top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Undeva, pe malul Hronului (Gheorghe Pârja), nr. 10(173), octombrie 2017
Undeva, pe malul Hronului (Gheorghe Pârja), nr. 10(173), octombrie 2017 Print
Oct 30, 2017 at 11:00 PM

Gheorghe PÂRJA

UNDEVA, PE MALUL HRONULUI

 

          Daniela Sitar-Tăut, prin cartea sa Receptarea culturii române în Slovacia după 1989 (Risoprint, Cluj-Napoca, 2015), mi-a stârnit mai multe întrebări, care aparent nu ar avea legătură directă cu acest volum. Așa m-am întrebat: Ce știu despre Slovacia? Făcând o incursiune în propriul meu timp trecut, mi-am dat seama că pot exclama fără emoție: Et in Slovacia ego! Nefiind un mare călător, mi-a fost dat să ajung în Slovakia (pe când era Cehoslovacia), făcând scurte popasuri la Bratislava, Zvolen, Banska Bystrica, Lucenec, Brezno ori Komarno. Am stat mai mult pe malul Hronului. Poate chiar în locul în care, în 172, împăratul Marc Aureliu își scria primele capitole din celebra lucrare Discursuri despre sine însuși, unde relatează fapte și date despre aceste locuri. Mi-a rămas întipărit în memorie cotul Hronului, unde am avut răgazul să scriu câteva poeme despre o țară departe, despre cruci fără semnătură, unde am lăsat un semn de cuvânt pentru cei ce nu mai sunt. Adică ostașii români din cimitirul de la Zvolen, unde este și poetul Ion Șiugariu (Soreanu) din Băița Băii Mari. Apoi mi-am adus aminte, după 1989, de întâlnirea cu prozatorul Milan Resutik la Sighetu Marmației și la Desești, pe atunci ambasador al Republicii Slovacia în România. A venit în Maramureș datorită prieteniei cu Laurențiu Ulici. Într-un dialog cu Milan Resutik cred că am aflat primele informații mai organizate despre relația dintre cultura română și cea slovacă. Am privit apoi spre Slovacia din satul Mircea din Ucraina (șase kilometri de graniță), unde am întâlnit volohii, români uitați, acum pierduți în marea slavă, având ramificații până în Slovacia. Așa mi-am dat seama că pot fi mai aproape de cartea Danielei Sitar-Tăut.

          Cercetarea autoarei se situează într-o fericită completare a volumului doamnei Libuša Vajdova, Receptarea literaturii române în Slovacia între anii 1890 și 1990, apărut la Bratislava, sub egida Academiei Slovace de Științe, o lucrare de pionierat, fiind primul studiu sintetic care valorifică receptarea oamenilor de cultură români, vreme de un veac, în acest areal geografic. Cartea a fost salutată de Institutul Cultural Român cu o distincție care atestă statutul de veritabil ambasador cultural al României în Slovacia. Deși abordează relațiile culturale dintre cele două țări pe durata unui veac, exegeta identifică germenii lor în urmă cu cinci veacuri. Capitolul Portrete de româniști se deschide tocmai cu monografia doamnei Vajdova, care „constituie atât un eficient curs universitar, cât și o istorie a mentalităților estice, respectiv central-europene”. Aflăm că, în decursul unui secol, au fost perioade benefice, dar și oscilante de receptare a scriitorilor români în Slovacia. De la trecerea aproape neobservată a lui Ion Creangă, „din pricina faptului că publicul nu a fost pregătit asupra tematicii marelui povestitor român, la recuperarea pe scară largă a lui Mircea Eliade, fie ca istoric al religiilor, fie ca prozator. Daniela Sitar-Tăut apreciază că fenomenul receptării este unul vast, „deseori contaminat de fapte extraliterare sau geopolitice, care conduc înspre o adaptare a scriitorilor români doar în anumite medii slovace”. Jana Páleníkova este o românistă preocupată de cultura și civilizația română, cu predilecție de perioada interbelică și de problematica exilului. Este un traducător cu un portofoliu remarcabil. Recentul studiu Romanul românesc interbelic (Teorie și realitate), apărut la Editura Universității Comenius (2011), este o premieră în peisajul comentatorilor, al criticii slovace. Se apreciază că, deși există studii parțiale despre această perioadă fastă pentru cultura română, autoarea a turnat într-o formă monografică închegată relațiile dintre cele două culturi. Nu se limitează la înșiruirea de opere și de autori, ci pătrunde în mecanismul geopolitic, cultural și social al României din perioada dintre cele două războaie mondiale. Apoi face referiri la amplasarea culturii române între Orient și Occident, făcând și un istoric al țării în raport cu popoarele vecine. Deși a fost o perioadă frământată politic, cultura română – apreciază comentatoarea – a dat nume de rezonanță mondială: Enescu, Brâncuși. Din galeria scriitorilor români traduși în Slovacia, un loc privilegiat îl deține Liviu Rebreanu, care a beneficiat de o receptare pe măsura operei. Daniela Sitar-Tăut apreciază monografia cercetătoarei slovace, care nu este un simplu inventar diacronic al speciei, ci și un promontoriu estetic polemic. Tocmai pentru a stimula interesul pentru literatura română în general.

          Un alt autor slovac comentat de Daniela Sitar-Tăut este Peter Kopecký, cu al său studiu Din mozaicul relațiilor româno-slovace în secolul al 20-lea. Cu un palmares științific de excepție, Peter Kopecký este o personalitate complexă în această parte de Europă, recunoscut ca diplomat, istoric și lingvist. Aceste însușiri și-au pus amprenta pe structura monografiei. Cercetătorul a avut șansa de a se apropia de documente și arhive mai puțin cercetate. Trăind câțiva ani în România, a putut cunoaște evenimentele la ele acasă. Discută comparativ dezintregrarea regimului comunist în Cehoslovacia și România, care au avut mecanisme de desfășurare complet diferite. Experiența lui politico-diplomatică îl situează într-o postură mai aproape de realitate. În acest sens, critică o emisiune a televiziunii slovace de stat dedicată evenimentelor din România din 89, denunțând-o ca incompetentă și superficială.

          Dinamica volumului este sporită de al doilea capitol prin utilizarea interviului, gen care se pretează la mărturisiri și comentarii directe. În acest gen publicistic, Daniela Sitar-Tăut a excelat în ultima perioadă. Deși protagoniștii sunt aceiași, receptarea culturii române în Slovacia se desfășoară pe arii mai întinse și relaxate. Aflăm mai direct și convingător despre întâmplări culturale care au abordat această temă. La Universitatea Comenius, doamna Vajdová a susținut o comunicare despre Exilul literar românesc, înainte și după 1989. Așa am reținut aprecierea că „tocmai exilul a dat posibilitatea românilor să dovedească în ce măsură sunt capabili să realizeze valorile apreciate mondial, trecând peste granițele națiunilor”. Pentru a arăta cititorului slovac și cealaltă parte a României, „fascinantă și necunoscută”, a întocmit antologia nuvelei românești din secolul XX, sub titlul Pierduți în Balcania. Titlul puțin schimbat al unei nuvele a lui Fănuș Neagu nu este folosit în chip peiorativ, ci dimpotrivă, „Balcania era o țară mitică, ireală, de imaginar, fantezie și de împletirea ruralului cu naturalul, cu istoricul interpretabil, unde mai putem simți reziduurile basmelor”. De altfel, doamna Libusa a petrecut o vreme aproape de familia lui Fănuș, care a învățat-o să cunoască România prin alte spații ale culturii române. Rând pe rând, își definește afinitățile cu autorii români, de la Arghezi la Blaga, de la Rebreanu la Cărtărescu. Ne lămurește că imaginea literaturii române în Slovacia este construită nu numai din traduceri în limba slovacă, dar și din cele în limba cehă.

          M-am bucurat să citesc despre anii 70, despre rolul situației politice în Europa Centrală. Orientarea receptării literaturii române în Slovacia s-a îndreptat spre opere simbolice ale literaturii de atunci. Cum au fost Prins de Petru Popescu și Păsările lui Alexandru Ivasiuc, care au avut mult de spus în cultura slovacă de atunci. Doamna Vajdová are un palmares impresionant al autorilor români traduși în slovacă. Menționează că s-au schimbat și literatura, și modurile de receptare. Astăzi, în Slovacia prezintă interes ridicat teatrul românesc contemporan, filmul românesc considerat „nu excelent, ci excepțional”. Doamna Vajdová se mândrește cu școala la care a învățat sistemul de valori și unde a învățat meserie.

          Un alt dialog lămuritor pentru titlul acestei lucrări este cel cu Jana Páleniková, coordonatoarea Catedrei de Românistică a Universității Comenius. După ce face profilul omului de la catedră, ne aduce în atenție înființarea unor asociații care să aibă în atenție tocmai legăturile culturale dintre cele două țări. Am aflat că în octombrie 2002 a fost înființată Societatea Culturală Slovaco-Română, primul președinte fiind Milan Resutik, fostul ambasador slovac în România, cel care a venit la Sighetu Marmației și la Desești. Într-un alt interviu, doamna Jana afirmă că „despre literatura română de azi nu se știe aproape nimic”. Apoi prefigurează moduri în care se poate depăși acest impas. Are în vedere să-i traducă pe Sorin Titel, Ștefan Agopian și Mircea Cărtărescu.

În dialogul cu Peter Kopecký ni se arată un adevăr cu care ne vom lupta mult și bine: „Suntem înfricoșați sau complexați de așa-zisele țări mari”. Se referă atât la cultură, cât și la politică. Fiind un bun cunoscător al realităților românești, face comparație cu situația din țara sa: „La noi, justiția e mai slabă decât în România”. Este un diplomat slovac, care a vizitat și Maramureșul, pe care l-a sintetizat astfel: „Cu oameni harnici, o natură splendidă, care trebuie folosită în interesul celor care trăiesc în ea”. Am mai reținut spusa domnului Peter: „Îmi câștig pâinea mai degrabă cu limba română decât cu franceza. Cred că o vorbesc și o scriu cel mai bine din toate limbile pe care le știu. Laudă limbii române! rămâne să o scriu în memoriile mele”.

Ultima parte a volumului, Et in Slovakia ego, adună impresii de la evenimente culturale care au avut loc în diferite locuri din Slovacia, la care Daniela Sitar-Tăut a luat parte.

Cum aprecia și Carmen Dărăbuș în prefața cărții, perioada petrecută de Daniela Sitar-Tăut la Universitatea Comenius din Bratislava, cu cea mai veche facultate de litere din Slovacia, a fost extrem de fertilă. Acest volum este un argument al preocupărilor serioase pentru a ne prezenta româniști de
prestigiu care, într-o Europă suficient de agitată, ne inspiră povara frumoasă a cunoașterii culturii române în Slovacia. De altfel, Daniela Sitar-Tăut este invitată la manifestări de prestigiu pentru a continua cercetarea în acest sens. La sfârșitul lunii septembrie a participat cu o comunicare la Conferința Științifică Internațională „Dialogul lumilor romanice în contextul Europei Centrale și de Est”, care a avut loc la Bratislava.

Cartea despre care am scris mi-a deschis două ferestre. Una spre trecut, unde mi-am revăzut urmele prin Slovacia, și una spre viitor, pentru a cunoaște literatura slovacă. Daniela Sitar-Tăut ne-a dăruit un ghid prețios. Apoi mi-am amintit de Milan Resutik ori de Libuša Valentova, care mi-au vorbit de literatura slovacă chiar în curtea casei mele părintești. După lectura cărții, mi i-am făcut prieteni pe Libuša Vajdova, Jana Páleníkova, Peter Kopecky, cu care mă închipui undeva, pe malul Hronului, pentru un recital al sufletelor. Pot veni și Marc Aureliu și Vladimir Holan ori Milan Rufus. Da, undeva, pe malul Hronului, am scris poemele apei. Vedeți la câte te îndeamnă o carte bine alcătuită, cum este cea de față?

 

 

 

pagina 1 nov dec 2017.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.