top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Niculae Gheran - Retrospectivă rebreniană (Săluc Horvat), nr. 10(173), octombrie 2017
Niculae Gheran - Retrospectivă rebreniană (Săluc Horvat), nr. 10(173), octombrie 2017 Print
Oct 30, 2017 at 11:00 PM

Săluc HORVAT

NICULAE GHERAN -

RETROSPECTIVĂ REBRENIANĂ

 

          Timp de peste cincizeci de ani, cu o „stupidă perseverență”, Niculae Gheran a întors pe toate fețele masiva operă a lui Liviu Rebreanu, propunându-și să-l redea posterității literare în integralitatea sa.

          Cele 23 de volume care alcătuiesc integrala ediției critice, sintezele monografice și numeroasele sale alte ediții și studii pe marginea biografiei și a operei rebreniene publicate de Niculae Gheran de-a lungul timpului sunt tot atâtea dovezi ale eforturilor sale. La acestea se alătură două volume recente de studii, articole, documente adunate sub titlul Rebreniana (Editura Academiei Române, 2017), ediție care radiografiază într-un fel aparte multiplele unghiuri sub care a fost privită opera lui Rebreanu de editorul ei.

          Prin adunarea la un loc a contribuțiilor de critică și de istorie literară, publicate inițial ca prefețe la diverse ediții sau ca studii în diverse reviste, Niculae Gheran readuce în atenție un material consistent, de un real interes pentru mai buna cunoaștere a lui Liviu Rebreanu.

          Primul volum al Rebrienienei se deschide cu un incitant Cuvânt înainte și înapoi, în care, în spiritul său critic și polemic, își arată dezamăgirea față de atitudinea acelora care „au un dispreț suveran față de orice muncă științifică, indiferență pentru valorificarea patrimoniului cultural”. Această stare de nemulțumire rezultă mai ales din scrisoarea pe care Niculae Gheran o trimite criticului Nicolae Manolescu, din care reies greutățile pe care le întâlnește la realizarea ediției critice a lui Rebreanu, care, „bună sau reaspune editorul –, este „deocamdată singura ediție critică terminată din literatura interbelică, unică în bibliografia cărții românești”. Niculae Gheran îi scrie, printre altele, președintelui Uniunii Scriitorilor: „Credeți-mă, mi-e silă la gândul că iar va trebui să cerșesc milă și înțelegere de la cei ce ar trebui să sprijine cultura”. Numeroasele scrisori adresate de acesta unor autorități și care nu au primit răspuns îl determină pe editor să afirme că i-a mai rămas o singură cale: „Să mă adresez Guvernului de la Budapesta să mă ajute să valorific creația lui Oliver Rebreanu”. „Mă doare sufletul – mai spune Gheran – că niciun bancher din Transilvania, mari întreprinzători locali nu au mișcat un pai (...), în timp ce funcționarii lui Sörös s-au grăbit să o facă”.

          În legătură cu cele două volume, autorul afirmă că, „cu mici excepții, structura acestora are în vedere bibliografia scrierilor personale apărute în seria «Opere» și în alte studii de acest gen”. De regulă, precizează Gheran, a renunțat la texte ocazionale, mai ales la cele privind diversele întâlniri pe teme legate de Rebreanu.

          Volumul prim se deschide cu o amplă Cronologie, care acoperă o perioadă cuprinsă între anul 1799, data de naștere a lui Ștefan Diugan, străbunicul pe linie maternă al scriitorului, și 1 septembrie 1944, data morții  lui Liviu Rebreanu la Valea Mare. Bogată în date privind activitatea și biografia lui Rebreanu, cronologia completează util conținutul volumelor.

          Întregul material este structurat în două capitole: 1. Studii și sinteze și 2. Varia (cu diverse subcapitole).

          În textele care deschid volumul întâi: Confesiuni și Început de drum, Niculae Gheran reamintește începuturile construcției ediției scrierilor lui Liviu
Rebreanu. Un prim obstacol cu care s-a confruntat a fost acela al stabilirii titlului de pe copertă. Propunerea sa de Opere complete a provocat reacții vehemente din partea editorului: „Cum opere complete? Păi așa ceva nu am făcut nici la Eminescu sau Caragiale, ca să nu mai spun că toți corifeii literaturii române apar într-o colecție tipizată de opere alese”. După mai multe negocieri, la care a participat și cunoscutul om de cultură Mihai Șora, redactor-șef al Editurii pentru Literatură, s-a ajuns la formula Opere, sub care au apărut toate cele 23 de volume.

          Dificultățile nu s-au oprit aici, au urmat multe altele, unele datorate cenzurii, altele de ordin editorial.

          Primele trei volume, care au cuprins nuvelele lui Rebreanu, au apărut în anul 1968. Începutul îi dă editorului speranța că în următorii șapte ani se va încheia întreaga ediție. Dar nu a fost să fie așa. Volumul al 23-lea a apărut abia în anul 2005, după aproape patruzeci de ani.

          În studiul Festina lente, publicat inițial drept prefață la trilogia Golanii, Ciuleandra, Calvarul (1965), Niculae Gheran se referă la începuturile literare ale lui Liviu Rebreanu, consemnând unele mărturii ale prozatorului despre debutul său și despre primele volume publicate. În privința debutului, se pare că încă nu se știe precis când a avut loc și unde s-a produs. Într- una din însemnări, Rebreanu nota: „Pe când eram în clasa a opta, s-a întâmplat marele eveniment de a-mi vedea tipărită o schiță într-o revistă din Budapesta. Semnam cu pseudonim, sub care am publicat pe urmă vreo trei ani prin diverse reviste și ziare ungurești și nemțești, fel de fel de mărunțișuri așa-zise literare”.

          De la aceste „nimicuri literare” la marea sa operă, Liviu Rebreanu nu a fost ferit de numeroase dificultăți. Ajuns în țară, după școlile sale în limbile maghiară și germană, Rebreanu avea nevoie să-și perfecționeze limba română. Au urmat mai mulți ani în care s-a pus la punct cu limba română, completându-și lecturile. „Abia de aici înainte – subliniază Niculae Gheran – începe adevărata aventură a prozei rebreniene, deloc palpitantă în capitolele întâi (ale romanului Ion) și totuși fascinantă în deznodământul ei”.

          Interesante și pline de date autentice sunt articolele referitoare la romanul Pădurea spânzuraților, la geneza acestuia. Romanul a apărut în anul 1922, la Editura C. Sfeta, fiind urmat de mai multe ediții și mai ales de o bună primire din partea criticii literare. Din numeroasele însemnări și mărturii ale lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților a parcurs un traseu interesant până să ajungă la stadiul în care autorul a ajuns să scrie că romanul „s-a născut din dorința de a marca moartea fratelui meu”. Se știe că punctul de plecare al romanului a fost o fotografie care prezenta o pădure cu o mulțime de militari cehi spânzurați. Cum fotografia l-a impresionat mult, s-a hotărât să scrie un roman cu titlul Pădurea spânzuraților. La acea vreme, Rebreanu publicase nuvela Catastrofa, al cărui erou, David Pop, ofițer român în armata austro-ungară, pus în situația de a lupta împotriva fraților săi români, intră în conflict cu propria sa conștiință. Pe fundalul acestei nuvele și pornind de la fotografia cu spânzurați, Rebreanu își construiește viitorul său roman, intitulat Pădurea spânzuraților. Inițial Rebreanu a scris mai multe capitole din roman, dar, după cum singur mărturisea, scriitura înainta greu. Se cunosc mai multe variante pe care le-a abandonat. Află între timp de moartea fratelui său, Emil, condamnat și executat prin spânzurare pentru trădare și încercare de dezertare la dușman. Întâmplarea face ca Liviu Rebreanu să întreprindă o amplă cercetare pentru a afla împrejurările și locul unde a fost executat. După ce a aflat și i-a făcut fratelui său o înmormântare creștină, Rebreanu a reușit să finalizeze romanul, după unele informații în circa nouăzeci de zile. Geneza romanului și travaliul lui Liviu Rebreanu pentru scrierea Pădurii spânzuraților sunt amplu redate de Niculae Gheran atât în Addenda la volumul V din seria Opere, cât și în numeroase alte studii, între care și articolul din acest volum.

Proiectul lui Niculae Gheran de a-l reda pe Liviu Rebreanu prin cuprinderea în ediția Opere a întregii sale creații a parcurs, pe lângă o amplă documentare bibliografică și istorico-filologică, de textologie, efortul de a așeza fiecare din scrierile sale la locul ce-i revine în istoria literară, trecând, și atunci când avea puține șanse de reușită, peste multele obstacole extraliterare, precum cenzura, și mai ales peste obtuzitatea unora dintre „slujitorii” peste destinele culturii. Includerea în ediție a unor romane precum Gorila, Adam și Eva, Jar, Amândoi, i-a creat editorului grele probleme. Amplele comentarii pe marginea textelor, notele de la subsol și mai ales textele mai recente sunt dovada acelei „stupide perseverențe” de care vorbea editorul, nelăsându-se abătut de la principiul că dintr-o ediție critică nu trebuie să lipsească nicio scriere, indiferent de valoarea acesteia.

Referindu-se la romanul Gorila (vezi studiul La reconsiderarea romanului «Gorila») și la includerea lui în ediția Opere, nota: „Lipsa unei ediții critice, care să explice un punct de vedere bazat pe studiul complex al tuturor documentelor de arhivă face ca unii comentatori să denatureze esența operei rebreniene în general și a Gorilei în special, prezentând-o tendențios, ca fiind în favoarea ideologiei unor elemente declasate cu care Rebreanu nu a avut nicio afinitate. (...) Mai mult decât în cazul altor cărți, interpretarea corectă a Gorilei presupune cunoașterea temeinică a vieții scriitorului și mai ales a ansamblului operei din care romanul face parte” (vezi Rebreanu. Opere, vol. 10).

De un real interes sunt articolul Date noi despre «Gorila», capitol abandonat, și ecourile postume, în care, între altele, N. Gheran povestește cu un anumit sarcasm avatarurile editării romanului Gorila. „Este vorba despre o întâlnire a lui N. Ceaușescu cu scriitorii, întâlnire la care vine vorba și despre romanul Gorila, într-un context total neprielnic repunerii în circulație a romanului interzis de cenzură. La ședință au participat scriitorii din conducerea Uniunii, dar și din structurile politice. Criticul Șerban Cioculescu, vrând să critice proasta calitate a unor producții literare, citează din Goga: «Ascultați ce frumos spune poetul: Privighetori din alte țări vin doina s-o asculte», la care Ceaușescu îi replică tăios: «Tovarășe profesor, Goga n-a adus privighetori, ci tancurile naziste. Din păcate, ca și Rebreanu, care, în afara unei capodopere ca Răscoala, a scris Gorila». De trei ori fusese rostit numele romanului ce se afla în corectură la mine pentru bun de tipar”.

Din fericire, volumul Opere. 10, care conținea romanul Gorila, a apărut și a ajuns repede în librării și la cititori. Vigilența cenzurii s-a trezit prea târziu. Pe când voia să-l retragă de pe piață, a constatat că nu mai au ce, fiind total epuizat.

Rebreniana lui Niculae Gheran, în cele două volume, este încărcată cu multe alte date, amintiri, detalieri, convorbiri cu editorul lui Rebreanu, corespondențe privindu-l pe Rebreanu, greu de cuprins într-o cronică.

Niculae Gheran scrie despre Rebreanu, dar și despre sine, despre bucuriile, dezamăgirile, împlinirile și neîmplinirile unei vieți oferite cu generozitate unui scriitor și operei sale. În cele două volume îl descoperim pe Rebreanu cu opera sa, cu viața sa. Îl descoperim și pe criticul și istoricul literar, pe neegalatul editor și, totodată, descoperim viața literară a unei perioade de peste cincizeci de ani. Descoperim regretul lui Niculae Gheran că n-a reușit să-și vadă cele 23 de volume într-o nouă serie, la care a început să lucreze cu aportul unui colectiv instruit, reușind să publice și un corpus de documente, din care au apărut două volume de corespondență. Regretul că n-a reușit să publice bibliografia lui Rebreanu.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.