top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Magistratura timpului (Gh. Glodeanu), nr.4(167), aprilie 2017
Magistratura timpului (Gh. Glodeanu), nr.4(167), aprilie 2017 Print
Mai 03, 2017 at 11:00 PM

Gheorghe GLODEANU

MAGISTRATURA TIMPULUI

          După o așteptare de câțiva ani, reputatul critic, istoric și teoretician literar Ion Vlad revine în actualitate cu volumul intitulat sugestiv Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017). Este vorba de o nouă carte aparținând unui cititor împătimit, care a transformat lectura într-un adevărat eveniment al cunoașterii. De altfel, profesorul de teoria literaturii a oferit, de-a lungul timpului, o serie de lucrări de referință, ce au marcat mai multe generații de cititori. Iată câteva dintre ele: Între analiză și sinteză. Repere de metodologie literară (1970), Descoperirea operei. Comentarii de teorie literară (1970), Povestirea. Destinul unei structuri epice (1972), Convergențe. Concepte și alternative ale lecturii (1972), Romanul românesc contemporan (1974, în colaborare cu Cornel Robu), Lecturi constructive (1975), Lectura – un eveniment al cunoașterii (1977), „Cărțile” lui Mihail Sadoveanu (1981), Lectura romanului (1983), Pavel Dan. Zborul frânt al unui destin (1986), Lectura prozei (1991), Aventura formelor. Geneza și metamorfoza „genurilor” (1996), În labirintul lecturii (1999), Romanul universurilor crepusculare (2004), Orizonturile lecturii (2007), The Novel of Crepuscular Universes (New York, 2010).

          Subtitlul Scriitori, cărți, confesiuni anticipează, în mod elocvent, tematica celor douăzeci de eseuri reunite în recentul volum purtând semnătura profesorului Ion Vlad. În fruntea meditațiilor se găsește un motto sugestiv din William Faulkner, în care celebrul romancier american circumscrie condiția dramatică a scriitorului.  „Să fii scriitor înseamnă să fii urmărit de demoni, să fii întotdeauna silit să acționezi, să fii mereu stimulat. E o muncă singuratecă, lipsită de satisfacții și pe deasupra niciodată atât de izbutită pe cât ai vrea. Trebuie să încerci mereu și totuși nu e îndeajuns. Niciodată nu e de ajuns. Ce răsplată are scriitorul, nu știu.

          După cum se precizează într-un succint preambul, noua carte a lui Ion Vlad reunește pagini confesive, false jurnale de călătorie și eseuri dedicate literaturii. Luminile călătoare ale criticului sunt, bineînțeles, livrești, drumurile de odinioară prin China, Polonia, Statele Unite și Franța alcătuind tot atâtea călătorii de factură inițiatică prin cultură. În mod firesc, recentul volum continuă preocupările anterioare ale unui cititor avizat, fascinat de universul miraculos al cărților. Lecturile nu sunt făcute la întâmplare, ci se bazează pe o selecție riguroasă. Drept urmare, lectorul de profesie mizează pe o serie de nume sonore, precum: Ileana Mălăncioiu, Horia Bădescu, Liviu Rebreanu, Mircea Tomuș, Mario Vargas Llosa, William Faulkner, Henry Miller etc. Inițial, textele au fost publicate în paginile revistelor „Steaua”, „Tribuna” și „Pro Saeculum”, dar reunirea lor în volum le conferă un plus de consistență și de coeziune. Pentru cititorul exigent, centenarul nașterii lui Liviu Rebreanu a constituit un excelent prilej de a se întoarce la opera marelui romancier, dar și la remarcabila ediție realizată de către Niculae Gheran. Alte eseuri vizează câțiva maeștri ai literaturii universale, meditațiile continuând paginile memorabile ale volumului Romanul universurilor crepusculare. Este vorba de eseurile consacrate „inegalabilului” William Faulkner, „nonconformistului” Henry Miller și remarcabilului povestitor Mario Vargas Llosa. 

          Meditațiile lui Ion Vlad se deschid cu niște admirabile pagini confesive despre Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului. Recitind textele unui reputat coleg de generație, D. R. Popescu, profesorul universitar redescoperă înțelepciunea anticilor, a tragicilor greci, pe care îi consideră contemporanii noștri. Deși își plasează meditațiile sub pecetea memoriei, autorul Lecturii romanului mărturisește că nu vrea să scrie autoficțiuni, asumând aserțiunea lui G. Călinescu potrivit căreia „memorii scriu numai cei care vor să fie văzuți sub lumina favorabilă a lustrelor”. Cu toate acestea, confesiunile preiau forma unei scrisori adresate unui/unor prieten/i. Evocarea unui timp dominat de frică, de obediență și de duplicitate se dovedește elocventă. Ion Vlad vorbește despre autorii stigmatizați sau implicați în procese inventate, despre confruntarea scriitorului cu teroarea istoriei, despre rezistența prin cultură, despre eforturile depuse pentru a crea în ciuda vitregiilor politice. Timpul este considerat un judecător incoruptibil care cerne valorile, de unde și titlul cărții. Profesorul de teoria literaturii recunoaște că biografia nu poate explica opera, de unde necesitatea ca istoria să poată examina, în mod obiectiv, erorile unor autori precum Knut Hamsun sau Louis-Ferdinand Céline. Ion Vlad atrage atenția asupra faptului că, în plină epocă a cenzurii ideologice, a delațiunilor și a supravegherii monstruoase, a existat și o conspirație în favoarea valorii. Aceasta deoarece, în perioada opresiunii totalitare, actele de cultură au însemnat niște veritabile „exerciții de supraviețuire”.

          Deși refuză autoficțiunea, Ion Vlad face elogiul descrierilor de călătorie. Aceasta deoarece Luminile călătoare alcătuiesc un depozit de impresii greu de uitat. Reîntoarcerile la locurile văzute odinioară au o puternică încărcătură emoțională, iar descrierea ajunge să concureze opera de ficțiune. Profesorul universitar vede peisajul prin cultură, evocarea locurilor vizitate odinioară transformându-se în veritabile călătorii inițiatice prin literatură. În Danemarca, de exemplu, Ion Vlad merge pe urmele lui Hamlet. Elogiind lumina, recunoaște că „literatura este unul dintre martorii și depozitarii celor mai tulburătoare experiențe”. Lumea miraculoasă a Chinei este descoperită în tinerețe. Urmează Cuba lui Hemingway, America lui William Faulkner, Cracovia universitară. De fiecare dată spațiul geografic devine pretextul unor noi incursiuni în lumea miraculoasă a bibliotecii.

          Confesiunile exegetului sunt urmate de comentariile acestuia. Primul autor luat în vizor este Ileana Mălăncioiu, o personalitate proteică, puternic ancorată în viața literară contemporană. Analizând lucrarea Vina tragică, Ion Vlad reține faptul că este vorba de „o lectură în conformitate cu accepțiile conceptului de hybris și cu devenirea acestuia în marile creații ale umanității: filosofi, scriitori etc.”. Teoreticianul literar relevă faptul că Ileana Mălăncioiu propune o reinterpretare în virtutea unei lecturi noi și originale a unor creații fundamentale în favoarea recreării spiritului tragic. În ceea ce privește poezia, ea a reprezentat un exercițiu de supraviețuire. Asemenea eroinelor din tragediile antice, Ileana Mălăncioiu este considerată o luptătoare care vede amenințarea supremă în moartea spirituală. De aici versul: „Să nu mor înainte de a fi murit”. Ideea o putem regăsi și în scrierile lui Augustin Buzura.

          Ion Vlad analizează apoi opera unei alte voci lirice inconfundabile, Horia Bădescu. Pornindu-se de la volumul Vei trăi cât cuvintele tale, este relevat faptul că poetul aparține universului poetic propriu francofoniei. Autorul Ronsetelor este considerat un elegiac, pentru care poezia reprezintă expresia unei voci neliniștite. Cititorul reține judecățile de valoare vehiculate de către Ion Vlad, constată profunzimea lecturilor, trimiterile culturale, dar și fraza inconfundabilă a unuia dintre cei mai buni oratori pe care i-a avut filologia clujeană în ultima jumătate de veac.

          Mai bine de o treime din comentariile profesorului Ion Vlad vizează opera lui Liviu Rebreanu, cele aproape o sută de pagini aspirând la o construcție independentă în cadrul eșafodajului critic. Titlul capitolului se dovedește semnificativ: Un univers romanesc numit Liviu Rebreanu. Teoreticianul literar vorbește despre remarcabila ediție îngrijită de către Niculae Gheran, din care primele trei volume au apărut în 1968. Anul centenarului – 1985 – devine un pretext pentru a celebra opera, dar și eforturile depuse de către neobositul editor. Observațiile sunt reluate după ce monumentala ediție este finalizată, lectura transformându-se într-un veritabil omagiu. Parcurgând creația romancierului ardelean, exegetul constată faptul că acesta este mereu „într-o extraordinară luptă cu sine, cu scrisul, cu tainele cuvântului, cu relieful construcției sale epice”. Ion Vlad vorbește despre geneza operelor, semnalează etapele creației, circumscrie crezul artistic al scriitorului și descrie lupta lui teribilă dusă pentru îmblânzirea verbului. De fiecare dată, exegetul intransigent aduce în sprijinul afirmațiilor sale o serie de citate elocvente din operă sau trimite la numele sonore care au abordat opera rebreniană.

Ion Vlad acordă atenție și unui sector mai puțin comentat din opera scriitorului, proza scurtă, relevând faptul că deja începuturile literare ale creatorului stau sub semnul tutelar al universului țărănesc. Exegetul remarcă elementele de noutate aduse de către prozator și insistă pe ineditul unor nuvele ce vizează lumea periferiei: Culcușul, Golanii, Strămutarea. Este vorba de creații ce anticipează operele unor autori precum G. M. Zamfirescu și Carol Ardeleanu. Ion Vlad recitește opera rebreniană pornind de la ideile estetice ale scriitorului și reușește să aducă numeroase puncte de vedere originale în interpretare. De exemplu, exegetul remarcă îndepărtarea nuvelelor de paseismul și de idilismul semănătoriste, propunându-se o viziune gravă asupra lumii. Tragicul este considerat una din dominantele operei celui considerat un „mare creator de lumi și destine”. Lecturile criticului identifică, apoi, o serie de note expresioniste în nuvela Răfuiala. Mai mult, Ion Vlad nu ezită să vorbească despre vocația de nuvelist a prozatorului. Re-lecturile exegetului ne dezvăluie un Rebreanu modern, ce depășește canoanele rigide ale realismului și care, deja în proza scurtă, se apropie de expresionism. Prozatorul zugrăvește un univers dominat de spaimă, umilințe și nesiguranță. Citind aceste pagini profunde, lectorul rămâne cu regretul că ele nu s-au materializat într-o carte independentă. Cu toate acestea, capitolele despre Liviu Rebreanu pot fi considerate o micromonografie dedicată celui mai important romancier român. În sprijinul acestei idei pot fi aduse titlurile elocvente ale subcapitolelor: Proiect pentru o întâlnire cu opera, În căutarea certitudinilor, Vocația nuvelistului, „…Ca o uriașă pasăre de pradă”, Fascinația construcției epopeice, Poezia epică, „Dosarul” unei existențe, Alternativa romanului clasic: „Adam și Eva”.  

Ion Vlad remarcă faptul că „Liviu Rebreanu creează romanul țărănesc cel mai convingător și, totodată, cel mai apropiat de dimensiunea epopeicului”. Jurnalul romancierului este comentat în calitate de document literar, dar și ca o scriere despre mecanismele creației și crezul artistic al scriitorului. Este vorba de mărturisirile unui autor conștient de valoarea sa. Publicarea jurnalului – consideră Ion Vlad – validează opinia că universul unei creații și al unei biografii de scriitor se recompune și se dezvăluie numai din totalitate. Exegetul laudă eforturile depuse de Puia Florica Rebreanu și de Niculae Gheran pentru a produce un document revelator, pentru a restitui o operă și un destin.

Dintre autorii aparținând literaturii universale, primul la care se oprește criticul literar este Mario Vargas Llosa, apreciat pentru excelentele sale calități de povestitor. Format la interferența a două culturi (cea latino-americană și cea europeană) autorul Războiului sfârșitului lumii este considerat „un romancier și un spirit prin excelență reflexiv, pătrunzător și totodată sensibil, înregistrând fără «răceală» doctă universul ficțiunilor și-al meditației”.

          Două capitole ample îi sunt dedicate lui William Faulkner, romancier care, după modelul tragediilor antice, a reușit să elaboreze o veritabilă mitologie a sudului. Exegetul decodifică nu numai semnificațiile majore ale romanelor, ci se oprește și la corespondența scriitorului, în care identifică un veritabil jurnal de creație. Finalul comentariului trimite la mitul orfic, propunând salvarea prin intermediul cuvântului.

La opt decenii de la apariția romanului Tropicul Cancerului, mai multe eseuri îi sunt destinate lui Henry Miller. Acesta elaborează o „creație-confesiune, o operă răscolitoare prin formula directă, polemică, prin restituirea universului nord-american”. Pornind de la corespondența purtată cu Lawrence Durrell, Ion Vlad reconstituie ideile estetice ale scriitorului, circumscriindu-i viziunea despre artă. Asemenea lui James Joyce, Miller este considerat un prozator confruntat cu prejudecățile și locurile comune ale receptării. Exegetul vede în autorul Tropicului Capricornului un nonconformist ce refuză convențiile, un creator ale cărui opinii violente se apropie de radicalismul manifestelor de avangardă.

Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului este o lungă meditație despre scriitori și cărți, despre condiția dramatică a creatorului. Ion Vlad nu face cronică literară, ci ne oferă o galerie de portrete, reconstituind profilul spiritual al scriitorilor comentați, relevându-le formația spirituală și crezul artistic.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.