top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Vitrina arrow Cărți prezentate de Antoaneta Turda și de Cezarina Adamescu, nr.7-8(170-171),iul-aug2017
Cărți prezentate de Antoaneta Turda și de Cezarina Adamescu, nr.7-8(170-171),iul-aug2017 Print
Aug 30, 2017 at 08:00 PM

Antoaneta TURDA 

IOAN POTOP - ÎNTRE FIRESCUL

ȘI NEFIRESCUL VIEȚII 

Volumul de poeme Tărâmuri sufletești, apărut anul acesta la Editura Enesis din Baia Mare, nu surprinde decât prin dorința pătimașă a autorului de a vedea rânduit mersul lucrurilor în ritm firesc. În versuri clasice, în care rima și ritmul sunt mult căutate și care uimesc prin folosirea termenilor de geologie-geografie întru dezvăluirea misterului pământesc (sugestivă este Moda proterozoică a Terrei), geologul-poet Ioan Potop face un adevărat slalom printre tainele frumoase și urâte ale vieții derulate în enigmaticul spațiu mioritic. Cu mult bun-simț, autorul născut pe meleaguri moldave, cărora le păstrează o amintire ce nu poate fi comparată cu nimic (dovadă fiind câteva poeme închinate locurilor natale încărcate de istorie) pendulează, cu grație, între amintirile copilăriei ce îi dau un echilibru și lumea reală în care trăiește, dătătoare de spaime provocate de: obrăznicia multor semeni, indolența clasei politice, evocarea episodului „colectiv” și a emigrantului român cerșetor. Preocupat în mod constant de aspectul moral/imoral al societății și neuitându-și profesia de dascăl exercitată mult timp, educă asemenea vechilor moraliști, poeziile nefiind altceva decât rezultatul unor „dispute între binele și răul interior”. În încercarea de a fi onest cu sine însuși, în lungile și chinuitoarele introspecții, autorul își dezvăluie raportul cu divinitatea, conștient de obligativitatea parcurgerii drumului sinuos către mântuire (Spovedania, Utopii relevate) și asumarea propriului destin (Dăruirea). Raportul Om (Omenire)-Dumnezeu duce cu gândul la misterul creației, căci omul însuși face parte din Marea Creație, bine sugerată în poemele Lumina din florile de mină, Portul arhaic al Terrei și Moda proterozoică a Terrei, deosebit de expresive din punct de vedere cromatic, expresivitatea îmbinării culorilor și a termenilor ce țin strict de geologie dând un farmec aparte versurilor, în marea lor majoritate reci (dar care dezvăluie puncte de vedere obiective). De altfel, lipsit de prejudecăți, poetul lasă nestingherită, pe tot parcursul volumului, o anume monotonie a versurilor, ce curg molcom cu rare zvâcniri temperamentale, contemplarea lumii fiind făcută din prisma echilibrului interior și a enunțării unor adevăruri general valabile ce ne îndeamnă la o aprobare unanimă, fără echivoc, la acea acceptare a unei stări de fapt ce nu naște dileme, ci doar dorința de progres prin autocunoaștere, de la naștere până la moarte, așa cum o demonstrează versurile: „Gând, prefă-te-n amurgul vieții în cuvânt,/Cu setea de doruri și adevăruri sub soare,/Simțite și-nțelese diferit de fiecare/Pân-ce coborâșul nu devine muribund”. Explorând la maximum gândurile și simțurile proprii (văz, auz, pipăit), le excită și pe ale cititorului în dorința de a comunica într-o lume bulversată și paradoxală.

Spirit mai degrabă conservator, Ioan Potop nu se sfiește a-și etala ideile, cu riscul de a nu fi la modă, curajul mărturisirii sincere dându-ți fiori când citești Sclavia modernă sau Neglijența eului și sinelui, Clonări respinse, Personalitate ratată.

Pornind pe-al vieții drum cu „Gândurile întunecate/Din interior emanate,/Franjurate de lumină/Sublimate-n viața senină”, Ioan Potop nu face altceva decât să reamintească cititorilor săi câteva puncte de reper ale existenței noastre pe acest pământ și idealul suprem: acela al apropierii de Dumnezeu, căci „Ecoul nostru-i rezonanță,/Spre El, întru speranță,/Unduind în univers roditor/Prin iubire pe veci biruitor”.

 Aspirația către perfecțiune, vizibilă nu doar pe plan etic, ci și pe plan estetic, sub pojghița simplicității, ascunde o atentă preocupare pentru exprimarea clară a sentimentelor. Importantă este esența gândurilor, nu experimentele literare moderne, linearitatea și lipsa de sclipiri a versului, neștirbindu-le totuși un anume farmec simplu (nu simplist!), izvorât dintr-o imaginație bine stăpânită de rigoarea științifică și o sensibilitate aparte.

Lectura cărții, în ale cărei pagini găsim stări sufletești antagonice (lupta dintre vechi și nou, balansul între ludic și grav, constatarea tristă a unei realități aflate în discordanță cu idealuri mari) nu este una comodă, căci autorul ei, profund angajat în viața socială a țării și a comunității băimărene, în care se află de mulți ani, nu lasă nimic neobservat și nefiltrat prin propria-i personalitate, fapt ce face ca universul natural și uman prezentat aici să fie unul cât se poate de viu, demn de luat în seamă.

Pătrunzând în lumea lui Ioan Potop, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să deschizi, cu calm și răbdare, fiecare ușă a labirintului său, căci doar astfel poți avea convingerea fermă că lucrurile simple au întotdeauna o mare gravitate, ceea ce îndeamnă la a fi rostite și apoi receptate cu același echilibru.

 

Cezarina ADAMESCU 

UN POET ALES

ÎN CĂUTAREA RĂDĂCINILOR VEŞNICIEI

 

Omul a fost ispitit întotdeauna de Univers, privind către sferele cele mai înalte, aceasta fiind aspiraţia lui. Cu ochii în sus, imaginaţia înfloreşte şi naşte roadele spiritului, mai curând decât fructele pământeşti. Alensis De Nobilis, unul din poeţii notabili, covârşit de dorinţa de a cutreiera cosmosul, sedus de muză, nu face excepţie, demonstrând prin acest volum (Beţiile cosmice, Editura Absolut, Bucureşti), în chip vădit, că omul a purces şi face parte din acest Univers, unde se va şi întoarce, la timp potrivit, fiecare. El este, din acest punct de vedere, un poet simbolist modern şi chiar, în unele poezii, suprarealist.

          Poetul nu a urmat ispita perechii paradisiace, care a tânjit după universul terestru, gustând pe furate din pomul oprit, ca să dobândească ştiinţa cunoaşterii binelui şi a răului şi să ajungă aidoma lui Dumnezeu, ci a urmat drumul invers, râvnind merele celeste, ca pe nişte fructe interzise muritorilor, pe care le culeg doar aleşii. Şi nu a greşit, întrucât aceste fructe sunt din copacul veşniciei.

          Atras de misterele cereşti, el se autoiniţiază prin metaforă în ritualurile ezoterice, atât cât poate un creştin să le perceapă. În mod curios, coborât pe pământ, poetul nu este lipsit de spiritul polemic, pe care-l exercită uneori în relaţiile cu cei pe care îi consideră farisei. 

          Conştient de nobleţea sufletului său, poetul spune „Sunt Ales!”, cu inserţii terestre, dar şi cu proiecţii ale fanteziei exprese. Şi până la urmă, poezia nu e un continuu miraj, o fabulaţie, o poveste frumoasă ori tristă, niciodată comună, pe care simţi nevoia să o împărtăşeşti?

          Poetul se plimbă lejer printre galaxii fictive, pe insule pustii, râvnind la nirvane, la „vezuvii de plăceri”, retrăind miraje ori aventuri aeriene: „Şi ne-om întoarce îmbrăcaţi în frezii/C-un Boeing, fericiţi, pe fuselaj” (Evadare din rol).

          Poezia înseamnă pentru Alensis De Nobilis şi „Cuvinte murmurate în cabale,/În umbrele luminii, răstignire./Când le rosteşti, timpane abisale/Aud prin vis aceste stinse lire... (Lumina). Dar şi „Tăceri sculptate-n frunţi de orbi târzii (Lumina).

          În laboratorul său de creaţie, poetul are un adevărat arsenal cu care construieşte imagini: stinse lire, umbrele luminii, culorile luminii, aripi de îngeri, gânduri-fulger care se reîntorc în ecou, „Femeia-înger”, „Azur sorbit din ochi de înger-mire”, „papirus de psaltire”, mirul din rană care curge în loc de sânge, „Lapislazuli adorat de sumeri”, „fiori eterici” şi multe altele.

          Poetul nu doreşte să-şi ia iubita în braţe şi să se arunce în valuri, aşa cum sună un şlagăr îndrăgit, ci, nici mai mult, nici mai puţin: „Coboară-n mine, îngere, coboară/Şi-mbrăţişaţi să ne-aruncăm în neant! (Femeia-înger). Însă uneori, cei doi rămân în raiul terestru: „Ne vom muta în vise cu chirie/Să fim părinţi copiilor din flori” (De-am evada).

          Cu asemenea avuţii fabuloase, cum să nu trăieşti la intensitate maximă Poezia? Ea-ţi conferă revelaţii şi prilej de reverie care te îndeamnă la meditaţie, la incantaţii străvechi, care îţi induc o stare de bine, la fel ca rugăciunea.

          Nu cu modestie, autorul semnează Poetul, care se simte în deplină libertate de creaţie.

          Limbajul ales este metareal, nu exclude însă şi expresii argotice precum: „tresăriri frivole”, dandanaua, poemele dilii, „rât de porc şi dinte de căţea”; „bikini siclam şi sutiene”; „bişniţari isterici”; „rânjim meditativ”; „Stă îngerul în ghenă”; „o haină de golan”; „de ne distrăm puţin cu golănisme,/Blazonul îl păstrăm în buzunar”; imagini menite să şocheze pentru un poet căutător de himere celeste.

          O oarecare atitudine oblomoviană şi autopersiflantă afişează poetul în meditaţiile sale diurne ori nocturne, zicând: „Mă scarpin cu un băţ la un cucui:/Nici nu aud. Sunt filozof. Mi-e leeennee... (Lene).

          Religii vechi, manuscrise sanscrite, zei, preoţi inuiţi, fenomene extreme: ploi de nove albe, farul din Alexandria, acum stins, şi altele populează lumea închipuirilor poeticeşti semnate de Alensis De Nobilis. În ipostaza de contemplativ în care se complace, poetul spune: „Din tine-ncepe-a curge-un fum subţire,/Te pierzi în neguri. Curgi în infinit (Căderea). În ajutorul poetului vin făpturi de lumină: „Fluturi de mătase duc în ochi poeme/Ard făclii în braţe coarde de viori (Miresele nopţii).

          Ploaia înmiresmată de metafore conduce un cititor avizat în grădina cu flori, pe cât de pastelate, pe atât de necunoscute, cărora trebuie să le afli originea, rădăcinile semantice, inflorescenţele şi modul de răspândire.

          Sintagme alese: ciuturi de lumină, „Nunta fiinţării dănţuia-n ninsori”; „Îmbătrâneşte veşnicia-n univers”;  „Cum florile gândirii întârzie aprilii ş.a.

          Alensis De Nobilis reuşeşte să creeze tablouri mirifice cu aceste metafore. Şi poate că nicăieri ca-n poezia Întoarcerea în Utopie, poetul nu se defineşte mai fidel: „Eretic şi bogat cum sunt profanii,/Tu te visezi ca prinţul de Damasc/Şi cânţi poeme şi orgii-n litanii/Peste fecioare-ngenuncheate-n teasc...//Din depărtări vin tresăriri frivole/Să înălţăm tăcerilor statui,/Vestale roz se plimbă în gondole/Cu nuri zeieşti – ofrande nimănui.//Liane urcă-ncolăciri de seve,/Cresc flori prin tâmple arse între stele,/Rămâne-n oase urma unei eve/Ca să înalţe-n aer citadele.//În lieduri parşe umbre cad pe ape,/Stau perceptori de vise la popasuri,/Copii din flori se pregătesc să sape/Fântâni în ziduri şi-amnezii în ceasuri.//Căzut în golu-acesta-ntre secunde,/Mă înfior cât loc e-n veşnicie,/Mă strig-un glas din urmă, de niciunde,/Să nu mai dezertez din Utopie”.

          Poezia Scadenţă redă realitatea zilei în care poetul luptă să supravieţuiască, sugrumat de liste de plată care nu-i mai îngăduie să viseze. Evident că tonul este satiric: „Rememorând preceptele lui Gauss/Şi căutând la elegii soluţii,/Dai fericirii azi pe loc repaus,/Când creditorii vin în şir ca sciţii//Şi te întreabă care mai de care/Cu ce trăieşti şi ce secret ascunzi (Îţi cercetează ochiul cu mirare)./Cu evadări în spaţiu, le răspunzi.//Un vătăşel cu-osârdie-ţi citeşte/Dintr-un registru plin de ipoteze/Şi datoria după vorbe-ţi creşte,/iar după riduri vrea s-o micşoreze.//Abjecţiuni te-ndeamnă să-ţi tai părul/Şi să-ţi bei viaţa-n tine ca asceţii,/Când vezi chitanţe pe-nrudiri cu mărul/Şi bon fiscal pe lupta cu pereţii...//Invoci suprem puterea altei legi,/Cerând azil în alte galaxii;/Când ţi se cer chirii pe vise, negi/Că mai visezi. Eşti o fantomă gri!”.

          Şi totuşi, în lirica acestui poet se întâmplă: orgii, delirări, incantaţii stranii, nehotărâri, aiurări carnale, prăbuşiri solare, ceruri false care vor să pice, dar şi clipe auguste, vânturi nebune, patimă barbară, sfinţi reci de lemn, efluvii de mirare, patimi arse, adică tot ce se poate întâmpla într-o poezie.

          Tot felul de viziuni stranii, unele alegorice: „Din pâinea ruptă curge parcă sânge” (Prefacerea de pe altar); „În aburi calzi scâncesc copii ucişi”; „idolii se-arată/în nopţi de groază, pline de osândă”, „Hingheri de îngeri să mă ia că-s grav”.

          Sacrul şi profanul se amestecă discret, într-o comuniune înaltă, în care „îngeri marini duc ulcioare de aur/fetelor îmbrăcate-n mirese...//Plin de mirare/descoperi/înzeirea din tine” (Revelaţie).

          Diverse sunt şi motivele, când creştine, când budhiste, când ezoterice, cabalistice, ebraice, religiile vechi incaşe, religiile vechilor druizi, cele sumeriene, cu zeităţile lor pierdute, ca şi vibraţii spre sacru cu rezonanţele respective. Nu e de mirare, aşadar, că poetul spune: „Ca să avem un pic de mângâiere,/Ne umplem timpul inventând religii (Pizma zeilor).

          Cuvinte rare: parşe, alahambră, mirobolant, arheu, monadă, amuşini, mantra, sânuri de Ilene, peduncul, pulsarii, basileu, preoteasă spargă, naiadă, hoţ leviathan, charisma, apolzan, latenţa, simun, scatofili, franctiror, briantină, absconsă, bancrute, foneme, vignieta, plezne, mentenanţă, ş.a.

          Şi un ideal poetic: „În vibrări de aripi te învălui,/Ca să plângi de-atâta măreţie,/Treptele luminii orb le sui/Să fii ars pe rug. De poezie! (Ars pe rug). Poetul este, în viziunea lui Alensis De Nobilis, „fiul nesfârşirii”.

          Un erotism destul de voluptuos se degajă din unele poezii spre satisfacţia amatorilor de senzaţii tari. Poetul merge un pic cam departe cu închipuirea.

          O poezie care justifică titlul volumului este Omul cosmic, în care vom regăsi, firesc, elemente astrale: „Tot încercăm a prinde-n zbor comete,/Să regăsim în lungul şir de fii,/În somn sau vis, această cruntă sete,/Ce arde-altare albe-n galaxii//Pe rugul pur fiinţei să îi cânte/Cu glas de îngeri care sfarmă munţii,/Ca-nzăpeziri să curgă de pe frunte/Peste mirenii puri în noaptea nunţii.//Dar nesfârşiri ne-ndreaptă-n plauri prora/Şi ne-ncurcăm în neguri ca-n liane,/ciudate semne, semănând cu Tora,/Ne aburesc profetic pe ocheane...//Iar dacă-n noi se întâlnesc pulsarii,/Ca versetele-n sacre melodii,/La suflete păţim în van avarii,/Că luminări vom mai primi simbrii//Şi-n ape sacre curgem ca-n oglinzi,/Să luăm cu umbra faţă-n faţă cina;/Păşind din tine ca un arc te-ntinzi/Spre omul cosmic, umbra ta, lumina”.

          Acest poem este bun pentru exerciţiile de dicţie ale tinerilor aspiranţi la arta actoriei.

          Conştient de propria valoare, poetul spune: „Metaforele mele-s teoreme/Ce mi le sorbi din irişi, nu le scrii (Urme de scrum).

          Sunt reînviate miturile sau istoriile biblice, cum e cea a cetăţii Ninive, dar şi istoria incendierii Romei de către Nero, în anul 64 d. Hr. timp de şase zile şi şase nopţi, propagându-se practic în întregul oraş. „În prisma minţii mele, ca-n Ninive/Te plimbi ca o regină peste fluturi,/Lumina scrie flăcări primitive/Cu fulgere, în pieptul tău, în ruturi.//Vei arde ca o nouă Romă-n flăcări,/Te voi privi ca Nero şui la minţi/Ce deturnează trenurile-n gări/Ca să recite pe peron la sfinţi,/Dar când târziu din focuri te vei stinge,/În urme mici de scrum albit ca-n rit/Îmi cade masca şi încet voi plânge/Că tu ai ars, iar eu nu te-am iubit... (Urme de scrum).

          Biblie, filozofie, literatură şi o incursiune în aceste cuprinzătoare domenii, făcând loc potrivit fiecăreia: „Încă mai e ceva de împărţit,/Cum spus-au Petru, Pavel, Toma:/Să ne-mbrăcăm în râu ca Heraclit,/Să ne trezim în prigoniri ca Goma (Fantoma).

          Aceste trimiteri livreşti sunt legate organic de una sau mai multe stări propice poeziei şi sunt scoase la iveală prin asocieri sau similitudini: „M-am refugiat într-un butoi, ca Diogene,/În ochi mi se scriau singure poeme;//Pe trotuar, monument, priveam spre ceruri cum zeii/Plângeau prefăcut să mulţumească ateii (Reproş).

          Poetul desenează metalumi astrale, nebuloase autohtone, învăluite-n hlamida poeziei. Este evident că autorul versifică uşor şi are şi o imaginaţie debordantă. Lucrând puţin la stil şi la normele uzuale ale teoriei versificaţiei, poezia lui ar putea să atingă desăvârşirea. Dacă, desigur, o va şi elibera de cuvinte şi ipostaze fruste, menite, vorba lui, să şocheze, păstrându-şi, totuşi, „blazonul în buzunar”.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.