top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Dumitru Ichim și de Gheorghe Pop, nr.3(166),martie 2017
Versuri de Dumitru Ichim și de Gheorghe Pop, nr.3(166),martie 2017 Print
Apr 02, 2017 at 11:00 PM

Dumitru ICHIM

 

Prefaţa grădinii

 

Azi-noapte cerul,

pe când dormeai,

a fost trecut cu iezii

prin cântecul meu reavăn

şi al livezii,

iar slovele de buze nelumite

în pojghiţi rare

ţeseau ceapraz de aur

la urme de copite

pân-n cărări lactee.

Tu să nu dormi la noapte.

Se va deschide cerul

şi iezii

se vor întoarce înapoi

să pască

din zodie cu patru foi.

Hai, crezi-i!

Îs curioşi şi ei ca să cunoască

cine-i regina nopţii şi-a livezii.

 

Aşa cum stăm...

 

Aşa cum stăm pe banca din parc

discutând de algebră şi valoarea lui pi,

de Arhimede şi

Na-bu-co-do-no-sor,

ce ar fi

dacă, uşor,

braţul meu peste umărul ei,

încet, încet ar răsări

ca luna din măsurile lui Grieg?

Oare ce-aş putea să-i răspund

când sprâncenele ei

s-or înălţa a semn de-ntrebare?

Poate îi voi arăta

luceafărul de seară cum răsare

şi m-am gândit

că poate-i este frig,

dar ne-ndrăznind să o cuprind

ca-ndrăgostit,

continuăm să discutăm

de-algebră şi valoarea lui pi,

de Arhimede şi

Na-bu-co-do-no-sor...

 

Au nu cumva oi fi  îndrăgostit?

 

Ce ar putea să fi e

că ori de câte ori

(eu nu i-am spus, nici ea nu ştie)

ne-ntretăiem cărările sau drumul,

ca undele pe grind,

încep culorile să cânte

că-mi vine s-o opresc

şi-ntreaga lună mai să i-o cuprind,

dar ea nu ştie,

eu n-o fac,

şi trece mai departe.

Aseară însă

gutuiul ei m-a sfătuit

să o opresc din drum

şi să o-ntreb de-o carte.

Am îndrăznit.

Ea n-a mers mai departe.

Copacul ei făcu din ochi:

Prostuţule,

de ce nu-i spui că o iubeşti?

E-aşa de simplu să-nfloreşti!

 

Aşa, ca din senin...

 

Aşa, ca din senin...

Ce mult senin era în senin!

De unde apărură scoruşii

şi sturzul cântând

peste văi de luceafăr

şi iarăşi înapoi?

Aşa, ca din senin:

Dă-mi cântecul în palmă să-l ţin!

Ce mult senin se făcuse-n senin!

Liniile palmelor noastre

se îmbătau cărărilor

ghicindu-se una din alta,

sorbind

Cântarea Cântărilor.

 

Aşa, ca din senin,

năpraznic senin, cumplit de senin!

...sturzul

şi-a atârnat de luceafăr verzui

cântecul

precum un râu albastru pe hartă.

Scoruşul,

cu ochi de viezure, cum e argintul viu,

ne pândea printre frunzele lui

urcuşul

intrării spre povestea

cu heruvim la poartă.

 

Ah, cărţile ce grele sunt...

 

Greşeala ta, cum să o tac?

Dacă ţi-o spun, să nu te supăr.

Aşa s-a întâmplat pe lac

când întru graiul singurit

un nufăr

tot a-ncercat prin undă

sărutul lunii să-l ascundă

sub streaşina din freamăt de brădet.

Tu eşti poet

şi-mi cauţi numele ce-ar fi putut să-nsemne

tot rătăcind prin spate de cuvânt,

nu la izvorul născător de curcubeu,

ci-n pod de lexicon, dicţionare,

în loc să-mi dai sărutul

din vinul alb al lunii să ţi-l beu.

Ah, cărţile ce grele sunt,

ca lutul,

când le compari cu floarea

ce ne-a-nvăţat sărutul!

 

 

Gheorghe POP

 

Durerea tăcerii

 

adeseori, când

trec pe lângă pietre

privind în lăuntrul lor,

le văd pecetluită tăcerea,

abia atunci când

se lovesc una de alta

ies în afară zgomote, scântei,

dovadă

că și bolovanii simt

ce este durerea

 

Lumina din cuvinte

 

durerii din Gând,

nicicum nu-i dau de rând,

în timp ce

Lumina din cuvinte

Multe îmi promite...

 

În zborul printre astre,

întinderile albastre

tăcut le explorez

în căutarea Unicului vis,

Care Mă visează

și Eu Îl visez...

 

Întru al Rațiunii

Insondabil miez,

întâlnindu-Mă

Cu Mine însumi

Mă cutremur

și mă minunez...

 

Pe Marea vieții

 

pare-se am ajuns

la Capătul Bunăvoinței Tale...

valurile și vântul

ne sunt împotrivă

pe Marea învolburată a vieții

Corabia ne plutește-n derivă

în mijlocul furtunii

nu disperăm,

în zare, nu prea departe,

ca un miraj,

după perdeaua de ceață,

s-arată un Țărm.

 

Golgota Seiniului

 

coborând să logodească

Cerul cu Pământul

pe „Dealul Soarelui” la Seini

își poartă crucea Cuvântul

în misterul liturgic

„Pâinea Vieții”

pe jertfelnic se frânge,

îngerii din Grădina de crini

culeg în potire sudoare de sânge,

„Fiul Omului” încoronat cu spini

deschide Poarta la Ceruri

umiliților de urcă Golgota

de „Dealul Soarelui” la Seini.

 

În curgerea vremii

 

grei de ploaie

norii se-ncovoaie,

fântânile seacă

de dorul de apă,

în legendara Grădină,

potop de lumină,

mai în jos de gleznă,

întuneric beznă,

Infinitul n-are

lipsă de hotare,

Timpul a hotărât

un început de sfârșit.

 

Doina

          (se dedică Doiniței-Violeta Pop)

 

Doina, abis de iubire și dor,

Cu diademă din luceferi și stele

Lumina sufletului rănită

De vise încătușate, iluzii rebele

 

Izvor fulgerat de gânduri astrale

Ce nu-și găsește albia-n cuvinte,

Inestimabil odor de îl port

În inimă, suflet și minte

 

Pogorând din Edenul îndepărtat,

Cântec duios purces din nostalgie,

Doina, suflet de Înger naufragiat

În Dumnezeiască armonie.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.