top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Adrian Popescu, nr. 7-8(170-171), iul-aug 2017
Poeme de Adrian Popescu, nr. 7-8(170-171), iul-aug 2017 Print
Aug 30, 2017 at 11:00 PM

Adrian POPESCU – 70

 

Şi aur dacic şi latin uraniu

 

Eu ştiu de unde-i vin strămoşii

Poetului, pământu-i cu monede

De sapi în coasta Râpei roşii.

 

 Albinele roiau, stupar-avea un nimb,

Atunci. Acuma tot mai greu se vede,

Aproape-i şters conturul altui timp.

 

E Lancrămul ţinutul unui alt Vergiliu?

Ceară universală dintr-un spart sigiliu,

Pământ cu iarbă, colmatat în craniu

 

Ascunzi şi aur dacic şi latin uraniu.

Poetu-a supt la Mumele sublime,

In minesänger ne-ntrecut în rime.

 

„Din mine simt cum cresc stejarii!”

Ai spus, murind, în luna de-nceput

A verii. Mureau atunci cu tine Larii?

  

Cenaclul lui Octavian Augustus

 1. 

Îmi pare rău că nu am citit

în Cenaclul lui Octavian Augustus,

în amfiteatrul descoperit

sub asfaltul din centrul Romei,

aş fi vrut să aud,

dacă trăiam pe-atunci,

părerile celor pricepuţi,

despre versurile mele.

 

Omnipotenţa Creatorului

poate transforma 

un om oarecare

într-un  mesager al sacrului. 

 

Aș fi vrut să conversez

cu Tibul, nefericitul iubind,

sau cu Propertiu,

cel născut la Assisi,

despre colinele Umbriei,

sau cu Vergiliu

despre siul viţei-de-vie

din grădina din villa rustica

din Campania,

despre cetatea Eryx, Erice, 

unde tânăr călător pios

am privit şi eu marea de pe

muntele cu altarul altui Zeu,

cel Unic şi în Trei ipostasuri;

pe Mecena aş fi vrut să-l rog

să nu-i uite

pe poeţii minori,

dar să-i alunge 

pe diletanţii obraznici.

 

Cu Ovidiu despre imprudenţa

pe care o fac artiştii călcând

legile nescrise, aş fi vorbit.

 

2.

Ca mulţi dintre „poetae nuovi”,

nişte alexandrini, de fapt,

o spun nu spre cinstea mea,

nu mi-am ţinut toate promisiunile

făcute în tinereţe unor fiinţe

de care aduc aminte acum 

cu o strângere de inimă,

chipul lor e îngropat în mine;

în ridurile feţei mele sau

sub fruntea crestată de timp,

dacă sapi destul de adânc,

dai de aurul adolescenţei,

sub straturile de cernozium

ale trupului gârbovit.

 

Excavatoarele dezgropau

adesea sub ochii mei

în sudul veşnic însorit,

sau în Histria noastră,

pe locul fundaţiilor viitoarelor

buildinguri şi coop populare,

capete de statui romane:

iubirile defuncte aveau ochii

deschişi în trecut şi orbi la

forfota de-afară.

 

O, trup al meu, de-acum,

imposibil de schiţat

de mâinile Angelei

într-un desen graţios.

 

3.

Aş fi putut face mai multă umbră

pământului, cu ceea ce am primit?

 

Şi brusc omul concret:

„Per favore dov’ e’ la fermata dell’

autobus per centro, qui, in Piazza

Augusto Imperatore?” 

 

Mai ştii, o fi invitat şi el la

Cenacul lui Octavian Augustus.                                                  

 

Pietre la Ierusalim

 

Pietre în zidul Plângerii

unde în primăvară

drepnele negre

îşi cântau imnul de laudă,

pietre pe lespezile

mormintelor evreieşti,

cum cobori abrupt

din Muntele Măslinilor,

ca buchetele noastre

de flori din cimitire.

 

Pietrele sub care

zac alte pietre,

generaţii peste alte generaţii,

sânge peste sânge,

lacrimi, oase peste oase,

Turnul lui David

peste Citadela.

Mormântul sfânt.

Piatra ungerii cu mir.

 

Toate sufletele 

visând la Domul Stâncii,

la piatra dinăuntrul

Domului, sacrosancta.

Pietrele masive ale cruciaţilor

la Sfânta Ana,

pietrele din zidul

lui Soliman Magnificul

pietrele locuinţelor

cu faţade de calcar.

 

 

Puterea puterilor

iradiază dinăuntrul pietrelor,

nu am strecurat în

crăpăturile milenare

niciun bileţel.

Domnul va şti ce să-mi dea.

Cum a făcut-o

de atâtea ori,

fără s-o merit.

 

 

Lângă Poarta Damascului

m-am oprit să

culeg o monedă de jos,

una măruntă, dar

cu candelabrul Templului

pe o faţă a banului.

„Vistierul Bunătăţilor”

 îmi vorbea în acest chip?                                                     

„Domine non sum dignus

 ut intres sub tectum meum...”

 

 

Pietre gălbui de culoarea

crizantemelor sau albe

blocuri dreptunghiulare,

cu ierburi la îmbinarea lor,

pietrele Porţii de aur, zidite

acum, prin care a intrat

în Ierusalim Mântuitorul.

Pietrele casei-templu

octogonale din Cafarnaum.

Toate-i strigă laude Domnului,

când oamenii tac.

  

Drepnele negre 

Iată-le cu aripile negre, două seceri,

cosind smocuri şi brazde de lumină,

Vântul fără îndoială ţine secerile

acestea delicate în mâna Sa,

şi ne mai lasă şi nouă câteva spice,

ca Booz lui Ruth.

 

Drepnele negre. Mediterana

şi Levantul le ocrotesc zborul,

nu-s nici rândunici, ca la noi,

nici lăstuni, poate semănându-le

acestora, dar foarte puţin.

 

Mereu în zbor ca heruvimii,

ca serafimii din jurul Tronului,

nu se aşază pe pământ,

numai când îşi lasă oul în crăpături,

în ambrazurile citadelelor antice.

  

Ele-s mereu în văzduh, ţipându-şi

bucuria, numai lor dată, că pot

să atingă pietrele de sus ale

Zidului Plângerii, în aprilie.

 

La răsăritul soarelui peste

Marea Galileii erau treze demult,

neobosite, vârtej, spirală, vălurire 

de aripi negre, vălătuc, elice, fus,

sub fereastra mea deschisă.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.