top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii (Monica D. Cândea), nr.11-12(174-175),nov-dec 2017
Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii (Monica D. Cândea), nr.11-12(174-175),nov-dec 2017 Print
Dec 11, 2017 at 11:00 PM

Monica D. CÂNDEA

ANDREI MARGA,

ORDINEA VIITOARE A LUMII

 

Ultima carte a lui Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii, apărută în 2017 la Editura Niculescu, se înscrie într-o serie de titluri (care vizează același domeniu al relațiilor internaționale, analizate din perspectiva unui pragmatism reflexiv) începută cu peste un deceniu în urmă, dintre care amintim: Filosofia unificării europene (2006), Criza și după criză (2009), Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (2013), Ascensiunea globală a Chinei (2015).  Modul în care evoluează lumea în ansamblul ei astăzi, atât politic și economic, cât mai ales social și uman, este o temă de meditație profundă, căci realitatea este cu totul surprinzătoare și inedită, iar contrastele dintre diferitele zone ale globului, ca nivel de dezvoltare, sunt mai izbitoare ca niciodată.

Introducerea pe care o realizează autorul are rolul de a iniția receptorul în paradigma gândirii sale filosofico-politice, de a-i furniza acestuia reperele fundamentale de înțelegere, precum și sursele ideatice care îi susțin eșafodajul de opinii. Discursul scris are forța și penetranța cu care suntem obișnuiți din luările publice de cuvânt ale lui Andrei Marga, aceeași intenție de a pune ordine ideatică, de a elucida configurația actuală a raporturilor de forțe dintre puterile care guvernează lumea, dar și de a înțelege și justifica poziția, uneori slabă sau chiar dezavantajată, a unor popoare care nu au rol decizional, ci sunt mai degrabă pioni ai unui teatru de operațiuni în care sunt prinse la mijloc sau obligate să își ofere resursele și serviciile.

Cuprinsul cărții oferă o vedere sinoptică asupra conținutului, precum și asupra logicii interne de structurare a discursului, ca un fel de argumentare a unei teze inițiale. Chiar dacă nu propune soluții pentru o viitoare ordine a lumii, autorul radiografiază cu pertinență și cu luciditate prezentul, raportându-l la trecut și, implicit, bănuindu-i ecourile à venir. Cele cinci părți ale lucrării surprind ansamblul fenomenelor politice, economice și sociale definitorii pentru contemporaneitate, rolul pe care îl joacă în teatrul internațional statele care prin tradiție au ținut frâiele (precum SUA, Rusia, Germania, Franța, Marea Britanie), precum și recent lansata Chină, fără a evita să abordeze problema României în tot acest context, strâns legată, prin poziția sa geostrategică, atât de Europa de Vest, cât și de Est. Implicarea autorului în politica internă și externă a țării, precum și viziunea adaptată schimbărilor lumii în care trăim dau studiului o greutate suplimentară.

Epoca pe care o trăim își are începutul în 1989, odată cu căderea regimului comunist din Europa Centrală și Răsăriteană, și se cristalizează cu adevărat în preajma lui 2010, confirmând oarecum profețiile milenariste despre sfârșitul lumii. Un sfârșit al istoriei, despre care vorbește gândirea postmodernistă, sau mai bine zis un sfârșit al unei ordini a lumii și începutul alteia, în plină manifestare, s-a realizat cu siguranță, iar efectele ei le trăim fără echivoc, sub forma unei crize, mai mult sau mai puțin acute, în funcție de moment sau de nivelul existențial la care ne raportăm. Globalizarea comercială și democrația liberală nu au nivelat nivelul de trai, ci, din contră, au adâncit discrepanțele și crizele, au polarizat și mai radical clasele sociale, au condus la o proliferare a terorismului și a fenomenului migrațional. Autoritarismul și-a metamorfozat fizionomia, iar rolul statelor naționale suverane este reactualizat și repus în drepturi.

Politica mondială actuală este considerată de extracție kantiană, căci pleacă de la asumpția că națiunile ce alcătuiesc „comunitatea mondială” sunt egale în drepturi, dar evoluează potrivit propriilor interese, fapt din ce în ce mai mult pus în dificultate de complexitatea relațiilor concrete și a condiționărilor de diverse tipuri. „Societatea mondială” sau „satul planetar” (despre care vorbea Marshall McLuhan) presupune asumarea de către fiecare stat a propriei suveranități și a propriilor interese și afirmarea lor în rețeaua complexă de interacțiuni create prin globalizare.

În acest context, soluțiile adoptate de anumite state au devenit diverse, autorul identificând șase tipologii, reductibile la câte un slogan definitoriu. Una dintre cele mai extremiste abordări este a Coreei de Nord, care pare a spune: „Lăsați-ne în pace că știm noi mai bine ce ne trebuie”. SUA exemplifică preferința pentru abordarea de tip „Să aplicăm reglementările internaționale adoptate”. Rusia devine avocatul ideii de „asigurare a echilibrului supraputerilor”, dezagreabilă pentru statele mici. China promovează însă o atitudine pacifistă, reductibilă la maxima „Armonia este mai aducătoare de avantaje decât conflictul”. State precum Turcia, Polonia, Ungaria consideră că au dreptul să-și decidă singure soarta în ciuda contextului unificator mondial. Ultima abordare este cea căreia i se subsumează și România contemporană: „Să facem ce ne spun să facem cei mai puternici”, atitudine periculoasă, datorită pasivității și  submisiei oarbe față de interesele altora, care nu vor coincide niciodată cu ale tale.

Fiecare abordare are câte o fisură și provoacă dezechilibre, fie de ansamblu, fie la nivel local, căci niciuna dintre ele nu oferă soluția cu majusculă. O întoarcere la trecut este de neconceput, deoarece din perspectiva prezentului acesta se definește prin categorii negative precum: penurie, oprimare, dominație, frustrare. Pe de altă parte, prezentul însuși are neajunsurile lui: libertăți fără răspunderi, inegalitate socială augmentată, dezvoltare inegală, „democrație redusă la tehnici, religie de ritual, filosofie izolată, viziuni blocate” (p. 7), necesitând de aceea o permanentă evaluare critică. Atitudinea propusă de Andrei Marga este aceea a unei asumări de poziții bazate pe o justă informare asupra contextului, dar și pe conștientizarea efectelor.

Un gânditor de referință este, pentru Andrei Marga, Henry Kissinger, care, în 2014, în lucrarea World Order, sublinia amenințarea constantă a haosului în structura lumii actuale, provocat de forțe care scapă oricărei ordini (proliferarea armelor de distrugere în masă, criminalitatea, distrugerea mediului). Nevoia de reguli și principii este de aceea încă decisivă, modelul unei ordini a lumii putând fi considerat cel stabilit prin Pacea de la Westfalia în secolul al XVII-lea, rezumă sensibilitatea modernă și este concentrat pe „ceea ce este practic și ecumenic
(p. 9). Această ordine a lumii e concurentă cu cea a Chinei sau a Islamului, centrate pe ele însele într-un mod intensiv (China), respectiv extensiv (Islamul).

Lumea de după 2010, cea care face obiectul studiului de față, are o altă fizionomie decât cea de acum treizeci de ani, mai ales prin tipul inovativ de comunicare instantanee și prin politicile revoluționare, căci ea implică nu doar voința liderilor, ci și pe cea a cetățenilor. Ea trebuie deci să se consolideze pe un echilibru autentic între ordine (care înseamnă autoritate) și libertate. Epoca noastră, caracterizată printr-un neoliberalism de extracție anglo-saxonă, funcționează după un  nou model al corectitudinii politice, insuficiente și inacceptabile deoarece „nu mai lasă spațiu tematizării libertății politice” și „lasă nechestionată distribuirea puterii” (p. 12).

Criza exit-urilor, necesitatea reorganizării economice, revalorizarea resurselor naturale, discrepanțele sociale, diferențele de dezvoltare sunt probleme care trebuie soluționate pentru a ajunge la o nouă ordine a lumii, care să depășească efectele negative ale globalizării prin renașterea republicanismului democratic. Viitorul se naște în prezent, vrea să sublinieze autorul, iar tot ceea ce se întâmplă acum, precum și ceea ce se poate face, trebuie pus sub semnul unei bune cunoașteri a relațiilor internaționale din perspectivă istorică, politică, socială, economică sau culturală, care se poate ridica la rangul unei adevărate filosofii a societății mondiale de astăzi. După orice potop lumea este pregătită pentru o nouă ordine. Cea viitoare, spune autorul, are nevoie de o cultură reflexivă, care să meargă la fundamente, să dea la o parte iluziile, pentru a pune în valoare ceea ce este mai de preț – viața oamenilor.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.