top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Horea Cucerzan, nr. 7-8(170-171), iul-aug 2017
Versuri de Horea Cucerzan, nr. 7-8(170-171), iul-aug 2017 Print
Aug 30, 2017 at 11:00 PM

Horea CUCERZAN

 

        Cine nu știe că Horea Cucerzan este un senior al artei contemporane? În acest început de vară, am avut norocul să-l întâlnesc în satul natal Desești, la un eveniment de artă plastică inițiat de preotul Ioan Ardelean. Dăruindu-mi un splendid album, esența creației sale plastice, mi-am putut lămuri locul pe care îl ocupă Horea Cucerzan în peisajul picturii românești actuale. Are lucrări în colecții de stat și particulare din zece țări europene, în Israel, Japonia, Rusia, SUA. A doua sa patrie este Italia. Are o lucrare la Vatican. O profesiune de credință: „E un fenomen extrem de important să cunoști măsura lucrului propriu și să-l poți imagina național și universal”. Pictura sa este maiestuoasă, fastuoasă și degajă o monumentalitate calmă, prin care adie un suflu poetic. La Desești, l-am descoperit și ca poet. Celebrul Tudor George (Ahoe), care ne-a fost amândurora prieten, scrie: „Ut poesis pictura. Poetul Cucerzan dedublează pictorul, împrumutându-i metafore la fel de feerice”. Ca să ne convingem, maestrul ne-a dăruit un grupaj pentru revista noastră. (Gheorghe PÂRJA

 

Testament romantic

 

Căutați-mi umbrele,

luminile,

linia.

Căutați-mi albia,

aria,

istoria,

nicicând rănile,

durerile,

zvârcolirile.

Căutați-mi zorile,

ardeți-mi ororile,

pilduiți-mi nopțile,

nu-mi deschideți porțile!

 

Pe-o aripă-mi atârnă risipirea,

pe alta răstignită-mi stă iubirea!

 

***

 

Ecoul pădurii

 

Obosesc căutând o femeie

cu pielea de frunză

transparentă și sumară.

Un preaplin mă tulbură,

când femeia își caută forma

și simpla trecere prin anotimpurile furate.

Obosesc căutând talia ei de apostol,

ascunsă și neprihănită.

Grijile se lipesc de mine

ca foile de ceapă.

Pe dinăuntru sunt aproape un mânz,

ostenit de singurătatea timpului

și nici odihna nu mă lasă în pace,

sfredelindu-mă ca un vierme!

Pe vreme de ceață,

când ascult fluierul și oamenii,

mă las supus văpăilor de ieri,

căutând femeia în ecoul pădurii,

desculță, sclipind,

freamăt sub șoapte de frunze.

 

***

 

Ochiul ființei

 

Stupoare, ochiul ființei n-are noapte,

umblă prin tine fără șoapte,

cotrobăie, alunecă, fixează

stigmatul sorții

sau crucea ta de paie?

 

Unde-i oare pacea nopții

ce alunecă în toate,

în ființe, în păcat,

pătimind un vis ratat?

 

Unde-i liniștea neliniștilor tale,

unde oare-i pacea nopții

ce alunecă în toate,

în ființă și-n păcat,

pătimind un vis ratat?

 

 

Doar destinul ce mă cere

 

Crezi în ochii mei dintâi

înfloriți de-o născătoare,

simți întinsele câmpii,

nude, calme, călătoare,

fășurându-te-n văpăi,

buze, șoapte robitoare,

fășurându-te-n botez,

clopote amețitoare!

 

Crezi destinele ce-mi țes

păsările rotitoare,

toropite de-un ecou,

jarul soarelui răsare,

sfredelindu-te-n văpăi,

șoldurile-amăgitoare,

netezindu-te spre zbor,

Doamna mea de sărbătoare!

 

Ochiul păcatului

 

Strânge-mă,

Iubește-mă

Mai la vale,

Lângă șold,

Unde eu mă simt Irod.

Te caut,

Te caut mereu

În ochiul păcatului meu,

Trudind cu febră să te am,

Plăcerea trupului să-nham,

Să intru-n colonia ta toropitoare,

Incendiind păcatul ce mă doare.

 

***

 

Întors din trupul rău

 

Dac-ar fi să te însori

și cu gândul te strecori

să rămâi mereu fecior

doar cu sticla la picior

Cum ți-e vrerea

să rămâi?

zămislit și amărui,

cu muierile în gând,

înnoptând mereu flămând

sau întors din trupul rău

să te urci pe un fuior,

pe un spate trecător,

să îneci un alt amor,

un șurub ce n-are dor,

învârtindu-te în gol

după mărul păcătos.

 

***

 

În deșertul fără glas

 

Urma asta e a ta?

Unde e lumina sa?

Fără chin nu naște voce,

Fără umbră Santa Croce,

Doar din soare tăinuind,

Jar de lună mântuim,

Din păcat trudim păcat,

Din zadar un fiu plecat,

Din stârnire făgădău,

Suferința doar om rău.

Poate mă-nchin, poate admir

Suplețea ta de rozmarin,

Ce naște sigur dintr-un chin,

Zidită în urmele ce vin,

Din păcătosul tău destin,

Lasă pașii, abur sfânt,

Urmele-s păcat de vânt

Fără grai, fără suflare,

Fără larmă, fără cânt,

Povestite de cuvânt.

Truda nu are urmaș,

E secunda altui pas,

În deșertul fără glas,

Unde apa s-a retras.

 

***

 

Să urci scările cerului

 

Scoală, bătrâne, și pictează cerul

ce vrei să-l descui

și să-l privești înlăuntru!

Scoală, bătrâne, și urcă pe fumul

acelui arbore să vezi poamele vieții

și foile trupului,

lințoliul sacru al Mântuitorului!

Șarpele ți-a vătămat destul dorințele

chiar dacă șuierul lui te cheamă

să visezi la desfătări.

N-ai timp, și lumea lunecă furibund

către păcatul banului odată cu tine, căutându-și

halta potrivită pentru voiajul destinului!

De ce nu îndrăznești

să urci scările cerului?

Să vezi unde se împart lumina și întunericul,

căința și nimicul dureros de transparent?  

 

***

 

Unde ți-ai vândut lumina?

 

Făgăduiește-mi că n-ai să mă vinzi

pe-o tarabă murdară cu oglinzi,

acolo unde ți-ai vândut lumina

și întunericul ți-a prăduit făptura!

 

Încearcă să pricepi

mai tot ce nu concepi,

născutul, prăbușirea,

păcatul, răstignirea.

 

De ce trăiești sluțind mai mult

arhivele durerii, trădarea mântuind?

De ce pe drumul crucii

pășești din taină-n taină, rătăcitoare-n vicii?

 

De ce alungi enigmele, suind

un simulacru de Golgota pilduind?

Mai falsă cu degete boante,

în aburul zilei vrei să umbli pe poante

 

căutându-ți neodihna în noapte?


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.