top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Romanul românesc în viziunea lui Gheorghe Glodeanu (Săluc Horvat),nr.11-12(174-175),nov-dec 2017
Romanul românesc în viziunea lui Gheorghe Glodeanu (Săluc Horvat),nr.11-12(174-175),nov-dec 2017 Print
Dec 10, 2017 at 11:00 PM

Săluc HORVAT

ROMANUL ROMÂNESC

ÎN VIZIUNEA LUI GHEORGHE GLODEANU

 

          Ampla biografie de referință asupra romanului românesc, numeroasele încercări de a defini romanul ca gen și, mai ales, evoluția lui în cadrul istoriei literare românești demonstrează interesul deosebit al criticii literare în abordarea acestei teme. Cercetările și opiniile formulate de cunoscutul critic și istoric literar Gheorghe Glodeanu se impun, cu siguranță, atât prin cuprinderea evoluției în timp a romanului, cât și prin raportarea lui la romanul european. Am putea spune că tema romanului românesc l-a urmărit sistematic și constant, dovadă fiind numeroasele volume publicate: Poetica romanului românesc interbelic (1998) – una dintre cele mai documentate sinteze despre romanul contemporan, Dimensiuni ale romanului contemporan (1998), Incursiuni în literatura diasporei și a disidenței (1999), Măștile lui Proteu. Ipoteze și configurații (2005), Fascinația ficțiunii. Incursiuni în literatura interbelică și contemporană (2006), Romanul. Aventura spirituală a unei forme literare proteice (2012), Orientări în proza fantastică românească (2017). La acestea se adaugă câteva sinteze pe anumite teme: Narcis și oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim în literatura română (2012), Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română (2017) și câteva monografii de autori: M. Eminescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Max Blecher etc.

          Cu excepția volumului Poetica romanului românesc interbelic. O posibilă tipologie a romanului, în care Gheorghe Glodeanu abordează romanul în funcție de evoluția sa, celelalte abordări se opresc la teme sau la perioade distincte.

          Dintre temele predilecte se află proza fantastică, temă cu care, de fapt, a și debutat editorial. E vorba despre volumul Fantasticul în proza lui Mircea Eliade (1993), urmat de o ediție nouă, Mircea Eliade. Poetica fantasticului și morfologia romanului existențial (1996). Tema va fi întregită prin masivul volum Orientări în proza fantastică românească (2014). De data aceasta, Gheorghe Glodeanu parcurge întreaga istorie a literaturii, glosând pe marginea celor mai diferiți autori și a cărților care se înscriu în tematica respectivă, descoperind, după cum singur mărturisește, treizeci și doi de autori, începând cu întemeietorii genului: Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Alexandru Macedonski și ajungând la contemporani.

          După un amplu și bine motivat capitol referitor la conceptul de literatură fantastică, criticul analizează pe rând autorii și operele care se înscriu în acest gen. Între primii menționați sunt clasicii: Eminescu, Caragiale și Macedonski. În opinia lui Gheorghe Glodeanu, găsită de altfel și la alți critici, Sărmanul Dionis este „nu doar capodopera lui Eminescu, dar și cea mai completă creație fantastică din întreaga noastră literatură”. De interes pentru acest gen de literatură sunt și alte proze ale lui Eminescu: Geniu pustiu, Aventurile Faraonului Tlá, Cezara etc.

          Perioada interbelică va înregistra realizări notabile aparținând genului fantastic. Criticul citează mai  multe nume, între care: Adrian Maniu, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Mateiu Caragiale, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Pavel Dan, Max Blecher ș.a., iar dintre cei contemporani pe D. R. Popescu, Octavian Paler, Ion Groșan, Mircea Cărtărescu ș.a.

          Între sintezele lui Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic. O posibilă tipologie a romanului (1998) se remarcă în mod deosebit prin incursiunea pe care o face, prin trimiterile la istoria romanului românesc în general. Perioada interbelică este considerată una dintre cele mai fertile în planul creației literare. În acest interval s-a format o întreagă constelație de nume ilustre, acoperind toate tipurile de creație: Arghezi, Blaga – în poezie; Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu – în proză; E. Lovinescu, G. Călinescu, Mihail Dragomirescu, Șerban Cioculescu ș.a. – în critica literară. Este perioada maturității romanului românesc și a europenizării lui.

          Pornind de la mutațiile multiple pe care le-a parcurs romanul românesc în evoluția sa, de la Istoria hieroglifică a lui Dimitrie Cantemir la Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, la Mara lui Ioan Slavici, la Viața la țară și Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu, romanul românesc a fost mereu pus sub umbra celorlalte genuri literare, proza scurtă fiind aceea care deținea supremația. Abia de la apariția romanului Ion al lui Liviu Rebreanu, urmat la scurt timp de Pădurea spânzuraților, se poate vorbi de un roman pe deplin matur, apt să stea alături de cel european.

          În privința tiparului narativ, Gheorghe Glodeanu vorbește de două modele. Cel „narativ obiectiv” este determinat de relația specifică dintre scriitori și univers, reflectând lumea în întreaga ei complexitate, model ilustrat de romanele lui Liviu Rebreanu. Al doilea model este cel „narativ experimental”. De data aceasta, scriitorul nu se mai consideră un demiurg în lumea imaginară, ci își întoarce privirea dinspre lume spre propriul său interior.

          Un salt important în evoluția romanului românesc se produce în perioada de după al Doilea Război Mondial. Mai întâi prin scriitorii care s-au format în perioada anterioară, precum Lucian Blaga sau G. Călinescu, dar mai ales prin afirmarea unei generații care își va pune amprenta asupra romanului. Între aceștia se află Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuș Neagu, Nicolae Breban, Augustin Buzura etc.

          Perioada aceasta va fi mai pe larg prezentată în lucrarea Dimensiuni ale romanului contemporan (1998), în care revine asupra unor autori și a unor opere reprezentative ale literaturii actuale. Cercetarea începe cu Marin Preda și cu romanul Moromeții (volumul I), operă ce va deschide o nouă epocă în literatura română de după război, scriere considerată o amplă monografie a unei familii din Câmpia Dunării, confruntate cu noile mentalități generate de schimbările ce se prefigurează.

          Despre Eugen Barbu, una din figurile cele mai controversate ale literaturii române din anii totalitarismului, consideră că s-a impus ca un scriitor extrem de divers, dar și inegal ca valoare. În esență, spune criticul, romanele Groapa, Principele, Săptămâna nebunilor se înscriu între creațiile de certă valoare.

          În intenția de a urmări mai bine evoluția romanului românesc, criticul își grupează scriitorii pe generații. Începe cu generația 60, considerată descoperitoarea modernismului interbelic, în care sunt incluși scriitorii Fănuș Neagu (cu volumele Ninge în Bărăgan, Dincolo de nisipuri, Îngerul a strigat), Dumitru Radu Popescu (care, după mai multe volume de nuvele, vine cu romanul F, prin care lărgește conceptul tradițional de roman prin includerea în aceeași structură a trei narațiuni de diferite tipuri). De o analiză amplă se bucură Augustin Buzura, criticul afirmând că din romanele acestuia se desprinde profilul spiritual al unui scriitor militant, profund implicat în problemele timpului său, care își asumă prezentul cu maximă responsabilitate. Prin Absenții, primul roman al lui Augustin Buzura, devine „unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai prozei de analiză, analiză dublată de grija deosebită pentru structura epică”. Sunt pe larg analizate romanele Refugii, Fețele tăcerii, Orgolii.

          Între scriitorii generației 60 se numără Nicolae Breban, care, prin romanele Francisca, Animale bolnave, Îngerul de gips, Bunavestire, Don Juan, Drumul la zid, și-a câștigat un loc privilegiat în literatura română contemporană, prin demersul său de înnoire și de aprofundare a modalităților de expresie ale prozei de investigație psihologică. Din această generație mai sunt amintiți Alexandru Ivasiuc, Laurențiu Fulga, A. E. Baconsky, Octavian Paler, Ștefan Bănulescu, Constantin Țoiu.

          Într-un capitol al cărții, Gheorghe Glodeanu vorbește despre experimentul literar sau despre nevoia de sincronizare cu romanul european, făcând referire la
Dumitru Țepeneag, Sorin Titel,  George Bălăiță, Radu Petrescu,  Costache Olăreanu.

          Generația 80 sau postmodernistă se bucură și ea de atenția criticului, care face trimiteri la mai mulți prozatori, între aceștia fiind  notați Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Tudor Vlad, Horia Ursu etc.

          Demersul critic al lui Gheorghe Glodeanu se oprește la generația 90, cu referire la nume precum Marian Ilea, Adrian Oțoiu, Horia Gârbea ș.a.

          Dintr-o panoramă a romanului românesc contemporan nu putea lipsi literatura diasporei și a disidenței, căreia Gheorghe Glodeanu îi consacră un amplu studiu, publicat în 1999. Între scriitorii care se bucură de analiza exegetului sunt Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, dar și Vintilă Horia, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca ș.a.

 

          Însumate într-o structură unică, contribuțiile lui Gheorghe Glodeanu pot deveni o istorie a romanului românesc.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.