top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow Publius Ovidius Naso... (Grigorie M. Croitoru), nr. 10(173), octombrie 2017
Publius Ovidius Naso... (Grigorie M. Croitoru), nr. 10(173), octombrie 2017 Print
Oct 30, 2017 at 11:00 PM

Grigorie M. CROITORU

PUBLIUS OVIDIUS NASO,

CÂNTĂREȚUL IUBIRILOR GINGAȘE

 

Anul acesta, 2017, se împlinesc 2000 de ani de la moartea celui mai mare poet elegiac latin și singurul care poate sta alături de Virgilius și Horatius. Acesta este Ovidius Publius Naso.

Am aflat că în orașul de la țărmul Mării Negre, Constanța, au început preparativele pentru a celebra solemn amintirea acestei personalități antice, pe care vitregia sorții a legat-o pentru eternitate de Tomis, orașul de pe țărmul Pontului Euxin.

Aflând vestea, mi-am adus aminte că, în anul 1968, când am fost prima dată la Mare, draga mea nevastă m-a prins de braț, când ne plimbam pe străzile orașului Constanța, și mi-a zis: „Ne abatem puțin din cale și te duc într-un loc să-ți arăt ceva, ce, sunt sigură, te va impresiona”. Am fost de acord, m-am lăsat în voia ei și m-a dus la statuia lui Ovidiu, executată în anul 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari, aflată în Piața Ovidiu din așa-numitul centru istoric al Constanței. Impresionantă lucrătură, parcă nu-ți venea să-ți dezlipești privirile de la ea. De pe piatra funerară am citit următorul text, până când l-am memorat și l-am purtat în memorie prin ani: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,/O, tu, ce treci pe-aici, dac-ai iubit vreodată,/Te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin” (traducerea liberă a lui Theodor Naum). Se zice că textul celebrului epitaf a fost compus de însuși Ovidiu, care își vedea, cu fiecare zi ce trecea, năruite nădejdile de a se mai întoarce la Roma, și transmis soției sale printr-o scrisoare, de la Tomis. 

La 2000 de ani de la moartea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul Pontului Euxin, se cuvine să spunem câteva vorbe despre acest „cântăreț al iubirilor gingașe” și să vărsăm, după obiceiul românilor, o picătură de vin, urmată, dacă se poate, și de o lacrimă.

S-a născut la Sulmona (Sulimona de astăzi), oraș situat în Italia de Mijloc, în anul 43 î.Hr., și a murit în anul 17 d.Hr. la Tomis. Provenea dintr-o familie veche de cavaleri, a făcut studii juridice, a practicat avocatura și a ocupat funcții în administrația imperiului. Ulterior, s-a dedicat poeziei, devenind cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma, după moartea lui Horațiu (8 î.Hr.). Printre protectorii lui s-a numărat însuși împăratul August. Același împărat, din cauza unor intrigi, îl va exila la Tomis, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Motivele reale ale exilului n-au putut fi elucidate nici până astăzi, rămânând învăluite în mister. Cercetătorii vorbesc însă despre o poezie, Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale ale împăratului sau se referă la faptul că Ovidiu „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”, adică ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata împăratului. Ca urmare, în timp ce se afla pe insula Elba, în toamna anului 8 d.Hr., Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu. În ciuda numeroaselor încercări, prin scrisori, de a obține grațierea, toate au rămas fără succes. 

Aflarea cauzelor exilului n-a fost posibilă din lipsa mărturiilor contemporane. Niciun document al vremii nu pomenește nimic. Nici istoricii din perioada următoare, Tacit și Suetoniu, nu transmit vreo știre. Singurul izvor din care cercetătorii au încercat să extragă cauzele au fost scrisorile trimise de Ovidiu de la Tomis, Tristele și Ponticele. Dar, este evident că însuși Ovidiu încearcă să ascundă adevărul. Poate că știa ceva interzis și chiar Augustus să-i fi impus, în cursul întrevederii cu poetul, să păstreze cea mai mare taină asupra vinii lui.

Într-o scrisoare (Cartea a II-a a Tristelor), Ovidiu pomenește, în treacăt, motivele care l-au trimis la Tomis, menționând „carmen et error”, o poezie și o greșeală: „Pe mine poezia și-o oarbă rătăcire/Pierdutu-m-a; pe-a doua n-o pot destăinui…”. Însă nici această mărturisire a poetului nu lămurește misterul.

Ca poet, Ovidiu a lăsat posterității cea mai amplă și mai variată operă poetică din antichitatea greco-romană. Opera sa poetică se desfășoară în trei etape distincte. Prima etapă cuprinde poeme de iubire, scrise înainte de exil. AmoresAmoruri, prima sa culegere, este povestea unei iubiri, imaginare mai degrabă, surprinse cu o rară finețe și virtuozitate în toate ipostazele. HeroidesEroine sau Scrisori ale unor eroine - 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personaje feminine mitice (Ariadna, Didona, Medeea etc.) adresate bărbaților iubiți (Theseu, Enea, Jason etc.). Ars amandiArta iubirii este un poem erotico-didactic în trei cărți (două adresate bărbaților și una femeilor), cuprinzând indicații asupra felului de a-și căuta o iubită, de a-i câștiga dragostea și de a i-o păstra. Arta iubirii este un document important cu privire la moravurile aristocrației și ale îmbogățiților timpului. Heroidele - o serie de scrisori imaginare scrise de femei celebre ale trecutului legendar iubiților lor.

Celei de-a doua etape de creație îi aparțin poemele mitologice. Dintre acestea amintim Fastele, un calendar versificat al sărbătorilor romane, începând cu prima lună a anului și oprindu-se după luna a șasea (ianuarie-iunie), un fel de cataloage ale evenimentelor istorice mari, ale ceremoniilor religioase, ale tradițiilor și ale obiceiurilor romane. Nenumărate pasaje sunt de cea mai autentică poezie.

Capodopera lui Ovidiu este poemul de dimensiunile Iliadei, intitulat Metamorfozele, 15 cărți în hexametri cuprinzând circa 250 de legende, începând cu creația lumii și continuând cu preschimbări legendare de oameni în alte făpturi, în plante, flori, arbori, stânci, constelații etc. Metamorfozele este singura operă a antichității, transmisă posterității, care cuprinde un număr atât de mare de legende. Datorită Metamorfozelor, Ovidiu este – alături de Homer – scriitorul antic care a exercitat cea mai mare influență asupra creațiilor culturale timp de două milenii.

A treia etapă a creației marelui exilat o constituie elegiile sale din timpul exilului la Tomis. Primele poartă titlul de Triste (Cântecele tristeții), celelalte - Pontice (Epistole de pe țărmul Pontului Euxin). Elegiile conțin o mare varietate de accente, exprimate printr-un ton sincer: durere, nostalgie, revoltă, mânie, melancolie, recunoștință, pasiune în iubire mărturisită soției sale rămase la Roma. Iată câteva versuri din Triste: „Eu zac aicea, lânced, la marginile lumii,/Și-n mintea mea răsare tot ceea ce-am pierdut./O, toate-mi vin în minte… Dar tu le-alungi pe toate,/ Tu, dulcea jumătate a sufletului meu!/Cu tine stau de vorbă și glasul meu te cheamă,/Nu-i zi și nu e noapte cu tine să nu fiu” (Tristia, III, 3).

Elegiile exilului au și o excepțională valoare documentară pentru cunoașterea trecutului țării noastre. A cântat locurile și oamenii acestei regiuni geto-scite și ne transmite informații prețioase, motiv pentru care Ovidiu a avut și va avea întotdeauna cea mai aleasă cinstire din partea noastră. Și acțiunea în curs de pregătire vine să confirme acest adevăr.   

Alte câteva versuri din  Triste vorbesc despre populația în mijlocul căreia trebuie să-și ducă viața poetul: „Eşti curios să ştii ce populaţie se află în ţinutul tomitan/şi ce obiceiuri au oamenii printre care locuiesc?/Deşi în acest loc sunt amestecaţi greci şi geţi,/ ţărmul ţine mai mult de geţii nedomoliţi./Sarmaţii şi geţii sunt mai numeroşi./Îi vezi călări, venind şi ducându-se prin mijlocul drumurilor./Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc/şi săgeţi îngălbenite de veninul viperei./Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte./Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată./Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul,/pe care îl are legat la şold orice barbar” (Tristia, V, 7, 9 – 20).

 

Acțiunea ce urmează a se organiza în acest an în semn de cinstire a memoriei celui care a trecut în neființă cu două mii de ani în urmă pe pământul nostru îmi dă curajul să numesc anul 2017 ANUL OVIDIU! Chiar dacă autoritățile nu pomenesc nimic încă. Ele fac ceea ce știu cel mai bine: se ceartă!


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.