Gelu DRAGOŞ
Marea
trecere...
Dincolo de tine e
doar neantul
Cu umbre uşoare
pictat
Dac-ar fi să
le-nţeleg tonul
Din nou aş cădea în
păcat!
Împrejurul meu e
doar toamnă
Alte anotimpuri
nu-s
Tu mai rabdă-mă
încă, Doamnă,
Precum ne rabdă
Cel-de-Sus!
Alerg continuu fără
să ştiu
Unde-i margine-n
pustiu
Nu e stea aprinsă-n
zbor
Să mă-nveţe cum să
mor!
Fără rugi care ne
iartă
Când păşeşti pe
Marea Poartă!
Nedumerire
Deschizând ochii
minţii
mă gândesc
cum păsări hoinare
zboară întruna
peste cărări
neumblate
Privirea-mi atinge
Cerul
inima-mi saltă în
piept
uimirea mea devine
năucă
îmi pun întrebări
omeneşti
şi totul la mine e pe
ducă
Aproape de mine e
Cerul
stau şi mă întreb
acum -
oare încotro este
Nordul
iar între degete
îmi asfinţeşte
Sudul...
Mai rău ca
orbul
Zi după zi m-am
împrietenit
cu Moartea
Până ne-am făcut
fraţi
de Cruce
Fără să ştiu
nici eu şi nici ea
pe unde s-apuce...
Pentru femeia ce-o aştept
sufletul
meu
e o
coală de hârtie
pe
care inima
a
început să
scrie
femeie
pentru
tine
al
iubirii vers
din
vise mi-am clădit
un
univers
în
care suntem împreună
o tu
şi un
eu
nedespărţiţi
şi
drept dovadă
la
picioare
îţi
aştern
covor
din lăcrimioare
îmbălsămate
în lacrimi
de
iubire
să ne
aducă
fericire.
Amânare
E
timpul să ne întâlnim
tulburător
să te mai caut
unde
vâslaşii dorm în flăcări
şi se
trezesc în cânt de flaut.
Privim în
aceeaşi direcţie
Motto: „Dacă tu eşti o pasăre, sunt şi eu
o pasăre”
Noaptea trecută am
visat un poem
lung cât o pagină
de revistă
scris cu litere
glagolitice
motiv pentru care
nu-l pot reproduce
îl povestesc pe
scurt
Descrie-mi, Doamne,
ţinuturile
în care nu am călcat
şi înfăţişarea Ta
deşi exprimarea-Ţi
nu o voi pricepe
poate
iar tu, Doamnă,
desenează-mi
un tablou care
să-mi ţină de cruce
seara la culcare
Fiindcă eu am fost
îndrăgostit
doar de cuvintele
mai lungi ca
Ecuatorul
motiv pentru care
alaltăieri
le-am trădat
Pe tine, nu,
deşi prin venele
mele
nu curge sânge,
ci trec doar
vânturi
amirosind a toamnă
târzie
Iar într-o noapte
chiar a venit
Toamna
Şi într-o clipită
m-am dumirit
Că ea se numeşte
simplu -
Doamna
Pentru care sunt în
stare
să mă împrietenesc
şi cu
Moartea
şi să ne facem
fraţi de cruce
fără să ştim
nici eu şi nici ea
care pe unde
s-apuce
Tu să ai grijă
însă,
Doamnă,
că tocmai acum prin
faţa
ferestrei tale
mai trece grăbit
un anotimp...
Pământul ca o pâine imensă!
„Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi…”
-
Chiar, Doamne, de câte feluri este pâinea?!
- Ce
obrăznicie să întrebi aşa direct Creatorul!
Caută
pământul roditor şi sămânţa bună, roagă-te!
Fă-ţi
cruce, trudeşte, ai încredere!
Du-te
la seceriş apoi cu speranţă!
Aşa o
să ai pâine zi de zi, fiule!
-
Iartă-mă, Doamne! N-am vrut să Te supăr!
-
Sunt învăţat cu voi, oamenii! Să-ţi răspund blând:
Cea
dintâi e pâinea care te hrăneşte când eşti însetat de Domnul,
Urmează
Pâinea cu miez de pace şi adevăr în ea,
Apoi
e Pâinea regală „Dă-i Cezarului ce-i a Cezarului”.
Pe urmă e Pâinea tocmai bună de scris un poem pe ea;
Dar Pâinea de piatră a lui Brâncuşi e veşnică la voi,
românii,
O
spune şi brutarul Satului cosmic, Mihai Olos…
Nu
uita, totuşi, că PÂINEA e darul Tatălui ceresc pentru voi, muritorii!
Moara lui Laurenţiu
bunicul
meu dinspre mamă a fost morar
ce
moară mai avea pe Someş
aşa
ne-am născut şi eu, şi fratele meu
şi nu
pot trăi fără moara mea
eu
macin numai şi totu-n cuvinte
când
n-am ce pune în coş
mă
macin pe mine
cuvânt
cu cuvânt
os cu
os
fir
cu fir
picătură
cu picătură
în
lut mă transform…
Nelinişte
Nu reuşesc să
disting marginea dintre zi şi noapte,
Dar ştiu că noaptea
are un gust amar.
Aş desfiinţa
noaptea, aş trece de la zi la zi
Fiindcă noaptea-i
amăgire şi timp irosit
Aşa cum este acum,
presupun că e un exerciţiu
Pentru atunci când
vom trece şi nu vom mai fi!
Ceasul din
turn
actorului Paul Antoniu
La început am
crezut
Că ceasul din turn
nu e doar estetic
Şi i-am atras
atenţia (cu ce drept?, mă întreb)
Că limbile merg
aiurea şi nu l-am iubit.
L-am părăsit uşor,
aşa fac oamenii de obicei
Dar din plictis sau
orgoliu
m-am întors cu faţa
spre el
şi am remarcat că
arată mereu douăsprezece fix.
(m-am gândit că nu
vrea să neîndreptăţească
ziua ori noaptea
sau pur şi simplu iubeşte
căldura dată de
soare în acel timp)
Dintr-o dată
limbile lui au vorbit:
- Trecătorule,
Dăruieşte-mi un
poem numai mie şi toate
Secundele mele ale
tale sunt toate de azi
Pentru totdeauna!
Te-aş chema
invitaţi-mă la dans
goală, îşi spuse într-o zi femeia
căutând în
dicţionar ce înseamnă cuvântul şaradă
între două dansuri
e loc şi pentru vals şi fericire
ar trebui să învăţ
viaţa şi fără tine îşi mai spuse
deoarece în vremile
astea trebuie să fiu regina galei
să ai amintirea
unei femei ca prinţesa Diana
acum de când am devenit doi străini dezlegaţi de biserică
nu mă pot desprinde
deodată de amintirile noastre
fiindcă între două
tăceri şi ziduri construite de tine
inima mea le-a
pătruns cu iluzia iubirii eterne
acum la capăt de
drum te-aş chema din nou cu mine
în ţara cuvintelor
dulci a dorului şi amorului
Zăpezi de
camuflaj
Sunt hăituit, un
anotimp întreg,
îmi trage lanţul
ploilor în pleoape
străin, în Galaxia
Gutenberg
voi scufunda păduri
întregi de ape.
Ferestrele de apă
s-au prelins
vântul plesneşte-n
oase de zăpadă,
pe frunze reci,
rugina s-a întins
şi iarna curge-n
zdrenţe de paradă...
|