top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Ion Mariș, nr.6(169), iunie 2017
Versuri de Ion Mariș, nr.6(169), iunie 2017 Print
Iun 28, 2017 at 11:00 PM

Ion MARIȘ

Editor fiind şi publicând câteva volume de poezie sub sigla Editurii Valea Verde, mi-am zis că Ion Mariş va sfârşi la un moment dat prin a scrie şi a publica el însuşi un volum, sub semnătură proprie, de poezie. „Blestemul” l-a urmărit şi în cele din urmă l-a ajuns! Dintru început parafrazând autorul, voi spune că într-o dimineaţă editorul s-a îndrăgostit de „victimele” sale, le-a împrumutat cuvintele şi, în loc să se sinucidă, s-a ales cu un volum de poezie (Vesperare, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2017). Deşi nu a publicat poezie decât sporadic (ca elev şi student) şi ulterior în paginile unor publicaţii electronice, sub varii pseudonime, uşor ne putem da seama că Ion Mariş a exersat mult cuvântul poetic până ce s-a decis să îl comunice şi cititorului. (Echim VANCEA)

 

Ultimul poem (A fost ora….)

 

…ultimele semne cu douămiișaisprezece

scrise-n noi și-n toate plecările pe care le-am iubit:

am cuprins lumea în câteva lumânări fără cuvinte

o desfătare de gusturi și gesturi

ne-am strâns timpul comun în zâmbete

și ne-am jurat să ne trăim toate viețile prin noi înșine

fără nicio picătură de șampanie.

 

Anii noștri nu se ofilesc,

sunt înălțimi ce cuceresc frumusețea

până când mrejele cerului ne vor cuprinde,

când vom toasta împreună

și vom zbura fără întoarcere.

 

***

Ultimul poem (Am fost...)

 

…o speranță riscantă strivită de lumina

care ne acoperea din ușă,

ne tot privea de mii de ani

am și râs

tu îmi recitai despre geneză

adică totul s-a întâmplat de la o simplă atingere...

 

Uite, dacă ar fi să trăim veșnic

cât am putea rezista fără durere

fără să ne amestecăm cuvintele

să tot vorbim la nesfârșit și să nu se mai termine

povestea noastră

nehrănită

nerăscolită de promisiuni?

 

Și noi am fost la fel ca ei

ce zac în ascunzișurile dintre ani

în câteva sărbători plânse,

când ne dor aripile

buzele supraviețuiesc printre ziduri

și tot umblăm prin noi înșine

rătăcindu-ne

din boala de mâine spre trecut.

 

Ce fel de viață doarme deasupra noastră

în atâtea straturi de flori uscate

încât nu ne mai recunoaștem numele?

 

***

Ultimul poem (Degeaba…)

 

Câteva stele imposibile se-aştern pe sub noi,

umblăm nesiguri

pe fosta zăpadă

peste lumini pe care nu le vedem

de care nu ne-aducem aminte.

 

Pe umerii noștri nu dorm clopotele,

nu dor vocile,

nu rămân mesajele scrijelite la beție:

se-aude doar deznădejdea celor presărați prin cărți

pătrunse de rugină.

 

Când mi-ai deschis uşa, eram sărac,

nu-mi aparțineam și întrebam viitorul

şi nu-mi răspundea nicio aripă.

Degeaba vâsleai prin pântecul de piatră

am trântit ușa peste tăcerea ta

şi uite-aşa n-am înțeles nimic din dragostea despre frică. 

 

***

Ultimul poem (Ieri…)

 

Ieri a fost doar frica - neputință.

Mâine nu voi fi ajuns.

Ce nedrept sistem de referință:

azi mi-a căzut o aripă pe axa absciselor.

 

***

Ultimul poem (Dumnezeu locuiește singur…)

 

Pe-acolo printre grămezi de

obiectepropozițiigesturi

un fel de abator de oameni

zboară gândurile menajere și noroaiele supurează

la dracu! cu atâta lumină… cui folosesc poveștile uzate

de-atâtea lavabile și vopsele hidoase, totuna cine-i cel care

botează apele cu păduri și pădurile cică ascund coșmaruri despletite

 

o, Doamne!... tu nu-ți vezi bolile, căci pe noi ne pedepsește răbdarea

de milioane de ani

tot despre moarte ne vorbești cu atâta căldură

că n-am mai pleca de lângă ușa ta nedeschisă niciodată

și te-am lăsa sa te accepți singur

fără dovada nașterii tale.

 

***

Ultimul poem (Din câțiva pași…)

 

Câte o umbră ivită din nimic

trece ușor lovindu-se de fiecare sunet:

cuvântul nu știa nimeni de unde răsărise

atât de mic poate fi un om.

 

Râdem, să râdem de spaimele noastre

încărcate de frisoane,

la fiecare aniversare povestim oribil tot

despre ani, ani atât de cuminți

exagerat de fără culoare

pentru când durerea se va sfârși cu prietenii născuți

pentru a ne ridiculiza obsesiile.

 

***

Ultimul poem (Bloody Mary…)

 

Nu toate femeile se grăbesc să iubească

unele după nopți

în care au exersat plăcerea

se numără în sine și-n disperare,

toate seamănă cu machiajul

de dimineață

 

vai tu, ce oribilă-i urma zâmbetului

și gesturile care repetă prin lentilele de contact

reflexele copilăriei.

 

***

Ultimul poem (Fast jazz…)

 

Poate am improvizat grațierea știmelor inutile

alternând vocile intoleranței

pe care cu greu le percep:

de azi binecuvântez anestezia cuvintelor din formule afone.

 

Ufff, e vorba de oameni ce-și pierd sensul

se agață de metastaze

se ucid cu proteste sofisticate și

uneori din plictiseală se roagă

uneori zei neconsumați pe care disperarea

i-a izbăvit nevindecându-i.

 

***

Ultimul poem (Victoria…)

 

...în numele mamei și-al fiicei risipite

te botez să uiți frumusețea pe care n-ai închinat-o

plecării:

zămislită din picături de păcat

din curaj ereditar de femeie - cuibar.

 

Pentru cine sunt gândurile

pentru care nu mai exiști,

pentru cine ofranda din frica de tată?

 

Aleluia, aleluia,

vin cetele triștilor magi

cu ploaia din altă poveste.

 

***

 

Ultimul poem (Via dolorosa…)

 

(La masa asta a locuit un bătrân

până târziu nu l-a observat nicio femeie

era colorat în nuanțe de apus marin

și-și tot răsfira amintirile lângă o sticlă de vodka

 

de fapt urâse gloria șubredă

care-i tot număra ridurile ce-i crescuseră prin păr

nu înflorise și

niciun vis nu l-a observat adâncit în tristețe.)

 

Păcat, nimeni n-a plâns

la masa asta au locuit mulți trecători:

blestemat apus.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.