top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Vitrina arrow Eminescu, mereu Eminescu (Săluc Horvat), nr.1(176),ianuarie 2018
Eminescu, mereu Eminescu (Săluc Horvat), nr.1(176),ianuarie 2018 Print
Ian 29, 2018 at 11:00 PM

Săluc HORVAT

EMINESCU, MEREU EMINESCU

 

          Titlul ales reprezintă sintagma sub semnul căreia cunoscutul critic și istoric literar Constantin Cubleșan a revenit mereu la Eminescu și la opera acestuia, urmărind cu interes și aplecare modul în care a fost receptat de critica eminescologică actuală.

          Pentru Constantin Cubleșan a scrie despre Eminescu a devenit nu doar o pasiune, ci și un crez, o datorie, aceea de scriitor chemat să vorbească cititorilor despre poet, despre modul în care trebuie să ne raportăm azi la cel care a pus în creația sa, pentru prima dată la noi, „profunzimea gândirii filosofice”. În acest sens, criticul mărturisește: „Am urmărit în ultimele două decenii aproape tot ce s-a scris notabil despre viața și opera lui Eminescu, căutând să atrag atenția asupra contribuției de noutate în domeniu”. Recunoaște, de asemenea, că nu s-a jenat să-i amendeze pe cei care atentează, cu „argumente de cele mai multe ori jalnice, la postamentul monumentului eminescian”.

          Cele unsprezece volume de Contribuții critice publicate de Constantin Cubleșan (cu referire la peste patru sute de autori și peste 550 de titluri de cărți) și alte lucrări de sinteză sunt dovada demersului său în a arăta ceea ce reprezintă fenomenul Eminescu în cultura română. Este argumentul de necontestat, care confirmă actualitatea operei eminesciene, contrar unor opinii care susțin că „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm” (cum ne propune H. R. Patapievici) sau care arată „necesitatea de a ne despărți de el” (cum opina Virgil Nemoianu) sau care consideră că Eminescu „a încetat să-i mai intereseze pe contemporanii noștri”, mitul Eminescu fiind „la fel de inoportun ca și Poetul Național” (cum susține Lucian Boia).

          Continuând seria comentariilor critice pe marginea aparițiilor de contribuții eminesciene, începute cu mulți ani în urmă, Constantin Cubleșan ne propune noul volum Eminescu în reflexii critice (Editura Scrisul românesc, 2017). Este o culegere de cronici și comentarii critice la cărțile recent apărute cu referire la Eminescu.

Textele sunt grupate în capitole: Biografia. Contribuții documentare; Opera. Coordonate ideatice; Interpretări didactice; Stilul și limba; Caleidoscop, sugerând varietatea temelor și multiplele modalități de interpretare a operei eminesciene.

Volumul se deschide cu un comentariu amplu cu referire la boala și la cauzele morții poetului, pornind de la lucrările colocviului cu tema Patografia lui Eminescu, adevăr și legendă, care a avut loc în 27 iunie 2014, lucrări adunate în volumul Maladiile lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor, coordonat de Eugen Simion.

Propunându-și „să elucideze odată pentru totdeauna chestiunea mult discutată în timp a bolilor lui Eminescu și, în consecință, a cauzelor morții acestuia”, elita corpului medical din România, împreună cu critici și istorici literari, istorici și alți specialiști, plecând de la o abordare multidisciplinară, a luat în calcul datele existente, dar și cele mai noi investigații medicale și istorico-sociale, fiecare specialist venind cu argumente demne de a fi luate în atenție.

Academicianul prof. dr. Irinel Popescu, de exemplu, exclude diagnosticul de sifilis, considerându-l nefondat. Nu elimină din cauzele bolii, ale îmbolnăvirii, pe cele ereditare, afirmând că, pe baza datelor existente, rezultă: „Eminescu a avut ereditate încărcată, care poate explica, în parte, boala psihică pe care a dezvoltat-o”.

În privința elucidării diagnosticului lui Eminescu, Irinel Popescu este de părere că, deși s-a ajuns la o concluzie (se pare definitivă), este o „iluzie” să se creadă că nu se vor mai construi și alte scenarii, alte ipoteze, afirmând că atâta vreme cât Eminescu va constitui subiect de studiu, starea sănătății lui nu va fi ocolită.

Vorbind despre numeroasele scenarii, care de care mai apocaliptice, precum cele legate de implicarea lui Titu Maiorescu care, din umbră, a complotat împotriva gazetarului, Irinel Popescu se alătură opiniilor lui Eugen Simion: „A-l asocia pe Titu Maiorescu în această conspirație, pe motive că era filogerman, este o grosolană absurditate și, mai mult decât atât, o injustiție morală. E greu de înțeles cum legiuitorul culturii române, creatorul criticii estetice, criticul care a impus pe Eminescu, Caragiale, Slavici și Creangă și a apărat ideea de adevăr și cultură apare acum ca un simbol al complicațiilor josnice, inspiratorul și protejatorul unei odioase crime intelectuale”.

De interes sunt și opiniile academicianului Ioan Aurel Pop, care aduce în discuție „contextul personal și socio-politic al anului 1883, care nu trebuiesc respinse din multiplele cauze care au determinat starea de sănătate a poetului, punându-se întrebarea dacă vorbim de boală sau de îmbolnăvire”.

Rechizitoriul bolii și al cauzei morții lui Eminescu desprins din lucrările acestui colocviu devine o pagină de istorie literară și medicală de un mare interes, inclusiv pentru conturarea personalității marelui poet.

Între comentariile lui Constantin Cubleșan incluse în culegerea sa, atrage atenția în mod deosebit cel consacrat cărții istoricului Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit, carte care a provocat o largă dezbatere și mai ales reacții vehemente din partea eminescologilor și nu numai. Preocupat de problema mitului și a imaginarului în evoluția umanității, Lucian Boia ajunge și la mitul Eminescu și la mitizarea lui. În argumetarea demersului său critic, Lucian Boia pornește de la consemnarea modului în care a fost receptat Eminescu, folosindu-se de ample citate și opinii, pozitive sau negative, aparținând unor personalități mai mult sau mai puțin cunoscute, alese pentru a-și motiva concluziile prin care să-și justifice planul său urmărit cu atenție de demolare a valorii operei eminesciene și a așa-zisului mit Eminescu. În opinia lui Lucian Boia, mitizarea lui Eminescu a început cu studiul lui Maiorescu, în care poetul este așezat imediat după bardul de la Mircești, consolidat prin publicarea de către critic a primului volum de poezie eminesciană, apoi prin publicarea postumelor, Eminescu devenind, în anii ʼ30, „expresia integrală a sufletului românesc”. Sunt anii mitologizării poetului, nu doar ca expresie a unei epoci sau a unei ideologii, ci a spiritului românesc dintotdeauna. Criticul mai susține că receptarea lui Eminescu ca o „personalitate mitologică” a fost folosită ca element emblematic pentru toate mișcările ideologice.

În privința locului pe care îl ocupă Eminescu în literatura română, Lucian Boia este de părere cu „indulgență” că „un loc oarecare nu i se poate nicidecum tăgădui”, dar el „nu concepe, nu admite, nu crede că e normal să fie considerat poet național”. În privința mitului Eminescu, în opinia sa, acesta nu este altceva decât un produs al fabricii de mituri conspiraționiste, specifice anului 1989.

Întreaga argumentație a lui Lucian Boia este dusă spre a demonstra că Eminescu era o personalitate puțin cunoscută. La treizeci de ani a început să fie cunoscut mai ales ca un polemist redutabil la ziarul „Timpul”. Dar cine-i citea poeziile?, se întreabă istoricul. Notorietatea o dobândește poetul abia după „nebunie”, când intră într-o galerie imaginară a secolului al XIX-lea cu figuri precum „geniul neînțeles”, „geniul nebun”, „poetul blestemat etc.

În legătură cu eliminarea lui Eminescu de la „Timpul”, cu implicarea lui în serviciile secrete ale Austro-Ungariei, pare o simplă poveste. „Eminescu nu era un personaj chiar atât de important încât să pună în alertă cancelariile Europei. Era ceva mai mult decât un necunoscut”. Eminescu continuă să fie un necunoscut pe plan universal și astăzi, susține istoricul. „Să nu ne amăgim – scrie Boia – cu numărul traducerilor și nici al contribuțiilor eminesciene datorate specialiștilor străini. Aceștia sunt mai cunoscuți în România decât în țara lor. (...) Eminescu nu e decât un autor de dicționar, enciclopediile pomenindu-l alături de diverși iluștri ai diverselor națiuni”. Mai afirmă că „astăzi, mitul acesta atâta vreme netulburat și masiv e pe cale de a se disloca”, în opinia sa, cauza fiind necesitatea de mitizare a lui Eminescu în cadrul unei culturi mici: „A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat într-o cultură mică, dornică de afirmare și de recunoaștere, dar încă nesigură pe mijloacele ei”.

Întrebându-se dacă mai e nevoie sau nu de Eminescu, istoricul spune: „Eminescu a fost un remarcabil poet, doar atât (...) Așa că mitul Eminescu e la fel de inoportun ca și poetul național”. Este regretabil ca un istoric român, un universitar să ajungă la concluzia că întreaga cultură a României este una „mică, dornică de afirmare și de recunoaștere”, iar Eminescu „doar un poet și atât”. Reiterând întrebarea pusă de distinsul eminescolog Constantin Cubleșan, zic și eu: „În numele cui vorbește acest istoric?”. Ar fi regretabil să aflăm că Lucian Boia vorbește în numele altora despre Eminescu.

Lecturile lui Constantin Cubleșan cuprind multe alte titluri și alți autori (Al. Zub – Eminescu – identitate națională; Mugur Voloș – Actualitatea sociologului; George Vulturescu – Eminescu și Complexul Ghilgameș; Sorina Sorescu – Dicționar de eminescologi; Ioana Bot – Versuri din manuscrise; Terezia Filip – Seducția absolutului; Răzvan Ducan – Pamflete poetice; Ruxandra Cesereanu – Ultraconservatorul agresiv; Th. Codreanu – Un jurnal pentru Eminescu; A. D. Rachieru – Reconstituiri polemice; Săluc Horvat – Pe margini de cărți; Mircea Popa – Text și context; Tudor Nedelcea – Împotriva prejudecăților; Alex. Ștefănescu – Eminescu pe înțelesul tuturor; Dumitru Copilu-Copilan – Eminescu în universalitate, bilanț statistic; D. Irimia – Studii eminesciene etc). Prin aceste reflecții critice, Constantin Cubleșan ne dă o privire de ansamblu asupra largului interes de care se bucură Eminescu și opera sa.

 

Prin acest volum, ca și prin cele apărute anterior, Constantin Cubleșan își etalează deschiderea față de ceea ce se scrie despre Eminescu. Serialul său de comentarii critice pe marginea contribuțiilor eminescologilor se constituie într-un autentic dicționar de scriitori și opere.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.