top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow „Credința zugrăvește icoanele-n biserici” (Gh. Pârja), nr.6(169),iunie 2017
„Credința zugrăvește icoanele-n biserici” (Gh. Pârja), nr.6(169),iunie 2017 Print
Iun 28, 2017 at 11:00 PM

Gheorghe PÂRJA

 „CREDINȚA ZUGRĂVEȘTE ICOANELE-N BISERICI”

 

          Două întrebări cutreieră comentariile despre credința lui Mihai Eminescu: a fost creștin ori a fost ateu? S-au dat răspunsuri cu multe înțelesuri, în funcție de formația intelectuală a comentatorilor. El fiind reprezentativ pentru spiritualitatea românească, neapărat trebuia să fie creștin, susțin adepții mântuirii prin credință. Un creștin ortodox, după unii. Alții, folosindu-se de câteva secvențe lirice din operă, l-au pus în partea celor fără Dumnezeu. În perioada interbelică, circula întrebarea: În creația noastră culturală ne vom orienta după Eminescu sau după Lovinescu? În Istoria civilizației române moderne, marele critic se dezicea categoric de „religia ortodoxă, un ferment al orientalizării, religie înțepenită în ticuri și formalism, care a impus o limbă liturgică și un alfabet străin”. Balanța înclină spre exegeții care argumentează că poetul național este de esență creștină. Bartolomeu Anania remarcă sensibilitatea creștină autentică în poezia eminesciană. Nichifor Crainic consideră Luceafărul un grandios poem creștin, care conține o sumă de elemente dogmatice. Părintele Galeriu spunea despre poet: „Mihai Eminescu e un poet religios, o expresie a sufletului românesc creștin”. Alți critici sunt mai rezervați în acest sens, dar nu-i refuză dimensiunea creștină. Maica Benedicta (Zoe Dumitreșcu Bușulenga) ne reamintește dualismul personalității lui Eminescu, specific marilor personalități creștine ale lumii, comparându-l cu
Goethe, care pune în gura unui personaj al său expresia: „două suflete locuiesc în pieptul meu”.

Teologul, poetul, criticul literar Theodor Damian din New York, editorul prestigioasei reviste „Lumină lină” („Gracious Light”), fondatorul cenaclului „M. Eminescu” din metropola americană, semnează volumul Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu (Editura Eikon, 2016), tocmai pentru „a scoate din falsa dilemă tema ca atare” (N. Georgescu). Nu uit a spune că autorul Theodor Damian își are obârșia în Botoșanii în care a fost botezat Eminescu. Cele cincisprezece studii din această carte analizează pe teme inspirate aspecte ale religiozității creștine în opera poetică, dar și în creația publicistică.

Deși cartea aparține unui teolog, ușor se poate observa cum demonstrația se împlinește prin argumente, textele religioase fiind invocate cu priceperea criticului avizat. Dreapta măsură a interpretării operei eminesciene din perspectiva creștină este dominanta acestor studii. Autorul ne avertizează încă de la început: „Trebuie spus din nou, când se fac afirmații fundamentale despre Eminescu: acestea nu se pot baza pe o interpretare fragmentară a operei sale, ci pe citirea în context apropiat și depărtat”. Theodor Damian folosește cu iscusință (le are la îndemână) concepte suple din sfera teologiei, care, aplicate operei, duc la concluzii credibile pentru asumare. Autorul ține seama de perioada în care s-au făcut diferite aprecieri la credința poetului, de curentele ideologice care au dominat o epocă sau alta. Refuză discursul excepțional al unor perioade accentuate tocmai pentru a evita tratamentul narcotic asupra operei. Dacă în perioada interbelică apare fericita sintagmă a lui Lucian Blaga, „ideea Eminescu”, când analiza, în mare parte, a creștinismului la Eminescu  stă sub veghea versului: „Credința zugrăvește icoanele-n biserici”, prima parte a epocii dogmatice a fost confiscată de imaginea proletarului: „Religia? O frază de dânșii inventată/Ca cu a ei putere să vă aplece în jug”, Eminescu fiind asociat cu proletarul din „scunda tavernă mohorâtă”. S-a uitat un lucru esențial în atitudinea unui creator: personajele nu se confundă cu autorii lor! Curentul ateist al perioadei comuniste a lăsat mari mutilări și clișee peste opera genialului poet. Cred că, dacă nu am fi trecut printr-un regim cu ideologie atee, Eminescu ar fi fost salvat de asocieri neavenite. Paradoxal, tocmai în acea perioadă a avut loc un moment de răscruce pentru opera lui Eminescu. Devotatul Perpessicius scoate la lumină postumele eminesciene, care au schimbat radical viziunea despre poet. Au sporit imaginea de creator polivalent sau, dacă vreți, în termenii lui Umberto Eco, „opera deschisă” eminesciană a îngăduit fiecăruia să-și extragă păreri pro și contra, mai ales față de credința lui. E adevărat, nu vom găsi în creația lui  - lirică și publicistică – pledoarii de mare devotament. Din partea unei minți geniale, fiecare afirmație contează. În țesătura operei, un teolog ca Theodor Damian, cu rigoarea omului de știință, a intuit tocmai ce multora le-a scăpat: ideea de Dumnezeu în opera lui Eminescu.

Autorul are o interpretare credibilă a versurilor spuse de proletar: „Desigur, toate zecile de referințe la Dumnezeu, sutele de referințe religioase, în general, arată că aici Eminescu nu este un antireligios, un ateu, ci un revoltat împotriva formelor religioase corupte. A fi împotriva lui Dumnezeu și a semnala reaua utilizare de către om a ideii de Dumnezeu sunt două lucruri esențial diferite. Și Iisus a protestat împotriva înțelegerii greșite a ideii lui Dumnezeu de către iudei în timpul Său, asta neînsemnând însă că Iisus a fost ateu”. Theodor Damian vine cu o părere și față de mult invocatul pesimism care ar cădea pe o pantă a risipirii atee: „Pesimismul lui Eminescu a constituit o problemă care a condus pe mulți, în mod greșit, la catalogarea marelui poet ca ateu. Pesimismul religios nu este însă deloc un indiciu al necredinței. Și Mântuitorul ar putea fi, atunci, pus în ecuația cu pesimismul când a strigat de pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”. Sunt cuvinte îndurerate, ce arată tocmai distanța dintre om și Dumnezeu , exprimă tocmai suferința lumească, mântuitoare. Faptul că pesimismul nu este incompatibil cu credința ne este ilustrat evident de mai multe poezii: „De dragul Mariei/Și-a Mântuitorului/Lucește pe ceruri/O stea călătorului”, unde poetul „cânta Nașterea Domnului în termenii doxologiei, de adevărat credincios”. Și pesimismul a avut parte de interpretări curioase, care, aplicate poetului, au dat greș. Deoarece interogația asupra lumii și a vieții nu se face în termeni sărbătorești. Autorul ne propune o descifrare a dorului după Dumnezeu în poezia lui Eminescu, socotind că este una dintre valorile fundamentale ale istoriei neamului nostru. Credința că nu e totul pierdut, nici paradisul, câtă vreme chipul lui Dumnezeu, după teologia ortodoxă, este întrupat în iubire și ne regăsim în Mântuitor pentru a ne reașeza calea spre salvare. Deși în fața morții toți suntem egali, cum spunea prorocul – „Eu sunt pământ și cenușă” –, Eminescu ilustrează acest gând în Memento mori. Dorul de Dumnezeu este simplu exprimat în strofe din Luceafărul: „Din haos Doamne-am apărut/Și m-aș întoarce-n haos/Și din repaos m-am născut/Mi-e sete de repaos”. În viziunea teologului, în Cugetările sărmanului Dionis Eminescu îi ironizează pe atei: „Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii”, ajungând la părerea că Eminescu a fost un credincios. Nu însă un misionar, care să-și fi făcut din propovăduirea credinței un țel unic.

Ion Negoițescu socotește poezia lui Eminescu o creație de trăire intensă, impregnată de moarte. Theodor Damian face o analiză atentă a ortodoxiei esteticii morții în poezia eminesciană, asociind modul de a înțelege lumea și viața cu filosofia pesimist-nihilistă a lui Schopenhauer, sesizând dureros fragilitatea condiției umane. Deși poetul nu a fost un discipol al filosofului german, în sensul predicării în viață. Moartea ca somn este un element specific creștin. Apostolul Pavel vorbește despre morți ca fiind „cei ce au adormit”. În tradiția ortodoxă se vorbește de Adormirea Maicii Domnului, nu de moartea ei. Autorul nostru pune această idee cu existența vieții după moarte, prezentă și în Luceafărul: „Părând pe veci a răsări/Din urmă moartea-l paște/Căci toți se nasc spre a muri/Și mor spre a se naște”. Teologul pune în legătură această viziune nu cu pesimismul filosofului german, ci cu „realismul profetic din învățătura lui Iisus Hristos”. „Grăuntele de grâu când cade în pământ, de nu va muri, rămâne numai el, dar dacă va muri, aduce multă roadă.” A muri se învață, este important să știi să mori. Odă în metru antic este o gravă confesiune în acest sens, „o aventură existențială a eroului, ca o paradigmă a aventurii omului în absolut” (Zoe Dumitrescu Bușulenga). A învăța să mori, a-ți afla liniștea sufletului este împăcarea cu Dumnezeu: „Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă!”. Se aduc în discuție credința și evlavia lui Eminescu (poezia Christ), autorul se pune de acord cu alți interpreți ai sintezei eminesciene (Doru Scărlătescu), care au demonstrat că este una din poemele care „demonstrează nu numai o religiozitate, dar și creștinismul profund, de tip ortodox al lui Eminescu”. Apoi poezia Înger și demon este adusă ca pildă în care elementul religios este extrem de pronunțat. Rugăciunea unui dac este poezia ca „binecuvântare și blestem”. Cum observa și N. Georgescu în prefață, cu totul nouă este interpretarea acestui poem, fiind capitolul de rezistență al cărții. Blestemul arată dependența față de Dumnezeu: „Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față/Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață”. Poemul e o rugăciune, una de o factură ciudată, în care Dumnezeu precedă totul: „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor/Nici sâmburul luminii de viață dătător”. Apoi Dumnezeu este creator și mântuitor. Pentru teolog, Mortua est este expresia dorului de sens, nu o negare, este un strigăt pentru accesul logic la sensul tainei, este paradoxul intenției nefirești a părții de a absorbi întregul, care, paradoxal, deci ciudat, ne caracterizează.

Theodor Damian face și o sumă a temelor biblice din poezia lui Eminescu. Printre ele este cea a fiului risipitor. O ipostază a parabolei este descoperită în poemul Răsai asupra mea, unde poetul, fiul risipitor, omul obosit de necredință este „prezentat în faza trezirii sale la timp din îngroparea lui Chronos”, care poate fi asemănată cu începutul mântuirii. Apoi Maica Domnului apare mijlocitor și ajutor pentru a-l călăuzi pe fiul risipitor spre casă. O interpretare inedită, după știința mea, este apropierea poeziei Glossă de cartea Ecclesiastului din Vechiul Testament. Theodor Damian sugerează ideea că Glossă este „o punere în versuri a câtorva teme ale Ecclesiastului. Se referă la trecere, deșertăciune, înțelepciune sau discernământ. Aceste teme nu sunt tratate separat nici în poem, nici în Ecclesiast, ele se întrepătrund ca într-un dans perihoteric, iluminându-se reciproc”. Se aduce ca exemplu ideea deșertăciunii în Glossă: Tot ce-a fost ori o să fie/În prezent le-avem pe toate/Dar de-a lor zădărnicie/Te întreabă și socoate”. Ce spune Ecclesiastul? „Am văzut toate lumile care se fac sub soare și iată, toate sunt deșertăciune și vânare de vânt”. Autorul semnalează că niciunul din marii exegeți ai operei eminesciene nu a avut în vedere Ecclesiastul ca sursă de inspirație. Theodor Damian se dovedește și un riguros polemist. Dă replici argumentate teologic unui articol semnat de Răzvan Codrescu (Eminescu și creștinismul), care neagă, diminuează sau ironizează sentimentul religios la Eminescu cu vizibilă vehemență. Se evidențiază că și publicistica lui Eminescu e la fel de profundă ca întreaga sa operă poetică. Numește Biserica Ortodoxă „Mama spirituală a poporului român”. Apoi evidențiază rolul ei în viața neamului: „Biserica a creat limba literară, a sfințit-o la rangul unei limbi hieratice și de stat”. Se țese un dialog cu Răzvan Codrescu (plecând de la un articol al lui Theodor Codreanu), care pornește de la prejudecata că Eminescu nu a fost un credincios creștin. Cele câteva argumente ale lui Theodor Damian evocate în acest text se alătură altor exegeți ai vieții și operei lui Eminescu care au ajuns la concluzia că „poetul neamului românesc a fost un credincios creștin, nu în sensul pios al cuvântului, nici în sensul instituțional, adică bisericos, ci în sensul, pur și simplu, obișnuit al cuvântului, aceasta neexcluzând însă un creștinism asumat”. Cine a avut curiozitatea să treacă pe la Ipotești se poate convinge că biserica se afla aproape de casa poetului și de locuința preotului. Aici, copilul Mihai și-a găsit îndesita plăcere de a umbla prin cărțile cu legături de piele: ceasloave, liturghiere, sinaxare, cărți de învățătură. Acea atmosferă a lăsat urme în lirica și în gândirea de mai târziu. Apoi Biserica Uspenia din Botoșani, unde se află și astăzi cristelnița în care a fost botezat pruncul Mihai. Cum îmi spunea cu un prilej poetul Ion Mircea: „Citindu-l pe Eminescu, înțelegem că nu poate exista hazard într-o lume ordonată divin”. Cum ne-am putea îndoi de evlavia celui care ne-a dăruit acest vers crucial: „Credința zugrăvește icoanele-n biserici” (Melancolie, 1876)?

 

Theodor Damian, cu har și vocație teologică, cu erudiție și talent, la care se adaugă bunătatea umană, ne-a dăruit o carte care deapănă firul spiritualității creștine din opera eminesciană. Cum s-a mai spus, ortodoxia și ortopraxia (dreapta slujire) au nevoie de teologi care să iscodească noi valori creștine în creația lui Eminescu. Deoarece eminescologii nu au fost întotdeauna la fel de buni cunoscători ai tainelor credinței precum stăpâneau metoda de cercetare. Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu demonstrează fructul credinței naturale la marele poet. Teologul nu-l face pe Eminescu creștin, ci constată că poetul a fost creștin din cap până-n picioare, vorba poetului Ion Mircea. Credința religioasă a lui Eminescu nu este o temă ușoară. Teologul Theodor Damian a pus în dialog teologia cu filologia, argumentând spusa lui Arghezi: „Eminescu nu a scris o carte, ci a suferit-o”. Iar Theodor Damian a risipit multe controverse. Da, rațiunea poate lămuri, dar nu poate naște credința. O carte fără exagerări, fără idolatrie, care reeditează aspirațiile unui spirit renascentist.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.