top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Parodii (Lucian Perța), nr. 10(173), octombrie 2017
Parodii (Lucian Perța), nr. 10(173), octombrie 2017 Print
Oct 30, 2017 at 11:00 PM

Lucian PERȚA

 PARODII

 

Ilie T. ZEGREA

 

Lecția de caligrafie

 

Oho,

Cum îmi mai lunecau pe hârtie în tinerețe

Literele, toate bine rotunjite din penițe…

Cum fiecare cuvânt era oglindă retrovizoare

Către un constructivism clasicizant, râvnitor de onoare.

 

Vântul și ploaia, troienele chiar au încercat

Să mă oprească din drumul pe care am apucat.

La marginea nopții, de multe ori de îngeri condus,

Am spus totdeauna răspicat tot ce aveam de spus.

 

101 poeme am strâns și în lume

Le-am dăruit celor ce-au știut anume

Cum prin istorii statui de cuvinte să facă

Și chiar de probleme de viață și moarte-ar fi fost, să nu tacă!

 

Dar nu am atins perfecțiunea în formă, se pare,

Că poate, pentru formă rotundă, ce-am scris n-a avut căutare.

Am constatat și constat zi de zi tot mai îngândurat

Că sub forma rotundă multe cuvinte s-au plafonat.

 

De aceea recomand celor ce mai fac de acum caligrafie,

Să nu mai rotunjească literele când le scriu pe hârtie,

Ci, dacă vor să răzbească în lume, să fie-mplinite,

Să le facă odată, pentru Dumnezeu, mai ascuțite!

 

 

Iarba verde de acasă

 

Când ornicul amintirii bate ceasul frumos

Gândul mă poartă spre Sinăuții de Jos

 

Spre satul copilăriei mele devastate

De amintiri, numai bune de pus într-o carte

 

Inima-mi bate și-acum, rușinată, spre vară,

Când e un timp al ierbii mereu, acolo, la țară.

 

Acolo, în iunie, ieșea tot omul din casă,

Cu demnitate pregătit pentru prima coasă.

 

Eu, cu fața lipită de geam, îi priveam

Cum tăiau iarba, nemiloși, și plângeam.

 

Nu încercam să-i opresc, știam că-i inutil,

Cine ar fi ascultat ruga mea de copil…

 

Anii au trecut și, întors astă vară în sat,

Iar timpul ierbii am prins, dar, ciudat,

 

N-am mai auzit bătându-se coasa și-am întrebat,

Cu respirația-ntreruptă de emoție, ce s-a-ntâmplat…

 

Ne-a fost milă de iarbă, mi s-a spus, coasa o doare,

Așa că tot omul cosește azi cu motocositoare!

 

***

 

De multe ori, prin veacuri, poeții fost-au aceia

Ce marginile nopții rațiunii-au luminat,

Scoțând parcă din mâneci de îngeri triști ideea

Numai de ei găsită, ce lumea a salvat.

 

 Visezi și tu acuma, poete, la salvare?

Ai cumva o idee ce face-te-ar statuie?

Hai, lasă-te de vise, știm noi ce ești în stare,

E clar că izbăvire prin tot ce scrii tu nu e.

 

 Cum? Mai invoci trecutul, te crezi un fel de Noe

Ce poate să salveze prin poezii prezentul?

A, deja ești obraznic, așa că dați-mi voie,

Aduceți ghilotina, decapitați Poetul!

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.