top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Portret arrow Florica Bud - 60, nr.3(166),martie 2017
Florica Bud - 60, nr.3(166),martie 2017 Print
Apr 03, 2017 at 11:00 PM

FLORICA BUD – 60 

Florica Bud, poetă, prozatoare, publicistă, s-a născut în urmă cu șase decenii (21 martie) în localitatea Ulmeni (Maramureș). Urmează Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare și Facultatea de Mine din Petroșani. Debut în volum – Iubire, sunt un obiect zburător (Editura Gutinul, Baia Mare, 1992). Rând pe rând, a dăruit cititorilor peste douăzeci de volume de poezie și proză, bine primite de critica literară din toată țara. Este antologată în mai multe volume colective din Maramureș și din alte centre culturale din țară și străinătate. Este o prezență activă în paginile revistelor literare, cu proză și poezie. Remarcabilă este rubrica din revista sătmăreană „Acolada” (director Radu Ulmeanu), unde publică pamflete alături de nume de prestigiu ale literaturii române: Gheorghe Grigurcu, Barbu Cioculescu, Magda Ursache, Alex. Ștefănescu, Liviu Antonesei, Nicolae Prelipceanu etc. Scriitoarea are o activitate laborioasă pe tărâm cultural. Este președintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, președintele Fundației Culturale „Bona Fide”, vicepreședintele Asociației Scriitorilor din Baia Mare, membru al Organizației Internaționale „Poetas del Mundo”, redactor asociat al revistei „Nord Literar”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1998. Participă, cu unele dintre volume, la Târgul Internațional de Carte „Gaudeamus”. Scriitoarea Florica Bud are o mănoasă „livadă cu prieteni” scriitori, confirmând până astăzi o tradiție a culturii noastre, frumusețea prieteniei literare. Face parte dintre scriitorii care își respectă harul, trăind sub deviza: „Iubesc literatura și iubesc să scriu”. De apreciat într-un mod special cărțile pentru copii, scrise cu multă sensibilitate, fiind niște basme moderne, unele cu reflexe urmuziene, polenizate cu umor, având ca ecran basmele populare. Prozele Floricăi Bud au teme și motive dintre cele mai diverse, debordând de fantezie și de jocuri ale discursului inteligent. Nașul ei literar, criticul Dan Silviu Boerescu, constata: „Florica Bud are darul de a însufleți pagina epică eseistică prin sensibilitate netrucată și un simț genuin al echilibrului” (1999). Criticul Nicolae Manolescu apreciază: „Cele mai bune poezii ale Floricăi Bud sunt invocații și ofrande. Poeta cheamă iubirea (mai degrabă decât un iubit) pe toate vocile și din toată inima. O lirică pe muchie de cuțit între senzualitate și conștiință morală”. În acest martie aniversar pentru colega noastră Florica Bud, adaug și eu o confraternă, sinceră apreciere pentru opera unui scriitor din Nord, care a cucerit pe bună dreptate țara. (Gheorghe PÂRJA)

 

Mircea MUTHU

OCHIUL DRAGONULUI

Manifestându-se, scriptic, pe o claviatură mereu surprinzătoare pentru că, aluvionată de un temperament rebel, deşi strâns între chingile lucidităţii, Florica Bud a cultivat la început proza, apoi lirica livresc-aforistică, dar şi o admirabilă – şi necesară astăzi –  altfel de literatură pentru „copiii mari şi mici” pentru ca, ieşind oarecum din cadru, să ne ofere o antologică şi expresivă carte de bucate, Mi-e dor de-o pohtă bună (2011), ce aduce parfumul lingvistic şi apetitul gastronomic din Maramureş pe urzeala confesivă a satului natal. „Sucitura cu mere”, „mazărea cu conţ” ori „coptăturile de sărbători” fac pereche, peste timp, cu savuroasa carte de bucate din Moldova lui Negruzzi despre, „găluştile care se năduşesc în cuptor” ş.a., editată cândva la Editura Dacia, cu prefaţa simpatetică a lui Mircea Zaciu. Acest poem sui-generis, restitutiv şi sub raportul graiului rostit, dezvăluie o personalitate fundamental lirică, evidentă de altfel şi în Cu taxă inversă, iubirea (2013): pe Someşul de astăzi, desenat în cărbune în tableta Someşul - un râu ce moare, acum „sfârtecat de malaxoarele draglinelor”, totuşi „Ulmenii este locul meu cu mame-străbunici/unde călcând pe duleul dintre spice şi pe cel dintre mălaie/aş putea să dau peste fantoma zilei oglindite/în albia râului curat ca sufletele străbunilor” (Locul meu cu Mame). Firul care menţine, dar şi de-construieste, de la o carte la alta, lacrima reveriei leagă portativele de scriitură imprimate până în prezent, dar acesta schimbându-şi înfăţişarea prin amplificarea tonalităţilor participative. Debutul în proza scurtă cu Iubire, sunt un obiect nezburător (1993) şi, mai ales, cele două romane – Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (2005) şi Mariatereza sunt eu (2007) – comentate de altfel în critica momentului – scot la vedere „desenul din covor”, mai exact, un spirit interogativ, confesiv şi contestatar pe dimensiunile (auto)ironiei şi, subsecvent, ale parodiei determinând, pe de o parte, construcţiile de panopticum, cu schimbările de ritm epic şi, pe de altă parte, nemulţumirea funciară a unei feminităţi care se exprimă de multe ori franc, autoscopic, însă cu garda mereu ridicată. Prozatoarea nu respinge în consecinţă jocul intertextual, constitutiv postmodernismului nostru, însă ceea ce apare în prim-plan este neliniștea şi, până la urmă, combativitatea exhibată în pamfletetele usturătoare imprimate în Cartea de literatură. Reparăm onoarea şi clondire (2009), urmată de Secol de vânzare (2012). Învecinându-se cu satira şi parodia, acestea existând, prioritar, ca entităţi sau atitudini speculative, pamfletul, mai cu seamă acela cu adresă fixă, aşa cum constata într-o cercetare Ștefan Melancu, este inteligibil în emergenţa sa istorică, apare ca „un discurs plasat în imediat, subliniind acum şi la modul imperativ clacarea unor valori în circumscrierea lor istorică” (Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, 2001). Cu o amărăciune totuşi stenică, autoarea punctează în Cuvânt către cititor tipurile umane respinse ab ovo: „pe cei care cărora le e frică să nu moară de foame, pe cei care, considerând că şi-au rezolvat propria existenţă, sunt dispuşi oricând să se amestece în viaţa celorlalţi şi... pe cei ce dau impresia că de urâcioşi ce sunt, ne împung întruna cu un corn invizibil”. Tonul este îndulcit întrucâtva de figuraţia pusă altfel la treabă în povestirile pentru copii: „În afară de cele trei categorii nu o suport pe Da Miorlau, soţia lui Nu motanul... Prezenţa ei, chiar la distanţa de trei poşte, îmi ridică părul măciucă, începând de la urechea stângă şi terminând cu ultimul fir din coadă”. Nu este de mirare că adresabilitatea directă la situaţii ori la persoană (unele capitole nominalizînd Pisica ori, mai permisiv, Motanul) se dezvoltă într-un contradiscurs sau, mai exact, într-un discurs agonal, fie că este vorba de scriitori sau de „divele de carton”. Adesea tonul devine vitriolant faţă de un reper exact precum consideraţiile unui critic la antologia Ochelarii de fum, alcătuită de prozatoarea Doina Ruşti : „Oh, biet cititor! – citim în Marius Chivu – Provincia şi Imperatorul – Dacă vei deschide acest volum viermii vor începe să se scurgă din paginile sale şi îţi vor pătrunde prin urechi, nas, gură şi vor începe să sape canale prin carnea ta, cărând după ei cuvinte inutile pe care ţi le vor depune în creier, ca pe nişte ouă clocite rămase de la Paştele Cailor [...] Sinistrul volum disecat, în viziunea criticului, nu este nici antologie, nici volum colectiv de proză scurtă, ci un catalog cu mostre de proză fumată de mult, cum oferă gratuit editurile străine la târgurile de carte”. Dincolo de travestiul estetic ori de inserţia teatrală, pamfletul este, de la început şi până la sfârşitul argumentaţiei, un act cu funcţie eminamente etică. Astfel, Marea Teledivă De România din Întoarcerea Coanei Chiriţa de Monaco, Sexiporcuşorul românesc din politică, Fecioarele din Parlament, Ministreasa şi Pegasul ş.a. ilustrează tipuri de comportament, cu bună ştiinţă  îngroşate şi care amintesc de „caracterurile” înflorite altădată în clasicismul european, dar şi autohton. Constatarea că „atâta am tranzitat tradiţia până ne-a ajuns din urmă limuzina luxuriantă a crizei mondiale... căci pentru noi ea chiar este un lux de lux” (Dictatura facturilor) sau aceea, la fel de ascuţită, că recentele „mall-uri vor deveni ghetto-uri de lux” (Jos florile, Domnule primar!) atestă plierea unui observator sagace pe realităţile zilei nu doar culturale, acestea nelipsite, totuşi, de proiecţii luminoase pe linie evocativă (Marin Mincu, Horea Gârbea, Dan-Silviu Boerescu et alii). Comparabilă, prin harul de pamfletar, cu Magda Ursachi, autoarea Secolului de vânzare nu respinge ludicul şi nici (auto)ironia benignă. În general, aş asocia scrisul său asociativ, poate paradoxal, dar, cred, sugestiv, cu un fruct de pădure – Ochiul Dragonului –  ocupând un loc regal în gastronomia chineză: dolofan ca o cireaşă, de un negru lucios, însă cu multiple şi schimbătoare irizări, mai mult amar decât dulce, deşi foarte comestibil, trece în revistă foiala trecătoare a celor adunaţi în jurul mesei tradiţionale, rotitoare în mijlocul căreia se află. Or, tot metaforic vorbind, „ochiul” îşi schimbă registrul: îl regăsim, amplificat, cu nume diferite, dar cu aceeaşi Iniţială (A), în cele trei plachete lirice consultate – ediţii bilingve (Crucificat între paranteze, 2010; Pierd monopolul iubirii, 2010) şi versiunea trilingvă (amintita deja Cu taxă inversă, iubirea, 2013). Alois, Altcain, Alpetru, Aris, Atrius, Alexantis, Ashley, Algred, Agrip, Athol, Aghust, Aristin, Astor, Aristopaul, Abhsurd, Axeel, Amilian, Agnesius, Augustus ş.a.- toate aceste antroponime fie că trimit la persoane istorice, la cele mitice sau pur şi simplu sunt inventate, alcătuiesc o instanţă de obicei tutelară, masculină şi, diseminate, o veritabilă reţea ce leagă/structurează majoritatea poemelor centrate pe dialogul etern dintre Fiinţa A şi Fiinţa E: „tandemul antic foc şi pucioasă/devine armă albă reversul ecuaţiei binare/sibilinic scrisă cu roşu pe tabla şcolară/pentru nostalgica liber-profesionistă/pauvre eve fiinţa E/pereche de neconsolat/răpită adamului fiinţa A/la îndemnul zmeului kaptur”. Imperativul iubirii uneşte, la fel, cele trei plachete lirice într-un evantai ce debutează, de pildă, cu laitmotivarea acestuia („iubeşte-mă”) în fiecare poem din ciclul Colbul polimorf al iubirii: „iubeşte-mă/pui de stârc alăptat/cu sarea ploii în picuri/mari cât cristalele carra/înfăşat ca un prunc/în falduri de mare” (Casa de Schimburi Umane). Dorinţa, nostalgia, starea traumatică de „crucificat(ă) între paranteze” sunt faldurii încărcaţi adesea cu o sintaxă preţioasă, aflată parcă în concurenţă cu paleta cromatică (transliterată în ciclul Zile de colorat), dar prin care se strecoară autoironia şi judecata nu rareori caustică, totul petrecându-se, până la urmă, în raport cu acelaşi A polimorf: „s-a votat spre binele meu/că nu-i înţelept să-l iubesc pe Atrius,/într-o zi de luni nu/pentru că e zi de post./într-o zi de marţi nu/fiindcă vine marţolea./într-o zi de miercuri nu, fiind tot o zi de post./într-o zi de joi nu/că-i ziua ielelor/într-o zi de vineri nu/cu neputinţă/fiind cea mai responsabilă/într-o zi de sâmbătă nu/deoarece cupidon/doreşte o zi liberă./în sfânta duminică nu/că ar fi păcat/respectând riguros vechi reguli/m-am poticnit în primul vers de dor/al poemului ce mi-ar fi adus nemurire” (Respectând riguros vechi reguli). Dar A este acum şi Aghust, „proprietar de litere/şi sclavele sale stau titular/şi cuminte pe rânduri aliniate”, aflându-se, ca în orice poetică, „în deriva răspunsurilor” alcătuite din „cartonaşe atent fasonate” (Proprietar de litere); sau, mai trist, iată-l pe Aristin, „proaspăt glazurat/cu seminţe de mac/în lada din podul cărţilor îngălbenite/[cum] rămâne prizonier nedumerit/preţ de o havană/alături de alte rechizite şcolare/roase de vremuri/mult prea tulburi atunci” (Induc bucurie solitară); şi asta chiar dacă „Alpetru va discerne/din mai multe cuvinte vetuste/partitura autentică/alungând cu pietre/pe cea cuantificată” (Tac fără forme legale). Cu alte cuvinte, „ochiul dragonului” rămâne o referinţă, cum afirmam, tutelară nu doar în gramatica erotică, ci şi în drama lui de hârtie ori istorică fie că vorbim despre „Augustus/versat în rele biblice/impare” (Acel moment iluzoriu) ori despre „Asenon [care] se luptă vioi în prima bancă/cu fracţia destinată repetenţilor” (Repetenţi pe motive de ţară). Este vorba de o lirică cu multe referinţe culturale şi scrisă într-o discontinuitate ritmică impusă ce reclamă, alături de verbul petulant din pamfletele amintite, o lectură cu reveniri periodice şi mereu surprinzătoare în textele (anti)ficţionale semnate de Florica Bud în prag de aniversară.

Săluc HORVAT

O ANIVERSARE

ÎNCUNUNATĂ DE ÎMPLINIRI

          Celor ce i-am fost mereu în preajmă ne vine greu să credem că Florica Bud își aniversează această frumoasă vârstă.

          Am cunoscut-o în urmă cu mulți ani, fiind părtași la înfăptuirea unor activități în viața culturală locală: constituirea Asociației Scriitorilor, viața de Cenaclu și multe altele. Am cunoscut-o pe Florica Bud când era o tânără speranță în literatură și când puțini erau aceia care întrezăreau în persoana ei o viitoare și importantă scriitoare, mai ales că avea în spate o profesie tehnică, cea de inginer.

          Publică, în anul 1992, volumul de proze Iubire, sunt un obiect nezburător, însoțit de o prefață generoasă semnată de Neagu Udroiu și de o postfață semnată de Petre Sălcudeanu, din care notăm: „Florica Bud nu mai este un nume nou. Nou este, mai bine zis a fost, pentru mine până la lectura prozelor din Iubire, sunt un obiect nezburător”; „Fraza sigură, pornită dintr-o inteligență vie, căutătoare, aș spune chiar neliniștită, în sensul neliniștii creatoare, dă prozelor, eseistice până la un punct, sentimentul originalității constituite”.

          Volumul a atras atenția criticii literare, bucurându-se de câteva cronici elogioase, între care și cea semnată în presa locală de poetul V. R. Ghenceanu.

          Pe măsura apariției altor volume de proză – Alergând prin sine (1996), Billclintonienii (1999), Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (2005), Mariatereza sunt eu (2009) ș.a. –, a volumelor de poezie și, mai ales, a celor de literatură pentru copii (domeniu care a consacrat-o ca membră a Uniunii Scriitorilor la Secția Literatură pentru copii), a volumelor de publicistică, Florica Bud atrage atenția mai multor critici, între aceștia nume consacrate precum: Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Ștefănescu, Horia Gârbea, Ion M. Mihai, Pavel Azap ș.a., care îi vor așeza scrierile în canoanele valorice ale literaturii actuale.

          Scriind, de exemplu, despre proza Florică Bud, criticul Gheorghe Grigurcu afirma: „Combustibilul prozelor pe care ni le oferă Florica Bud este fantezia. Dar nu în sensul fugii de realitate, ci al unei plutiri vesele, ștrengărești. (...) Scriitoarea se dovedește astfel capabilă de a se plasa simultan în două medii, pe de-o parte modelându-și imaginarul în formele realității mereu incitante prin picanterii moderne, dar nu o dată și politicești, pe de alta acordând realități transparente, scânteieri, străluciri seducătoare”.

          Referindu-se la creația poetică, Nicolae Manolescu este de părere că: „Cele mai bune poezii ale Florică Bud sunt invocații și ofrande. Poeta cheamă iubirea (mai degrabă decât un iubit) pe toate vocile și din toată inima. Și ne oferă cu aceeași generozitate vocile de sirenă”.

          Scriitoare complexă, Florica Bud a scris și a publicat cu precădere proză, și mai ales proză pentru copii, mult apreciată de către aceștia. Pamfletul este și el abordat, autoarea publicând câteva volume prin care se dovedește un bun observator al realului cotidian social și politic.

          Scriitoarea Florica Bud este, în același timp, un stăruitor animator al vieții literare și culturale, inițiind sau participând la numeroase activități de interes local și național. Conduce de ani buni Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, este vicepreședintă a Asociației Scriitorilor Baia Mare, redactor asociat al revistei „Nord Literar”, membră a Uniunii Scriitorilor din România, prezentă cu colaborări în numeroase reviste din țară. Toate acestea i-au adus numeroase premii și distincții.

          În acest moment aniversar, îi aduc, în numele Asociației Scriitorilor, al revistei „Nord Literar” și al meu personal, cele mai sincere urări de sănătate, împliniri în plan personal și literar și un călduros „La mulți ani!”.

 

Florica BUD

IUNIUS, CELESTE ŞI TURDUS MERULA

iunius, celeste, turdus merula şi cu mine ne vom lansa într-o plimbare cu bathyscaphe Arhimede

am avut dreptul de a alege între Trieste sau Arhimede, l-am bifat plini de elan pe cel din urmă motive putem să învocăm mii, chiar nu sunt importante în aceste momente arc sentimentaloide

fascinaţia fiind sentimentul care predomină în orice expediţie mică sau mare ne vom lăsa ades

cotropiţi de acest sentiment uriaş, îl vom lua şi pe Nat King Cole să ne încânte iar şi iar cu vocea cântecele sale ne vor străpunge platoşa de oţel în care ne-am înconjurat fiecare membru. expediţia şi arhimede sunt gata să coboare în groapa marianelor comune cu manicarzii abisali

în cazul de faţă vom adopta ca imn  fascination, el va da şi numele expediţiei noastre precare

vom pleca din portul constanţa de ziua copilului, veselia va domni între noi, copiii sărbătoriţi

prin decret prezidenţial de toţi haturii într-o binemeritată zi liberă a berii şi a micilor carpatini

planul ar fi ziua şi marea, vom alege mările după cum vor dori bobii, soarta sau colţii de elefant    

vom întâlni calcanul, peştele cu pioneze cum îl alint de la prima întâlnire cu el şi aciperseridele

păstram un moment de reculegere pentru marea sarmatică şi fără nicio legătură rostim huso-huso

spunem nu tentacularei mediterane, avem o marmara de o zi, nu caraibelor, poate azov-ul o zi.

ne aşteaptă exoticelele mări: andaman, arafura, tireniană, traciei, baleare, timorul, aden şi ligurică

am deconspirat traseele noastre în speranţa că nu veţi face nebunia de a ne urma totalmente

periplul marin aduce mai mult a labirint decât o ptitifică expediţie plină de elan văratic şi candid

vom risipi scoici, stridii, midii şi vom încălca legi, împrăştiind herghelii hippocampus guttulatus

ajunşi la andaman vom sta pitiţi în nisip, să nu speriem vreo sabină, dasyatis sabina încântată felinele ne aşteaptă spăşite acasă să le hrănim doar cu icre şi carne de peşte hibrid din sula west

selachimorpha, respect reciproc, se găsesc peste tot rechini lungiferi periculoşi dar având clasă

rechinii feroce mişună pe strada centaurului sector unu bucuresti, încă capitala de ţară şi de judeţ.

iunius, celeste, turdus merula şi cu mine suntem în concurenţă cu o ceată, cethorhinus maximus

noi din altă încrengătură, inferioară, noroc că în adâncuri gradele nu contează nici cât o sepie

suntem nişte mustelus dar de fiecare dată reuşim să ne propulsăm printre cei care sunt rotacieni

putem a ne compara cel mult cu delphinidaele la complexitatea creierială şi a cercelului burcian

îi iubim, mari cuminţi şi ocoşi cum sunt lăsându-se pradă jocurilor umane fără să ne judece sever

ar putea să se plângă de relele pe care le-am adus în mări şi oceane, tulburând liniştea cu explozii

maşinării sofistice au fost imaginate pentru a distruge lent ceea ce nu ne aparţine, fără regrete

suntem stăpâni peste cer şi pământ, adâncuri şi ape nişte phocoena phocoena, dând bir cu fugiţii

când rele făcute de noi se întorc nu asupra noastră ci asupra unor nevinovaţi, dar prefer să scriu

mai bine despre peşti şi sirene care au fost văzute în marea java de un pescar bătrân, seculic

„bătrânul şi marea”, nu, marea este oman purtând grandivalent bogăţii ce apasă capul de locuitor

marea aden, o lăsăm în adormire să îşi numere epavele, să le golească de bogăţii ce aduc belele.

când ne vom întoarce ne veţi recunoaşte după accente şi bronzul lustruit cu uleiuri prin hublouri

batiscaful arhimede sau poate trieste, cine să reţină nume din aventurile mării parcurse de corăbii

naufragiaţi solemni părăsiţi de noroc şi hăituiţi de piratyes pe mări şi oceane uitate, regele fiind

chiar oceanul planetar ce înghite popoare şi lacuri, munţi şi câmpenii şi tot ce este viu sub soare

marea bering, ne trec fiorii şi crapii prin burta vreunei orci, ne apucă frigurile şi cele interioare.

caut poveşti să înfioare după sute de ani urmaşii ce răscolesc, folosind tulumbe, în jarul ardent

mocnit în poveşti de iubire din care alegem cenuşa, pe care doar marea posacă o poate înnobila.

 

ninge pe lună şi terra-i pustie

 

întind mâinile căutând răceala stelei de gheaţă

rămase stingher suspendată între neant şi pământ

să fie oare ea fulgina ce îmi zâmbea la fereastră

în ziua în care dalbul ger mă ţinea ostatic în casă

iar sania mă ispitea zburdalnic să îi sar în şa

căci ne aştepta vesel derdeluşul imensă cocoaşă

manta alunecândă din thimitheu spre someş.

îl alint  fulg hoinar rătăcit printre oameni

când de fapt el nu de mult alerga printre stele

sau poate escorta silenţios mesagerul solstiţiu

trimisul lunii decembrie vestind iarna pe terra.

ar putea fi fulgul rofianic aflat în misie cerească

alungat din vidul galactic prin porunci divine

să numere oamenii ce au rămas încă oameni.

mă scrutează întrebător printre gene de gheaţă

îi intuiesc întrebarea-capcană nepusă ce doare: 

să fie aceasta copila ce alerga să mă prindă 

iarnă de iarnă cu mâinele întinse spre mine

dornică fiind să îmi ţeasă trufaşa colivie

în căuşul palmelor calde, cuibar mămos de vise?

adu-ţi aminte, te strigam: pufuleţ de gheaţă

iar mai târziu te-am alintat, pufulici ace de arici

ţi-am scris ţie, nu moşului, cerând un urs polar 

dar am ascuns scrisoarea ca un şcolar zănatic, 

rugându-te fierbinte să fii steluţa-urs trimisă dar 

ce îşi căuta iubirea chiar lângă noi, aproape.

sunt chiar eu, răspund neîntrebată firavei mirări,

copila regină peste baltă, zeiţa pisicilor agreste. 

vino, nicicând căldura din palme nu ar putea risipi                                                                        

gheaţa din tine, biet fulg, căci altul îţi este rostul  

când ninge frenetic pe terra şi luna urlă pustie.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.