top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Nicolae Scurtu - Adunător de izvoare literare (Săluc Horvat), nr.7-8(170-171), iul-aug 2017
Nicolae Scurtu - Adunător de izvoare literare (Săluc Horvat), nr.7-8(170-171), iul-aug 2017 Print
Aug 30, 2017 at 11:00 PM

Săluc HORVAT

NICOLAE SCURTU –

ADUNĂTOR DE IZVOARE LITERARE

 

          Prin prezența sa în presa culturală, cu deosebire în „România literară”, cu bine cunoscuta rubrică Contribuții la întregirea... și mai ales prin numeroasele cărți publicate de-a lungul anilor, Nicolae Scurtu s-a remarcat în istoria noastră literară ca unul dintre cei mai avizați și neobosiți cercetători și adunători de izvoare literare, prin care aduce completări în îndreptări (corijări) necesare pe marginea vieții și a activității unor scriitori mai mult sau mai puțin cunoscuți.

          Între recentele sale contribuții de acest gen amintim volumul Gheorghe Suciu și contemporanii săi (corespondență, autografe, iconografie), volumul I (București, Editura Ars Docendi, 2016, 335 p.). Lucrarea se deschide cu Mărturie de prieten, semnată de academicianul Alexandru Surdu, elogiu adus unei prietenii sincere și durabile, păstrate de academician scriitorului Gheorghe Suciu, despre care scria că „zeci de ani i-am călcat pragul, am participat la toate bucuriile și necazurile sale, i-am cunoscut toți prietenii și cu mulți dintre aceștia chiar eu i-am făcut cunoștință – cel mai de seamă fiind Constantin Noica”.

          Din mărturisirile lui Nicolae Scurtu, ideea acestui volum care să adune, să adnoteze și să restituie „paraliteratura” lui Gheorghe Suciu îi aparține academicianului Alexandru Surdu, care a sprijinit și tipărirea cărții.

          Volumul adună mărturii și informații despre poetul, publicistul și prozatorul Gheorghe Suciu*. Materialul cuprinde trei secțiuni: epistole primite de Gheorghe Suciu de la profesorul universitar Ștefan Munteanu, filosoful Constantin Noica, istoricul literar Dan Simionescu și poetul și publicistul Vasile Versavia.

          Șirul epistolelor începe cu cele trimise de reputatul lingvist și filolog Ștefan Munteanu, profesor la Universitatea din Timișoara, autor al unor lucrări de referință în domeniul stilisticii limbii române, între care: Stil și expresivitate poetică, Introducere în stilistica operațională, Limba română artistică, Cuvânt și cultură etc. Între cei doi scriitori va avea loc un lung dialog epistolar.

          Citind un articol din „Luceafărul” despre Liviu Rebreanu, Ștefan Munteanu află că autorul acestuia este un fost elev al său la liceul din Alba Iulia, care se numea Gheorghe Suciu, în care se amintea și de o oră de literatură pe care a urmărit-o elevul la profesorul său. Așa se face că fostul profesor îi scrie elevului: „Am citit articolul d-tale despre Rebreanu cu sentimentul net că s-au scris până acum puține pagini despre acest scriitor, care să le egaleze pe ale dumitale”. În scrisoare, Ștefan își amintește cum l-a cunoscut și descoperit pe viitorul său prieten: „Îmi aduc aminte când ai venit la Alba Iulia. Te-am descoperit în banca întâi, în partea dinspre geam: un copil cu privirea matură, cu părul blond, rebel la pieptănat și cu degetele pline de cerneală. Îmi amintesc cu plăcere disputa despre paternitatea Cântării României...”.

          Despre articolul publicat, profesorul îi scrie: „Te felicit din inimă că ai ales literatura și că ai ceva de spus și știi cum s-o spui celorlalți”. La sfârșitul scrisorii îi cere: „Aș vrea să știu mai multe despre dumneata și de aceea te-aș ruga să-mi scrii”. Au urmat multe alte scrisori în care profesorul își elogiază elevul.

          La scurt timp după această scrisoare (26 aprilie), Ștefan Munteanu revine cu alta, în care va face referire la volumul de Schițe și povești, despre care spune: „În ce-ți voi spune, te rog să nu mă bănuiești de superlativism sau entuziasm de moment (...) Cartea dumitale însă m-a zguiduit, acesta e cuvântul (...) N-am găsit nimic în paginile dumitale care să semene cu ceea ce se scrie azi (...) Cum de ai reușit să închizi în câteva zeci de file; ce mare și disprețuită virtute literară este sobrietatea, fâșii dintr-un univers al copilăriei și al satului în care totul să fie străbătut de fiorul omenescului, de autenticitate și de poezie?”, adăugând: „Ce splendid poem e Oul și ce dramă mută e  în Oameni rupți, cei care mănâncă în stradă, lângă munca lor și nu le e rușine și care adormind se visează poate pe pământul lor, deasupra căruia se înalță cântecele ciocârliilor”.

          Asemenea cuvinte de prețuire la adresa scrierilor lui Gheorghe Suciu se regăsesc în multe altele din cele douăzeci și cinci de scrisori trimise de Ștefan Munteanu fostului său elev. Între acestea, poate cea mai interesantă este ultima epistolă trimisă (16 mai 1991). De data aceasta, Ștefan Munteanu își varsă amarul în privința stării de plâns în care se află țara noastră, încheind: „Vai de biata noastră țară! Ne așteaptă vremuri cumplite. Toate s-au degradat, s-au stricat. Ne trebuie un Mântuitor? Unde este? Că nu-l văd. Poate e în noi înșine. Să ne țină Dumnezeu, că altul n-are cine”.

          Între cei mai de seamă prieteni ai lui Gheorghe Suciu, cum spunea și academicianul Alexandru Surdu, a fost filosoful Constantin Noica. Deși mai redusă (șaisprezece scrisori), corespondența dintre aceștia nu este mai puțin importantă și se leagă de perioada în care Suciu lucra în redacția revistei „Luceafărul”. În bună parte, ea dezvăluie restricțiile, chiar refuzul unor reviste literare de a-l publica pe Constantin Noica. Se amintește de un articol despre Mihai Eminescu trimis de filosof revistei „Luceafărul”, care a așteptat mai bine de un an fără a fi publicat, retras în cele din urmă: „Rog să mi se restituie articolul despre Eminescu pe care îl aveți de un an și nu l-ați publicat, din cine știe ce motive” – îl roagă pe Gheorghe Suciu (3 iunie 1981).

          Din alte scrisori rezultă prețuirea și prietenia filosofului pentru Suciu, acesta făcând diverse aprecieri pe marginea scrierilor sale: „Tare m-ai surprins și încântat cu versurile d-tale. Nu citisem Almanahul «Luceafărului», dar ți-am identificat mai demult o coardă poetică. Mă întreb dacă păcatul n-a răvășit mai mult ființa d-tale intelectuală”. Prietenia dintre cei doi scriitori a fost una sinceră și profundă. „Cum m-ar fi putut supăra scrierile tale”, îi spunea în unul din răspunsurile sale lui Suciu. „Îți mulțumesc că mi-ai trimis-o, dându-mi astfel măsura prieteniei și înțelegerii d-tale. Pentru mine este o bucurie să văd că am prieteni și că las o urmă în sufletul și mintea lor. Dacă am putut avea un rol în viața d-tale n-a fost decât acela de a recunoaște că nasc și în Alba oameni și scriitori adevărați. M-am bucurat să te văd, cu prietenii d-tale în care sclipea pasiunea pentru cultură”, îi mai scria Noica. Îi cere să revină acolo sau în casa Cioranilor, care au fost încântați și ei să cunoască „oameni de carte așa de faini” (23 ianuarie 1984).

          În altă scrisoare, Constantin Noica scria: „Prețuirea d-tale își păstrează o valoare în sine pentru noi. Ea ne arată cât de curat ești cu inima și cât de înțelegător cu gândul. Îți doresc, în ce mă privește, să te oglindești în ce putem avea mai bun în noi și să ne faci pe noi «dă dincolo» să cerem cândva pentru d-ta ceea ce ai cerut acum d-ta unei lumi în care toți trei ne luptăm să biruim gândul” (29 iunie 1986).

          Corespondența dintre poetul, eseistul și traducătorul Vasile Versavia (1939-1998) și Gheorghe Suciu ocupă mai bine de trei sferturi din cuprinsul volumului, însumând 115 epistole, prima purtând data de 2 decembrie 1965, iar ultima 23 februarie 1995. Ele cuprind o problematică diversă, de la banalele evenimente din viața cotidiană la creația proprie, toate conturând personalitatea lui Versavia, prietenia statornică dintre cei doi scriitori, volumul devenind un adevărat roman epistolar, încărcat de fapte, de trăiri,  împliniri și eșecuri.

          Dintre multele scrisori trimise de Versavia lui Gheorghe Suciu, cea datată 28 decembrie 1969 atrage atenția în mod aparte. Este un fel de „crez poetic”. În opinia sa, „orice poezie e o stare sufletească, (...) ea exprimă sensibilitatea omului. (...) Poezia nu se poate scrie pe bază de voință. Arta pentru a putea fi în concordanță cu propriul ei concept, trebuie să profiți de o absolută libertate, prin libertate înțelegând libertatea în raport cu societatea, cu statul în special, libertate în raport cu critica literară”. Autorul scrisorii mai spune: „Critica nu poate orienta literatura, o poate doar comenta. Critica nu poate determina poezia pentru că ea a apărut după poezie”. Înainte de a fi critic, „trebuie să fie un excelent cunoscător a ceea ce se numește sensibilitate modernă”. Orice constrângere a libertății dăunează actului de creație. Inspirația trebuie să fie un produs al simțirii, nu al rațiunii etc.

          Urmărind întregul epistolar al lui Vasile Versavia, el poate fi privit ca un „laborator” de creație destăinuit prietenului său.

          Întreg volumul publicat de Nicolae Scurtu constituie nu numai aducerea la lumină a unui material important pentru istoria literară, ci și un model de ce înseamnă o adevărată și sinceră prietenie. Cartea lui Nicolae Scurtu aduce prețioase contribuții la reconstituirea biografiei unui prozator care a dat literaturii contemporane o operă importantă.

          Așa cum a dovedit și în lucrările sale anterioare, Nicolae Scurtu, prin aparatul critic, prin trimiterile colaterale la diverse aspecte de istorie literară, face dovada, și de data aceasta, a acribiei, a profunzimii cu care abordează faptele de istorie literară.

          Alăturarea antologiei de autografe înscrise de numeroși autori pe volumele dăruite lui Gheorghe Suciu aduce lucrării un plus de valoare, dar și dovada prestigiului avut de prozatorul Gheorghe Suciu.

  

 

* Gheorghe Suciu (1939-1995, Heining, Alba) - poet, prozator, absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București. A lucrat în redacția revistelor „Viața studențească” și „Luceafărul”. Lucrări publicare: Oul. Schițe și povești (1968); Antrenorul și zeul (nuvele, 1969); Soarele neterminat (roman, 1970); Lucrări și zile din viața lui Nick (roman, 1972); Botează-mă cu pământul (roman 1974); De-ar fi pușca iarbă verde (roman, 1976); Război și dragoste (roman, 1982).


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.