top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Eseu arrow Democrație și critică socială în viziunea lui Dan Botta (Alina Dorle),nr.1(164)ian.2017
Democrație și critică socială în viziunea lui Dan Botta (Alina Dorle),nr.1(164)ian.2017 Print
Ian 26, 2017 at 11:00 PM

Alina DORLE

DEMOCRAŢIE ŞI CRITICĂ SOCIALĂ

ÎN VIZIUNEA LUI DAN BOTTA

 

Afirmat în cercul efervescent al tinerilor criterionişti, unde poetul Eulaliilor făcea figura de aristocrat fin, cu preocupări intelectuale alese, din domeniul elevat al culturilor antice, Dan Botta se apropie prin concepţie şi prin viziunea despre fenomenul românesc şi definirea identităţii naţionale de contururile ideologice ale dreptei româneşti interbelice. Fără a fi un militant propriu-zis al acestei ideologii şi fără a exprima un vădit interes pentru activismul politic, eseurile şi articolele sale din presa vremii îi reliefează o sensibilitate aparte pentru spiritualitatea românească – raportată în permanenţă la dimensiunea etnogenetică a unui thracism idealizat – și pentru „limitele” ei istorice, pe care le detecta în realităţile sociopolitice ale timpului său. 

Vom recunoaşte în câteva dintre articolele şi studiile sale – de o incontestabilă distincţie intelectuală – teme care vizează în special preeminenţa etnicului şi a specificului naţional sau supremaţia rădăcinilor neamului, privite ca imanenţe ale eroismului şi ale spiritului de jertfă sau chiar teme cu un caracter politic privind crizele democraţiei, pericolul sovietizării şi critica acerbă împotriva mediocrităţii şi a incompetenţei clasei politice interbelice. În acest sens, limitele democraţiei, asupra cărora publicistul „tună şi fulgeră olimpian”1, sunt cel mai adesea asociate cu imoralitatea şi cu decrepitudinea vieţii politice pe care ea însăşi le generează. Fără menajamente, jurnalistul desfiinţează ideea de democraţie interbelică, cu incisivitatea retorică şi afectarea specifice militantului intransigent, păstrându-şi însă, în acelaşi timp, logica argumentării persuasive. Astfel, democraţia „emană un aer de mlaştină, un suflu fetid care scaldă spaţiul nostru moral”, neavând nici măcar „licărul putrescenţei, aura descompunerii – luminozitatea apelor moarte2. Ea cultivă inerţia şi este terenul fertil al mediocrităţii, al disoluţiei personalităţii şi a moralei ca valoare absolută, deşi, în aparenţă, după considerentele autorului, răspunde necesităţii omului de a-şi satisface acel „concursum omnium” sau lupta pentru supremaţie şi setea de afirmare. Drept pentru care, autorul recunoaşte că „democraţia a deschis într-adevăr tuturor putinţa de a concura. Dar, ceea ce e şi un paradox al său – ea a răsplătit nu pe acela în care se rezolvă o pletoră de virtuţi, un summum de perfecţiuni morale, ci tocmai pe acela care prin natura sa imbecilă, prin mediocritatea şi prin caracterul său comun, ajungea să fie exponentul a cât mai mulţi3.

Cu certitudine, autorul Cantilenei remarcă – aproape profetic, am putea spune noi astăzi – ca urmări ale democraţiei, promovarea nonvalorilor, a comunului şi a vulgarităţii şi răsturnarea unui sistem axiologic solid, imperios necesar în dezvoltarea organică a ţării. În esenţă, este vorba despre eşecul democraţiei, care atrage inevitabil schimbarea mentalităţii sociale sănătoase, întemeiate pe o axă a valorilor, şi transformarea ei într-o mentalitate amorfă, de masă, sterilă şi fără intuiţia valorii: „Să fii cel dintâi tocmai fiindcă eşti asemeni cu cât mai mulţi, înseamnă a sancţiona lipsa de caractere proprii. Conceptul de personalitate era menit să dispară. Ceea ce uzul desemnează cu acest cuvânt, ceea ce ziarele califică «personalitate» este aproape totdeauna tipul standard, care posedă într-un echilibru admirabil însuşirile generale ale massei, şi pe care massa îl recunoaşte ca atare4. În acest aspect, de anihilare a personalităţii umane şi a forţei sale creative, găseşte autorul sursa „răului” în societatea românească, tot mai slăbită şi tot mai expusă periclitării: „Avem nevoie de o nouă aristocraţie. Un concurs e emulaţie continuă spre cele mai nobile ţinte. O atmosferă de eroism, de putere morală (...) în straturile de jos ale naţiunii sunt mii în cari se sbate o energie captivă, un imens potenţial de eroism5. Soluţia ar fi aşadar, în opinia lui Dan Botta, o „nouă aristocraţie”, care să poarte frenetic în valorile ei aceleaşi esenţe ale eroismului şi ale jertfei, pregătind psihologic „un moment prielnic, o flacără undeva, un sunet de bucium din culme în culme de deal6.

O altă sursă a decăderii sociale, „misterul mizeriei”, dincolo de paradigmele democraţiei sau poate în directă legătură cu ea, este, în opinia autorului, primatul economicului în spaţiul sociopolitic. Observaţiile principale ale jurnalistului semnalează necesitatea primatului spiritualului în buna orânduire a societăţii: „Noi împrumutăm materiei un sens. Materia depinde de sufletul nostru. Ideea biblică a unui om capabil să mute din loc munţii, să arunce munţii în mare, nu este parabolă. Ce spun? E un cumplit adevăr. Dar pentru aceasta se cuvine să ne armăm de credinţă, de frumuseţi morale, să ne facem suflete tari7. Decăderea morală, surprinsă în expresii de o vădită aciditate, atrage după sine deturnarea fiinţei de la axa valorilor absolute, spirituale şi aplecarea „către glie”, către materialismul economic. Critica eseistului se îndreaptă cu vehemenţă către economiştii timpului, cărora le reproşează incapacitatea de a acorda moralei ponderea necesară. Oarecum detaşat, cu superioritatea intelectualului şi cu o ironie bine dozată, Dan Botta intuieşte exact punctul nevralgic: „Toţi aceşti fervenţi ai economicului, atenţi la realitatea lui, orbiţi de câteva fenomene de repetiţie, se cred posesorii unor soluţii, unui hic miraculos. Şi nu pot crede – n-ar putea-o crede niciodată – că mărirea sau decăderea economicului e o problemă de frumuseţe morală8.

Nervul expresiei acuzatoare, reţinut oarecum sub nobleţea aristocratică a stilului, răbufneşte însă viguros în observarea derapajelor vieţii politice şi a gradului lor de corupere care au determinat aspectele sociale negative ale epocii. Dacă în articolele menţionate mai sus, Dan Botta abordează teme precum comunismul, democraţia sau chiar economicul, de pe poziţii mai degrabă ideologice, cu reverberaţii filosofice sau cu luări de atitudine în spiritul unui crez propriu, în Tragica învăţătură, jurnalistul se apleacă asupra realităţilor concrete, asupra unor subiecte precis focalizate: morala societăţii şi discrepanţele sociale, generatoare de tensiuni cu urmări imprevizibile. Tonul analizei dobândeşte accentele implicării afective şi expresia unei atitudini de determinare totală în lupta pentru schimbarea condiţiilor de trai ale unor mase largi de nedreptăţiţi ai societăţii: „Oh, de s-ar spulbera câteva glorii de stradă, câteva imbecilităţi comode ar pristăvi acasă, şi un om pe care-l dor braţele încrucişate, un om înspăimântat de inerţia care îngheaţă trupul tânăr, trupul viguros al ţării, ar da poate de lucru tuturor9. Interogaţiile retorice şi imprecaţiile învinuirilor curg dezlănţuite şi pline de indignare acuzatoare. Soluţiile posibile fac apel însă din nou la fundamentele ideologice şi morale ale dreptei, întemeiate pe jertfă şi eroism: „Explicaţi-mi, domnilor dregători, fiindcă eu unul nu înţeleg, cum se poate ca ţăranii Basarabiei să moară de foame şi grânele Bărăganului să putrezească în silozuri? Cum se poate ca zeci de mii de braţe să amorţească de ger, în timp ce în codrii Bucovinei copacii sunt crestaţi la rădăcină ca să cadă şi să se sfârşească singuri? Explicaţi-mi cum se face că viaţa pământului nostru, comorile lui naturale, sunt în fiece zi tot mai mult secătuite, cum se face că trimitem peste hotare, de zeci de ani, tot ce e mai de preţ şi mai folositor pe lume, că ceea ce trimitem întrece de zeci de ori în cantitate şi cu mult ca valoare ceea ce primim şi suntem totuşi vânduţi străinătăţii.

Că de-mi veţi răspunde că nu vedeţi cum s-ar putea împăca atâtea interese contrarii şi că nu vedeţi soluţii răului care frământă ţara, atunci mă ridic cu tot sufletul meu, cu tot ce-mi strigă puterile mele încătuşate, braţele mele care-şi simt dorul imens de a construi, cu tot ce organic, vegetal în mine, are tendinţa copacului de a exploda la lumină – şi vă spun că soluţii sunt! Pentru a le aplica însă – pentru a le concepe mai întâi, e nevoie de alt sulfet, de un suflet al marilor atitudini, al înţelegerii şi al iubirii de aproapele tău, al jertfei şi al eroismului10.

Se remarcă însă, dincolo de izbucnirile intempestive şi de atitudinile ferme, impetuoase, uneori sarcastice, alteori în nuanţe elegiac patetice, ale unui sentiment de nostalgie mioritică, prezenţa unui optimism nedezminţit în forţa credinţei strămoşeşti, în idealul moralităţii sociale, în energiile spirituale ale conştiinţei etnice şi de rasă, căci „fiecare din noi poartă, în personalitatea lui, impresia rasei din care s-a ivit, stigmatele destinului ei. În sângele fiecăruia apun străbunii şi fiecare om care se naşte are înainte luminoase doar căile bătute de ei11. Conştiinţa de sine este determinată aşadar de ideea naţională, de conştiinţa etnicităţii care generează, prin „impulsurile magnetice ale rasei12, energia creatoare, „energia iniţială” a esenţelor. „Creaţia – consideră Dan Botta – implică o ilimitată exaltare, conştiinţa supremaţiei tale pe pământ. Elanul demiurgic, puterea de a impune lumii formele visului său13 şi cere invariabil afirmarea unui orgoliu al rasei, conştiinţa spiritului naţional. În fond, eseistul vorbeşte despre „dragostea de sine” a poporului, despre „reflexul Narcisului cosmic14 fecund, regenerator, care va antrena obligatoriu valori spirituale esenţiale, ca eroismul, spiritul de jertfă sau moralitatea, capacitatea sacrificiului de sine:

„– Ce vrem? poate, nici noi nu ştim. Dar sunt convins că odată limitele frânte, odată elementele în libertate, tot ce poartă în el misterios destinul se va clarifica. Rasa, pământul, patria vor învinge15.

 Ideile dezbătute în spaţiul acestor articole conturează viziunea politică şi socială a unui intelectual de mare prestanţă, ce se declară net atât împotriva comunismului şi a ideologiei de stânga, cât şi împotriva democraţiei, mai precis împotriva practicilor şi a climatului pretins democratic al epocii. Autorul deplânge decăderea morală a societăţii şi lipsa simţului patriotic, al eroismului şi al dăruirii, fapt care îl plasează, fără echivoc, pe baricadele ideologiei naţionaliste de dreapta.

 

 

 

Note:

 

1. Mircea Vulcănescu, în Dan Botta, Limite şi alte eseuri, Editura Crater, pag. 16.

2. Dan Botta, Pentru o nouă aristocraţie, în „Sfarmă piatră”, an II, nr. 7, joi, 2 ianuarie 1936.

3. ibidem

4. ibidem

5. ibidem

6. ibidem

7. idem, Primatul economic, în „Sfarmă piatră”, an II, nr. 47, joi, 15 octombrie, 1936.

8. ibidem

9. Dan Botta, Tragica învăţătura, în Limite şi alte eseuri..., pag. 311.

10. idem, p. 311-312.

11.idem, Conştiinţa de rasă, în „Sfarmă piatră”, an II, nr. 37, joi, 6 august 1936.

12. ibidem

13. ibidem

14. ibidem

 

15. Dan Botta, Patrie şi comunism, în „Sfarmă piatră”, an II, nr. 32, joi, 2 iulie, 1936.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.