top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Versuri de Hwang Tong-Gyu (Trad. Iolanda Prodan), nr.3(166)martie2017
Versuri de Hwang Tong-Gyu (Trad. Iolanda Prodan), nr.3(166)martie2017 Print
Apr 03, 2017 at 11:00 PM

HWANG TONG-GYU 

          Hwang Tong-Gyu (n. 1938) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți sud-coreeni contemporani. La finele anilor ’50, Hwang a început să compună poeme, încurajat de susținerea primită din partea renumitului poet Seo Jeong-Ju. Antologii cuprinzând poemele sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă și mongolă. Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate de critica de specialitate este volumul intitulat Pungjang (Îngropat în vânt), publicat în anul 1995. În cele șaptezeci de poeme inspirate din ritualurile tradiționale practicate în vechime în vestul și sudul peninsulei coreene - numite pungjang și constând în abandonarea trupului celui mort într-un loc pustiu, în voia ploii și a rafalelor de vânt- Hwang dă o dimensiune estetică trecerii pe celălalt tărâm. Asemenea unor incantații șamanice, mărturiile poetice lăsate de Hwang dezvăluie ființei umane cât de real poate fi vortexul infinit al reîncarnării sale, o reîncarnare plăsmuită chiar în măruntaiele labirintice ale imaginației sale.

 

Îngropat în vânt 2

ploaie de culori!

ca o surcică ce-și face spirala în vânt
îmi răsucesc gâtul

contemplând despuiatele culori

cu ochii-mi cufundați în orbite

dincolo de țărână, stânci și dune de nisip
se întinde lumina oceanului

învelit în plutitoare particule din fascicolul toamnei
îmbătat cu aroma castanului-de-apă

trupul meu uscat-cremene dansează diafan în vânt

ca o respirație puțind a băutură

tărie amețită de propria ei tărie

 

Îngropat în vânt 15

evadez din pădure,

aproape, cu fața-mi mai aproape de fața țărânei
îmi frec fața ușor de pielea ei

cu buzele mai aproape de gura și fața ei
aproape de limbă, de gât 
de locul unde, în ritmuri lente,

corpul meu devine ușor, plutind într-un vârtej

de locul ce poartă numele tornadei

de locul prin care moartea mea nu are trecere

de locul unde mă înalț la ceruri

încremenit pe rogojina mea funerară

 

Îngropat în vânt 19

 

să tălmăcesc

aș vrea

cromatica pădurilor arzând în roșu                                     

în toamna târzie

deasupra lanului de trestii lăptoase

șerpuind la orizont

gândurile să le prind

fir cu fir

ițele înnodate să le trag în afară

și așezat pe ele 

să mă las mistuit de flăcări!

 

Îngropat în vânt 21

nu doar în om

există instinctul de reîntoarcere

la netulburata înfățișare din timpurile originare
e în interiorul a tot ce există

în neînsemnate vietăți

(dacă nu le punem la socoteală cruzimea)
trăgându-și respirația fără încetare
sau în noua materie încă neplăsmuită
copacul, floarea, firul de iarbă unduindu-se în vânt
uvula mișcătoare - sus-jos... sus-jos - a veveriței ronțăind o ghindă
nu au de gând să-și ascundă instinctele
în migăloasele desene din albumele de botanică și zoologie!

 

Îngropat în vânt 27

 

când voi pleca pe cealaltă lume

îmi voi lua mâinile, picioarele și gura
apoi, tacticos, pleoape îmi vor cădea

peste ochii cufundați în negură
în urma mea voi lăsa două urechi ciulite
ascultând în noaptea târzie

zbuciumul furtunii sprijinind ai toamnei umeri
nu am să iau cu mine urechile
ce doar ascultând ecoul stropilor
pot desluși numele copacului tomnatic

încremenit în ploaie

 

Îngropat în vânt 35

 

fac două plecăciuni

în fața portretului amicului meu ce a murit
printre hohote de râs îmi spune:
nu s-a schimbat mai nimic
nu a fost decât o simplă realiniere a atomilor în trup             
totul a rămas la fel:

sunetul ploii jelind peste morgă
hărmălaia celor din cortegiul mortuar
îmbuibându-se cu tărie și jucând cărți

târșâitul șlapilor grăbindu-se de zor spre latrină

 

Îngropat în vânt 36

 

ultima mea fericire:

să apăs, să apăs pe accelerația versului
să tot apăs până când vizibilitatea devine rectilinie   
ochii să mi se deschidă într-un pâlc de arțari roșii
cu centura de siguranță strâns legată

să mă scufund

în măruntaiele hăului trecătorii Hangyeryeong

e întâlnirea trupului cu vidul

la o distanță de zero milimetri
în ochii mei: durere!
în mine: arțari incinerați în roșu sângeriu!

 

Îngropat în vânt 44

murmur de vânt
stând pe-o parte, ezitând,
muntele de dincolo de sat
îmi pare un cătun cunoscut

podul de piatră

căznindu-se să treacă peste râu
și el îmi pare cunoscut
prin ochii pe jumătate deschiși

nimic nu mi-e străin
chiar și trupul copacului

ce se întreabă, șovăind:

să tremur sau nu în vânt ?
dar oare în ziua clară,

fără urmă de nori pe cer,
când ochii-mi voi închide pentru totdeauna                      
totul îmi va fi străin, făcându-mă să vibrez?
se aude ecoul unui om cunoscut
deschide ochii!...încet

(Prezentare și traducere din limba coreeană de Iolanda PRODAN)

 

 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.