top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Portret arrow Gelu Ionescu - 80 (Gheorghe Pârja), nr.7-8(170-171),iul-aug 2017
Gelu Ionescu - 80 (Gheorghe Pârja), nr.7-8(170-171),iul-aug 2017 Print
Aug 30, 2017 at 11:00 PM

Gheorghe PÂRJA

GELU IONESCU – 80

COPACUL DIN CÂMPIE ȘI VÂNTURILE ISTORIEI

 

                   Criticul, istoricul literar, eseistul Gelu Ionescu (născut la 8 iunie 1937, Galați) a împlinit opt decenii de viață. Multora, acum, numele lui le spune mai puțin. Prezență discretă în spațiul public românesc, „eseist de cursă lungă și critic literar cu un solid bagaj teoretic, Gelu Ionescu este, asemenea lui Norman Manea, Matei Călinescu, Mircea Martin ori Sorin Alexandrescu, unul dintre acei intelectuali a căror operă marchează o cultură” (Carmen Mușat). Deși nu are o operă întinsă, Gelu Ionescu rămâne un nume de rezonanță în gândirea critică românească, un profil bine conturat al intelectualului român în timpul și după căderea regimului comunist. Înainte de 1989, Gelu Ionescu a trăit o experiență în țară și o alta în străinătate. După studii de inginerie abandonate, urmează Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Obține doctoratul în litere cu o teză despre tinerețea literară a lui Eugen Ionescu. Este preparator, asistent, apoi lector universitar la Catedra de literatură universală și comparată a aceleiași universități, fiind recomandat de Tudor Vianu. În 1982 cere azil politic în Franța, iar din 1983 se stabilește la München, unde devine editor la Radio Europa Liberă, secția română, coordonând programele săptămânale „Actualitatea culturală românească” și „Perspective europene” și scriind numeroase comentarii pe teme politice, sociale, culturale și literare. Înainte de a se exila, publică în țară o substanțială culegere de studii și comentarii, Romanul lecturii (1976), în care probează înnoirea demersului critic românesc și unde creionează eforturile teoretice ale școlii estetice și comparatiste ale mentorului său Tudor Vianu. Mai propune o sistematizare a mai multor tipuri de lectură, toate cu un singur cod de referință: romanul. În Orizontul traducerii (1981) propune o investigație savantă și un avertisment: „literatură nu înseamnă numai producția originală, ci și aceea pe care limba ei a putut-o cuprinde din alte literaturi, este și ceea ce expresia ei a căpătat de la expresiile altor popoare, prin tălmăcire”.

          

           1979. Săpânța: Nichita Stănescu, Gelu Ionescu, 

      Ion Bogdan, Dinu Flămând, Aurel Pantea, Gheorghe Pârja


 Monografia critică Anatomia unei negații  (teza de doctorat) nu a avut șansa apariției în țară, mai ales că personajul analizat, Eugen Ionescu, devine o persona non grata a momentului politic. Apoi, deoarece autorul optează pentru exil. Oprit de cenzură, volumul a apărut abia în anul 1991, ulterior unei ediții în franceză, apărute în 1989 la Heidelberg, la recomandarea profesorului Klaus Heitmann, neîntrecut prieten al literaturii române. Rafinamentul scriiturii memorialistice este întruchipat în Copacul din câmpie  (2003), în Covorul cu scorpioni (2006) și în volumul Târziu, de departe (2012).

      Nichita Stănescu și Gelu Ionescu 

     Acest text mi-a fost stârnit de o întâmplare literară bine fixată în memorie. Era în luna octombrie 1979. Nichita Stănescu făcea prima descindere în Maramureș. Alături erau Dinu Flămând, Laurențiu Ulici, Damian Necula, Ioana Crăciunescu, Ion Drăgănoiu, Grigore Georgiu, Aurel Pantea și Gelu Ionescu. În timpul studenției mele, auzisem de numele lui, îi citeam rubrica din revista „Contemporanul”. Așa ne-am întâlnit în câteva rânduri cu Gelu Ionescu, fiind prieten cu Laurențiu Ulici, care i-a făcut invitația să vină în Maramureș să împlinească grupul lui Nichita. În cele câteva zile petrecute la Desești, Săpânța și Sighetu Marmației m-am apropiat de el, având răgazul să-i cunosc câteva detalii biografice. Liceul l-a făcut la Târgu Ocna, un liceu provincial, cu jalea învățământului de atunci. I-a rămas în minte nostalgia livrescă a târgului de provincie moldovenească, cu strada mare, frizeria, bodega și grădina publică, cu case ascunse de pomi și flori. Consideră că a fost bine să trăiască și acel „ceva” din viața asta. Când a plecat de acolo, trebuia să fie inginer, dar a nimerit la litere. Toate acestea sunt cuprinse în volumul Covorul cu scorpioni. Deși era un om discret, cu un fin umor suprarealist, din discuțiile cu Laurențiu și Damian
Necula, am aflat că studentul Gelu Ionescu trebuia să-și ascundă originea socială. Părinții au devenit „dușmani de clasă”, pierzându-și toată agoniseala. Erau din Moldova moșierimii mijlocii, care suferise marile lovituri ale revoluției. De aceea, trebuise să lucreze, făcuse o mulțime de meserii; la un moment dat, frumușel cum era, fusese figurant la operetă, își amintește prietenul său Ion Vianu. La Festivalul de Poezie de la Sighetu Marmației și la „Serile de poezie de la Desești”, botezate așa și în prezența lui Gelu Ionescu, criticul nu prea era solicitat la discursuri. La Desești, în fața unei săli pline, cu un public diferit, a socotit că este într-o aulă universitară vorbind despre roman ca lectură. Îi apăruse cartea Romanul lecturii, premiată de Uniunea Scriitorilor din România. O expunere umanizată, plină de căldură și culoare. Știa structura publicului, mare parte oameni ai satului. Așa că și-a adecvat discursul. Nu s-a auzit nici musca, numai vocea caldă a lui Gelu Ionescu. (Detaliile le-am extras dintr-o însemnare publicată atunci.) Mai păstrez imagini vii ale dialogului dintre Nichita Stănescu și Gelu Ionescu la Cimitirul Vesel din Săpânța. Nichita l-a adus aproape pe Țuculescu („O, ce albastru tragic”), iar tânărului critic de atunci i s-a potrivit umorul de pe crucile de lemn. Regret că nu am reținut detalii din gândirea sclipitoare a celor doi martori ai istoriei. În drumurile mele prin București, mă întâlneam cu Laurențiu Ulici, cu profesorul meu Dan Grigorescu, la rândul lor prieteni cu Gelu Ionescu. Ultima întâlnire s-a întâmplat prin 1981, când ne-am văzut la Uniunea Scriitorilor pentru a-i dărui un set de fotografii cu prezența lui în Maramureș. Apoi l-am ascultat la Europa Liberă, unde l-a chemat prietenul Vlad Georgescu, directorul Departamentului românesc. În emisiunea „Actualitatea românească”, culturală sau nu, erau vedete Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A mai fost coleg aici cu Neculai Constantin Munteanu și cu Emil Hurezeanu, pe care îi consideră doi redutabili ziariști. De când a plecat în străinătate, în exil, nu l-am mai întâlnit pe profesorul Gelu Ionescu. Că nu a uitat Maramureșul a dovedit-o printr-o emisiune la Europa Liberă. Ion Iuga a girat în revista „Luceafărul” o pagină cu poeți din Maramureș. Într-un miez de noapte, poetul Grigore Georgiu, prezent și el în ceată cu Gelu Ionescu prin Nord, îmi spune să ascult dimineața, în reluare, emisiunea „Actualitatea românească”. Zis și făcut. Ce se întâmplase? Gelu Ionescu și Virgil Ierunca au comentat pagina poeților maramureșeni. Am ascultat, m-am bucurat, am comentat. Mi-a rămas aproape portretul făcut de prietenul său Ion Vianu acum cinci ani, evocând întâlnirea lor din tinerețe: „Avea o plăcută figură de intelectual, cu globii oculari măriți de lentilele unor ochelari puternici. Expresia lui era melancolică, dar nu întunecată, ca un personaj dintr-o comedie shakesperiană. De fapt era o tristețe plină de humor (...) Gelu avea, și atrăgea atenția asupra acestui lucru cu justificată mândrie, urechea absolută. Nu învățase un instrument, dar, adevărat, era capabil să discearnă și umbra unei dizarmonii; era o plăcere să asculți cu el muzică clasică”. Laurențiu Ulici îmi spunea că prietenul lui avea o mare capacitate de a citi. Citea subliniind și nu uita nimic.

          Dacă generația din care făce parte Gelu Ionescu s-a obligat să recupereze valorile, profesorul a intuit apariția generației 80. Mulți i-au fost studenți. „Optzeciștii – mărturisește Gelu Ionescu într-un interviu acordat lui Ovidiu Șimonca – au fost repede conștienți că cei dinainte au trăit sub presiuni ideologice enorme. «Sfidarea» lor a fost mai pașnică. Total diferită sub aspect pur literar”.

          Carmen Mușat, în cronica prilejuită de apariția volumului Copacul din câmpie, observă că autorul are „obsesia recuperării prin scris a identității personale, amenințate de istorie”. Extrem de sincer cu condiția lui de exilat în căutarea libertății, este inevitabil un prizonier al istoriei: „Un indicibil sentiment de durere, care este, cred eu, durerea exilatului (...) Eram acum un om liber - și eu nu mă bucuram de niciunul din avantajele norocului meu”. Crudă constatare, care schimbă într-un fel imaginea pe care ne-am făcut-o despre celălalt, plecat. Des, Gelu Ionescu recurge la dimensiunea morală a memoriei: „Toleranța nu înseamnă uitare, iar o cultură și o civilizație nu se poate dezvolta și evolua pe uitare”. Pledează pentru reconstrucția întregului pentru a înțelege ce se întâmplă cu fiecare dintre noi. Este printre puținii intelectuali care își pune problema asumării slăbiciunilor tocmai a intelectualității românești, care a tolerat cultul personalității cu consecințe până în ziua de astăzi. „Partea mea de vinovăție comună rămâne intactă, indiferent cât am încercat să o răscumpăr ulterior”. De aceea, pentru spiritele duplicitare, cameleonice, Gelu Ionescu nu este comod. El rămâne, după cum îl caracterizează Mircea Zaciu: „Un critic de idei, spirit analitic și speculativ, eseist subtil, interpret ingenios al unor capodopere”. L-am perceput prin lectură ca un cărturar ultrasensibil, iar ca om, cu adevărat un copac în câmpie, în bătaia vânturilor istoriei, cu rădăcinile adânc înfipte în solul literaturii naționale și universale. Asumându-și cu luciditate, calm și ironie lumea prin care trece. Cu mulțumiri pentru călătoria în Maramureș.

          La mulți ani, domnule profesor!

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.