top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Petrecând cu Eminescu (Delia Muntean), nr. 5(168), mai 2017
Petrecând cu Eminescu (Delia Muntean), nr. 5(168), mai 2017 Print
Iun 27, 2017 at 11:00 PM

Delia MUNTEAN

PETRECÂND CU EMINESCU


 Motto: „Dar cel mai bine ar fi

să poți să fii mosafirul Zeului.

(Nichita Stănescu,

Învățăturile cuiva către fiul său)

 

          Avem înainte-ne recentul volum al Tereziei Filip, cu titlul Eminescu – semne și simboluri de aur (Editura Proema, Baia Mare, 2017). Autoarea urmărește drumul aurului prin timp – traseul său spiritual îndeosebi – și-i cercetează întrupările în universul imaginar eminescian, unde conotațiile simbolului cunosc o complexitate aparte. Își pune la lucru backgroundul cultural, îl provoacă, îi sugerează piste de reflecție inedite, poteci neumblate, îl îmbie la ocoluri câteodată riscante, pe care le savurează cu finețe.

Aventurându-se așadar ea însăși în căutarea aurului, descinde întâi în spațiul grec (poposind în preajma lui Platon, a lui Hesiod, a lui Hermes), apoi în cel iudaic, unde Scripturile îi oferă momentul „cel mai relevant în ceea ce privește instituirea unei hermeneutici a sensului” (p. 29), aurul căpătând de acum o încărcătură semantică de excepție (comparativ cu alte simboluri), valorificată și îmbogățită de epoci și culturi dintre cele mai diverse. Este vorba despre episodul în care Domnul îi dă lui Moise poruncile pentru facerea cortului și îi vorbește astfel: „Să-l poleiești cu aur curat, să-l poleiești pe din lăuntru și pe din afară” (Exodul, 25:11, s.n.); și le promite fiilor lui Israel că, de-i vor înălța întocmai așezământul sfânt, înzestrându-l doar cu obiecte din aur pur, se va pogorî și va locui în mijlocul lor.

          Terezia Filip scotocește prin tratate de mitologie și religie (Mircea Eliade, Gilbert Durand, Luc Benoist, René Guénon, Rudolf Otto) ori despre alchimie, exoterism, magie, cabala, psihologie (Pierre Riffard, Roland Goetschel, Carl Gustav Yung ș.a.). Parcurge temeinic scrierile lui Martin Heidegger și recitește, cu meticulozitate, lirica eminesciană și răsfrângerile ei în critică. Este fascinată de „tensiunea semantică” a aurului, de forța lui persuasivă, socotindu-l un fel de „Graal poetic”, a cărui licoare sacră se cuvine degustată pe îndelete, întru inițiere și desăvârșire.

          Iată o provocare hermeneutică ce poate părea, din perspectiva zilelor noastre, desuetă. Ce am mai putea învăța petrecând cu Eminescu? În ce măsură construcția proprie, de ființă abia acomodându-se cu secolul XXI, ne-ar deveni mai solidă?

          Scrie autoarea: „Imaginarul eminescian nu vine [...] ușor la îndemâna lectorului comod, snob sau mefient” (p. 287). Iar mai departe: „Vremile culturii – oricare ar fi ele, antice, clasice ori romantice – nu apun niciodată. Spiritul lor este nu doar viu, ci și ofensiv și clarificator. El năvălește în actualitate cu semne și simboluri ce captivează, surprind și încântă, confirmând că poezia autentică nu are vârstă și nici trecut, că timpul ei este mereu viu și dinamic, actual deci” (id.).

                   Înarmată cu asemenea convingeri, exegeta își propune să reia, cu uneltele cărturarului contemporan, itinerarul parcurs de Eminescu însuși în căutarea aurului: altfel spus, a esenței creației lirice, a tiparului divin al acesteia, a lăuntrului ființei poetului, a înțelepciunii, a smereniei, a adevărului. Întreprinderea, un fel de experiență a labirintului, nu se dovedește pentru critic deloc mai lesne decât pentru scriitorul supus atenției. Probele sunt în bună parte aceleași: căutări, înfruntări, dezlegări, biruințe și înfrângeri; seducție și supliciu; descoperirea codului specific („poetic, simbolic, mistic”) – adică a cheii de aur care să permită pătrunderea în templul zeului, iar apoi șederea în preajma lui.

          Să-i fie „mosafir”.

          Prin urmare, cunoașterea și înțelegerea imaginarului eminescian înseamnă „nu doar de-codificarea acelui univers auctorial, ci chiar un act de fidelitate și de complicitate ce-i apropie foarte mult pe cei doi ori chiar echivalează ipostazele receptor-autor” (p. 57). Cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, observă cercetătoarea, aurul ca simbol nu se dovedește „nici facil, nici întâmplător, nici doar pură estetică romantică atinsă de gratuitate, și cu atât mai puțin simplu joc al fanteziei sau al limbajului” (p. 21). Aurul ascunde o „esență rarisimă, un adevăr suprem, o stare sau o ipostază de excepție” (id.), la care Eminescu ajunge – cum spuneam - după decantări multiple, după un proces de inițiere îndelung și epuizant. „Alchimistul este un visător care se magnifică prin voința sa de a se vrea măreț”, notează autoarea, citându-l pe Gaston Bachelard (p. 15).

          Să trecem în revistă câteva contexte (ființe, peisaje, însemne, recuzite, ritualuri ș.a.m.d.) în care e invocat aurul. Constatăm, de fiecare dată, corelarea cu ideea de supremație. Remarcăm apoi imaterialitatea lui. Aurul spre care tinde Eminescu nu e nicidecum cel natural, concret, coruptibil, metalul nobil sau moneda, ci aurul „creat cu ajutorul artei” (p. 47, s.a.). Pot fi de aur cuvintele, fantezia poetului („Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur” – Memento mori), gratitudinea divină, inspirația („Din când în când cu mâna-i argintoasă,/Ea rupe câte-o floare și-o aruncă/Jos pe pământ, ca pe-o gândire de-aur” – Miradoniz).

          Cunoaște atributele aurului trecutul, cu lumea lui de basm, în care oamenii și zeii conviețuiesc, duc o existență neîmpovărată de griji, fiindcă toate lucrurile, „așezate în albia lor, își îndeplinesc în chip firesc rostul” (p. 148). Exegeta scoate în evidență vocația întemeietoare a scriitorului, capacitatea sa de a proiecta scenarii seducătoare, civilizații nobile, cu rânduieli sănătoase, coagulante – o vârstă de aur din care omenirea ar fi decăzut cu fiece nouă epocă parcursă, pentru a se împotmoli în vârsta de fier, a pseudovalorilor.

          E nevoie de un cifru, de o cheie de aur pentru a te apropia de spiritul lumii vechi din poemele eminesciene – din Memento mori, de pildă - , fiindcă aceasta există (cu adevărat) doar în imaginația poetului („Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele”; „eu privesc și tot privesc”). E nevoie de
o sensibilitate crenelată cultural și intelectual” (p. 67), creația literară autentică fiind (via Heidegger) asemenea unui templu, în care nu orice profan se cuvine a călca. Pentru a petrece cu Eminescu, pentru a-i fi „mosafir” și a se bucura de elixirul magic oferit de poet (însemnând nutrire, delectare, inițiere – p. 175, 176), hermeneutul e dator să refacă el însuși traseul purificărilor succesive.

          Au fost de aur anumite epoci istorice, cu cârmuitori înțelepți, cu supuși iubitori de țară și de semeni, cu peisaje edenice, cu fapte de poveste și totuși credibile: „În vremi de mult trecute, când stelele din ceruri/Erau copile albe cu părul blond și des/[...]/Când basmele iubite erau înc-adevăruri,/Când gândul era pază de vis și de eres,/Era pe lumea asta o mândră-mpărăție/Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți, o mie” (Povestea magului călător în stele).

          Timpurile acestea, așezate de urmași în „posomorâtul basmu”, au dat avânt istoriei, civilizației și culturii. Ele constituie „sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun” (Memento mori). Produc efecte, vorbesc, energizează chiar și în zilele noastre. Poetul le contemplă cu fascinație, împrumută învățăminte din gloria-decăderea lor, dezvăluie – în viziune proprie – rădăcinile și devenirea Europei moderne.

De aur au fost vremile în care slujitorii condeiului au produs opere autentice – surse de inspirație pentru creatorii de mai târziu („Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,/Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine/Și în jur parcă-mi colindă verzi și mândre primăveri” – Epigonii). Călătorind prin ele, omul și scriitorul Mihai Eminescu se eliberează imaginar de contemporaneitatea decăzută, ignorantă, incapabilă să-i recunoască talentul și sacrificiul.

Pentru a se întoarce în timp, dar și pentru a-și interoga destinul individual, autorul născocește ritualuri tainice, apelând, atât în creațiile lirice, cât și în cele epice, la o recuzită cu puteri magice: oglinda, cupa, vinul, cornul, elixirul, sceptrul, toiagul, cățuia, cartea etc. – instrumente confecționate din aur, accesibile doar celor aleși. Prin intermediul lor, părăsește imaginar contingentul, traversează – vizual, olfactiv, gustativ, gestual – o stare de vrajă, care îi îngăduie, de pildă, să-și cerceteze avatarurile și să le potrivească în singurele lumi în care ar putea locui.

Aceste obiecte și licori completează în mod fericit semnele și simbolurile de aur din universul eminescian, configurând împreună un spațiu și un timp în care ființa scriitorului găsește rost și adăpost, care îi permit să se manifeste plenar și, la rândul lor, o modelează.

Avem de-a face, consideră Terezia Filip, cu o zidire/o punere în operă a creatorului însuși, lucrare mistică, echivalată cu așezarea zeului în templul ce-l venerează. Opera literară, catedrală confecționată din aur curat, capătă astfel, odată cu autorul ei, atributele sacralității. Iată o viziune specifică romantismului, a cărei intensitate s-a estompat cu fiece nouă epocă. Ea poate însă constitui o provocare pentru cercetătorul pasionat, precum și pentru cititorul dispus a poposi în preajma lui Eminescu.

          Fiindcă personalitatea sa, asemenea oricărui creator adevărat, își pune în continuare amprenta asupra noastră. Cu condiția să-i privim opera „în ansamblu, [...], nu ca pe un joc ori ca pe un rezultat al capriciului sau întâmplării, nici ca pe un lucru oarecare, ci ca pe un impresionant edificiu elaborat anume pentru a închide în el sensuri profane, ori ca pe-o țesătură de semne și simboluri destinată unei permanente descifrări și unei necesare iluminări omenești” (p. 219).

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.