top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de George M. Nicoară și de Ileana Pop-Nemeș, nr.5(167), aprilie 2017
Versuri de George M. Nicoară și de Ileana Pop-Nemeș, nr.5(167), aprilie 2017 Print
Mai 03, 2017 at 11:00 PM

George M. NICOARĂ

 Natürlich

 

viața la jumătate de preț

sădită în jobenul galben

printre pene albe ca trecerile de pietoni

printre pene negre ca umbrele sălbatice de pe perete

și aici tu mă oprești

ce ești pictor

și tac mâc și parcă m-aș duce la colț

cu genunchii pe nesentimente

ca pedeapsă și pentru multe altele

 

pedepsele tale le cunosc bine

cea mai grea e când spui puține

tot mai puține

și tot tot mai puține

și parcă sună așa

 

eu te nepăstrez în mine

eu te nevisez la noapte

eu te negândesc

eu te neiau în brațe

 

parcă se lasă liniștea în tine

la o altă deschidere de buze

 

unele sentimente doar tu le poți avea

unele cuvinte doar tu le poți spune

unele fapte doar tu le poți face

 

și iarăși zic cu ultimele puteri

 

și acum... unele ale tale doar ale mele pot fi

și pururea... cele ale mele doar ale tale pot fi

 

***

 

aveau privirea ta

 

M-am trezit cu o durere surdă de cap

în noaptea cu lună plină de săptămâna trecută

mi-am pictat pe pereți îngeri de toate culorile

de toate formele și de toate stările

și în fiecare dimineață îmi schimb îngerul păzitor

 

Azi-dimineață s-a întâmplat ceva cu îngerii

m-am ridicat în capul oaselor

mi-am căutat îngerul pentru astăzi

Minune!

 

toți îngerii erau identici

toți îngerii aveau privirea ta

 

descântec

 

haide să ne pictăm un mit

să devenim

promit

să ne odihnim

 

s-ar scrie o dată

o pasăre într-un labirint

neînaripată

singură

cuibărită

succint

socotea cerul și visele

râvna ei cea de toate zilele

se scria dimineață

noaptea prin fereastră

aripi cu gust de ceară

aripi tot mai de seară

răvașul tot mai răvaș

soarele tot mai soare

lumina tot mai lumină

pasărea tot mai pasăre

brăzda cerul în urcare

să-l înghită de tot

la pieptul plin de dor

mai aproape de facere

mai cuprinsă de soare

mai în împărăția tăcerii

în ochii-i trandafirii

se oglindeau cuvintele-profet

 

ai aripi tot mai de primăvară

 

***

 

același strop, altă ploaie

 

cine ar fi știut că pe locul în care

tatăl meu a fost îngropat

cu ani în urmă

am învățat să merg pe bicicletă

pe atunci era un teren de fotbal

se jucau pe-acolo duhuri de-a v-ați ascunselea

pedalam să le prind

pedeapsa era să-mi spună

frânturi de povești

povețe sau prorocii

însă și unele și altele

tot neînțelese se desprind

fiecare-și ia un drum și trecători devin

printre pietrele prin bronzul din aripi

prin ce-i mai de preț din mine

țipete de fericire și idealuri

urcă dinspre locul în care am învățat

să merg pe bicicletă

 

***

 

Mister

 

Ochi de vultur și buze de înger

au mușcat din mine ca dintr-un adevăr copt

 

Am devenit stânca pe care te cațări către pisc

cărarea prăfuită din întuneric

și mâna copilului proaspăt născut

 

Am devenit știi bine

trecutul mereu prezent

piatra șlefuită din sanda

și vântul sălbatic de sfârșit de vară

 

Am devenit neînțelesul

Tău.

 

***

Ileana POP-NEMEȘ

 

Pasăre nebună

 

Lasă-mă, pasăre nebună,

să-mi ating visul,

că mă doare,

greu ca roua,

pribeag,

gândul mă fură...

 

Să mă ascund în dor,

adunând umbra,

murmurând...

că ulciorul

se sparge și el,

cât ar fi de ulcior...

 

Ia-mi umbra

 

Mă rog pentru îngerii nevăzuți

De când orașul a murit odată cu mine,

Ce pot să îmi doresc mai mult,

Când îți simt și-acum strângerea de mână...

 

Să țes o cruce ca odinioară

Și să rămâi pe-ale tinereții aripi,

Ia-mi umbra și du-mă cu tine,

Stăpână să mă știu pe-o fâșie din lună...

 

Poet nuben

 

Ești un pic nuben, gândesc

prietenii mei din foaier.

În cinstea lor, împiedicat

vă scriu acest poem concav.

 

Necunoscut

 

Legendă ai fost

și pentru mine

rămâi

filă nedeslușită,

că moartea se duce și vine

miri despărțiți

la nuntă

urâta

îi ține

 

Viktoriei

 

Te duci pe Rin

Cu soarele-n păr

Cu buzele pline

și zemoase

din sufletul mare îți cad ochi

verde măr

culori ce rămân

și merg mai departe...

 

Numele tău

 

Ți-am scris numele tău fierbinte

din scoicile uitate de nisip

nu-s zile negre când sunt triste

cum repezi pescăruși

ți-au luat sub aripi,

numele și l-a ascuns

de barcagiul ce despărțea

cărările apei

adunate cu cerul

tăindu-mi respirația pierdută

pe undeva uitată,

plângea

marea agitată

 

Umbra

 

În crengile tale rupestre

îmi pornesc gândurile ca odinioară,

întinsă ca o peșteră liniară

umbra în genunchi,

Sună

într-o balcanică noapte

Baladă eternă a nopții, poveste. 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.