top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Eseu arrow Titu Maiorescu și Junimea (Săluc Horvat), nr. 6(169), iunie 2017
Titu Maiorescu și Junimea (Săluc Horvat), nr. 6(169), iunie 2017 Print
Iun 28, 2017 at 11:00 PM

Săluc HORVAT 

TITU MAIORESCU ȘI JUNIMEA

(15 FEBRUARIE 1840 - 18 IUNIE 1917)

 

          Cei peste 150 de ani care au trecut de la nașterea Junimii și a „Convorbirilor literare” nu au șters puternicele urme lăsate de acestea în viața culturală și literară a României. Influențate de apariția și de promovarea unor idei novatoare și mai ales de vocile puternice ale marilor scriitori care au marcat aceste momente, operele de valoare care s-au scris au făcut ca această perioadă să rămână ca una dintre cele mai interesante epoci în cultura noastră.

          În rândul personalităților care își leagă numele de Junimea și de revista „Convorbiri literare”, Titu Maiorescu ocupă un loc aparte prin ceea ce a însemnat acesta. În toamna anului 1862, sosea în Iași „un tânăr distins prin ținuta și superioritatea atitudinilor sale, care se impunea de la prima vedere”. Tânărul se numea Titu Maiorescu, care, după ce a urmat studii strălucite în școlile din Viena, Berlin și Paris, venea să ocupe Catedra de filosofie și logică a Universității ieșene. Animat de vocație, tânărul profesor a reușit în scurt timp să intre în atmosfera culturală a Iașiului, să adune în jurul lui un grup de intelectuali de elită, ce se aflau în acele vremuri în orașul de pe Copou. Între aceștia: Iacob Negruzzi, P. P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, toți cu studii prin universitățile Europei. În timp, s-a alăturat un șir întreg de personalități ale vieții literare, științifice, istorice și filosofice și mai ales marii scriitori care vor marca istoria noastră literară. Împreună cu aceștia, Maiorescu va pune bazele societății Junimea și apoi ale revistei „Convorbiri literare”, va aduna cele mai alese spirite ale culturii și literaturii române, Iașiul devenind cel mai important și mai elevat centru cultural al țării. Într-o scrisoare trimisă surorii sale, datată 26 martie 1863, Maiorescu o informa: „Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai valabile elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor sau Negruzzi, toți cu doctorate în Germania și Franța”.

          Constituită ca o „societate literară fondată pe comunitatea de idei a unor tineri dornici de a da un alt curs culturii române”, Junimea a fost o adunare privată de iubitori de literatură și știință, de iubitori sinceri. Întâmplarea a făcut ca cei dintâi membri să fie înzestrați nu numai cu o cultură vastă din domenii diferite, ci și cu harul creației și nu cu mai puțin spirit al dialogului și al umorului. Așa se face că multe dintre întrunirile Junimii se transformau în reale spectacole de voie bună.

Începuturile Junimii au pornit de la acele „prelecțiuni” populare, conferințe rostite în public și care s-au bucurat de o largă audiență, cele mai multe fiind susținute de Maiorescu. Prelecțiunile au continuat și după venirea lui Eminescu la Iași. În 14 martie 1876, Eminescu, îmbrăcat în fracul protocolar, susținea în fața unui public numeros prelegerea pe tema Influența austriacă asupra românilor din Principate, text care va fi publicat în „Convorbiri literare”. În acesta se regăsesc ideile sociale, politice și economice pe care Eminescu le va dezvolta în publicistica de mai târziu.

La 1 martie 1867, din inițiativa lui Iacob Negruzzi și în redacția lui, pe care o va deține timp de 27 de ani, apare revista „Convorbiri literare”, a cărei doctrină va fi dată de Titu Maiorescu, determinând un curent literar care a dus la Direcția nouă în poezia și proza română.

Activitatea lui Titu Maiorescu în cadrul Junimii și al „Convorbirilor literare” este importantă și a cunoscut forme diferite, de la ciclul de conferințe populare, cu care și-a început  Junimea activitatea, la lectura textelor în cadrul ședințelor sau la stabilirea unor concepte critice asupra creației literare, multe din opiniile sale regăsindu-se în comentariile directe sau în studiile sale critice publicate. Între acestea amintim: O cercetare critică asupra poeziei românești de la 1867; În contra direcției de astăzi în cultura română; Direcția nouă în poezia și proza română; Eminescu și poeziile lui ș.a. Rolul avut de Titu Maiorescu în cadrul Junimii și al „Convorbirilor literare”, mai ales în perioada ieșeană, a fost unul hotărâtor, atât prin spiritul său critic, cât și prin preocupările sale de promovare a unei literaturi valoroase.

Un loc aparte în activitatea Junimii îl ocupau ședințele săptămânale, animate de discuții pe marginea unor idei de principiu din sfera esteticii, a filosofiei, a literaturii, a filologiei (precum cele referitoare la ortografia limbii române). Intervențiile aveau o înaltă ținută intelectuală. Exigență sporită se întâlnea în cazul creațiilor literare prin care se dorea exprimarea virtuților naționale. Spiritul critic era adesea dus până la cele mai subtile ironii.

Maiorescu, filosof, critic și estet care a dat culturii române o „direcție nouă”, a știut să-și adune în jurul lui nume precum Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Goga sau Sadoveanu, dând dovadă de sensibilitate critică și de erudiție estetică. În lecturile din cadrul Junimii, Maiorescu s-a impus prin vocea lui caldă și muzicală, cu care își încânta auditoriul, uneori lecturile sale ridicând valoarea textului citit. Într-una din evocări se spunea: „Am auzit de câteva ori pe Maiorescu citind versuri: avea un glas muzical, o intonație cum rar se întâlnea, care făcea din el cel mai bun cititor al «Convorbirilor...»”. Se spunea că, atunci când avea în mână textul unei poezii, o trecea o dată, de două ori pe sub ochi, apoi o citea cu glas tare. Doar Eminescu îl concura la lecturi, care citea în lipsa maestrului sau după ce acesta a plecat la București. De asemenea, se zice că la un moment dat Maiorescu a citit o proză pe care auditorul o considera de mare valoare, propunând ca aceasta să fie publicată într-un număr festiv al „Convorbirilor...”. La apariție, proza n-a mai întrunit acele aprecieri, fapt din care s-a dedus că lectura lui Maiorescu i-a dat valoare.

Maiorescu a fost prețuit și adulat de mulți dintre cei din jurul lui. În general, când se vorbea despre el, se insista asupra inteligenței lui sclipitoare, asupra vastei sale culturi, asupra neîntrecutului talent de povestitor, asupra minunatelor sale calități de profesor. Pe lângă toate acestea, sub aparența unei firi reci și echilibrate se ascundea un suflet bun și duios. Nu întâmplător lui Maiorescu i se spunea „rege al gândirii” sau „maiestrul maieștrilor”.

Într-un articol publicat în revista „Viața” (12 decembrie 1893), Al. Vlahuță îi schița lui Maiorescu următorul portret: „Talie mijlocie, conformație puternică, figură calmă, de o severitate impunătoare. În vorbă și în privire, în gest, păstrează totdeauna aceeași măsură și siguranță a omului care se observă și se simte stăpân pe el. O bogată cultură științifică și literară dă acestei naturi așa de bine înzestrate o distincție și superioritate remarcabilă. Maiorescu e un neîntrecut cunoscător în tot ce e artă. El știe să admire din tot sufletul ce e frumos, chiar dacă opera ar veni de la un om care i-ar fi urât”.

P. P. Carp, unul din ctitorii Junimii, adresându-i-se lui Maiorescu cu ocazia împlinirii a șaptezeci de ani, spune: „Tu, Titule, ai fost cel mai luminat reprezentant al generației noastre și de aceea te-am urmat, fiindcă ai crezut și ai luptat și numai noi știm cât ai suferit. Te-am urmat fiindcă tu ca psiholog ți-ai dat seama că, dacă știința nu e niciodată mediocră, mediocritatea va să fie totdeauna știință. Te-am urmat nu numai că ai fost un nume, o minte luminoasă, nu numai un mare talent, dar și un mare caracter”.

Însă Maiorescu a fost tot atât de puternic contestat și criticat pentru ideile sale și pentru planul criticii literare, pentru modul de receptare a valorilor. „Noua direcție” a lui Maiorescu, introdusă în Junimea și în „Convorbiri literare”, a produs multe adversități și polemici împotriva societății și a scriitorilor. Iacob Negruzzi, cu spiritul său sarcastic, drept reproș adus lui Maiorescu îi dedică, la una din întâlnirile aniversare ale Junimii, următoarea anecdotă ironică: „Maiorescu blestemat,/Cine dracu te-a-ndemnat/Într-o zi nefastă nouă/Să scornești Direcția nouă?/Vai, acest cuvânt pocit/Pe noi toți ne-a prăpădit”.

Maiorescu nu va scăpa de ironiile și de hărțuielile adversarilor săi politici, aceștia înscenându-i un proces calomnios, legat de o anumită comportare imorală în vreme ce era profesor la Școala Centrală de Fete din Iași. Chiar și junimiștii îi spuneau din când în când „Centrala”. Când, într-un discurs la un dineu, Maiorescu l-a numit pe Vasile Alecsandri „regele poeziei”, C. Missner l-a acuzat de „lès magestrate”.

Următoarea istorioară este una pe cât de banală, pe atât de hazlie. Maiorescu se afla în tren. Stând la geamul vagonului, pălăria i-a fost suflată de vânt. Coborând în gară cu capul descoperit și cu valiza în mână, a fost recunoscut de către trecători, care, știindu-l pedant în ținută, au crezut că s-a întâmplat ceva cu „maiestrul”. A doua zi, Bucureștiul vuia că Maiorescu ar fi înnebunit. În plus, unii dintre colegii săi din Parlament l-au provocat a doua zi să țină un discurs. Ceea ce s-a și întâmplat, Maiorescu rostind cuvântarea cu aceeași vervă oratorică, dovedind că zvonul era fals.

Junimea nu a fost doar o societate literară. La vechile ședințe ale Junimii se cultiva nu numai literatura, ci și istoria, științele politice și filosofice, precum și muzica. La acea vreme nu era în Iași salon în care să nu fie și muzică. Așa se face că nu de puține ori ședințele Junimii s-au transformat în reale concerte.

Atmosfera artistică a a Junimii era deosebită. Cât de interesante erau ședințele în care, alături de pianistul N. Burghele, luau loc, pe rând, la pian,
Th. Rosetti, Carp, dr. Kremnitz! Maiorescu cânta și el la două instrumente: flaut și violoncel. De fapt, majoritatea junimiștilor era iubitoare de muzică. Alecsandri cânta la orgă, Petre Carp la pian, Iacob Negruzzi la flaut, A. D. Xenopol la pian etc.

 

În întreaga ei existență, Junimea a fost preocupată de promovarea culturii, căreia i-a subordonat literatura. Deși nu a avut o ideologie perfectă și unitară, societatea s-a remarcat prin coeziunea spirituală a tuturor membrilor săi. Până și marile personalități, cu o operă distinsă, au acceptat supremația Societății Junimea și mai ales a lui Titu Maiorescu, a cărui personalitate a constituit un liant al întregii grupări.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.