top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Versuri de Moshe B. Itzhaki (trad. din ebraică de Paul Farkaș), nr. 9(172), septembrie2008
Versuri de Moshe B. Itzhaki (trad. din ebraică de Paul Farkaș), nr. 9(172), septembrie2008 Print
Sep 27, 2017 at 11:00 PM


MOSHE B. ITZHAKI 

Profesorul universitar Moshe B. Itzhaki este un poet israelian, traducător și editor al unei reviste de literatură și artă în cadrul Colegiului Academic al Științelor Educației „Oranim” din nordul Israelului. Predă literatura și poezia ebraică în colegiu. A publicat șapte volume de versuri. A tradus o selecție din poeziile Anei Blandiana sub titlul Refluxul sensurilor și împreună cu Paul Farkaș a tradus piesa lui Radu Țuculescu Hoțu’ sau trei în dormitor. S-a născut în Israel din părinț evrei plecați din România. Locuiește într-o așezare pitorească, Ahuzat Barak, la poalele Muntelui Taborului, în faimoasa vale biblică Izra-El. Poetul împreună cu traducătorul au fost invitați ai Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației și ai Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești. La sfârșitul lunii septembrie, Moshe B. Itzhaki va fi prezent în Maramureș. Ca un gest de ospitalitate, publicăm acest grupaj din lirica poetului israelian. (Gheorghe PÂRJA)

 

Pasărea Paradisului

 

Am plantat o pasăre

a paradisului într-un strat de flori

și m-am rugat să înflorească

în glorie și exaltare.

Să se-nalțe în văzduh.

Să zboare-n lume

pe-o aripă de lumină.

Frunze de viță și ardei umpluți

pe care mama a mai apucat să le

congeleze pentru mine înainte de a se stinge.

N-a mai fost s-o văd înainte

ca sufletul să i se-nalțe

fie-i memoria glorificată și sanctificată.

Dar n-are ce să mai aducă

pasărea de-acum e înțepenită-n țărână

într-un răsad precum un mort

în pământ.

Iar sufletul încleștat ca o piatră prețioasă

de către Domnul Dumnezeu iar eu acum

din această lume îi pregătesc

o grădină de dulcețuri de

piersici lămâi și mere

pe care demult voiam să i le aduc

mamei înainte să fie coborâtă în mormânt

precum rădăcinile păsării paradisului pe care le-am plantat

în grădina mea.

 

Două table

 

Acum părinții mei

sunt doar două table

de marmură rece.

Aprind o lumânare în spatele lor

să mă rog...

Dar ceva în mine se-mpietrește.

Altcineva din sine-mi va rosti

rugăciunea de Kadish.

Și simt cum trupul și sufletul

îmi sunt încremenite

în lava tăcerii de piatră.

 

Valiza de actor

 

Sub scândurile scenei

putem deschide

încet încet zăvorul

de pe sufletul actorului.

 

Sanctuar din care poți

extrage și împrăștia

totul.

De parcă ai ieșit din

valiza unui țigan ori imigrant.

O dragoste încâlcită în căptușeala mantiei.

Un soare un vis prinse-n manșeta

unui pantalon.

O gură căscată deasupra unei cravate.

 

Recuzite împăturite pentru un voiaj

interminabil

rămânând în viață dincolo de timp.

 

Câteodată ne-ntoarcem sau ne cățărăm pe stele

în ora trecerii din sinea noastră în alte lumi

când zăvorul se-nțepenește.

 

Atunci distingem șoapte

eliberându-se din cusătura căptușelii mantiei

un zâmbet scăpând de sub glugă.

 

Văzând o mișcare în despărțitura valizei

o siluetă luptându-se cu mantia

o mână nevăzută deasupra zăvorului

ce parcă vrea să mă sugrume.

O alta întinzându-mi o batistă.

 

Ultima noapte în Creta

 

Și în ultima noapte

călare pe caii lui Kronos

strâng frâurile amintirilor

cu ochii-nchiși

adunând în înseși cutiile trupului

imagini din munții Dikti și Psiloritis

până la insula leproșilor

frânturi de mirosuri și gusturi

pe care le-mpătur în valiza pierdută

printre haine șifonate

și două sticle de uzo

pentru fantomele ce se vor trezi.

Deja știu ce voi răspunde

pe aeroportul Kazantsakis

în cazul când o nimfă mă va întreba:

„V-ați împachetat singur?”

 

Atunci toate hainele de corp

vor dansa împreună cu Zorba

iar mânecile cămășilor vor aplauda

și când voi trece pe culoarul verde

în aeroportul Ben Gurion

vameșii toți se vor prinde-n dans.

Acolo voi înnoda iarăși

legătura mea cu patria

cu un fir din Grecia

cu o liră și un nai

ce m-au încântat

pe plaiurile Cretei.

 

Ca un măr pe marginea drumului...

                                       lui Radu Țuculescu

 

Ca un măr la sfârșit de septembrie

cu crengi ce se-ndoaie de povară

înclinându-se în poziții ademenitoare

pe marginea unui drum cârpit în timp

plin de hârtoape în drumul nostru

de la Cluj-Napoca la Sighetu Marmației.

 

Fructele lui ne ademenesc.

Acum aici ai prilejul să înțelegi cum

s-a simțit Domnul Dumnezeu

când focul l-a zămislit pe Adam.

Adam care a fost îmbrățișat de Eva

și care a mușcat din fructul interzis.

 

Oprește-te omule pentru o oră.

Încetinește pentru o clipă vârtejul amețitor al pământului

precum un carusel amețitor.

Dă-i voie stâncii sisifice să se rostogolească

liber pe pantele Carpaților

printre codrii cei veșnici.

Ascultă atent la foșnetul frunzelor

ce ruginesc sub pensula toamnei.

Dă voie urșilor să se retragă-n bârlogul hibernării.

Oprește-te omule și întinde-ți mâna oarbă spre spațiu

spațiu ce poartă un vârtej de miresme amețitoare

spre nările lumii.

 

Doar atunci vei putea întâlni omul

care precum mărul îți va întinde mâna-i generoasă.

Mere roșii și zemoase ale râsului.

Merele înțelepciunii ce stau să se desfacă.

Merele oamenilor dulci-acrișoare.

Mere pentru drum hrană infinită în calea lui Odiseus.

Și nu-ți fie teamă să te aproprii de măr.

Ascultă-l cum foșnește și glăsuie

precum un vas înfierbântat demult fără capac

în care se desfac floricele de porumb.

Floricele într-un spectacol metamorfic.

Floricele care se vor întruchipa-n scene de teatru

personaje de roman

sunete de vioară într-o simfonie de neuitat.

Și nu te speria omule de pericolul alungării din grădina Domnului.

Culege și mușcă din mărul de lângă drum

că doar nu e niciun Hibris comis de Tentalus.

Așază-te o clipă sub măr

și zboară-ți imaginația până la ocean sau Marea cea Neagră.

 

Lasă fluxul și refluxul să-ți mângâie trupul

în reflexele și luminile lunii

înainte ca ea să intre-n buzunarul întunericului.

Toarnă-ți un pahar de tărie să-ți ardă gâtlejul

și lasă-ți bucuria tristețea dorințele să-ți fie fericire a momentului

ca să te răzbuni pe ceasornicul de nisip al propriei tale vieți.

Pentru efemera-ți viață și ființă pe pământ.

Dar înainte să te saturi de gusturile mărului

vezi cum răsare din pom stafia Mumei Pădurii

urcă-ntr-un Opel albastru

și dispare-n depărtări

în căutarea dorințelor sale pământești.

 

(Traducere din ebraică de Paul FARKAȘ)

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.