. 13) ori: „Îmi lipseşte o aripă şi ştiu că/Nu am cum s-o mai găsesc vreodată” (Îmi lipseşte o aripă, pag. 14).

Există în poezia doamnei Corina Petrescu un complex al liniştii şi al echilibrului; funcţionează permanent un flux al neîmplinirilor de tot felul, direcţionate spre „indigestii sufleteşti derutante, năucitoare: „A venit o iarnă târzie de tot/Şi mi-a împletit cuvintele, luându-mi cu palmele ei,/Disperarea de a pierde” (O stea în fulgii de nea, pag. 17), ca un tip de disperare fără motiv, fără justificare, chiar fără obiect, dar echilibrul se produce într-o alternanţă de capricioasă „terapie sufletească”, pentru că poeta, altfel un om puternic, tonic şi vivace, chiar ştie ce să facă cu toată fiinţa sa vitală: „Aici, undeva, într-o stea plină de iarnă,/Întunericul meu se topeşte în fulgii de nea” (Op. cit.). Explicaţia, una dintre altele posibile, se găseşte şi în preferinţa tematică pentru anotimpul rece al iernii, cu tot cortegiul său de cauzalităţi ale disconfortului sufletesc, deşi poeta... „înfrigurată!? s-a născut în anotimpul speranţei, primăvara, când natura se trezeşte la viaţă, după „coma indusă de ciclul firesc al parcursului cosmic al Terrei în jurul Soarelui.

În consecinţă, motivul iernii îşi face loc şi în poezia de dragoste: „Pe zăpadă, ciorile sunt parcă mai negre”, dar într-un poem lung, lung, ca mai toate din acest volum, registrul liric are altă tonalitate, pentru că iubirea este izbânda fericirii, iar poezia erotică este uşor declamativă, pusă în spectacol, plesnind de sănătate şi de zbor spre lume şi fericire: „Viaţa mea fără tine este aşa, precum fântâna fără apă,/Precum pădurea fără niciun copac înfrunzit/.../Ca seara de Crăciun fără beteală şi brăduţ,/Fără cadouri” (Viaţa mea fără tine, pag. 19).

Şi, cu valoarea unui intermezzo, un respiro în adagio, o prozodie de contrast, atipică pentru formula consacrată a poetei Corina Petrescu, câteva poeme scurtissime, în maniera haikuului japonez, ca un click de echilibru şi tampon sentimental în momentele sale de maximă tensiune: „Un pui căzut din cuib/Muşte grămadă -/Moarte” (Tragedie, pag. 21) sau „Cerul albastru -/Darpământenilor/Îmbrăţişare a soarelui” (Prinos, pag. 45).

Nu putea lipsi, desigur, poezia de inspiraţie religioasă, procesată cu naturaleţea, naivitatea şi curăţenia unei rugăciuni spuse de un copil înainte de culcare, cu acelaşi farmec şi cu aceeași pioşenie sacră, pe care am descoperit-o şi în lirica poetului Traian Vasilcău din Republica Moldova, care semnează Prefaţa volumului Gând îmbrăţişând gânduri: „Lasă-mi, Doamne, gând bun/Să pot alege ceea ce este bine de/Ceea ce este păcat!/În genunchi şi în cuvinte îţi cer/Să-mi dai lumină curată în suflet şi în ochi” (Rugăciunea de azi, pag. 38).

Dileme existenţiale de-o acuitate fără limite bântuie sufletul poetei, într-o învălmășeală de gânduri din care nu răsar decât mereu alte nedumeriri, în cavalcada unei conştiinţe potolite doar de melodia preclasică din Clavecinul bine temperat de I.S. Bach: „În casă în inima ta, în trupul tău/Dincolo de Dumnezeu îl cauţi pe Dumnezeu/.../Angoasele existenţiale sunt puse la congelator pentru/Aceeaşi unitate de timp şi tu /Aştepţi cu ardoare /Revărsarea mirifică a vieţii” (Trebuie, pag. 40).

Poeta pare că s-ar afla într-o derivă sufletească fără orizont, deşi induce o senzaţie stranie de „parcă o caută cu lumânarea!”: Gândul meu vagabondează în căutarea/Semnelor de primăvară, dar/Niciun ghiocel, nicio magnolie, nimic...” (Dimineaţă în iarnă, pag. 43). De fapt, o permanentă stare de nelinişte, de frământări sufleteşti fără adresă, unele - risipite cu generozitate spre tot felul de orizonturi intime (părinţi, prieteni, iubiri totale, iubiri pierdute), altele - acoperite semantic de un fascinant şi intraductibil cuvânt: DOR, etimolog de limbă română fără sinonimie, care să egaleze profunzimea dragostei: „Deja îmi este dor de el, de mine, de... mine, de el.../Mi-e dor, da, mi-e dor!” (Mi-e dor, pag. 47).

O poezie de dragoste de un idilic uşor demodat, dar de-o curăţenie angelică, ca din vremurile bune, calde şi calme ale unor Alecsandri ori Coşbuc, cu o decenţă care o protejează pe Corina Petrescu de tentaţiile poeziei licenţioase, ca să nu-i spun pornografice, de ultimă generaţie: „Privesc,/Te privesc,/Privim şi admirăm acelaşi drum/Tragem în piept acelaşi miros de brad,/Acelaşi miros de bine” (Vis pentru mâine, pag. 54). Dar şi versuri fulminante despre condiţia umană şi despre precaritatea unui existenţialism între alternativa sorţii înscrisă în codurile creaţiei divine şi puterea limitată a omului de a-şi hotărî singur destinul, într-un superlativ relativ din gramatica apocalipsei: „Cel mai greu,/Cel mai terifiant,/Cel mai greu de suportat,/Cel mai distrugător,/Cel mai zguduitor,/Cel mai oribil/.../Lucru” (Teroare existenţială, pag. 70) - o poezie declamativă, protestatară, fără mesaj şi fără vinovaţi, dar intuită ca o cumplită nedreptate: „Vedem lucruri ce o să ni se întâmple şi nouă,/Pe zi ce trece, mai tulburătoare, /Mai înfricoşătoare” (Viaţa ca un Auschwitz, pag. 57).

 

Şi, peste toată această „cavalcadă de gânduri învăluite într-o viaţă „cu bune şi cu rele”, între patos şi speranţe fără contur, ultimul poem, Misterioase umbre (pag. 79-80), rezolvă toate dilemele unei existenţe prin soluţia unică şi salvatoare: „Doar/Un prietenos şi/Atât de frumos/Curcubeu/Peste toate umbrele din lume” (Op. cit., pag. 80).


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.