top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Viața de zi și viața de noapte ale Irinei Petraș, nr.11-12(174-175),nov-dec2017
Viața de zi și viața de noapte ale Irinei Petraș, nr.11-12(174-175),nov-dec2017 Print
Dec 11, 2017 at 11:00 PM

Gheorghe PÂRJA

VIAȚA DE ZI ȘI VIAȚA DE NOAPTE

ALE IRINEI PETRAȘ

 

          M-am întrebat cum poate începe un text despre Irina Petraș pentru a fi ocolit de dilema: E bine?, E rău?. Pentru a nu plăti vamă emoțiilor, am căutat un drum salvator. L-am găsit în preajma unui critic literar lustruit de vitregiile meseriei de cronicar. Este vorba despre Alex. Ștefănescu, despre care Cornel Regnea scria: „Nu intrați! Critic rău!”, în ipostaza de înțelegere complexă a omului, criticului, istoricului literar Irina Petraș. Mă regăsesc în această apreciere: „Irina Petraș este un critic literar complet. Comentează producția editorială curentă, scrie și despre clasici, pentru a oferi contemporanilor repere, întocmește lucrări de sinteză, face considerații asupra limbii române, participă la colocvii și lansări de cărți și mai conduce Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, nu ca o funcționară, ci ca un creator de viață literară, iar toate acestea le face cu talent și inspirație, dându-le celor din jur sentimentul plăcut că se află în raza unei conștiințe critice atotcuprinzătoare și atotpătrunzătoare, că scrisul lor nu este o invocație adresată nimănui”. Acest portret al Irinei Petraș, desenat în cuvinte de un exigent critic, ar părea suficient pentru a ne convinge că este vorba despre un spirit neliniștit, mereu cititor, mereu scriitor. Dar Irina Petraș mai are câteva taine.

Portretul ei, privit din unghiuri diferite, reflectă alte culori, care sporesc imaginea dincolo de rama evocată mai sus. M-am dus cu gândul la două sintagme ale lui Laurențiu Ulici, eul diurn și eul nocturn, pe care autorul le aplica mai des psihologiei poporului român. Dar aceste universuri erau argumentate și de ideile unor scriitori. Camil Petrescu, autor comentat în reluare de Irina Petraș, este amintit cu observația privind tendința noastră de a rata marile ocazii ce ni se oferă (eul diurn) ori viziunea lui Camus că trăind răul, ca oameni, suntem fericiți că rămânem cu memoria afectivă a binelui. Este fericirea din vis, fără adieri crepusculare (eul nocturn). Nu m-aș fi gândit să împart convențional viața critică a Irinei Petraș în viață de zi și viață de noapte, dacă nu ne-ar fi dăruit recent o carte cu titlu șiret: Viața mea de noapte. Fragmente onirice (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017), în care scrie în folosul convenției mele: „Oprit din goana de peste zi, visătorul nocturn are timp să exploreze alene și alte fețe ale vieții sale”. Viața de zi a Irinei Petraș este mănoasă și transparentă. Este clară ca lumina zilei. Autoarea a reușit o cercetare de substanță aplicată prozei lui Camil Petrescu, reluată din când în când pe o spirală superioară și într-o altă viziune analitică cu noi reflecții ale expresiei estetice. Ca metodă de lucru, ea preferă lectura comparatistă cu o solidă ancorare în teritoriul criticii literare. Stilul eseistic al operei, cu asociații imprevizibile, rod al lecturii abundente face textele ei prietenoase chiar pentru cei cu prejudecăți față de acest domeniu.

Prin volumul Un veac de nemurire, propune alungarea singurătății printr-o recitire în cheie actuală a clasicilor. Analiza operei eminesciene pornește de la „criteriul romantic înțeles ca deschidere”. Veronica Micle este prezentă în preocupările autoarei mai mult din motive biografice. În schimb, lui Ion Creangă îi acordă analize ample, ajungând până la asocierea cu arta de povestitor a lui Sadoveanu. Este autoarea mai multor dicționare-antologii despre literatura română contemporană. Pentru a-și întări portretul, Irina Petraș s-a făcut cunoscută prin teme mai puțin frecventate. Ca un paradox, în convenția mea, volumele Știința morții fac parte din eul diurn. Deoarece pledează în lumină despre asumarea totală a condiției de muritor. Omul lumii moderne, de care este preocupat criticul, poate accepta moartea ca pe o provocare și își pune în valoare tocmai timpul diurn sub semnul ei. Ca argument, au fost convocați în analiză scriitori români și străini de la Blaga la Bacovia, de la Thomas Mann la Rilke. În același reflex eseistic este scris și volumul Despre feminitate, moarte și alte eternități, adică un cuceritor spectacol de idei despre aceste subiecte sub specie eternă. Comentând scrierile Irinei Petraș, Marin Mincu scria că este „cel mai bărbat critic al nostru”. Exercițiul de a ne apropria propria moarte, de a o privi până la încredere în ochi, este un mod încurajator de a-i alunga vecinătatea prin creație. Tot din suita temelor mai puțin frecventate face parte și eseul Despre locuri și locuire, prin care suntem invitați în locurile favorite din literatura română și din cea universală. Aproape de ideea acestui eseu stă albumul Locuirea ca stil. Locuri ale memoriei culturale transilvane, cu fotografii ale unor case, încăperi, grădini de care se leagă viața unor oameni de cultură ai locului. Eseul Despre feminitatea limbii române, citit în cinstea acestui text, am aflat că a stârnit la apariție oarecare vâlvă, deoarece a pus pe gânduri autorii de gramatici ale limbii române. Iată ce spune Irina Petraș: „Limba română NU are neutru. Perpetuarea prin manuale și tradiție a informației că substantivele românești au trei genuri: masculin, feminin și neutru , nu numai că nu corespunde realității, ci și îndepărtează vorbitorul de un adevăr însemnat (în sensul că este semn și că poate deveni simptom) al limbii pe care o vorbește. Limba română este una dintre cele mai sexuale limbi ale lumii. Ea are NU neutru, adică ceva ce nu este nici masculin, nici feminin, ci ambigen, adică ceva care este când masculin la singular, când feminin la plural”. Demonstrația este însoțită de argumente, dar deocamdată afirmațiile autoarei tot întrebări nasc. Feminitatea limbii române – crede autoarea – este accentuată de prezența masivă a infinitivelor lungi. Poezia românească poate depune mărturie. O carte de referință din eul diurn al Irinei Petraș este Literatura română contemporană, o panoramă care cuprinde în ordinea alfabetică a numelor autorilor, comentarii și interpretări pe textele a peste cinci sute de scriitori români contemporani, acoperind ultima jumătate de secol din istoria literaturii române. A semnat peste treizeci de volume de critică, istorie și teorie literară, precum și alte treizeci de volume de traduceri de la Henry James, Marcel Moreau la Philip Roth ori Michel Lambert. De când conduce Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor (2005), a gândit și publicat 27 de antologii, culegeri de comentarii critice, în care se regăsesc scriitorii din Filială. Tocmai pentru a ne convinge de forța bunei vecinătăți, să-l privim cu simpatie pe scriitorul din carte, dar și cel de alături.

Revin la cartea recent apărută a Irinei Petraș, cu un titlu-capcană, șiret și derutant, Viața mea de noapte. Fragmente onirice, care m-a făcut să-i aplic creației autoarei dimensiunea eului nocturn. Și-a spus vieții de noapte in-speriența, deoarece se petrece înăuntru, o experiență aproape exclusiv mentală. Definește visul ca fiind „fenomen psihic individual”, care „nu poate fi înregistrat și, cel puțin deocamdată, nici reprodus în laborator”. El se petrece fără martori. Este o in-speriență strict individuală, o aventură singuratică. Camil Petrescu, cel mult analizat de autoare, sugera trăirea absolută a realității transcendentale: „Cu sufletul mărit/Căci am văzut idei”. Irina Petraș afirmă: „Visurile mele au fost mereu idei cărora le-am dat – cât mai curând și cât de bine am fost în stare – viață”. Eul diurn este într-o continuă lucrare a autoarei, iar noaptea intră în „slujba onirică”. „Sunt visătoare de noapte, nu una cu ochii deschiși”, declară autoarea, visul fiind pentru ea o misterioasă bogăție. Vede relația dintre viața de zi și viața de noapte ca un efort de a reconstitui un spațiu rotund cam în felul dealurilor dintr-o poezie a Anei Blandiana. Visul este un mister care fascinează. Sunt lucrători cu visele, tălmăcitori (Diogene îi condamna) ori autori care au visat cărți. Cum este Ștefan King, unul dintre cei mai prolifici autori contemporani, care a dormit într-un avion și a visat că un fan își răpește autorul și îl ia ostatec. Și a scris o carte. Interesul pentru vise, cu origini antice, a cunoscut intensități prin vreme, deoarece ele, visele, au fost puse în legătură cu realitatea. Apoi visul ca prevestire. De notorietate sunt poveștile care spun că Lincoln și-a visat propria moarte, iar Mendeleev ar fi conceput celebrul tabel în urma unui vis. Irina Petraș ne propune o aventură ludică între literatură, realitate și vis. Sunt invocați scriitori români, părinți ai onirismului, mai ales Dumitru Țepeneag, stâlpul grupului, care afirma că „literatura onirică nu e o literatură a delirului, nici a somnului, ci a deplinei lucidități”. Ba s-a mai spus că tentativa onirică românească a fost să-i împace pe Breton cu Valéry. În cartea Irinei Petraș își dau întâlnire autori preocupați de studierea viselor (Freud, Jung), dar și scriitori contemporani (Corin Braga), care au scris jurnale și romane din meditația insistentă asupra visului. Am surprins-o pe Irina Petraș când era de acord cu propriul gând: „Îmi dau seama că titlul Viața mea de noapte e chiar mai potrivit pe cât pare”. Comentariul asupra vieții de noapte, a viselor este sporit de savuroase trimiteri la opere literare care se reazemă pe țesătura onirică. Farmecul acestei cărți este tocmai întruparea viselor în cuvinte. O armonie seducătoare între întâmplările din vis și armura cuvintelor, care face statuie vieții de dincolo de noapte. Inventarul subiectelor visate este divers, acaparator prin imprevizibil. Textul visului are magia compoziției lirice. Pe multe dintre ale le-am citit ca poeme în proză. O carte care pune lectura și memoria viselor la dublă tracțiune. O scriere densă, împănată cu tâlcuri onirice, cu idei din vise și cu vise din idei. Dar și o carte a singurătății, deoarece fiecare visează singur. Greu te poți desprinde de miezul viselor Irinei. Cred în convenția propusă – eul diurn și eul nocturn – tocmai pentru a sublinia alternanța operei. Este o orchestră care cântă în surdină, s-a spus. Clădește edificii literare fără prea mult zgomot, dar a impus lumii literare de la noi eleganța, respectul și admirația. După fiecare carte a ei, critica a întors privirea. După carte, dar și după autoare. Deoarece Irina Petraș - am căzut de acord – e una dintre conștiințele critice ale acestui timp literar. Citesc pe blogul lui Vasile Gogea: „Buletinul pentru eternitate la împlinirea celui de-al 14 lea lustru de viață a Irinei”. Asta ar fi opera Irinei Petraș. Fie și textul meu în preajma acestui eveniment! Am încheiat această scriere spre seară. A doua zi, dimineața, aș fi vrut să vă spun și eu povestea unui vis. La răsărit de soare, credeam că nu am visat nimic. Abia spre seară, întâlnind o femeie frumoasă și deșteaptă, mi-am amintit ce am visat. Ea stătea pe malul unui râu care curgea spre izvoare. Doamna aceea de abur parcă mi-a spus: „Trăiește-ți viața conform gramaticii”, ceva din eul nocturn al poetului Ion Mureșan.

         

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.