top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Nicolae Scheianu, nr. 9 (172), septembrie 2017
Poeme de Nicolae Scheianu, nr. 9 (172), septembrie 2017 Print
Sep 26, 2017 at 11:00 PM

Nicolae SCHEIANU – 60

 

Un rege cretan

 

Lucrurile s-au învechit deodată

în preajma mea

cum te-ai culca noaptea - prunc

şi te-ai trezi acoperit de muşchi şi licheni

 

oriunde mă uit cineva încărunţeşte

de pe copaci cade floarea şi fructul

putrezeşte căzut la rădăcină

ceva se usucă sau face peste noapte seminţe

şi zgomotul lor în cădere

îmi răscoleşte auzul, simţurile

din vremea când - oriunde priveam

vedeam cum creşte lăstaru-n livezi

şi auzeam cum se urcă seva la ceruri

 

După atâta timp pierdut cine ştie pe unde

cine ştie de ce

m-am trezit numai cu un cufăr înţesat

cu atâtea lucruri de prisos

cu atâta trecut ros de carii

la ce bun, mi-a zis, la ce bun

dacă se-nvechesc în preajma mea lucrurile toate

de parcă aş fi regele cretan

şi orice aş atinge

se transformă în aur tomnatic

topindu-se-ncet

curgându-mi prin vene.

 

Clepsidra

 

(Nepoatei mele, Patricia)

 

Stă de-atâta vreme în colţul ei,

indiferentă şi neclintită - clepsidra.

Adesea, aud noaptea nisipul

curgând fir cu fir

în deşertul odăii

şi-n ochi mi se-ntretaie toate

cărările pe care am umblat împreună.

Nici nu ştiu dacă îţi mai aminteşti

cum întorceam

de pe o parte pe alta - clepsidra

într-un joc început de demult,

nesfârşit pentru toţi, impasibil şi mut.

Nisipul se strecura la fel, fată frumoasă,

numai că, pe partea mea de clepsidră

se-ngroşa pe nesimţite, nevăzut

şi eu te priveam şi ştiam.

Pe partea ta răsărea soarele

şi revărsa peste lume

aburul cald al dimineţii.

 

Într-o zi, când vei vrea

să ne mai jucăm, să întoarcem clepsidra

mă vei afla înăuntru

şi te voi privi din cupele ei

mereu flămânde, mereu gata de joacă...

 

Scheiu

 

Pe Valea Potopului

mai trec şi acum

corăbii de cenuşă şi scrum

şi se scufundă toate deodată

în albia secată.

 

Nouă nu ne-au adus smirnă

nu ne-au adus tămâie şi nici

bucate alese

doar trudă şi mere de aur

în livezile dese

 

Năluci, suferinţă şi nopţi

înşirate veac după veac

la marile vremilor porţi.

 

Sub stele mari, cât globul didactic

oglindită în apa şerpuitoare-a potopului

sub învelişul galactic

stă răbdătoare şi neîmplinită

vatra bătrână a Scheiului.

          „Pelicule din realitatea imediată, viziuni mai ales ale sordidului şi insignifiantului provincial reprezintă cele mai multe din versurile lui Nicolae Scheianu, autor al volumului haine groase şi cărţi de citit. Un solemn şi reparator «atunci» se poate detecta totuşi în poezia lui Nicolae Scheianu, autor interesant şi original, de la care se pot aştepta multe lucruri bune: «va fi un timp, va fi un loc/smerit voi saluta norii/voi rosti benedicţii într-un luminiş cu goruni/urmărind cum vibrează-n lumină/clipele mele/ solemne ca imnul unei ţări fericite».” (Dan Cristea, „Luceafărul”, nr. 6, 14 februarie 1996)

 

 

          „Structurat în două cicluri (haine groase şi cărţi de citit şi Pe Donul liniştit curge Sena cuminte) volumul lui Nicolae Scheianu demitizează, schimbă accentele, «rosteşte cuvântul până se despică marea», spune lucrurilor pe nume. Inteligent şi sincretic, metaforic şi sobru-pesimist, ca o «retorică a amărăciunii», mesajul poetului se adresează – firesc– generaţiei sale şi mustrător-ironic generațiilor precedente în poemul care dă titlul volumului: «în rafale, din norii de toamnă/frica şi frigul/ somnul întârzie în adăpost/ziduri, obsesii/ un om prăbuşit pe un scaun/până când, din carnea lui zdrenţuită/scoate capul un poem fericit/cine i-a promis un ţinut fabulos/haine groase şi cărţi de citit/ideologii aspre religii/până unde eşti tu/în această patrie sumară».” (Sanda Taşula, „Revista Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare”, Buletinul informativ, nr.2/1996)

 

          „Volumul de debut al lui Nicolae Scheianu, haine groase şi cărţi de citit (Ed. Cybela, Baia Mare, 1995 – extraordinar titlu de carte!) veghează «neputinţa şi gloria» poetului înrolat «sub tot felul de flamuri» poetice, dar şi, dimpotrivă, statutul cuvântului (nu numai poetic) într-o provincie dominată de plictis şi tristeţe, nu neapărat bacoviană («un alfabet în hieroglige şi paradigme», poetic şi despotic în acelaşi timp prin concentrare şi sintagme insolite care evită discursivitatea, sonorizarea vidă, urmărindu-se identitatea antiretorică a poetului şi a poeziei sale. (Echim Vancea, „Jurnal de Sighet”, nr. 179, iulie 1996)

 

          „Volumul de debut haine groase şi cărţi de citit al lui Nicolae Scheianu readuce în peisajul poetic actual problematica sensului poetic privită din perspectiva unei deveniri întru negaţie a cuvântului, a percepţiei acute a maculării semnificaţiei sale... Versurile, prinse într-un fel de fragmentarism al expresiei, într-o receptare segmentară a realităţii transpun, de cele mai multe ori, explicit acea căutare disperată a sensului care induce nevoia unicităţii, a singularităţii semnificate.” (Adriana Cean, „Tribuna”, nr. 29, 18-24 iulie 1996)

 

          „Fenomen de tot rar în poezia românească actuală, dar şi în poezie, în general, ca un autor să-şi hrănească imaginarul, fără a lăsa impresia că forţează în vreun fel nota, cu evenimente din timpul diluviului veterotastamentar, Nicolae Scheianu preia/prelucrează semnificaţia simbolică a potopului, aceea de cataclism fortuit şi regenerator, prefigurare a mântuirii prin taina botezului... Vorbim despre o carte ce poartă titlul poemului de mai sus, Pietre din Potop (Editura Vinea, Bucureşti, 2017). (...) stilistic, aceste grefe ţin poezia în siajul unui postmodernism moderat. Intuind pericolul unui drum înfundat, spre finalul cărţii, iar aceasta dovedeşte că volumul are arhitectură, descifrăm intenţia parodică încă de la nivelul titlului (Sub tot felul de flamuri), dar şi în textura poemelor. Pietre din Potop este o carte de versuri extrem de bine articulate, în care o întreagă invazie de motive mitologice asigură poeziei un prestigiu tematic. (Viorel Mureşan, „Caiete Silvane”, nr. 144/2017)

 

          „Cu puternic substrat filozofic, poezia lui Nicolae Scheianu reafirmă, mai întâi, existența a două lumi, a celor ce se văd și a celor închipuite, despre care au vorbit adesea artiștii și gânditorii («lumea-nchipuirii» și «lumea cea aievea», cum le numea Eminescu în Memento mori), dar care alcătuiesc, de fapt, un tot: «punctul cel mic în care încap laolaltă». În acest context, cuvântul este desemnat ca un fel de omolog al pietrelor, aflat, spre deosebire de acestea, în puterea omului, fiindcă «prin crusta lor se vede nisipul/toată măreția lumilor de demult/pulberea lor și nimicul». În privința pietrei, în contextul primei părți, în special, începând cu titlul, aceasta este o sugestie a stabilității, dar și a configurației destinale a vieții omului («Nu este meritul meu, ci al/strămoșilor strămoșilor mei/că și-au durat vatra pe malurile/dulci-amărui ale Potopului», dacă «de baierele cerului/vremurile atârnă gata sortite/și pentru cei smeriți și pentru cei nesmeriți»). Sinceritatea emoției intense a poeziei lui Nicolae Scheianu – vizibilă peste tot, dar mai ales în partea a doua a cărții – se exprimă neconstrânsă de canoane prozodice, versul liber fiindu-i, în acest caz, aliat poetului. Cuvintele traduc, în acest fel, o stare de spirit autentică, încât sintagme precum «orbecăire disperată, râurile de umori nimicul/disperarea» sunt zvâcniri lăsate să se exprime spre o finalitate cathartică, prin nepremeditate confesiuni, astfel că până și absența rarisimă a acurateței construcției nu este altceva decât expresia amintitei autenticități a trăirii.” (Mioara Bahna, „eCreator”, vol. 7, Aşii cuvântului, Baia Mare, 2017)

 

          „Multă autoironie, o persiflare a realităţii, modalitatea lui Scheianu de a se îmbărbăta, de a se motiva cumva, pentru a face faţă vieţii înseşi: «Pe poeţii buni îi papă chelneriţele/când norii se risipesc de pe cer/ei fac revoluţie/şi nori de vodcă trimit în văzduh/vine ea şi nota de plată» (Pe poeţii tineri îi papă chelneriţele) sau: «Nici n-am intrat încă în biografie/să vezi atunci ce poeme-o să iasă/să vezi atunci strălucire şi fast/poezie cum nu s-a mai scris» (Umbra mea, biografia umbrei mele). O carte bună, solidă, plină de substanţă, «o carte de poezie din care să nu poţi scoate nimic şi în care să nu poţi adăuga nimic fără să strici», după cum a zis hârşitul poet Ion Mureşan (Ioan R. Roşiianu, „Argeş”, iulie 2017)

 

 

 

          „Apărută după două decenii de la publicarea primului volum (haine groaseși cărți de citit, Editura Cybela, 1996), noua carte a lui Nicolae Scheianu, intitulată Pietre din Potop (Editura Vinea, București, 2016), este aceea a unui creator matur, stăpân pe uneltele sale. Ea adună laolaltă peste optzeci de piese – pietre prețioase decantate din aluviunile atelierului de creație. Universul astfel construit constituie templul pe care-l înalță poetul întru reconcilierea cu sine și cu divinul. Cât despre durata îndelungată a întreprinderii, ea trădează o conștiință artistică aparte: cărțile mari nu se nasc în fiecare clipă, iar poezia autentică ascunde sedimentări și limpeziri continue. Din această perspectivă, observăm, îndeosebi în primele pagini ale cărții, o oarecare teamă de așezare sau, mai degrabă, dificultatea de a alege, întru zidire și venerare, «malul cel bun al Potopului» (...) Ca să întâmpine o nouă epocă, şi poezia are nevoie de primenire, de spălare ritualică în apele noi ale Potopului spre a se elibera de tot ce-o învecheşte, de «păcatele» inerente, pângăritoare de artă autentică. (Delia Muntean, „Argeş”, aprilie 2017)


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.