top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow In memoriam Augustin Buzura (Constantin Cubleșan), nr.7-8(170-171), iul-aug 2017
In memoriam Augustin Buzura (Constantin Cubleșan), nr.7-8(170-171), iul-aug 2017 Print
Aug 30, 2017 at 11:00 PM

Constantin CUBLEȘAN

AUGUSTIN BUZURA -

RECEPTAREA CRITICĂ POSTDECEMBRISTĂ

 

S-a întâmplat un lucru ciudat cu Augustin Buzura. Dacă înainte de decembrie ‘89 fiecare roman al său era primit ca un fel de eveniment național, și pe bună dreptate, fiind unul dintre scriitorii cu opera cea mai subversivă, odată cu schimbarea la față a României, a devenit un scriitor, pentru multă lume, pentru o bună parte a criticii – nu neapărat cea tânără – cu totul depășit, ba chiar suspicionat de a fi făcut opoziție cu aprobare de la prefectură. „Nu putem să nu observăm situația paradoxală în care se pomenește Buzura după Revoluție – observă, pe bună dreptate, Angela Martin – asaltat și pus la zid, în postcomunism, de acuzațiile unor anticomuniști de dată recentă. Opera îi va fi și ea atacată, la început mai cu sfială, totuși, apoi din ce în ce mai vehement până și de unii critici care înainte îl lăudaseră (…) Scriitorul va cunoaște, brusc, atribute noi: «datat», «expirat», care îi vor fi aruncate în față pe tonul specific veleitarilor. I se va reproșa că tinerele generații nu-i mai înțeleg «șopârlele», «aluziile», limbajul, că au nevoie de un suport explicativ ca să-l citească. În fine, că literatura sa și-a încheiat menirea în comunism” (Destinul literar – între cenzură și libertatea de receptare). Cu toate acestea, romancierul a continuat să scrie și să publice noi opere, în plus a întreținut o publicistică de o duritate critică fără menajamente la adresa întâmplărilor nefaste din politica de guvernare a țării, editoriale pe care multă lume le-a urmărit în paginile revistei „Cultura”, pe care a înființat-o și a condus-o până în prezent, cu toate dificultățile financiare întâmpinate. Iată că o editură prestigioasă, Rao, una din cele mai vizibile la ora actuală, nu doar în țară, a decis publicarea în serie a tuturor romanelor lui Augustin Buzura, în ediție definitivă, de împlinirea căreia s-a îngrijit Angela Martin, cea care
după încheierea ciclului a avut inițiativa alcătuirii unei antologii critice a receptării la zi a acestei opere, deci a aprecierii critice postcomuniste, alcătuind un volum masiv de opinii datorate unor critici din varii generații de exegeți: Între două lumi. Augustin Buzura, romancier și gazetar, antologie critică alcătuită și îngrijită de Angela Martin (Editura Tracus Arte, București, 2017). Structura sumarului urmărește romanele în ordinea apariției lor, de la Absenții la Raport asupra sin-gurătății, adăugându-se publicistica și o privire de ansamblu asupra întregii opere (Ion Simuț, Nicoleta Sălcudeanu, Oana Purice și Vasile Spiridon), precum și trei studii de comparatistică, datorate aceleiași Angela Martin.

          Ideea care a stat la baza acestei antologii a fost tocmai dorința de a prezenta cititorilor (criticilor, de asemenea) modul în care poate și trebuie să fie citit azi Buzura, care, „într-un fel – spune aceeași Angela Martin în prefața volumului – a fost mereu nedreptățit: din păcate, atât prin lectura de bună-credință și interpretarea prudentă, practicată în comunism, cât și prin lectura de rea-credință și interpretarea vicioasă din postcomunism. Ceea ce nu înseamnă, cu toate acestea, că nu avem critici care țin la rigoare, aparținând inclusiv celor mai tinere generații”. Și încheie: „Departe de a fi un volum de omagii închinat lui Augustin Buzura, și cu atât mai puțin unul de receptare critică uniformă și monocordă, întru totul favorabilă scriitorului, Între două lumi pune în dezbatere un autor și o operă. Vom vedea (…) că în deplină libertate și sinceritate, lectura de bună-credință și judecata critică dreaptă emană o dublă formă de respect – a criticului față de scriitorul investigat și a criticului față de sine însuși”.

                   Referitor la Absenții, Mircea Iorgulescu precizează cu aplomb: „Este un roman întu-necat și amar, romanul unei crize împinse deseori în coșmar și halucinație terifiantă, dar această criză este înfățișată și disecată cu o energie alertă și adesea jubilatoare. O energie a eliberării prin grimasă, o jubilație a libertății sarcasmului, un triumfal irezistibil elan al imprecației dezlănțuite” (Radiografia fricilor, 2008). Sorina Sorescu percepe romanul din perspectiva polemică a judecării întregii opere epice a lui Augustin Buzura: „Lăsate, pe nedrept, vreme de mai bine de două decenii, într-un con de umbră, romanele lui Augustin Buzura se cuvin, mai întâi, scoase din uitare. Unii le vor reciti cu emoția revizitării unei epoci și a unei vârste. Alții le vor citi pentru întâia oară. Publicul intelectual tânăr de azi își va recunoaște, cu siguranță, în Absenții, idealurile, revoltele, dezamăgirile (…) Principalul merit al Absenților este de a fi adus acasă în roman sensibilitatea metalingvistică pentru materialitatea intranzitivă a cuvântului” (Recitind „Absenții”, 2013). Tot Mircea Iorgulescu se referă la Fețele tăcerii în termeni categorici: „Este cel mai radical politic dintre toate romanele lui Augustin Buzura (…) un roman complex, polifonic, având arhitectonic forma unei piramide răsturnate și scufundate, cu baza la suprafață, înșelător plată, inofensivă și accesibilă, mascând abil intrarea-capcană în labirintul galeriilor ce duc până la vârful aflat în adâncimile infernului (…) Radicalitatea politică a Fețelor tăcerii ține de amploarea, forța și intensitatea unei dezbateri ce pune ostentativ și vehement sub semnul întrebării evoluția în modernitate a societății românești(Călătorie la rădăcinile răului, 2011), în timp ce Bianca Burța-Cernat notează: „Narațiune politică, la un prim nivel, romanul lui Augustin Buzura coboară spre cauzele mai profunde ale răului social: spre metafizic (…) Fețele tăcerii interesează atât prin dezbaterea morală pe care, pornind de la un subiect de actualitate, o pune în scenă, cât și prin deschiderea către o reflecție mai generală asupra fatalei singurătăți a omului modern și asupra unui Rău constitutiv lumii contemporane. Acest Rău, extins progresiv la scara unei societăți și a unei istorii, se naște din dificultatea individului de a intra în rezonanță cu o alteritate percepută ca întruchipare a infernului” (Romanul conștiinței revoltate, 2015).

          Un critic din generația tânără, o voce au-toritară de altfel, Alex Goldiș, referindu-se la romanul Orgolii („Cel mai vândut roman românesc din ultima jumătate de secol”), e și el polemic: „Rolul «șopârlelor», al aluziilor la realitatea cotidiană de sub comunism din acest tip de ficțiune n-a fost încă analizat corect la aproape trei decenii de la Revoluție (…) Obsesiile greu de elucidat, frazele articulate pe jumătate, manifeste pentru dificultatea de a articula «adevărul» – dincolo de faptul că fac din romanul lui Augustin Buzura o ficțiune complexă, de reluat azi, îl fac, în mod pa-radoxal, și mai pregnant politic” („Obsedantul de-ceniu” la puterea simbolicului, 2015).

          Și Paul Cernat reclamă necesitatea reluării în lectură la zi a romanelor lui Augustin Buzura, pornind de la analiza Vocilor nopții: „Prozatorul confruntat cu represiunea și cenzura nu poate trece peste marile tabuuri ale ceaușismului. Va recurge, prin urmare, la stratageme abile, dar eficiente nu numai pentru cititorii de atunci (cărora romanul le va fi părut, din multe puncte de vedere, exploziv), ci și pentru cei de azi (…) Vocile nopții este și o frescă morală cu dedesubturi parabolice, subversive până în punctul în care pot deveni amenințătoare (…) Ceea ce contează cu adevărat este verosimilitatea psihologică și com-portamentală, domeniu în care Buzura excelează” (Romanul existențialist al proletariatului, 2015). Andreea Coroian Goldiș comentează, la rându-i, structura personajelor din romanele lui Augustin Buzura, cu focalizare pe Vocile nopții (Construcția vieții ficționale prin recursul la realitatea socială, 2012).

Dintre comentariile stârnite de reeditarea ro-manului Refugii, este selectat cel datorat lui Mircea Iorgulescu (unul dintre constanții susținători ai operei prozatorului și înainte, și după evenimentele din decembrie 1989), reamintind că această carte a fost citită la vremea ei „ca un manifest incendiar sau, mai degrabă, ca o «carte neagră» a blocării în dezastru a României de atunci. A fost citită ca o cronică, nu ca o ficțiune”. În vreme ce azi ea poate fi citită „ca o poveste cu și despre ființe imaginare dintr-un spațiu imaginar”, Refugii putând fi considerat un roman al „unei lumi deraiate înfățișate prin confesiunea-relatare a unei ființe deraiate” (Romanul ca ma-nifest incendiar, 2014). Pentru Mircea Martin, locul romanului Drumul cenușiiîn opera lui Buzura și în literatura românească postbelică” i se pare a fi „unul mai important decât s-a susținut până acum. Dar acest roman, ca și altele, poate fi citit – și merită să fie citit – și dintr-o perspectivă decontextualiazată. O lectură în urma căreia sarcasmul ar rămâne, probabil, fără obiect, iar exasperarea ar fi a omului singur, în afara vremurilor, nu «sub vremi» pe care le înfruntă uneori fără succes spre a-și dovedi sieși că există, că e viu” (Augustin Buzura și forța romanului nonfictiv, 2014).

          Cele două romane publicate după 1989 nece-sită priviri critice mai aparte. Ion Simuț, în Romanul ieșirii din totalitarism (2013), ocupându-se de Recviem pentru nebuni și bestii, e de părere că perioada celor zece ani de „așteptare” până la „pri-mul roman postdecembrist” apare ca „o perioadă de expectativă sau de reconsiderare a propriei perspective epice”, însă „revenirea se petrece cu forța acelorași teme și a aceluiași stil (…) Accentele noi înseamnă intensificarea sau atenuarea unor disponi-bilități anterioare: narațiunea e mai dinamică, preluând elemente de senzațional; psihologismul e diminuat și completat de o sarcastică panoramă a moravurilor; atitudinea politică insinuantă, sub-versivă, din romanele anterioare, e înlocuită cu o virulență jurnalistică a opiniei asupra unei actualități revoltătoare prin deviațiile morale”. Astfel, romanul se înfățișează ca o „diagnoză psihologică și morală a unei societăți în tranziție”, fiind „cel mai re-prezentativ roman despre tranziția de la un regim la altul, cuprinzând aspectele esențiale, definitorii pen-tru comunism și postcomunism (…) Epic, psihologic și eseistic sunt cele trei dimensiuni care converg în structura romanului și e greu să fie disociate”. Răzvan Voncu constată că Augustin Buzura „în libertate nu mai are nevoie de esopism și de parabole spre a spune adevărul (…) Cu antenele sale hipersensibile, analis-tul psihologic care este Augustin Buzura a simțit, în clivajele primului deceniu postcomunist, fracturile celui de-al doilea și destrămarea mecanismelor so-ciale, în cel de al treilea”, romancierul fiind „un moralist al condiției umane și un analist necruțător al periferiilor morale, tot mai extinse în societatea din ultimii ani” (Turnanta „Recviem pentru nebuni și bestii” – o cheie a operei lui Augustin Buzura, 2013). Cât despre romanul Raport asupra singurătății, Valentin Protopopescu e de părere că este „cel mai bine construit din întreaga bibliografie buzuriană”, în care se edifică „o mulțime de planuri narative, jonglând savant cu temporalități diferite, tensiunea între acum și atunci fiind de o intensitate uneori greu de suportat. Rezultă astfel un tablou mobil al unei istorii umanofage, o panoramă etică a deșertăciunii omenești, dar și o profundă disecție, una aproape psihanalitică, asupra precarei consistențe a sufletului omenesc” (O carte despre autenticitate și adevăr, 2016).

          Publicistica lui Augustin Buzura este abordată, tot așa, de critici din diferite generații, observând cu toții că prozatorul „amendează evoluția paroxistică a deșertificării morale naționale, proces început în anii comunismului și desăvârșit în ultimele două decenii” (Constantina Raveca Buleu, Augustin Buzura – editorialist, 2013), că este „un combatant care are în spate experiența și autoritatea morală ale celui ce s-a aflat, cu tot cu masa de scris, în plin teatru de operațiuni” (Constantin Coroiu, Vocile memori-ei, 2013); pentru Ion Pop, publicistul Augustin Buzura se
afirmă „continuând o impunătoare tradiție transilvănea-nă, el se arată a fi un scriitor animat de un angajament etic profund, pentru care starea societății contemporane contează în cel mai înalt grad, iar derivele ei, mereu înregistrate de un ochi critic ascuțit, cheamă sancțiunea morală(În spațiul public, 2013); Adrian Dinu Rachieru atrage la rându-i atenția că, „devotat literaturii ca puțini alții, Buzura a probat, de-a lungul anilor, o consecvență esențială. Idealul său a fost și a rămas cel de a spune adevărul. Astfel, pagina sa, aridă și densă, se încarcă de gravitate și radicalitate” (Augustin Buzura, editorialist,
2013); pentru Răzvan Voncu, „opera publicistică a lui Augustin Buzura nu a fost și nu este un violon d’Ingres, ci un complement natural al celei literare (…) Editorialele lui Augustin Buzura, publicate în mod regulat, se constituie – pentru cine le-a urmărit constant, în paginile revistei sau pe site-ul ei de internet – săptămână de săptămână  și an după an, într-una dintre cele mai profunde, în sensul etimologic al termenului, analize ale societății românești contemporane” (Un iluminist ardelean: Augustin Buzura, 2012).

          Câteva eseuri având ca obiect opera de ansamblu a lui Augustin Buzura sunt grupate sub genericul „Libertatea prin cultură”. Astfel, Ion Simuț remarcă în primul rând „curajul de a spune adevărul și curajul de a exprima acest lucru într-un mod nou”, de „afirmare întotdeauna cu tărie și urmate cu o conștiinciozitate și înverșunare (o formă a perseverenței) de la debut până astăzi(Opțiunea pentru modernitate ca formă a libertății, Relația cu existențialismul, 2012); Nicoleta Sălcudeanu încredințează cititorii că Augustin Buzura „nu a fost, în timpul comunismului, un simplu rezistent prin cultură, ci a fost, tot prin cultură, un disident veritabil. Iar astăzi, poate mai mult decât ieri, este un opozant fățiș al oricărui sistem anchilozat și criminal” (Disidența prin cultură, 2013), în vreme ce Oana Purice solicită o „revizitare a romanelor” lui Augustin Buzura, dar „singura lectură care poate valorifica azi proza lui Augustin Buzura este cea care presupune deopotrivă criterii estetice și extra-estetice (…) Astfel, ele își pot justifica permanența în canonul literar atât prin arta lor literară, cât și prin funcția demitizatoare pe care o au în ceea ce privește trecutul antedecembrist” (Proza lui Augustin Buzura: est-etica și estetica, 2012). În eseul intitulat Interior/exterior în romanele lui Augustin Buzura (2012), Vasile Spiridon sintetizează o imagine de ansamblu a scrierilor romanești ale acestuia: „Romanele lui Augustin Buzura se constituie drept reprezentări ale unor itinerare spirituale, având aspectul unor călătorii sinuoase pe «drumul cenușii». Traseele acestora sunt ale vieții înseși, atât exterioară, dominată de sentimentul de fugit irreparabile tempus, cât, mai ales, interioară, pentru care timpul este elastic, modelabil după stările sufletești și în funcție de meditațiile pe marginea unor probleme existențiale (…) Romanele lui Augustin Buzura pot fi considrate, în fond, drept jurnale ale unor crize de conștiință individuală suferite la impactul cu exteriorul agresiv. Patetice, îndârjite, exasperante, scrierile sale prind conturul unor tensionate dezbateri ce angajează profund întreaga ființă a protagoniștilor (…) Augustin Buzura se distinge între romancierii contemporani prin realizarea unei sinteze între realismul de solidă construcție ardelenească și tematica existențială-existențialistă a descoperirii esenței autentice a eului aflat în confruntarea și compararea cu semenii”.

          Antologia critică alcătuită de Angela Martin are meritul deosebit de a fixa în actualitate profilul unuia dintre cei mai originali romancieri de la noi, de după război, în receptarea lui critică, deloc unitară și univocă. E, în felul său, o privire monografică, în secvențe critice, asupra întregii creații a lui Augustin Buzura, ajuns la vârsta deplinei sale împliniri artistice.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.