top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Proză arrow Trandafirul roz (Maria V. Croitoru), nr.4(167), aprilie 2017
Trandafirul roz (Maria V. Croitoru), nr.4(167), aprilie 2017 Print
Mai 03, 2017 at 11:00 PM

Maria V. CROITORU

TRANDAFIRUL ROZ

 

Era odată un împărat care trăia liniștit cu împărăteasa lui. Treburile din împărăție mergeau bine. Oamenii îl iubeau pentru că le asculta toate necazurile și lua măsuri să fie îndepărtate. În plus, era și darnic, îi ajuta pe cei nevoiași, le dădea de lucru și făcea în așa fel ca toți să trăiască omenește.

Nu-i plăceau însă leneșii și avea iscoade peste tot, să-i prindă și să-i aducă în fața lui. Pe aceștia îi punea să lucreze numai pentru mâncare, până când promiteau și dovedeau că s-au schimbat.

Nici împărăteasa nu lenevea în palat, ci lua parte la diferite treburi, încât toată ziua nu sta o clipă degeaba. Cel mai mult și mai mult îi plăcea împărătesei să îngrijească florile din jurul palatului.

Ei aveau un singur fiu și-l iubeau ca pe ochii din cap. Cu toate acestea, și pe el îl puneau la lucru, fiindcă, ziceau, e bine să știe de toate, pentru când îi va lua locul tatălui său pe tronul împărăției. Astfel, tânărul a învățat să facă de toate și, orice lucra, era mereu vesel, cânta, fluiera și nu se plictisea niciodată.

Într-o zi, împărăteasa îl chemă s-o ajute să curețe trandafirii. Florin, că așa îl chema pe flăcău, își alese să curețe trandafirii din grădina din fața castelului împărătesc. Împărăteasa fu de acord, ea urmând să-i curețe pe cei care mărgineau aleea ce ducea spre un lac din apropiere.

Florin a luat cu el un coș în care să pună florile uscate pe care le tăia. Ca de obicei, era foarte vesel și se gândea să lucreze cât poate de repede, ca să termine și să meargă apoi s-o ajute și pe maică-sa. Deodată, din grabă, din neatenție, din greșeală, a tăiat un trandafir roz. Floarea a căzut jos. Repede, flăcăul a luat floarea, a privit-o și a mirosit-o îndelung. Era nemaipomenit de frumoasă și nu-și putea lua ochii de la ea. Parcă îl vrăjise. Și-avea un parfum cum nu mai simțise niciodată. Cum se uita la floarea de trandafir roz, aceasta se răsuci, îl zgârie cu spinii din codiță, se înălță, după care, căzând jos, se transformă într-o fată de toată frumusețea. Aceasta îl privi pe flăcău, care era năucit, și zise:

Uită-te bine la mine și caută-mă!

Apoi, fata se prefăcu iar în floare și un vârtej de vânt se răsuci și-o luă ridicând-o în înaltul cerului, lăsându-l pe Florin fără glas, dar cu privirile urmărind vârtejul, până când nu mai văzu nimic.

Își reveni și reluă lucrul, continuând să taie și trandafirii ceilalți. Gândul însă îi era la fata pe care o văzuse și care dispăruse în mod misterios. Zgârietura de la mână îi dovedea că n-a fost un vis. Reuși să termine și se duse să-i ajute și împărătesei. Aceasta se miră văzându-l așa de tăcut, fiindcă nu-i era în fire, și-l întrebă care este cauza tristeții și a supărării. Nu-l văzuse așa niciodată în viața lui de până acum.

Nu sunt în apele mele, mamă! Se întâmplă ceva cu mine, dar nu știu ce. Ți-aș spune, dar mi-e teamă că nu mă crezi și nici nu vreau să te neliniștesc și pe tine, mamă!

Du-te și te plimbă, dragul meu flăcău, că poate îți trece!

Nu merg până nu terminăm.

După ce terminară, Florin se duse în locul unde o văzuse pe fată. Se uită peste tot, sperând să găsească niscaiva petale căzute din trandafirul luat de vânt. Spre norocul lui, găsi o petală pe care o luă și merse în castel. Se retrase în odaia lui și stătu ca fermecat, privind petala. Toată noaptea n-a dormit. Cum închidea ochii, cum îi apărea în față chipul fetei ieșite din trandafirul roz, tăiat din greșeală de el. Sau nu fusese greșeală? Poate că așa trebuia să se întâmple. Mister!

Dimineața ieși devreme să se plimbe. Când ajunse aproape de lac, se așeză pe o buturugă. La câțiva pași de buturugă, văzu o răsură încărcată cu boboci de flori. Se apropie mai mult și privi cu atenție bobocii. „Petalele florilor vor fi roz”, gândi flăcăul. Deodată, un boboc își desfăcu petalele, le închise și iar le deschise! Și tot așa de mai multe ori. Se apropie și mai mult de răsură. Întinse mâna să rupă floarea, dar numai o petală căzu, iar celelalte se uscară sub ochii lui. „Doamne, Doamne, ce să fie?”, zise cu glas tare Florin.

Sunt aici!, auzi o voce în spatele lui.

Când se-ntoarse, o văzu iar pe fată, care-i zise:

Caută-mă în Poiana Florilor, Făt-Frumos!  

Vru s-o prindă de mână, dar nu se putu mișca, parcă era țintuit locului. Necăjit, cu petala din floarea de răsură în mână, se așeză iar pe buturugă. Cum stătea acolo cu inima frântă, văzu o turturică scormonind pământul, căutând mâncare. Își aduse aminte că are la el niște grăunțe, pe care le luase să le dea porumbeilor. Luă punga și-i aruncă turturelei o mână de boabe. Pasărea nu se sperie și începu să ciugulească. După ce-și umplu gușulița, veni în fața lui și-și plecă căpșorul, ca și cum i-ar mulțumi.

Îți mulțumesc și eu, păsărică dragă, că m-ai înveselit o clipă!

Supărarea ta va trece, dar ai mai multe lucruri de făcut!, îi vorbi pasărea.

          Se uită la ea și nu-i venea să creadă că vorbește cu el. Turturica continuă:

Dacă vrei s-o găsești pe fată, du-te și-ți alege un cal dintre cei pe care îi are împăratul. Ca să-l alegi pe cel care trebuie, pune în apropiere o tavă cu un trandafir roz. Calul care va veni la trandafir acela va fi al tău. Să-l hrănești trei zile cât se poate de bine cu grăunțe fierte în lapte, să-l speli și să-l țesali zilnic, ca să se curețe și să se facă frumos ca în tinerețe, când îl purta pe împărat. Calul acela te va duce în Poiana Florilor, care este în împărăția vecină cu noi la Răsărit. Să ai grijă că poiana este păzită de un balaur cu trei capete și este așa de mare că stă încolăcit în jurul poienii. Ca să-l poți răpune, du-te la faurul tatălui tău și cere-i să-ți facă un paloș ascuțit pe amândouă părțile, iar vârful să-i fie ca unul de suliță. Tu să bei lapte de la caprele voastre, iar înainte de a pleca să iei o ploscă de apă din izvorul de lângă castel și să te stropești cu parfum de trandafir, să nu te simtă balaurul. Te vei furișa încetișor și-i vei tăia trupul balaurului pe la mijloc, să nu te poată lovi cu coada, când te vei lupta cu el și-i vei tăia capetele. Dacă vei reuși să răpui balaurul, va trebui să recunoști floarea de trandafir în care-i prefăcută fata. Vezi că poiana e plină de trandafiri roz și de răsuri tot cu floarea roz. Să iei cu tine cele două petale și, după ce-l răpui pe balaur, să le pui în palmă. Eu atât pot să-ți spun, zise turturica și zbură.

Flăcăul se uită după turturică, până când dispăru în zare, apoi se duse acasă. Intră în grădina din fața palatului și alese cel mai frumos trandafir roz. Luă apoi o tavă, puse trandafirul pe tavă și se duse la grajdurile cailor. Caii însă erau pe o pajiște din spatele grajdurilor și pășteau. Când ajunse acolo, se apropie de ei și puse jos tava. Un cal slab, numai piele și os, o gloabă de cal, cum spun oamenii pe la noi, se și îndreptă spre tavă. Mirosi trandafirul și se culcă lângă el. Flăcăul se duse și-l mângâie pe cap. Calul necheză ușor și se ridică în picioare. Florin îl luă de frâu și-l duse în grajd. Îi dădu să mănânce niște fân, după care îi aduse grăunțele fierte în lapte. Calul necheză a doua oară, iar după ce mâncă boabele, zise:

Făt-Frumos, îți mulțumesc! N-am mai mâncat boabe fierte în lapte de multă vreme, de când îmi dădea stăpâna mea.

Dar cine era stăpâna ta?

Fata pe care o cauți tu.

Și cum ai ajuns la noi?

Tatăl tău m-a găsit mai mult mort decât viu și m-a adus aici. Eu te voi ajuta s-o găsești pe fată. Peste trei zile plecăm.

Flăcăul mai mângâie calul și apoi plecă la faurul împărăției și-i spuse ce dorește. Acesta tresări:

Te duci să omori balaurul? Mă bucur că ai curaj și doresc să-l învingi. Multe stricăciuni a făcut acest balaur și în împărăția tatălui tău. Mă și apuc de lucru și ți-l termin până pleci.

Florin îi mulțumi meșterului și plecă. Trei zile făcu așa cum îi spusese turturica. Înainte de ziua plecării, seara, le zise împăratului și împărătesei ce are de gând să facă. Să nu încerce să-l oprească, fiindcă nu vor reuși. Fără fata pe care a văzut-o, el nu poate trăi și trebuie s-o găsească neapărat.

Auzind, împărăteasa începu să plângă, spunându-i că toți cei care au încercat să omoare balaurul au pierit. Chiar tatăl său a încercat cu oaste să-l răpună, dar n-a reușit…

Ce-au pățit alții au pățit, nu mă interesează. Eu știu una și bună: trebuie s-o salvez pe fata asta, zise hotărât feciorul împăratului.

Nu-ți pune viața în pericol, fiule, sunt destule fete, ți-o poți alege pe care o vrei!, mai încercă împărăteasa să-l determine să renunțe.

Nu, mamă, eu numai pe aceea o vreau! De alta nu vreau să aud! Gata, am zis!

Ai văzut-o… Știi c-a fost blestemată de mă-sa la naștere să fie floare frumoasă și cu țepi. Era supărată foc că n-a fost băiat…

Eu o voi salva și ți-o voi aduce noră aici!

Dacă se crede în stare, să plece!, zice împăratul. Va face un mare bine și împărăției, dacă ne va scăpa de balaur.

A doua zi, dimineața, își luă ziuă bună de la părinți și de la slujitori și merse să ia calul și să plece. Rămase uimit când văzu un cal de-ți era mai mare dragul să-l privești. Strălucea de frumusețe. Calul, cum îl văzu, necheză și-i spuse:

Stăpâne, sunt gata să te slujesc. Ai luat petalele și apă? E bine că miroși a trandafir. După ce omori balaurul, să pui în palmă cele două petale. Ele vor pluti și se vor lăsa pe floarea în care este prefăcută fata vrăjită. Vei stropi floarea cu picături de apă din ploscă. Să ai grijă să-ți mai rămână apă în ploscă. Acum, stăpâne, după ce ai auzit toate astea, urcă în șa, să pornim la drum.

Flăcăul încălecă, iar calul îl duse lin ca vântul și iute ca gândul. Trecură de împărăția tatălui său și intrară într-un tărâm întunecos, cu copaci cu vârfurile până la cer. La un moment dat, calul se opri.

Descalecă, stăpâne, c-am ajuns! Să te-apropii încetișor și să faci ceea ce trebuie, ca să izbutești. Minte limpede și braț puternic, stăpâne, că acolo te așteaptă cea care îți va fi soție iubitoare. Lovește fără frică și vei învinge.

Balaurul se pregătea să doarmă. Simțind un puternic miros de trandafir, adormi mulțumit. Florin se furișă printre copaci și văzu poiana. Era plină cu trandafiri. Văzu și trupul balaurului care înconjura poiana. Socoti cam pe unde este mijlocul trupului și merse încet în-tr-acolo. Izbi trupul balaurului cu paloșul și-l reteză dintr-o singură lovitură. O zeamă verzuie și urât mirositoare începu să se scurgă din trupul tăiat. Balaurul începu să urle de durere și să se zvârcolească. Își săltă capetele, să-l vadă pe Făt-Frumos și să-l înghită. Strigă:

Unde ești, Făt-Frumos, să te-nghit cu paloș cu tot? Încă nu m-ai răpus și nu mă vei răpune.

Balaurul începu să arunce foc pe nări. Flăcăul aruncă apă din ploscă și rămase uimit câtă apă vine dintr-o ploscă așa de mică. Vezi, Doamne, plosca era fermecată, iar apa avea puteri miraculoase. Flăcările se stinseră cum le atinse apa din ploscă. Cele trei capete ale balaurului erau cu ochii țintă la flăcău. Atunci, calul, care mersese în partea opusă, începu să necheze. Balaurul întoarse capetele într-acolo, crezând că de acolo vine pericolul. Atunci, Florin se apropie și-i tăie un cap. Se gândea cum să le taie și pe celelalte două și văzu turturica. Aceasta se învârti pe lângă capul balaurului și-l ciupi de capul din mijloc. Balaurul se uită în sus, iar flăcăul îi mai tăie un cap. Mai avea unul. Balaurul se zvârcolea de durere. Calul necheză tare, iar balaurul căscă o gură cât o șură și se-ntoarse să-l înghită. Flăcăul, cu o lovitură puternică, îi reteză și ultimul cap.   

Bucuros că a răpus balaurul fioros, fără a mai pierde vremea, luă petalele de trandafir și le puse în palmă. Acestea începură să plutească prin aer și se așezară pe un trandafir roz de toată frumusețea. Flăcăul stropi floarea cu ultimele picături de apă rămase în ploscă. Ca în povești, în fața lui apăru fata pe care o căuta. Ea îl cuprinse în brațe și-și culcă capul pe pieptul lui de voinic. Apoi, ridică privirile spre Florin și zise:

Îți mulțumesc, Făt-Frumos! Vă mulțumesc și vouă, dragii mei prieteni năzdrăvani, turturica și calul, pe care nu mai speram să vă revăd.

Florin amuțise de emoție. Se uita fermecat la frumoasa făptură din fața lui și nu putea spune nimic. O auzi tot pe fată:

Acum, calul ne va duce la tatăl meu, împăratul acestei împărății!

Bine, fată! Bine, frumoasa mea!

Încălecară și calul îi duse ca vântul la palat. Împăratul era la o fereastră. Când văzu calul intrând pe poartă, o strigă pe împărăteasă:

Vino să vezi! Calul o aduce pe fata noastră, dar și un flăcău!

Le ieșiră înainte. Calul necheză, tinerii descălecară, în timp ce împăratul și împărăteasa plângeau de bucurie.

Tată și mamă!, strigă fata și o podidiră și pe ea lacrimile.

Apoi, îl luă pe Făt-Frumos de mână și zise:

Acesta este Florin, flăcăul care m-a salvat din ghearele balaurului și de blestemul lui. Vreau  să-mi fie soț și vă rog să nu vă opuneți!

Tu ce zici, flăcăule? De unde vii?

Eu sunt fiul împăratului Verde, vecin cu Înălțimea Voastră. Și eu o vreau de soție pe fiica Înălțimilor Voastre, dar voi merge acasă, să duc vestea alor mei, căci nu știu nimic despre mine de când am plecat s-o caut pe fată și s-o scap din ghearele balaurului. Vom veni s-o cerem cum se cuvine pe fiica Înălțimilor Voastre și apoi să facem nunta împărătească.

Îl cunosc pe tatăl tău, fiule! Sunt cunoscute în toate împărățiile din jur hărnicia și iscusința cu care conduce Măritul Împărat treburile împărăției, precum și spiritul de dreptate cu care îi tratează pe toți supușii săi. Du-te, fiule, și dă-le de veste că ești teafăr și ai izbândit în lupta cu balaurul, iar fata noastră te așteaptă cu nerăbdare să-ți fie soție. Și noi ne vom pregăti să vă primim cum se cuvine.

Făt-Frumos își luă la revedere, încălecă și plecă acasă. Părinții lui știau deja că l-a învins pe zmeu și a scăpat-o pe fată.

Cum ați aflat?

O turturică a intrat pe geamul acela, care era deschis, și ne-a spus: „Fiul vostru l-a învins pe balaur” și s-a făcut nevăzută într-o clipă!, zise împărăteasa numai zâmbet.

Florin le-a povestit tot părinților. A doua zi, au mers în împărăția vecină s-o pețească pe fata salvată. S-au înțeles repede, iar peste trei zile au făcut o nuntă cum nu s-a mai văzut. Toată suflarea a petrecut împărătește, boieri și slujitori la un loc. Pe toate mesele erau puse flori de trandafiri, după cum au fost dorințele miresei.

N-a trecut mult timp și cele două împărății s-au unit, devenind una singură, mare și puternică, iar Făt-Frumos și aleasa lui au cârmuit în pace ani mulți, al căror număr l-au pierdut și ei.

Poate trăiesc și acum, dar n-am vreme să vă mai spun, că luna a asfințit și e vremea de dormit…  

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.