top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Constantin Gherghinoiu, nr. 11-12(174-175),nov-dec 2017
Versuri de Constantin Gherghinoiu, nr. 11-12(174-175),nov-dec 2017 Print
Dec 11, 2017 at 11:00 PM

Constantin GHERGHINOIU

 

1

 

după ce m-am lepădat a treia oară de tine,

am luat hotărâri istorice. am înfiinţat alte ierni,

alţi zei,

alte ceruri din care să cerni

alte idei

 

mai lungi, mai anapoda,

mai aproape de nu decât da,

 

mi-am smuls nervii, am ars şapte sute de neveste,

am străbătut pământuri, am şters de pe hărţi distanţe

şi verste,

 

mi-am luat trei sute de concubine,

o fi fost de rău? o fi fost de bine?

 

la vreme de bătrâneţe, femeile mi-au întors privirea

spre dumnezei fantomatici. slăbirea

 

puterilor mi-a adus închipuiri de departe.

să fie, te întreb, iubire? să fie doar moarte?

 

2

 

flăcări jucau peste arbori - comori din paradis.

ai deschis gura? ce-ai fi avut de zis?

 

taci. dincolo de frunze joacă flăcări. decad

constelaţii? sunt numai reflexii care vin din iad?

 

nu ai timp de răspunsuri. trece jalnic o faimă.

nici nu tresari. ai sădit în grădină doar spaimă.

 

vrei să guvernezi grădina prin spaime şi frică?

te uită: şarpele protestează şi se ridică:

 

unde se duce domnul nostru? unde?

în ce constelaţii depărtate? în ce lumi căscăunde?

 

taci. de bunăvoie ai pierdut orice răspunsuri?

neajunsuri

 

istorice te au în paza lor? răspunde, te rog!

Dumnezeu tace. în locul lui ar răspunde oarece inorog

 

3

 

viaţa îşi deschide răsurile în soare.

să fiu pe mare? să fi trecut de mare?

 

unde sunt? orizonturi sumbre descântă

cu gura larg închisă o nuntă.

 

o fi nunta mea, mă gândesc şi mă sperii.

mai aveam de cucerit mii de femei ca imperii.

 

mergem la nuntă, hotărăşte el, Dumnezeu.

mergem, răspund. voi fi mire? voi fi fariseu?

 

Dumnezeu se preface că nu aude. tace.

ptiu, drace,

 

exclam. am ales oare o nuntă care nu este?

sau şi Dumnezeu este doar o poveste?

 

4

 

fluturii au năvălit. parcă veneau armate

din lumi neştiute. veneau puhoaie şi descăpăţânate.

 

se aşezau pe crengi. am spus: ce urmăreşti?

de ce scuturi

confuzia sporită dintre frunze şi fluturi?

 

crengile păreau din altă lume. de unde să vină

amestecul de plante şi zburătoare? din grădină?

 

am îngropat acolo un vis al meu. un vis dintre lumi.

să încolţească astăzi? sau tu astăzi sugrumi

 

din faşă visul? întrebi răstit: unde te afli, Adame?

îţi răspund frunzele: doarme

înfăşurat în fluturi ca într-un pământ,

doarme pe umerii unui zburător şi

umblător și cuvânt

 

5

 

aici a curs, la vremuri, năpastă de apă.

stau cu picioarele-nfipte în pământ

şi ascult cum sapă

 

cineva sub tălpile mele mormânt.

vei coborî. în el vei semăna pe vodă vânt.

 

vei spune apăsat din ceruri de departe:

vin tocmai din Scytia Minor. nicio moarte

 

nu a stat cu mine de vorbă. nu m-a întrebat

despre pământ. nu m-a bătut granat.

 

stau în mormânturi, stau cu almandinul

roşu, al morţii. el îmi croieşte destinul

 

prin vaduri, prin vremuri curge năpastă de apă.

mă acoperă. mă mângâie. cald mă îngroapă

 

6

 

distinse domn, trebuie să-ţi spun: cineva a spart cerul,

a curs din el lumina raiului. a curs ploaie şi tot zodierul...

 

a curs din el lumina fiinţei mele de Adam uitat,

a curs o parte din tine. catapeteasma lumii s-a clătinat

 

şi a căzut în gol. ai văzut că sunt gol şi mă ascund

cu pietrele pe prund.

 

trebuie să-ţi mai spun, distinse domn, despre

drumurile care urcă neunde şi se frâng sub vespre,

 

sub înserări.

sunt drumuri rupte din sângele meu şi sunt existări

 

de dincolo de tot ce se vede.

distinse domn, îmi este poftă a te pierde

 

în fără de umbra sângelui şi în cruzimi scobite

sub stânca tăcere.

să ne pregătim şi de moarte, iar eu de înviere?

 

7

 

ce-o să se întâmple cu tine, Elohim?

de ce tremuri? vine raza de soare din înger.

în linişte să drămuim,

 

să te drămuim, Elohim, du-ne în patrie, du-te

în apele primare, neîncepute,

 

fă să înceapă cosmosul, ah, de la ele,

din fiecare picătură eleată să faci pământ de stele,

 

din mare să-l faci pe Dumnezeul părinţilor noştri,

din fiecare val să scoţi heruvimii şi monştrii,

 

apoi, inventează focul, Elohim, focul viu,

cuvântul cel sălbatic şi bidiviu.

 

călare pe cuvânt să trecem de vulcanii stinşi din pământ,

să strigi tunător peste flăcările moarte din noi:

Eu sunt cel ce sunt

 

8

 

în primul rând, vreau, distinse domn, să ştii şi despre mine

că sunt autorul timpului şi că mi-e bine,

 

că aş fi vrut să te bucur mai mult, că aş fi vrut uneori

să bat pe nicovală seninul de nori

 

să ai pe unde să calci când vei veni. nu mai ştiu nimic

despre tine. mai ai de gând să vii? la noi a răsărit grâul pitic,

 

s-au ivit, din trupul rocilor piroclastite, clarvăzătoare,

diavoli. şi vorbesc despre tine cu mari semne de întrebare.

 

cu eclipse de lună.

ce se mai întâmplă în cer? tot în malul de clisă îşi sapă

lăstunii cuib şi văgăună?

 

grădina ai păstrat-o curată? mai este tot cea de atunci?

îţi mai aduci aminte? îngrozitoare porunci

 

mi-ai strigat. îţi mai aduci aminte şarpele? eram gol

şi nu ţi-am răspuns. m-ai izgonit. mi-ai pus ban în mână,

obol

 

pentru trecerea în lumea de jos. în lumea unde sunt.

tu cum o mai duci? când mai treci pe la noi, pe pământ?

 

9

 

eram de faţă. lupta dintre înger Mihail şi balaur

era pe moarte şi pe viaţă şi bătea monedă de aur.

 

nu puteam să mă hotărăsc de-a cui parte

să fiu. de partea îngerului? să-i fiu moarte?

 

în cele de pe urmă a învins Mihail. întreb: eu ce fac?

mi-a răspuns: te arunc pe pământ, te fac om sau copac.

 

strălucea ca apusul îngerul biruitor. apoi, m-a azvârlit.

pe pământ. sub pământ. şi falit

 

sunt. când de partea adevărului adevărat, când de partea

unui adevăr învăluit, oarecare.

tu, distinse domn, unde deschizi cartea

şi oare

 

ai fost de partea balaurului? a îngerului?

nu te văd nici în cer, nici pe sub poalele sângerului

 

10

 

printr-o spărtură de cer îmi arunc ochii: te văd.

paradis

al somnambulilor e cerul. ce vis,

 

ce sens te ţine acolo, în cer? pe pământ, alături

am face lucruri mari, grădini peste grădini, edenuri...

tu să mături

 

totul. să iasă iarbă nouă de sub umbra fiinţei noastre,

să răsară planete sihastre...

 

prin spărtura cerului arunc o privire. înţeleg.

nimeni nu poate avea coşmarurile pe care el le vrea.

şi de la trunchiul de lemn al ochiului dezleg

toate privirile aruncate de mine în cer.

sunt ale altcuiva

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.